Codurile negre sunt legi care discriminează persoanele de culoare în Statele Unite, comune în multe state în secolul al XIX-lea. Deși au fost adoptate atât în statele sudice, cât și în cele nordice înainte de războiul civil , termenul se referă în primul rând la legislația statelor sudice (foștii membri ai Confederației ), adoptată în timpul „ Reconstrucției Sudului ” după interzicerea sclavilor. sistem în urma războiului din 1861-1865 . „Codurile Negre” nu trebuie confundate cu legile de segregare rasială care au fost adoptate după Reconstrucție, când „Codurile Negre” au fost abrogate.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea. odată cu dezvoltarea mișcării aboliționiste și creșterea populației afro-americane în Nord ca urmare a exodului sclavilor din statele sudice, temerile au crescut în rândul locuitorilor din statele nordice cu privire la competiția resurselor de muncă ieftină. Prin urmare, Constituția din Indiana, adoptată în 1851, a afirmat: „Niciun negru sau mulat nu va fi permis să intre sau să se stabilească pe teritoriul statului după adoptarea acestei constituții”. Ca și în Sud, căsătoriile dintre albi și nealbi au fost interzise aici. Legi similare au fost adoptate în anii 1840-1850. în Illinois și Michigan [1] .
Deja după Războiul Civil, legile statului Texas defineau drept un cetățean de culoare, printre ai cărui strămoși se află cel puțin o opta parte din rasa negroidă (adică cel puțin unul dintre cei patru străbunici sau patru străbunici). bunici) [2] . De obicei, Codurile Negre au impus următoarele restricții privind drepturile persoanelor de culoare:
De asemenea, prevedea crearea unor tribunale speciale pentru a judeca cazurile de crime comise de negri. Unele state au limitat, de asemenea, gama de profesii pe care oamenii de culoare le puteau obține [3] . Codurile Negre s-au bazat pe legile sclavilor din Sud dinainte de război, dar spre deosebire de acestea, Codurile Negre nu prevedeau pedepse corporale la fel de extensiv [4] .
Mai exact, legile statului Mississippi citesc:
Negrii li se cere să încheie anual contracte de muncă scrise; dacă nu își îndeplinesc atribuțiile, angajatorul le reține salariul pe anul. Atunci când li se cere, negrii sunt obligați să prezinte licențe (în orașe - semnate de primar, în alte localități - semnate de un membru al guvernului local sau al poliției), care trebuie să indice locul de reședință și să le confirme dreptul de muncă. Cei care se sustrage de la obligațiile de muncă trebuie arestați și returnați angajatorului lor. Cetăţenii care reţin şi livrează negrii care se sustrage de la muncă către un angajator primesc cinci dolari pe cap de locuitor şi compensaţii pentru costurile de transport. Agitarea în rândul negrilor pentru a renunța la muncă sau a ajuta cu mâncare pe cei care se sustrage de la muncă se pedepsește cu amendă sau închisoare. Adolescenții ar trebui să fie ucenici dacă băieții nu au încă 21 de ani, iar fetele - 18 ani. Pedepsele corporale pe care tații le aplica copiilor lor pot fi aplicate de către maeștri ucenicilor. Vagabondajul ar trebui amendat, iar dacă amenda nu poate fi plătită, vagabonzii să fie puși la muncă, ale căror salarii merg spre plata amenzii. Negrii nu au voie să poarte cuțite sau arme de foc decât dacă au o licență specială pentru a face acest lucru. Consumul sau vânzarea alcoolului către negrii se pedepsește cu o amendă de 50 de dolari și 30 de zile de închisoare. Dacă negrii nu pot plăti amenda și cheltuielile de judecată, șeriful trebuie să-i înscrie în muncă în folosul comunității la salariul minim...
