| Dorothea Wiemann | |
|---|---|
| limba germana Dorothea Viehmann | |
| | |
| Data nașterii | 8 noiembrie 1755 |
| Locul nașterii | |
| Data mortii | 17 noiembrie 1816 (61 de ani) |
| Un loc al morții | |
| Țară | |
| Ocupaţie | scriitor pentru copii , romancier , colecționar de basme populare |
| Fișiere media la Wikimedia Commons | |
Dorothea Wiemann și Fiemann ( germană Dorothea Viehmann ; 8 noiembrie 1755 , Baunatal - 17 noiembrie 1815 , Kassel ) este o povestitoare germană, ale cărei repovestiri de legende populare au devenit una dintre cele mai importante surse ale Culegerii de basme germane („Kinder - und Hausmärchen"), pregătit de Frații Grimm .
Dorothea Wiemann, născută Katharina Dorothea Pierson ( germană: Katharina Dorothea Pierson ) s-a născut în nordul Hessei , în satul Rengershausen, care în timpul vieții a devenit parte a orașului Baunatal . Tatăl ei a fost un hangier, iar strămoșii ei paterni au fost hughenoți care s-au mutat în vecinătatea Kasselului după abrogarea Edictului de la Nantes . Datorită acestor rădăcini franceze ale Dorotheei Wiemann, colecția de basme publicată de Frații Grimm a inclus și câteva variante populare ale basmelor și legende franceze. La hanul tatălui ei, singurul din tot raionul, s-au oprit negustori, meșteșugari, taximetriști, călători leneși din diferite părți ale țării; de la ei Dorothea, care îl ajuta pe tatăl ei să conducă cârciuma, auzea tot felul de povești, saga și basme [1] .
În 1777, Dorothea s-a căsătorit cu un croitor pe nume Nikolaus Wiemann ( germană: Nikolaus Viehmann ) și după 10 ani s-a mutat cu el în satul Niederzwehren ( germană: Niederzwehren , acum parte a orașului Kassel ). Câțiva ani mai târziu, Dorothea a rămas văduvă, rămasă singură cu șapte copii. Totuși, ea mai avea o casă spațioasă și o grădină destul de mare: Dorothea se îngrijea de ea și de copiii ei vânzând legume cultivate în această grădină.
În 1813, ea i-a întâlnit pe frații Grimm, cărora le-a povestit cel puțin 76 de basme: 40 dintre ele s-au dovedit a fi complet necunoscute fraților Grimm, iar restul de 36 erau variații regionale ale celor deja înregistrate (după ei, Jacob . Grimm a rezumat discrepanțele în al doilea volum al Culegerii de basme) [2 ] . Wilhelm Grimm a scris despre ea:
Din întâmplare, ne-am întâlnit cu o țărancă din satul Niederzwehr, lângă Kassel <...> Doamna Wiemann avea puțin peste 50 de ani, și-a păstrat curajul și a păstrat vechea saga ferm în memorie. [3]
În cele mai multe cazuri, frații Grimm fie au notat povestea pe care tocmai au auzit-o din memorie, fie au primit textul acesteia de la un informator (de exemplu, de la Ludovina Haxthausen sau Dorothea Wild). Dar în cazul lui D. Wiemann, frații au pus la dispoziție ceva ca o transcriere, în care puteau fi înregistrate atât cele mai mici detalii ale intrigii, cât și trăsăturile dialectale ale naratorului:
Prima dată vorbește complet liber, apoi, dacă este întrebat, o repetă din nou încet, pentru ca cu puțin antrenament să o poți nota. Cu această metodă, multe pot fi înregistrate la propriu, astfel încât înregistrarea să nu ridice îndoieli cu privire la autenticitatea sa. [patru]
Frații au fost mai ales interesați de faptul că, spunând aceeași poveste de mai multe ori (chiar cu o pauză semnificativă în timp), Dorothea a reprodus-o exact în aceleași expresii. Wilhelm a descris și explicat această caracteristică după cum urmează:
Oricine crede că ușoarele distorsiuni în transmiterea basmelor sunt inevitabile, că ele sunt stocate neglijent de narator în memorie și că, deci, de regulă, viața lor lungă este imposibilă, ar fi trebuit să audă cât de exactă ea (Dorotea Wiemann ) este în repetarea a ceea ce se spune; când este repetat, ea nu schimbă nimic și, dacă observă o greșeală, întrerupe imediat ea însăși povestea și o corectează. [5]
Printre poveștile transmise de Dorothea Wiemann se numără și unele celebre precum: