Paustovski, Konstantin Georgievici

Konstantin Georgievici Paustovski
Aliasuri K. Balagin
Data nașterii 19 mai (31), 1892 [1]
Locul nașterii
Data mortii 14 iulie 1968( 14.07.1968 ) [2] [3] [4] […] (în vârstă de 76 de ani)
Un loc al morții
Cetățenie (cetățenie)
Ocupaţie romancier, scenarist, profesor, jurnalist, corespondent de război
Ani de creativitate 1910-1968
Direcţie romantism
Gen roman , nuvela , nuvela , piesa de teatru , basm literar , eseu
Limba lucrărilor Rusă
Debut „Nave care se apropie” (colecție de povestiri)
Premii
Ordinul lui Lenin - 1967 Ordinul Steagul Roșu al Muncii - 1939 Ordinul Steagul Roșu al Muncii - 1962
Medalia „Pentru curaj” (Federația Rusă) - 1997 Medalia SU pentru apărarea Odessei ribbon.svg Medalia RUS 65 de ani de victorie în Marele Război Patriotic 1941-1945 ribbon.svg
Autograf
Lucrează pe site-ul Lib.ru
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons
Sigla Wikiquote Citate pe Wikiquote

Konstantin Georgievich Paustovsky ( 19 mai [31], 1892 [1] , Moscova [2] - 14 iulie 1968 [2] [3] [4] [...] , Moscova ) - scriitor , scenarist și profesor rus sovietic , jurnalist, corespondent de război, interpret.

Cărțile lui K. Paustovsky au fost traduse în mod repetat în multe limbi ale lumii [5] . În a doua jumătate a secolului al XX-lea, romanele și poveștile sale au fost incluse în programa școlilor sovietice în literatura rusă pentru clasele de mijloc, ca unul dintre exemplele intriga și stilistice de peisaj și proză lirică. A fost nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru Literatură (1965; 1966; 1967; 1968).

Biografie

Pentru a ajuta la înțelegerea originilor și dezvoltării operei lui K. G. Paustovsky poate fi autobiografică „ Povestea vieții ” în două volume, 6 cărți în total. Copilăria scriitorului de acolo este dedicată primei cărți „Anii îndepărtați” [6] .

Întreaga mea viață din copilărie și până în 1921 este descrisă în trei cărți - „Anii îndepărtați”, „Tinerețea neliniștită” și „Începutul unei epoci necunoscute”. Toate aceste cărți fac parte din povestea mea autobiografică a vieții...

- [7]

Origine și educație

Konstantin Paustovsky s-a născut în familia statisticianului feroviar Georgy Maksimovich Paustovsky, care avea rădăcini ucrainene-polono-turce și locuia în Granatny Lane din Moscova [7] . A fost botezat în Biserica Sfântul Gheorghe de pe Vspolya [8] . O intrare din cartea metrică a bisericii conține informații despre părinții săi:

... tatăl este subofițer pensionar de categoria a II-a din voluntari, din orășenii provinciei Kiev, raionul Vasilkovski, Georgy Maksimovici Paustovski și soția sa juridică Maria Grigorievna, ambii ortodocși.

Pedigree-ul scriitorului în linia masculină este legat de numele P.K.Hetmanlui melodii și povești, dintre care cea mai memorabilă a fost povestea romantică și tragică a fostului fierar rural, iar apoi lirarul orb Ostap, care și-a pierdut vederea din lovitura unui nobil crud, un rival care i-a stat în calea dragostei pentru o frumoasă doamnă nobilă, care apoi a murit, neputând suporta despărțirea de Ostap și chinurile lui [ 10] .

Înainte de a deveni chumak , bunicul patern al scriitorului a slujit în armată sub Nicolae I , a căzut în captivitate turcească în timpul unuia dintre războaiele ruso-turce și a adus de acolo o severă soție turcă Fatma, care a fost botezată în Rusia cu numele Honorata [10]. ] , astfel că tatăl scriitorului a îmbinat originea cazacului ucrainean cu cea turcă. Tatăl este înfățișat în povestea „Anii îndepărtați” ca o persoană nu foarte practică a unui depozit revoluționar-romantic iubitor de libertate și un ateu, care a iritat-o ​​pe soacra sa, o altă bunica a viitorului scriitor.

Bunica maternă a scriitorului, Vikentia Ivanovna, care locuia la Cerkassy , ​​era o catolică poloneză , zelosă, care, cu dezaprobarea tatălui său, și-a luat nepotul preșcolar să se închine la sanctuarele catolice din Regatul Poloniei (în special, în Czestochowa ) și impresiile vizitei lor și a oamenilor pe care i-au întâlnit acolo s-au afundat și ele adânc în sufletul scriitorului. Bunica a purtat întotdeauna doliu după înfrângerea revoltei poloneze din 1863 , deoarece simpatiza cu ideea libertății Poloniei: „Eram siguri că în timpul revoltei bunica mea și-a ucis logodnicul - un mândru rebel polonez, deloc asemănător soțul posomorâtului bunicii, bunicul meu - fost notar în orașul Cerkassy " . După înfrângerea polonezilor din forțele guvernamentale ale Imperiului Rus, susținătorii activi ai eliberării poloneze au simțit ostilitate față de asupritori, iar în pelerinajul catolic, bunica i-a interzis băiatului să vorbească rusă, în timp ce el vorbea poloneză doar la un minim. măsură. Băiatul s-a speriat și de frenezia religioasă a altor pelerini catolici, iar el singur nu a îndeplinit riturile cerute, pe care bunica sa le explica prin influența proastă a tatălui său, ateu [10] . Bunica poloneză este portretizată ca fiind strictă, dar bună și grijulie. Soțul ei, al doilea bunic al scriitorului, era un bărbat taciturn, care locuia în camera lui de la mezanin, solitar, iar comunicarea cu el nu a fost remarcată de nepoți ca un factor care l-a influențat semnificativ, spre deosebire de comunicarea cu alți doi. membrii acelei familii - tânără, frumoasă, veselă, impulsivă și talentată muzical, mătușa Nadia, care a murit devreme, și fratele ei mai mare, unchiul aventurier Yuzey - Joseph Grigorievich Vysochansky. Acest unchi a primit o educație militară și, având caracterul unui călător neobosit, un om de afaceri nereușit, un agitat și un aventurier, a dispărut multă vreme din casa părintească și s-a întors pe neașteptate la ea din cele mai îndepărtate colțuri ale Imperiului Rus și din restul lumii, de exemplu, de la construirea Căii Ferate de Est Chineze sau prin participarea în Africa de Sud la Războiul Anglo-Boer de partea micilor boeri, care au rezistat ferm cuceritorilor britanici, în calitate de public rus cu minte liberală. crezut la acea vreme, simpatizând cu acești urmași ai coloniștilor olandezi [6] . La ultima sa vizită la Kiev, care a avut loc în timpul revoltei armate care a avut loc acolo în timpul primei revoluții ruse din 1905-1907 , el s-a implicat în mod neașteptat în evenimente, instalând împușcături nereușite ale artilerilor insurgenți pe clădirile guvernamentale și după înfrângerea răscoalei, a fost nevoit să emigreze până la capătul vieții în țările din Orientul Îndepărtat. Toți acești oameni și evenimente au influențat personalitatea și opera scriitorului.

