| Aniara | |
|---|---|
| Aniara: en revy om manniskan i tid och rum | |
| Gen | poem |
| Autor | Harry Martinson |
| Limba originală | suedez |
| Data primei publicări | 13 octombrie 1956 |
Aniara ( suedeză Aniara: en revy om människan i tid och rum ) este un poem fantastic al scriitorului suedez Harry Martinson . Publicat la 13 octombrie 1956 . Martinson și-a amintit că ideea de a scrie o poezie i-a venit atunci când a privit Nebuloasa Andromeda printr-un telescop [1] .
Din câte se poate aprecia din capitolul 60, acțiunea poeziei se petrece în mileniul XL al erei noastre, după glaciația globală și noua încălzire. După un război nuclear, nava spațială Aniara părăsește Pământul, îndreptându-se spre Marte (locuită deja de oameni). Dar datorită unei abordări apropiate de un asteroid (al cărui nume sugerează Hiroshima), nava își schimbă cursul fără posibilitatea de a se întoarce și pornește într-o călătorie irevocabilă în adâncurile spațiului. Numele navei este preluat din cuvântul grecesc aniaros - dureros, trist.
Naratorul poeziei este un mimorob care servește supercomputerului Mimu (din cuvântul grecesc „mim” – imitator). Fiecare personaj poartă un anumit simbolism, iar imaginile feminine predomină.
Autorul inventează o mulțime de neologisme menite să transmită terminologia tehnică: hartă psiho -perforată , gupta-matrice , fonoglob , folosește nume proprii din multe limbi pământești.
Poemul include 103 cântece, care se caracterizează printr-o diversitate ritmică semnificativă: de la versane rimate scrise în iambic la hexametru, melodii ale runelor Kalevala și cântece la modă.
Spațiul aspru ne aduce înapoi la ritualuri și ceremonii uitate, fenomene din vremurile pre-goldoniene. Și iată cele patru credințe Anariene: cultul pântecului și invitând pe Yurgini, și o societate de răzătoare chicotite, iar cel cu clopote și crucifix, - au apărut în spațiu, cer un loc în veşnicie, în pustii monstruoase. Iar eu, slujitorul Mimei, mimarob, responsabil pentru prăbușirea iluziilor umane, toată lumea este obligată să pună în cripta Mimei, de acord cu toți: idoli și zei, dansuri rituale, pantomime, și strigăte și sunet de clopote (cântul 35).
Poezia este împărțită în patru părți:
Poezia se termină profund pesimist: după 24 de ani de zbor, toți pasagerii mor, dar „uriașul sarcofag” al navei continuă să se repezi prin spațiu.