| Alexandru Iosifovich Didebulidze | |
|---|---|
| marfă. ალექსანდრე იოსების ძე დიდებულიძე | |
| Data nașterii | 4 decembrie 1882 |
| Locul nașterii | |
| Data mortii | 18 aprilie 1951 (68 de ani) |
| Un loc al morții |
|
| Țară | |
| Alma Mater | |
| Premii și premii | |
Aleksandr Iosifovich Didebulidze _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Lucrător onorat de știință și tehnologie al RSS Georgiei (1941).
Tatăl lui Alexandru era un militar, mama lui era profesoară de canto, ea provenea din familia lui Alexander Sulkhanishvili . Talentul muzical remarcabil al mamei lui Alexander Didebulidze i-a permis să conducă comunitatea muzicală din Riga (1907-1909). Familia lui Joseph Didebulidze era considerată progresistă și educată.
Alexandru a primit studiile primare acasă. În septembrie 1894, a fost admis la prima clasă a Școlii Reale din Tiflis, absolvind în mai 1903. În octombrie același an, Alexander Didebulidze a mers la Riga pentru studii superioare. Acolo a intrat la departamentul de mecanică a Institutului Politehnic din Riga . În timp ce studia la institut, a fost considerat cel mai bun student. În mai 1910, Alexandru a absolvit Institutul Politehnic din Riga ca inginer mecanic și a primit o diplomă în inginerie hidroenergetică.
În 1909, pe când era încă student absolvent, a fost numit asistent asistent în laboratorul de electronică al Institutului Politehnic din Riga. Din 1914 predă la Institut, ținând prelegeri de radiotelegrafie și telefonie. În 1915 i s-a acordat titlul de conferențiar.
După evacuarea Institutului Politehnic din Riga în 1915, Didebulidze a plecat și la Moscova. A predat inginerie electrică la Școala Industrială din Moscova și la Universitatea Populară. Shaniavsky . În plus, a condus laboratorul de electricitate la Societatea Tehnică din Moscova.
La sfârșitul anului 1916 s-a mutat la Odesa. A fost unul dintre fondatorii Institutului Politehnic din Odesa. În martie 1917, a apelat la administratorul districtului Odessa pentru un raport despre deschiderea Institutului Politehnic. La scurt timp, dezvoltarea proiectului pentru crearea acestui institut a fost încredințată lui Didebulidze. În 1917 a fost ales asistent universitar la Institutul Politehnic din Odesa , iar din aprilie 1918 a fost profesor la Departamentul de Inginerie Electrică Teoretică. În același timp, a studiat analiza vectorială și inginerie electrică teoretică la Institutul Politehnic.
În 1918, Alexandru a decis să se întoarcă la Tiflis din cauza unor probleme de sănătate.
El a adus o mare contribuție la organizarea Facultății de Fizică și Tehnologie a Universității de Stat din Tbilisi. Și-a petrecut cea mai mare parte a zilei în laboratorul de fizică, dezvoltând instrumente noi și reparându-le pe cele vechi. A organizat o centrală electrică pentru a ilumina clădirea universității, a deschis o farmacie universitară, a amenajat o mică litografie cu programe universitare, programe și note de curs în limba georgiană, a obținut două instrumente litografice care au extins și mai mult producția de tipar la universitate și a deschis o editură. casa la universitate.
La 20 ianuarie 1923, Didebulidze a fost numit director al Observatorului Geofizic din Tbilisi și a ocupat această funcție până la 24 septembrie 1924.
În septembrie 1932 a fost ales membru al Prezidiului Filialei Transcaucaziene a Academiei de Științe Agricole. La 30 decembrie 1940 și-a susținut disertația pentru gradul de doctor în științe tehnice la Institutul de Agricultură din Georgia. Din 1932 până în 1938 a condus Departamentul de Inginerie Electrică la Institutul Transcaucazian de Ingineri de Comunicații. În 1936-1939 a fost director științific al departamentului de ape pluviale a Institutului Transcaucazian de Gospodărire a Apelor. În 1936-1945 a condus departamentul de electrificare a agriculturii la Institutul de Agricultură din Georgia. În 1941 i s-a acordat titlul de Muncitor Onorat în Știință și Tehnologie pentru munca remarcabilă în domeniul construcțiilor economice și culturale. Didebulidze a primit Ordinele lui Lenin, Steagul Roșu al Muncii (de două ori) și medalii.
პარკაძე ვ., პარკაძე მ., მსოფლიოს ფიოს ფიზიიზისზისზისზიმ. II, თბ., 1973, გვ., 399-413