Familia părintească a scriitorului avea patru copii. Konstantin Paustovsky a avut doi frați mai mari (Boris și Vadim) și o soră, Galina.

În 1898 familia s-a întors de la Moscova la Kiev , unde în 1904 Konstantin Paustovski a intrat la Primul Gimnaziu Clasic din Kiev . Materia mea preferată în timp ce studiam la gimnaziu a fost geografia [7] .

După destrămarea familiei (toamna anului 1908), a trăit câteva luni cu unchiul său, Nikolai Grigoryevich Vysochansky , în Bryansk și a studiat la gimnaziul Bryansk.

În toamna anului 1909 s-a întors la Kiev și, după ce și-a revenit la Gimnaziul Alexandru (cu asistența profesorilor săi), a început o viață independentă, câștigând bani prin îndrumare. După ceva timp, viitorul scriitor s-a stabilit cu bunica sa, Vikentia Ivanovna Vysochanskaya, care s-a mutat la Kiev din Cherkasy . Aici, într-o mică aripă de pe Lukyanovka , elevul de liceu Paustovski și-a scris primele povestiri, care au fost publicate în reviste de la Kiev. După ce a absolvit liceul în 1912, a intrat la Universitatea Imperială din St. Vladimir la Kiev la Facultatea de Istorie și Filologie, unde a studiat timp de doi ani.

În total, de mai bine de douăzeci de ani, Konstantin Paustovski, „moscovit prin naștere și Kyivian din suflet”, locuiește în Ucraina. Aici a avut loc ca jurnalist și scriitor, ceea ce a recunoscut în repetate rânduri în proza ​​sa autobiografică. În prefața la ediția ucraineană din 1957 a Zolotaya Troyanda (în rusă: „Trandafir de aur”), el a scris [12] :

În cărțile aproape oricărui scriitor, imaginea pământului său natal, cu cerul ei nesfârșit și liniștea câmpurilor, cu pădurile lui chibzuite și limbajul oamenilor, strălucește, ca printr-o ceață ușoară însorită. Am avut noroc în general. Am crescut în Ucraina. Sunt recunoscător lirismului ei pentru multe aspecte ale prozei mele. Am purtat imaginea Ucrainei în inima mea timp de mulți ani.

Primul Război Mondial și Războiul Civil

Odată cu izbucnirea primului război mondial, K. Paustovsky s-a mutat la Moscova la mama, sora și fratele său și s-a transferat la Universitatea din Moscova , dar a fost forțat în curând să-și întrerupă studiile și să obțină un loc de muncă. A lucrat ca dirijor și conducător într-un tramvai din Moscova, apoi a servit ca ordonator în trenurile din spate și spitalul de campanie. În toamna anului 1915, cu un detașament sanitar de câmp, s-a retras cu armata rusă de la Lublin în Polonia la Nesvizh în Belarus [7] . După moartea ambilor frați într-un an pe diferite fronturi, Paustovski s-a întors la Moscova la mama și sora sa, dar după un timp a plecat de acolo. În această perioadă, a lucrat la Uzina metalurgică Bryansk din Ekaterinoslav , la uzina metalurgică din Yuzovka , la uzina de cazane din Taganrog , din toamna anului 1916 - într-un artel de pescuit pe Marea Azov [7] . După începutul Revoluției din februarie , a plecat la Moscova, unde a lucrat ca reporter pentru ziare. La Moscova, a fost martor la evenimentele din 1917-1919 asociate cu Revoluția din octombrie [7] .

În timpul războiului civil, K. Paustovsky se întoarce în Ucraina, unde mama și sora sa s-au mutat din nou. La Kiev, în decembrie 1918, a fost înrolat în armata ucraineană a lui Hetman Skoropadsky și, la scurt timp după o altă schimbare a puterii, a fost recrutat în Armata Roșie  - într-un regiment de gardă recrutat din foștii mahnoviști . Câteva zile mai târziu, unul dintre soldații din gardă l-a împușcat pe comandantul regimentului, iar regimentul a fost desființat.

Ulterior, Konstantin Georgievich a călătorit mult în sudul Rusiei, a trăit doi ani la Odesa , lucrând în ziarele Stanok și Moryak. În această perioadă, Paustovski s-a împrietenit cu I. Ilf , I. Babel (despre care mai târziu a lăsat amintiri detaliate [13] ), E. Bagritsky , L. Slavin [7] . Din Odesa, Paustovsky a mers în Crimeea, apoi în Caucaz. A locuit la Sukhumi , Batumi , Tbilisi , Erevan , Baku , a vizitat nordul Persiei [7] . A colaborat și publicat în ziarele „Mayak” (Batum), „Labor Batum”, „Gudok Transcaucasia” (Tiflis).

În 1923 Paustovski s-a întors la Moscova [7] . Câțiva ani a lucrat ca redactor la ROSTA .

anii 1930

În anii 1930, Paustovsky a lucrat activ ca jurnalist pentru ziarul Pravda , revistele 30 de zile, Realizările noastre și altele și a călătorit mult prin țară. Impresiile din aceste călătorii au fost întruchipate în opere de artă și eseuri. În 1930 au fost publicate pentru prima dată eseuri în revista 30 Days: „Talk about Fish” (nr. 6), „Chasing Plants” (nr. 7), „Blue Fire Zone” (nr. 12).

