Limba idiș constă dintr-un număr mare de dialecte , care sunt de obicei împărțite în dialecte occidentale și orientale [2] .
Idișul de vest, strâns legat de dialectele germană și olandeză ale populației din jur, este practic mort astăzi.
Dialectul estic, format în afara mediului de limbă germană, este împărțit în trei dialecte principale:
Există atât dialecte de tranziție, cât și dialecte mixte. De exemplu, în dialectul ucrainean se disting Volyn ("Volinier"), Podilsky ("Podolier"), basarabeană ("Besaraber") [3] .
Până la începutul secolului al XX-lea, s-a format treptat așa-numitul Clal Sprach - o limbă standardizată, apropiată fonetic de dialectul de nord-est din Vilna , dar apropiată gramatical de dialectele sudice. Ca limbă vorbită , acest standard a câștigat o anumită distribuție prin sistemul școlar idiș și a fost standardizat de Institutul de Studii Evreiești și de un număr de institute din URSS, dar astăzi este limitat în mare parte la mediul academic. Gramatica și grafica limbii scrise a literaturii idiș corespund unui standard inter-dialectal aproape perfect [4] [5] .
În America de Nord, printre cele mai numeroase curți hasidice , un dialect comun s-a cristalizat pe baza idișului „maghiar” (în cadrul dialectului central al dialectului răsăritean), care anterior era larg răspândit în Transilvania .
Idișul teatral , în conformitate cu tradiția care provine de la A. Goldfaden , corespunde dialectului ucrainean mediu (uneori denumit în acest context Volyn ).
Variantele regionale ale idișului prezintă diferențe mari în sistemul vocal [6] , variind de la opoziția dintre i scurt deschis și i lung închis până la modele cu secvențe de vocale scurte și lungi paralele. Dialectele conțin și ü și diftongi care se termină în -w și -u . Unelor dialecte le lipsește fonemul h , unele disting mai puține palatale, iar idișul occidental nu are o distincție vocală. Articulația lui r variază în diferite zone de la r apical la (predominant) r uvular .