Alegeri generale din Venezuela (1973)

Alegerile generale din 1973 din Venezuela sunt alegeri prezidențiale și parlamentare care au avut loc la 9 decembrie 1973 . [1] Alegerile prezidențiale au fost câștigate de Carlos Andrés Pérez , candidatul partidului Acțiune Democrată , care a primit 48,7% din voturi, [2] iar partidul său a câștigat majoritatea absolută a locurilor în Camera Deputaților și Senat. Prezența la vot a fost de 96,7% la alegerile prezidențiale și de 94,5% la alegerile pentru Congres. [3]

Campanie

Spre deosebire de alegerile anterioare din 1973, electoratul venezuelean a arătat un grad ridicat de polarizare, caracteristic unui sistem bipartid. Doar candidații celor două partide de conducere, Carlos Andrés Pérez de la Acțiunea Democrată (DD) și Lorenzo Fernández de la KOPEI , au avut șanse reale de câștig . Rezultatele alegerilor au consolidat efectiv poziția acestor partide ca singure forțe politice importante, completând formarea unui sistem bipartid în țară .

În timpul domniei sale, președintele Rafael Caldera a reușit să facă progrese semnificative spre atingerea păcii și a armoniei naționale în Venezuela, care a fost zguduită de războiul civil din 1960 . Majoritatea partizanilor de stânga au abandonat lupta armată și s-au alăturat procesului de pace. Unii dintre rebelii de ieri și-au format propriile partide, Mișcarea Electorală Populară ( în spaniolă:  Movimiento Electoral del Pueblo, MEP ) și Mișcarea către Socialism ( în spaniolă:  Movimiento al Socialismo, MAS ).

Confruntate cu amenințarea crescândă a marginalizării și crearea unui sistem bipartit în Venezuela, în baza căruia țara va fi condusă alternativ de JD și KOPEI, conducerea celor trei partide, Uniunea Republicană Democrată (DRU), Electoralul Popular Mișcarea (PIM) și Partidul Comunist (PCV), decid să creeze o nominalizare la președinție a unui singur candidat. La început, au reușit să cadă de acord cu privire la crearea Frontului Popular Naționalist ( în spaniolă:  Frente Nacionalista Popular ), cunoscut și sub numele de Forța Nouă ( spaniolă:  Nueva Fuerza ). Participanții la front au decis, în cazul victoriei lor, să creeze un guvern de unitate națională, să naționalizeze minereul de fier și industriile petroliere , băncile , electricitatea și latifundia și, de asemenea, să implementeze un plan pentru construcția pe scară largă a locuințelor ieftine. . Dar mai târziu au apărut neînțelegeri în ceea ce privește candidatura pentru alegerile prezidențiale din 1973. DRS a propus să-l nominalizeze pe Villaalba de la Forces Nouvelles și pe Jesús Ángel Paz Galarraga de la NID. Neputând ajunge la un acord, DRS a decis să participe singur la alegeri.

Campania electorală a fost mai agresivă decât cele anterioare și s-a remarcat prin utilizarea unor tehnici noi, necaracteristice pentru politica venezueleană, care a fost mult facilitată de consultanții politici americani și de specialiști în PR implicați în campania electorală a lui Carlos Andres Perez. Candidatul DD, care avea o reputație ambiguă în țară din cauza luptei sale împotriva radicalilor de stânga ca ministru de Interne, a militat foarte activ pentru el însuși, în special, a vizitat aproape toate așezările mai mult sau mai puțin proeminente din țară, mergând pe jos. peste 5800 km. Campania lui JD a fost pionier în utilizarea jingle -urilor (cum ar fi melodia „Ese hombre sí camina” a muzicianului popular venezuelean José Enrique „Chelique” Sarabia) și a subliniat prea mult imaginea candidatului , care a ajuns să prevaleze asupra poziției politice. O campanie publicitară agresivă, combinată cu carisma extraordinară a lui Andres Perez, i-a permis să câștige o victorie zdrobitoare.