Din 1930 până la începutul anilor 1950, Paustovsky a petrecut mult timp în satul Solotcha, lângă Ryazan , în pădurile Meshchera. La începutul anului 1931, la instrucțiunile ROSTA, a mers la Berezniki pentru a construi uzina chimică Berezniki , unde a continuat lucrările începute la Moscova la povestea „Kara-Bugaz”. Eseuri despre construcția Berezniki au fost publicate ca o carte mică, Giant on the Kama. Povestea „Kara-Bugaz” a fost finalizată la Livny în vara anului 1931 și a devenit o poveste cheie pentru K. Paustovsky [14]  - după lansarea poveștii, a părăsit serviciul și a trecut la munca de creație, devenind profesionist. scriitor [7] .

În 1932, Konstantin Paustovsky a vizitat Petrozavodsk , lucrând la istoria Uzinei Onega (subiectul a fost sugerat de A. M. Gorki ). Călătoria a rezultat în povestea „Soarta lui Charles Lonsevil” și „Lake Front” și un mare eseu „Onega Plant”. Impresii dintr-o călătorie în nordul țării au stat și la baza eseurilor „Țara dincolo de Onega” și „Murmansk”.

Pe baza materialelor călătoriei de-a lungul Volgăi și a Mării Caspice , a fost scris eseul „Vânturi subacvatice”, care a fost publicat pentru prima dată în revista „Krasnaya Nov” nr. 4 pentru 1932. În 1937, ziarul „Pravda” a publicat eseul „Noile tropici”, scris pe baza impresiilor mai multor călătorii la Mingrelia .

După ce a făcut o călătorie în nord-vestul țării, vizitând Novgorod , Staraya Russa , Pskov , Mikhailovskoye , Paustovsky scrie eseul „Mikhailovskie Groves”, publicat în revista Krasnaya Nov (nr. 7, 1938).

Prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la recompensarea scriitorilor sovietici” din 31 ianuarie 1939, K. G. Paustovsky a primit Ordinul Steagul Roșu al Muncii („Pentru succese și realizări remarcabile în dezvoltarea ficțiune sovietică”) [15] .

Perioada Marelui Război Patriotic

Odată cu începutul Marelui Război Patriotic , Paustovski, care a devenit corespondent de război, a servit pe Frontul de Sud [7] . Într-o scrisoare către Ruvim Fraerman din 9 octombrie 1941, el scria: „Am petrecut o lună și jumătate pe Frontul de Sud, aproape tot timpul, cu excepția a patru zile, pe linia de foc...” [16]

La mijlocul lunii august, Konstantin Paustovsky s-a întors la Moscova și a fost lăsat să lucreze în aparatul TASS . Curând, la cererea Comitetului pentru Arte, a fost eliberat din serviciu pentru a lucra la o nouă piesă pentru Teatrul de Artă din Moscova și a fost evacuat împreună cu familia în Alma-Ata , unde a lucrat la piesa „Până când inima se oprește”. romanul „Fumul patriei”, a scris o serie de povestiri [16] . Punerea în scenă a piesei a fost pregătită de Teatrul de Cameră din Moscova sub conducerea lui A. Ya. Tairov , care a fost evacuat la Barnaul . În procesul de lucru cu echipa de teatru, Paustovsky a petrecut ceva timp (iarna 1942 și începutul primăverii 1943) în Barnaul și Belokurikha . El a numit această perioadă a vieții sale „luni Barnaul” [16] . Premiera spectacolului bazat pe piesa „Până se oprește inima”, dedicată luptei împotriva fascismului, a avut loc la Barnaul la 4 aprilie 1943 [16] .

Recunoaștere mondială

În anii 1950, Paustovsky a trăit la Moscova și în Tarusa , pe Oka. A devenit unul dintre compilatorii celor mai importante colecții colective ale direcției democratice a vremurilor dezghețului Moscova literară (1956) și Paginile Tarusa (1961). Timp de mai bine de zece ani a condus un seminar de proză la Institutul Literar. Gorki , a fost șeful departamentului de pricepere literară [17] [18] . Printre studenții de la seminarul lui Paustovsky s-au numărat: Inna Goff , Vladimir Tendryakov , Grigory Baklanov , Yuri Bondarev , Yuri Trifonov , Boris Balter , Ivan Panteleev . În cartea ei „Transformations”, Inna Goff a scris despre K. G. Paustovsky [19] :

Mă gândesc adesea la el. Da, avea talentul rar al unui profesor. Nu întâmplător există mulți profesori printre admiratorii săi pasionați. El a știut să creeze o atmosferă specială, misterios de frumoasă de creativitate - este acest cuvânt înalt pe care vreau să-l folosesc aici.

La mijlocul anilor 1950, Paustovsky a primit recunoașterea mondială. Având ocazia să călătorească prin Europa, a vizitat Bulgaria , Cehoslovacia , Polonia , Turcia , Grecia , Suedia , Italia și alte țări. După ce a plecat într-o croazieră în jurul Europei în 1956, a vizitat Istanbul , Atena , Napoli , Roma , Paris , Rotterdam , Stockholm [7] . La invitația scriitorilor bulgari, K. Paustovski a vizitat Bulgaria în 1959 [20] . În 1965 a trăit ceva timp în aproximativ. Capri . În același 1965, el a fost unul dintre candidații probabili la Premiul Nobel pentru Literatură, care a fost în cele din urmă acordat lui Mihail Sholokhov [21] . În cartea „Lexiconul literaturii ruse din secolul al XX-lea”, scrisă de celebrul slavist german Wolfgang Kazak , despre aceasta s-a spus următoarele [22] :

Decizia internă de a-i acorda Premiul Nobel nu s-a concretizat din motive politice.

