Însuşire ( lat. appropriātio , derivat din ad 'to' + proprius 'proprietate' cu simplificarea ulterioară) - asimilare, însuşire; în limba rusă există și o definiție a apropriationismului - un termen din istoria artei și a criticii, care se referă la utilizarea mai mult sau mai puțin directă într-o operă de artă a obiectelor reale sau chiar a altor opere de artă deja existente.
Practica însușirii poate fi urmărită până la colajele cubiste și lucrările lui Picasso și Braque , realizate în 1912, în care obiecte reale, cum ar fi ziarele, au fost incluse în lucrare și s-au reprezentat ele însele.
Practica însușirii a fost dezvoltată mult mai departe în readymade -urile artistului francez Marcel Duchamp în 1915. Cel mai cunoscut exemplu este „Fântâna” (un pisoar semnat de Duchamp și prezentat ca o operă de artă).
Mai târziu , suprarealiştii au folosit aproprierea în colaje şi obiecte precum Lobster Phone al lui Salvador Dalí (un telefon cu homar în loc de receptor).
La sfârșitul anilor 1950, imagini și obiecte însuşite au apărut în lucrările lui Jasper Johns și Robert Rauschenberg , în opere de artă pop .
din anii 1980, în special Levine și artiștii neo-geo Sherry Levine a reprodus ca propriile sale lucrări ale altor artiști, inclusiv picturi de Claude Monet și Kazimir Malevich . Scopul său a fost de a crea o situație nouă, un nou sens sau un set de semnificații pentru o imagine familiară.
Arta însușirii ridică întrebări de originalitate, autenticitate și paternitate și aparține unei lungi tradiții moderniste a artei care pune întrebări despre natura sau definiția artei ca atare. Artiștii care s-au înscris au fost influențați de eseul din 1934 „ The Work of Art in the Age of its Technical Reproducibility ” al filozofului german Walter Benjamin și, de asemenea, susținut de criticul american Rosalind Krauss (The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths). , 1985).
Alocarea a fost folosită activ de artiști încă din anii 1980.
|
|
|
|