Text original (engleză)[ arataascunde] Negrii trebuie să încheie contracte anuale pentru munca lor în scris; dacă ar fugi de sarcinile lor, ei și-au pierdut salariul pe anul. Ori de câte ori li se cere ei trebuie să prezinte licențe (într-un oraș de la primar; altundeva de la un membru al consiliului de poliție al beat-ului) care să-și citeze locul de reședință și să-i autorizeze să lucreze. Fugitorii din muncă urmau să fie arestați și duși înapoi la angajatori. Cinci dolari pe cap și kilometraj ar fi permis unor astfel de prinzători de negri. S-a făcut contravenție, pedepsită cu amendă sau închisoare, pentru a-l convinge pe un liber să-și părăsească angajatorul sau să-l hrănească pe fugar. Minorii urmau să fie ucenici, dacă bărbați până la vârsta de douăzeci și unu, dacă femeile până la vârsta de optsprezece ani. O astfel de pedeapsă corporală pe care un tată le-ar administra unui copil ar putea fi aplicată ucenicilor de către stăpânii lor. Vagabondii urmau să fie amendați puternic și, dacă nu puteau plăti suma, urmau să fie închiriați până la îndeplinirea cererii. Negrii ar putea să nu poarte cuțite sau arme de foc decât dacă au fost autorizați să facă acest lucru. A fost o infracțiune, care trebuia pedepsită cu o amendă de 50 de dolari și treizeci de zile de închisoare, să dai sau să vinzi băuturi alcoolice unui neg. Când negrii nu puteau plăti amenzile și costurile în urma procedurilor judiciare, ei urmau să fie angajați la strigăt public de către șerif la ofertantul cel mai mic.... [5]Legi similare din Carolina de Sud:
În Carolina de Sud, angajații de culoare sunt numiți servitori, iar angajatorii lor sunt numiți stăpâni. În ferme, programul lor de lucru este definit ca ore de zi: zilnic de la răsărit până la apus, cu excepția zilei de duminică. Negrii trebuie să se ridice din pat în zori. Timpul pierdut este dedus din câștigurile lor, precum și costul hranei și îngrijirii în caz de boală. Duminică, absenții sunt obligați să se întoarcă în plantație înainte de apusul soarelui. Servitorii de serviciu trebuie să fie de gardă la orice oră din zi sau din noapte, șapte zile pe săptămână. Ea trebuie să fie deosebit de politicoasă cu gazdele, familiile și oaspeții acestora, iar în acest caz vor fi, de asemenea, tratați politicos și amabil. Pedepsele corporale și alte pedepse sunt permise numai prin ordinul unui judecător sau al altui reprezentant al autorității locale. Trebuie adoptate legi severe împotriva vagabondajului pentru a-i împiedica pe negrii să trăiască pe drumuri ca hoți și cerșetori.
Text original (engleză)[ arataascunde] În Carolina de Sud, persoanele de culoare care contractau pentru serviciu urmau să fie cunoscute ca „slujitori”, iar cei cu care au contractat, ca „stăpâni”. La ferme orele de muncă ar fi de la răsărit până la apus zilnic, cu excepția zilei de duminică. Negrii trebuiau să se ridice din pat în zori. Timpul pierdut ar fi dedus din salariu, la fel ca și costul hranei, asistenței medicale etc., în timpul absenței de boală. Absenții duminică trebuie să se întoarcă în plantație până la apus. Slujitorii casei trebuiau să fie de apel la toate orele din zi și din noapte în toate zilele săptămânii. Ei trebuie să fie „în special civili și politicoși cu stăpânii lor, cu familiile stăpânilor și cu oaspeții lor”, iar ei, în schimb, vor primi „un tratament blând și amabil”. Pedepsele corporale și alte pedepse urmau să fie aplicate numai la ordinul judecătorului de district sau al altui magistrat civil. O lege vagabondă de o oarecare severitate a fost adoptată pentru a-i împiedica pe negrii să hoinărească pe drumuri și să trăiască viața de cerșetori și hoți. [5]În anii 1970, Codurile Negre au fost abolite oficial într-un număr de state, dar prevederi similare cu cele cuprinse în acestea au fost incluse în constituții și legile penale. În special, au fost abolite restricțiile privind dreptul de vot, căsătoriile dintre albi și colorați, proprietatea și unele altele.