În al doilea rând, Paustovsky a fost candidat la Premiul Nobel în 1967, a fost nominalizat de un membru al Academiei Suedeze, scriitor și mai târziu câștigător al Premiului Nobel (1974) Eivind Junson . Totuși, Comitetul Nobel a respins candidatura lui Paustovski cu o formulare care a devenit cunoscută abia în 2017: „Comitetul ar dori să-și sublinieze interesul față de această propunere pentru un scriitor rus, dar din motive firești ar trebui lăsată deocamdată deocamdată”. Motivul probabil al refuzului a fost analiza operei lui Paustovsky, realizată de criticul literar Eric Mesterton. CV-ul său scria: „În literatura rusă modernă, Paustovski ocupă, fără îndoială, un loc remarcabil. Dar nu este un mare scriitor, din câte am înțeles... Paustovski este un scriitor cu mari merite, dar și cu mari neajunsuri. Nu consider că meritele sale pot depăși deficiențele sale suficient pentru a justifica acordarea lui Premiul Nobel”. Drept urmare, Premiul din 1967 a fost acordat scriitorului și diplomatului guatemalean Miguel Angel Asturias [23] [24] . În 1968, Paustovski a fost din nou nominalizat și a fost printre principalii candidați la Premiul Nobel, dar a murit înainte de alegerea laureatului [25] .

K. G. Paustovsky a fost printre scriitorii preferați ai lui Marlene Dietrich . În cartea ei „Reflecții” (capitolul „Paustovsky”), ea a descris întâlnirea lor, care a avut loc în 1964, în timpul discursului ei la Casa Centrală a Scriitorilor [26] :

Odată am citit povestea „ Telegramă ” de Paustovski. (Era o carte în care, alături de textul rusesc, era și traducerea lui în engleză.) Mi-a făcut o asemenea impresie, încât nici povestea, nici numele scriitorului, de care nu auzisem niciodată, nu am mai putut să uit. Nu am putut găsi alte cărți ale acestui scriitor uimitor. Când am ajuns în turneu în Rusia, am întrebat despre Paustovski pe aeroportul din Moscova. Aici s-au adunat sute de jurnalisti, nu au pus intrebari stupide cu care ma enervau de obicei in alte tari. Întrebările lor au fost foarte interesante. Conversația noastră a durat mai bine de o oră. Când am ajuns la hotelul meu, știam deja totul despre Paustovsky. Era bolnav în acel moment și se afla în spital. Mai târziu am citit ambele volume din Povestea vieții și am fost îmbătat de proza ​​ei. Am jucat pentru scriitori, artiști, artiști, de multe ori erau chiar și patru spectacole pe zi. Și într-una dintre acele zile, ne pregătim de spectacol, Bert Bacharach și cu mine eram în culise. Fermecatoarea mea traducătoare Nora a venit la noi și a spus că Paustovski se află în hol. Dar nu s-a putut, pentru că știu că e în spital cu infarct, așa că mi s-a spus la aeroport în ziua în care am ajuns. Am obiectat: „Este imposibil!” Nora a asigurat: „Da, este aici cu soția lui”. Prezentarea a mers bine. Dar nu poți prevedea niciodată acest lucru - când încerci din greu, cel mai adesea nu obții ceea ce îți dorești. La sfârșitul spectacolului, mi s-a cerut să rămân pe scenă. Și deodată Paustovski a urcat treptele. Am fost atât de șocat de prezența lui încât, neputând rosti un cuvânt în rusă, nu am găsit nicio altă modalitate de a-mi exprima admirația pentru el, decât să îngenunch în fața lui. Îngrijorat de sănătatea lui, am vrut să se întoarcă imediat la spital. Dar soția lui m-a liniștit: „Îi va fi mai bine”. A fost nevoie de mult efort ca să vină să mă vadă. Curând a murit. Încă mai am cărțile lui și amintirile despre el. A scris romantic, dar simplu, fără înfrumusețare. Nu sunt sigur dacă este celebru în America, dar într-o zi va fi „descoperit”. În descrierile sale, el seamănă cu Hamsun . El este cel mai bun dintre acei scriitori ruși pe care îi cunosc. L-am cunoscut prea târziu.

În amintirea acestei întâlniri, Marlene Dietrich i-a oferit lui Konstantin Georgievich mai multe fotografii [28] . Unul dintre ei l-a capturat pe Konstantin Paustovsky și o actriță în genunchi în fața iubitului ei scriitor pe scena Casei Centrale a Scriitorilor.

Ultimii ani

În 1965, Paustovski a semnat o scrisoare prin care cere ca lui A. I. Soljenițîn să i se dea un apartament la Moscova, iar în 1967 l-a susținut pe A. Soljenițîn, care a scris o scrisoare către Congresul al IV-lea al Scriitorilor Sovietici prin care cere eliminarea cenzurii operelor literare [17] .

În 1966, Paustovski a semnat o scrisoare a douăzeci și cinci de personalități culturale și științifice către secretarul general al Comitetului Central al PCUS , L. I. Brejnev, împotriva reabilitării lui I. Stalin [29] .

În timpul procesului scriitorilor A. D. Sinyavsky și Yu . _

La 30 mai 1967 i s-a conferit titlul de „Cetăţean de Onoare” al Tarusei [30] [31] [32] .

Multă vreme, Konstantin Paustovsky a suferit de astm bronșic , a suferit mai multe atacuri de cord [28] . Cu puțin timp înainte de moartea sa, scriitorul grav bolnav a trimis o scrisoare lui A. N. Kosygin cu o cerere de a nu-l concedia pe directorul șef al Teatrului Taganka Yu. P. Lyubimov . Scrisoarea a fost urmată de o conversație telefonică cu Kosygin, în care Konstantin Georgievich a spus:

Paustovski muribund vă vorbește. Vă implor să nu distrugeți valorile culturale ale țării noastre. Dacă eliminați Lyubimov, teatrul se va prăbuși, o cauză mare va pieri.

Ca urmare, ordinul de concediere nu a fost semnat [33] .

Konstantin Paustovski a murit la 14 iulie 1968 la Moscova.

Conform testamentului său, a fost înmormântat la cimitirul local din Tarusa  - deasupra malului abrupt al râului Taruska [34] [35] .