Partidul Naționalist al Cruciadei Civile (în spaniolă:  Cruzada Cívica Nacionalista, CCN ), creat de șeful juntei militare, Marcos Pérez Jiménez , care a fost răsturnat în 1958 , a continuat să lucreze la revenirea la putere a liderului său. Acest lucru a fost facilitat de rezultatele alegerilor pentru Senatul Venezuelei din 1968, favorabile lui Perez Jimenez, când peste 400.000 de alegători l-au susținut pe fostul dictator. Una peste alta, o încercare a susținătorilor săi de a-și aduce liderul nominalizat la președinție a eșuat. Reprezentanții principalelor partide au putut trece prin Congres un amendament la constituție, potrivit căruia Perez Jimenez nu putea candida la președinție.

Alegeri prezidențiale

Candidații la președinția Venezuelei:

• Carlos Andres Perez ( Acțiunea Democrată ) este un politician profesionist. Secretar al șefului Guvernului Revoluționar Romulo Betancourt (1945-1947), membru al Camerei Deputaților în trei convocări din statul Tachira , ministru de Interne sub președintele Betancourt (1962-1963). Sprijinit de cercurile conducătoare, forțele proguvernamentale și Partidul Naționalist Revoluționar.
• Jesús Ángel Paz Galarraga ( Mișcarea Electorală Populară ) - medic pediatru , fost co-fondator al partidului Acțiunea Democrată, s-a alăturat în 1967 fostului președinte al Senatului și președinte al Acțiunii Democratice, Luis Beltrán Prieto Figueroa, care a părăsit partidul și a prezentat candidatura sa pentru participarea la alegerile prezidențiale din 1968 . Împreună cu el a creat partidul Mișcarea Electorală Populară. Sprijinit de Partidul Comunist .
• José Vicente Rangel ( Mișcarea către Socialism ) - politician, avocat și jurnalist, fost membru al Congresului din DRS , a fost nominalizat de un partid de foste gherilele care au abandonat lupta armată împotriva guvernului în 1971. Sprijinit de Stânga Revoluționară.
• Jovito Villaalba ( Uniunea Republicană Democrată ) - politician profesionist, participant la alegerile prezidențiale din 1963 .
• Lorenzo Fernandez (COPEI) - Ministru de Interne sub președintele Rafael Caldera (1969-1972). Sprijinit de Forța Populară Democrată și de Mișcarea Populară.
• Miguel Angel Burelli Rivas („Opinia națională”) - politician, diplomat și avocat, participant la alegerile prezidențiale din 1968.
• Germán Borregales ( Mișcarea Națională de Acțiune ) este jurnalist, scriitor și om politic. Susținut de cercuri de extremă dreaptă. A candidat pentru a treia oară la președinte.
• Pedro Tinoco (Partidul Național Integraționist) este un om de afaceri și politician. Ministru de Finanțe sub președintele Caldera (1969-1972). A fost aproape de fostul dictator venezuelean Marcos Pérez Jiménez .
• Martín García Villasmil (PSD), general, ministru al apărării sub președintele Rafael Caldera (1969–1971).
• Pedro Segnini La Cruz (Frontul Național Democrat).
• Raimundo Verde Roja (Mișcarea Democrată Independentă).
• Alberto Solano (Forțele de eliberare).

Rezultate

1. ↑ Numărul de buletine de vot valabile
2. ↑ Sunt luate în considerare atât buletinele de vot valabile, cât și cele invalide și cele goale

Alegeri pentru Congresul Național

Înțeles

Pentru a doua oară de la restaurarea democrației în 1958, un președinte în exercițiu și-a pierdut postul în favoarea unui candidat al unui alt partid politic, ceea ce a dovedit democrația și stabilitatea sistemului politic din Venezuela. Peste 85% dintre alegători au votat pentru candidații celor două partide de conducere ale țării la alegerile prezidențiale, iar aproximativ 75% la alegerile parlamentare, ceea ce indică finalizarea formării unui sistem bipartid.

Note

1. ↑ D. Nohlen. Elections in the Americas: A data handbook , Volumul II, p. 555. 2005 ISBN 978-0-19-928358-3
2. ↑ Nohlen, p. 581
3. ↑ Nohlen, p. 556