Cea mai înaltă favoare este premiul regal al Imperiului Rus , care ar putea fi acordat oficialilor [1] , militarilor și altor oficiali, precum și unităților militare, departamentelor și departamentelor individuale [2] .
Expresii similare au fost folosite de țarii Moscovei în secolul al XVII-lea, cum ar fi, de exemplu, „spunerea cuvintelor acordate regale oamenilor de serviciu”, sau „lauda grațioasă” („ scrisori lăudabile ”) sau „cererea regelui pentru sănătatea o persoană de serviciu” (vezi ordinele voievodale ) . În special, țarul Alexei Mihailovici , ca recompensă pentru guvernatorul prințului Romodanovski pentru pacificarea cazacilor rebeli Don în 1670, „pentru serviciul și meșteșugul său, a ordonat să întrebe despre sănătatea și favorurile sale - el laudă cu bunăvoință serviciul”, de asemenea. ca armata subordonată lui, despre care i s-a trimis o scrisoare [3] .
Expresia celei mai înalte bunăvoințe ca premiu regal oficial a fost folosită de Petru I la 2 noiembrie 1696 lui Boris Șeremetev și trupelor sale subordonate [4] .
Împărăteasa Ecaterina a II- a, într-o scrisoare adresată guvernatorului Orenburg și locuitorilor din teritoriul Orenburg și-a exprimat cea mai mare favoare pentru loialitatea arătată la 1 mai 1774 [5] .
Favoarea cea mai mare a fost declarată prin rescript sau ordinul cel mai înalt .
Din 1826, țăranii Marelui Ducat al Finlandei au primit medalia „ În semn de bunăvoință regală ”.
Până în 1859, declarația de bunăvoință era reglementată de diverse acte juridice supreme. De regulă, persoanelor cu un rang sub clasa a 8-a conform Tabelului de ranguri nu li se putea acorda acest premiu , iar militarilor li se putea acorda doar cea mai mare favoare în timp de război.
Onorat cu o asemenea distincție regală, de cel puțin trei ori, un an din 35 de ani determinati pentru vechimea în muncă pentru primirea Ordinului Sfântul Vladimir de gradul al IV-lea a fost redus [6] .
La 31 iulie 1859, Alexandru al II-lea a aprobat Regulamentul privind premiile de serviciu [7] . Regulamentul nu conținea cerințe pentru gradul de recompensat cu bunăvoință. S-a stabilit că bunăvoința poate fi generală (declarată unei unități militare, unui departament sau departament separat) sau nominală. S-a subliniat că cea mai înaltă favoare „depinde numai de Suveranul imediat, Împăratul celei mai înalte discreții și, prin urmare, nu sunt permise idei în acest sens din partea autorităților”. Li sa instruit „celor cărora li s-a acordat cea mai înaltă favoare personală să reducă anul din termenele stabilite pentru primirea gradelor și ordinelor pentru serviciu îndelungat” (acest avantaj nu se aplica persoanelor cărora li sa acordat favoare pentru recenzii, parade, exerciții etc., precum şi persoanelor cărora li sa acordat favoarea înainte de aprobarea regulamentului).
Alexandru al III-lea în 1892 a permis miniștrilor și directorilor executivi să prezinte subalterni pentru a fi recompensați cu cea mai mare bunăvoință.
Pe lângă cea mai înaltă favoare, împărații ruși au practicat folosirea multor forme similare de încurajare în rescripte și în cele mai înalte ordine: cea mai înaltă recunoştinţă, cea mai înaltă plăcere, cea mai înaltă recunoştinţă etc. cu definiţiile „sincer”, „cordial” , „specială”, „sufletă”, „profundă” etc.
Dicționare și enciclopedii |
|
---|