Jurnalistul Valery Druzhbinsky , care a lucrat ca secretar literar pentru K. Paustovsky în 1965-1968, a scris în memoriile sale „Paustovsky așa cum îmi amintesc de el” [36] : „Este uimitor, dar Paustovski a reușit să trăiască timpul laudelor nebunești ale lui. Stalin și nu scrie un cuvânt despre liderul tuturor timpurilor și popoarelor. A reușit să nu se alăture partidului, să nu semneze o singură scrisoare sau să nu facă recurs stigmatizând pe nimeni. S-a luptat să rămână și așa a rămas el însuși.”

Familie

Creativitate

Viața mea de scriitor a început cu dorința de a cunoaște totul, de a vedea totul și de a călători. Și, evident, aici se va termina.

Poezia rătăcirilor, contopindu-se cu realitatea nevăluită, a format cel mai bun aliaj pentru crearea cărților.

- [7]

Primele lucrări, „Pe apă” și „Patru” (în notele la primul volum al lucrărilor colectate în șase volume ale lui K. Paustovsky, publicate în 1958, povestea se numește „Trei”), au fost scrise de Paustovsky în timp ce studia încă în ultima clasă a gimnaziului din Kiev. Povestea „Pe apă” a fost publicată în 1912 în almanahul de la Kiev „Lumini”, nr. 32 și a fost semnată cu pseudonimul „K. Balagin” (singura poveste publicată de Paustovsky sub pseudonim). Povestea „Patru” a fost publicată în revista de tineret „Cavalerul” (nr. 10-12, octombrie-decembrie, 1913).

În 1915, în ziarul „ Discursul Vyatskaya ” - primul eseu al lui Paustovski „Scrisori din război”.

În 1916, în timp ce lucra la centrala termică Albert Nev, Vilde and Co. din Taganrog , K. Paustovsky a început să scrie primul său roman, Romanticii, care a durat șapte ani și a fost finalizat în 1923 la Odesa.

Mi se pare că una dintre trăsăturile caracteristice ale prozei mele este starea de spirit romantică...

… Starea romantică nu contrazice interesul pentru viața „dură” și dragostea pentru ea. În toate domeniile realității, cu rare excepții, sunt puse semințele romantismului.

Ele pot fi trecute cu vederea și călcate în picioare sau, dimpotrivă, le pot oferi posibilitatea de a crește, decora și înnobila lumea interioară a unei persoane cu înflorirea lor.

- [7]

În 1928, a fost publicată prima colecție de povestiri a lui Paustovski, „Meeting Ships”, („Prima mea carte „adevărată” a fost o colecție de povești,” Nave care se apropie „” [7] ), deși înainte de aceasta au fost publicate eseuri și povestiri separate. . În scurt timp (iarna 1928), a fost scris romanul Nori strălucitori, în care intriga detectiv-aventureră, transmisă într-un magnific limbaj figurativ, a fost îmbinată cu episoade autobiografice legate de călătoriile lui Paustovski la Marea Neagră și Caucaz din 1925-1927. . Romanul a fost publicat la editura Harkov „Proletar” în 1929.

Faima a adus povestea „Kara-Bugaz”. Scrisă pe baza unor fapte adevărate și publicată în 1932 de editura din Moscova Young Guard, povestea l-a pus imediat pe Paustovski (conform criticilor) în prim-planul scriitorilor sovietici din acea vreme. Povestea a fost publicată în mod repetat în diferite limbi ale popoarelor URSS și din străinătate. Filmat în 1935 de regizorul Alexander Razumny , filmul „ Kara-Bugaz ” nu a avut voie să fie lansat din motive politice.

În 1935, la Moscova, editura Khudozhestvennaya Literatura a publicat pentru prima dată romanul Romantiki, care a fost inclus în colecția cu același nume.

În anii 1930, au fost create povești cu diferite teme:

Un loc special în opera lui Paustovsky este ocupat de regiunea Meshchersky . Paustovski a scris despre iubita lui Meshchera [46] :

Am găsit cea mai mare, mai simplă și mai nesofisticată fericire în regiunea împădurită Meshchera. Fericirea de a fi aproape de pământul tău, concentrarea și libertatea interioară, gândurile preferate și munca grea. Rusiei Centrale – și numai ei – îi datorez majoritatea lucrurilor pe care le-am scris.

Povestea „Trandafirul de aur” (1955) este dedicată esenței scrisului.

Scenarii

Conform scenariilor lui Paustovsky, au fost puse în scenă filmele „Kara-Bugaz” (1935), „ Lermontov ” (1943); bazat pe lucrările cu același nume - filmele " Telegram " (1957), " Northern Tale " (1960).

„Povestea vieții”

În 1945-1963, Paustovsky a scris una dintre principalele sale lucrări - Povestea vieții autobiografică . Diverse părți ale cărții au fost publicate în versiuni de revistă pe măsură ce au fost scrise.

„O poveste de viață” este alcătuită din șase cărți: „Anii îndepărtați” (1946), „Tinerețea neliniștită” (1954), „Începutul unei epoci necunoscute” (1956), „Un timp de mari așteptări” (1958), „Aruncă spre sud” (1959-1960), Cartea rătăcirilor (1963). A fost publicat pentru prima dată integral de Goslitizdat în 1962 în două volume în șase cărți.

Slavistul și criticul literar german V. Kazak a scris [47] :

Indiferent de lungimea lucrării, structura narativă a lui Paustovski este aditivă, „în selecție”, atunci când episodul urmează episodului; predomină forma narațiunii la persoana I, în numele naratorului-observator. Structurile mai complexe cu subordonarea mai multor linii de acțiune sunt străine de proza ​​lui Paustovski.

În 1958, Editura de Stat de Literatură Ficțiune a publicat o colecție în șase volume de lucrări ale scriitorului, cu un tiraj de 225.000 de exemplare.

Bibliografie

Premii și premii

Adaptări de ecran

În muzică

Memorie

Prima perpetuare a memoriei lui K. G. Paustovsky în URSS a fost atribuirea numelui său Bibliotecii Publice nr. 2 din Odesa - una dintre cele mai vechi biblioteci din oraș. Numele scriitorului a fost dat bibliotecii prin decizia Consiliului de Miniștri al RSS Ucrainei nr.134 din 20 februarie 1969 [54] .

Primul monument al lui K. G. Paustovsky a fost deschis la 1 aprilie 2010, tot în Odesa, pe teritoriul Grădinii de Sculptură a Muzeului Literar din Odesa . Sculptorul de la Kiev Oleg Cernoivanov l-a imortalizat pe marele scriitor sub forma unui sfinx misterios [20] .

Pe 24 august 2012, pe malul râului Oka din Tarusa a fost inaugurat un monument al lui Konstantin Paustovsky, realizat de sculptorul Vadim Tserkovnikov pe baza fotografiilor lui Konstantin Georgievici, în care scriitorul este înfățișat cu câinele său Teribil.

La 29 mai 2012, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la Paustovski, i-a fost ridicat un monument la Sanzheyka , unde scriitorul a trăit și a lucrat în august 1960 [56] .

O planetă minoră descoperită de N. S. Chernykh la 8 septembrie 1978 la Observatorul Astrofizic din Crimeea și înregistrată sub numărul 5269, numit după K. G. Paustovsky - (5269) Paustovskij= 1978 SL6 [57] .

Numit după scriitor: strada Paustovsky din Biblioteca Nr.,Gorlovka,Rostov-pe-Don,Taganrog,Tarusa,Nipru,Kiev,Odesa,PetrozavodskMoscova, străzile din [58] .

Cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea scriitorului, a fost creat un comitet de organizare pentru a pregăti și a organiza evenimente în onoarea datei semnificative sub președinția lui Mihail Seslavinsky [59] , care a inclus directorul Muzeului literar de stat Dmitri Bak , directorul Institutului de Literatură Rusă Vsevolod Bagno , directorul Arhivei de stat ruse de literatură și artă Tatyana Goryaeva , directorul Muzeului-Centrul literar din Moscova K. G. Paustovsky Anzhelika Dormidontova, curatorul Casei-Muzeu a lui K. G. Paustovsky din Tarusa Galina Arbuzova, șeful Casei-Muzeu a lui K. G. Paustovsky din Stary Krym Irina Kotyuk și alții [60] .

De ziua lui Paustovski în 2017, principalele sărbători au avut loc la Casa-Muzeu a scriitorului din Tarusa. În total, în anul aniversar au avut loc aproximativ 100 de evenimente festive [61] . Printre acestea se numără „Noaptea în arhivă” din Arhiva de Stat de Literatură și Artă din Rusia (RGALI), unde invitaților li s-au prezentat manuscrisele originale ale autorului. O conferință internațională dedicată moștenirii literare a lui Konstantin Paustovsky [62] a avut loc la Moscova .

Expoziția „Paustovski necunoscut” a funcționat în Casa-Muzeu a scriitorului din Tarusa [63] . Traseul Calea Paustovsky a fost deschis în Parcul Național Meshchersky (există și un plan de creare a unui muzeu bazat pe lucrarea sa Cordon 273). Festivalul literar și muzical al tineretului întreg rusesc „Furtunile Tarus” a reunit la Tarusa venerabili și aspiranți poeți din multe regiuni ale Rusiei [64] . Pentru aniversarea scriitorului, Poșta Rusă a emis un plic cu ștampila originală [65] . Articole unice, inclusiv manuscrise, cărți poștale, scrisori, autografe, au fost expuse pe 1 noiembrie la expoziția „Rusia prin ochii lui Paustovski”, care a deschis pe Arbat. Tot pe 1 noiembrie, la Galeria Belyaevo a fost vernisată expoziția Paustovsky și cinema. În perioada 14 decembrie 2017 până în 4 februarie 2018, Muzeul de Stat Pușkin a găzduit expoziția „Konstantin Paustovsky. Netăiată” [66] . A fost dedicată aniversării a 125 de ani de la nașterea scriitorului și a fost principalul proiect expozițional al anului aniversar, organizat de Centrul Muzeului Literar din Moscova K. G. Paustovsky împreună cu parteneri [67] . Printre documentele dobândite, o carte poștală trimisă de scriitorul Ivan Bunin lui Paustovski la 15 septembrie 1947 este de o valoare deosebită. Conține o recenzie a poveștii lui Paustovsky „Taverna pe Braginka” [68] [69] .

Muzee

Note

  1. ↑ 1 2 Great Russian Encyclopedia - Great Russian Encyclopedia , 2004.
  2. ↑ 1 2 3 4 Paustovsky Konstantin Georgievici // Marea Enciclopedie Sovietică : [în 30 de volume] / ed. A. M. Prokhorov - ed. a III-a. — M .: Enciclopedia sovietică , 1969.
  3. ↑ 1 2 Konstantin Georgijewitsch Paustowski // Enciclopedia Brockhaus  (germană) / Hrsg.: Bibliographisches Institut & FA Brockhaus , Wissen Media Verlag
  4. ↑ 1 2 Konstantin Georgievitsj Paustovskij // Store norske leksikon  (carte) - 1978. - ISSN 2464-1480
  5. ↑ Paustovski. Arhivat pe 25 septembrie 2015 la Wayback Machine Concise Literary Encyclopedia. T. 5, 1968.
  6. ↑ 1 2 Paustovsky K. G. Anii îndepărtați. O poveste despre copilărie și tinerețe. - Moscova: Editura de Stat de Literatură pentru Copii a Ministerului Educației din RSFSR, 1960. - 100.000 de exemplare.
  7. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Paustovsky K. G. Mai multe gânduri fragmentare (în loc de prefață). - M . : Editura de stat de ficţiune , 1958. - T. 1. - S. 5-18. — 300.000 de exemplare.
  8. ↑ K. Paustovski . Dintr-un jurnal. 1920 Arhivat pe 10 iulie 2015 la Wayback Machine . S. 246.
  9. ↑ 1 2 Yarmola V. Familia Paustovsky - Așezarea Pilipcha  // Lumea lui Paustovsky. - 2000. - Nr. 15-16 . Arhivat din original pe 3 decembrie 2013.
  10. ↑ 1 2 3 4 5 Paustovsky K. G. Cartea întâi: Anii îndepărtați // Povestea vieții.
  11. ↑ Expoziția Centrului Muzeului Literar din Moscova al lui K. G. Paustovsky . Arhivat 30 martie 2012 la Wayback Machine , mirpaustowskogo.ru .
  12. ↑ K. Paustovski. Troianul de aur. - K. , 1957. - S. 3-4.
  13. ↑ K. Paustovski . Tales of Babel Arhivat pe 28 octombrie 2011 la Wayback Machine .
  14. ↑ Volkov S.P. Livny. - Orel: Editura de carte Oryol, 1959. - 92 p.
  15. ↑ „ Arta sovietică ” nr. 16 (596), 2 februarie 1939.
  16. ↑ 1 2 3 4 L. Muravinskaya, V. Ashcheulov . Paustovsky în Altai Copie de arhivă din 11 noiembrie 2013 la Wayback Machine // Altai, nr. 4, 1982 - pp. 110-113.
  17. ↑ 1 2 3 Arkady Belkin . Paustovski. Stay Simple While Conversing with Tsars Arhivat 23 septembrie 2020 la Wayback Machine , proza.ru .
  18. ↑ Dmitry Gordon . Interviu cu Andrey Dementyev Copie de arhivă din 10 noiembrie 2013 la Wayback Machine // Gordon Boulevard , nr. 35 (330), 30 august 2011.
  19. ↑ Inna Goff. Transformări. O poveste cu amintiri. - M . : Scriitor sovietic, 1984. - S. 118. - 280 p.
  20. ↑ 1 2 Svetlana Kuznetsova . Paustovsky va fi amintit sau de ce a plâns fata? Copie de arhivă din 5 noiembrie 2013 la Wayback Machine // Odessa News, 24 iulie 2010.
  21. ↑ Gerashchenko A. E. Konstantin Paustovsky - scriitor și persoană Copie de arhivă din 19 octombrie 2012 la Wayback Machine , samlib.ru.
  22. ↑ Wolfgang Kazak . „Lexiconul literaturii ruse a secolului al XX-lea” Arhivat 30 noiembrie 2020 la Wayback Machine , p. 309.
  23. ↑ Konstantin Paustovsky a fost printre candidații la Premiul Nobel în 1967 Arhivat 29 august 2018 la Wayback Machine . TASS, 2 ianuarie 2018.
  24. ↑ Lista nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură în 1967 . Preluat la 2 ianuarie 2018. Arhivat din original la 3 ianuarie 2018.
  25. ↑ Paustovsky a fost unul dintre principalii candidați la Premiul Nobel în 1968 . TASS . Preluat la 3 ianuarie 2019. Arhivat din original la 2 ianuarie 2019.
  26. ↑ Marlene Dietrich . „Reflecții” Arhivat 3 noiembrie 2013 la Wayback Machine , modernlib.ru .
  27. ↑ Pavlyuchik L. În fața acestui scriitor, însăși Marlene Dietrich a îngenuncheat . trud.ru. _ Ziarul „Trud” (12 ianuarie 2018). Preluat la 14 noiembrie 2020. Arhivat din original la 16 noiembrie 2020.
  28. ↑ 1 2 Serghei Borisov . La Tarusa, la Paustovski . Arhivat 25 octombrie 2013 la Wayback Machine , liter.kz .
  29. ↑ Scrisori de la oameni de știință și personalități culturale împotriva reabilitării lui Stalin Arhivate 16 noiembrie 2012 la Wayback Machine .
  30. ↑ Casa-Muzeu Paustovsky din Tarusa . Paustovski K. G. . niv.ru. Preluat la 6 august 2014. Arhivat din original la 1 iulie 2014.
  31. ↑ Andrei Gusev. Casa Muzeu Paustovsky se va deschide în Tarusa, Kaluga (link inaccesibil) . Centru . RIA Novosti (31 mai 2012). Preluat la 6 august 2014. Arhivat din original la 8 august 2014. 
  32. ↑ Otten N. „Ea a fost generoasă, ospitalieră, nereținută în acțiunile ei...” (Din cartea despre K. G. Paustovsky. Amintiri ale lui T. A. Evteeva)  // Lumea lui Paustovsky. - 2000. - Nr. 15-16 . Arhivat din original pe 17 aprilie 2014.
  33. ↑ Mihail Hholmogorov. Ultimul act . Centrul de teatru „On Strastnom” (2005). Preluat la 6 august 2014. Arhivat din original la 11 martie 2016.
  34. ↑ Konstantin Paustovsky Arhivat pe 11 ianuarie 2010 la Wayback Machine .
  35. ↑ Mormântul lui K. G. Paustovsky Copie de arhivă din 2 noiembrie 2013 pe Wayback Machine de pe site-ul web Graves of Celebrities.
  36. ↑ Lev Lobov, Kira Vasilyeva. Și-a dat inima Rusiei . Ziarul „Cultura” , Nr. 25 (7638) (3 iulie 2008). Preluat la 6 august 2014. Arhivat din original la 28 septembrie 2017.
  37. ↑ 1 2 Vadim Paustovsky, 1993 , p. 535.
  38. ↑ 1 2 Anatoli Zolozov. „Anii Kieveni ai lui Konstantin Paustovsky” Copie de arhivă datată 18 ianuarie 2021 la Wayback Machine , paustkiev.io.ua.
  39. ↑ Igor Shtokman. Sunetul vine... Monitorul literar , Nr. 52 (6152) (26 decembrie 2007). Preluat la 6 august 2014. Arhivat din original la 14 octombrie 2013.
  40. ↑ Ucis. A murit din cauza rănilor... (Documente despre moartea lui Boris și Vadim Paustovsky)  // Lumea lui Paustovski. - 2007. - Nr. 25 . Arhivat din original pe 15 august 2014.
  41. ↑ 1 2 Serghei Vysochansky. "Familia noastră. Trecutul ei.” Arhivat pe 10 ianuarie 2014 la Wayback Machine
  42. ↑ 1 2 Vadim Paustovski . „Zilele Solotchinsk și a dat” Copie de arhivă din 22 februarie 2014 la Wayback Machine , mirpaustowskogo.ru.
  43. ↑ Ekaterina Stepanovna Zagorskaya (Paustovskaya) Copie de arhivă din 27 noiembrie 2018 la Wayback Machine , ru.rodovid.org.
  44. ↑ Umbrele unui vechi cimitir - o fostă necropolă în Efremov și cimitire rurale / Autor-editor: M.V. Mayorov , G.N. - Tula: Borus-Print LLC, 2015. - 148 p.; bolnav. ISBN 978-5-905154-20-1 .
  45. ↑ Tatyana Alekseevna Evteeva (Arbuzova, Schneider, Paustovskaya) n. 1903 d. 1978 - Rodovod. . Preluat la 23 iulie 2022. Arhivat din original la 27 noiembrie 2018.
  46. ↑ Paustovsky K. G. Meshcherskaya partea Copie de arhivă din 24 septembrie 2008 la Wayback Machine .
  47. ↑ Wolfgang Kazak. Lexicul literaturii ruse a secolului al XX-lea . - M . : Cultura, 1996. - S. 191. - 491 p. - ISBN 5-83334-0019 -B.
  48. ↑ Bandel. E., Yezhel E. „Konstantin Paustovsky și Polonia” Copie de arhivă din 12 noiembrie 2013 la Wayback Machine , uapryal.com.ua.
  49. ↑ Svetlana Kuznetsova . „Pentru toți oamenii și pentru toate timpurile” Arhivat 11 noiembrie 2013 la Wayback Machine . „Odessa News”, 23 decembrie 2010, izvestiya.odessa.ua.
  50. ↑ Decretul Președintelui Federației Ruse din 05 mai 1997 Nr. 448 Copie de arhivă din 4 noiembrie 2013 la Wayback Machine .
  51. ↑ „În Odesa, Konstantin Paustovsky a primit o medalie – postum” Copie de arhivă din 12 noiembrie 2013 pe Wayback Machine . „Toate știrile despre Odesa”, 11 mai 2010, allnews.od.ua.
  52. ↑ Inel de oțel / Artistic / tvkultura.ru . Preluat la 11 iunie 2020. Arhivat din original la 20 septembrie 2020.
  53. ↑ Premiera mondială a operei „Prizonierul Karelian” se pregătește la Teatrul Muzical din Karelia (link inaccesibil) . Consultat la 16 octombrie 2018. Arhivat din original la 16 octombrie 2018. 
  54. ↑ History of Odessa Libraries: Branch No. 2 named after Paustovsky Archival copy datata 10 ianuarie 2014 la Wayback Machine . Site-ul oficial al Odesa.
  55. ↑ Fotografia cu K. G. Paustovsky cu câinele Teribil . Arhivat 5 noiembrie 2013 la Wayback Machine , museum.tarusa.ru .
  56. ↑ Ei au lăsat o amprentă asupra istoriei Odessa Arhiva copie din 28 martie 2019 la Wayback Machine / Odessa Biographical Directory.
  57. ↑ Certificat de denumire a unei planete minore Copie de arhivă din 2 noiembrie 2013 la Wayback Machine , dslov.ru.
  58. ↑ Konstantin Paustovsky Arhivat 19 mai 2018 la Wayback Machine .
  59. ↑ Componența comitetelor de organizare pentru celebrarea a 125 de ani de la nașterea lui K. G. Paustovsky și M. I. Tsvetaeva a fost aprobată Copie de arhivă din 4 august 2017 pe Wayback Machine // Site-ul oficial al Rospechat.
  60. ↑ În Rusia anul acesta, vor avea loc evenimente în onoarea aniversării copiei de arhivă Paustovsky din 4 august 2017 la Wayback Machine .
  61. ↑ Konstantin Paustovsky are 125 de ani. Evenimente comemorative vor avea loc în multe orașe ale țării Arhivat 31 decembrie 2018 la Wayback Machine .
  62. ↑ „Noaptea în arhivă” din 26 mai a fost programată să coincidă cu ziua de naștere a lui Paustovsky. Copia de arhivă datată 4 august 2017 la Wayback Machine .
  63. ↑ La Moscova, în Biblioteca de Stat Rusă, expoziția „Paustovski necunoscut. Viața în publicații” . Preluat la 4 august 2017. Arhivat din original la 4 august 2017.
  64. ↑ Furtunile din Tarusa din acest an vor fi dedicate lui Paustovsky și Tsvetaeva . Preluat la 11 iunie 2020. Arhivat din original la 1 octombrie 2020.
  65. ↑ În Kaluga Tarusa, aniversarea lui Paustovsky a fost sărbătorită cu o copie specială de arhivă de anulare poștală din 4 august 2017 la Wayback Machine .
  66. ↑ Știri muzeului: expoziție „Konstantin Paustovsky. Uncut” la Muzeul Pușkin Arhivat 25 aprilie 2018 la Wayback Machine .
  67. ↑ Expoziția „Konstantin Paustovsky. Uncut” Arhivat 13 august 2021 la Wayback Machine . Muzeul de Stat al A. S. Pușkin.
  68. ↑ Manuscrisele lui Paustovski cumpărate de la colecționari vor fi expuse pentru prima dată la expoziții de la Moscova . TASS (11 octombrie 2017). Consultat la 3 noiembrie 2017. Arhivat din original pe 7 noiembrie 2017.
  69. ↑ Expoziții din noiembrie: cinema după Paustovsky și alt Kazimir Malevici . Ziar rusesc (1 noiembrie 2017). Consultat la 3 noiembrie 2017. Arhivat din original la 1 noiembrie 2017.
  70. ↑ The World of Paustovsky copie de arhivă a revistei din 11 noiembrie 2013 la Wayback Machine , www.mirpaustowskogo.ru.
  71. ↑ „The World of Paustovsky” Copie de arhivă din 11 noiembrie 2013 la Wayback Machine , magazine.mirpaustowskogo.ru.
  72. ↑ Guncenkov I. „Paustovski în Tarusa”. Kaluga, 2013, p. 7
  73. ↑ Muzeul din Kiev al lui K. G. Paustovsky copie de arhivă din 19 iunie 2020 la Wayback Machine , paustkiev.io.ua.
  74. ↑ Muzeele din Ryazan. Casa-muzeu memorială a IP Pozhalostin. . Preluat la 11 iunie 2020. Arhivat din original la 31 octombrie 2019.


Literatură

Filmografie

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole