| Petar Novakovic | |
|---|---|
| Numele complet | Petar Novakovic |
| Locul nașterii | Leunovo, Imperiul Otoman |
| Data mortii | februarie 1808 |
| Un loc al morții |
|
| Cetățenie | sârb |
| Ocupaţie | Diplomat |
Petar Novaković , cunoscut sub numele de Petar Chardaklia ( sârb. Petar Chardaklija ) a fost un diplomat sârb în timpul primei revolte sârbe .
Locul exact al nașterii este necunoscut. Cel mai probabil, Peter Novakovic s-a născut în satul Leunovo de lângă Gostivar, la granița modernă dintre Macedonia și Albania. Se știu puține despre viața sa timpurie. Se pare că a fugit din satul natal, la nord, în Serbia (Sanjak din Smederevo) și a început să lucreze ca hangiu la Belgrad.
În timpul războiului austro-turc (1787-91) s-a alăturat Corpului Liber Sârb, unități de voluntari formate din sârbi locali, unde a urcat la gradul de căpitan.
După retragerea austriecă, a plecat la Viena și apoi la Buda, unde a reușit să stabilească legături strânse în cercurile aristocratice. Soția sa o cunoștea sau o slujea pe Marea Ducesă Alexandra Pavlovna, sora împăratului rus Alexandru I; Prințesa Alexandra a fost căsătorită cu arhiducele Iosif, guvernatorul habsburgic al Ungariei, și locuia la Buda. În această perioadă Chardaklia a primit gradul de căpitan [1] .
Chardaklia a menținut contacte cu sârbi de seamă din Ungaria, sperând să răstoarne stăpânirea otomană în Serbia. Când a aflat despre răscoala lui Karađorđe, și-a trimis soția la Harkov, iar apoi, în iulie 1804, a trecut în Serbia și s-a pus în slujba lui Karađorđe.
Deoarece rebelii sârbi au decis să caute sprijin internațional pentru cauza lor, ei au aplicat mai întâi la Viena, dar au fost refuzați. Chardaklia i-a sfătuit să facă o petiție țarului rus, deoarece acesta ar fi mai înclinat să-i susțină. Chardaklia l-a convins pe Karađorđe că cel mai bun mod de a face acest lucru a fost trimiterea unei delegații la Sankt Petersburg. Karađorđe a fost de acord, iar la 1 septembrie a pornit delegația sârbă, formată din Mateja Nenadović, Jovan Protić și Čardaklia.
La Sankt Petersburg, s-au întâlnit cu ministrul rus de externe, prințul Czartoryski, care i-a ascultat și i-a transmis țarului petiția lor. De asemenea, prințul i-a sfătuit să formeze un guvern sârb și a promis că Rusia îi va ajuta pe sârbi să influențeze sultanul.
Delegația s-a întors în Serbia la mijlocul lunii decembrie 1804. Apoi Chardaklia a luat parte la adunarea poporului din Pechan. În aprilie 1805 a făcut din nou parte dintr-o delegație diplomatică (împreună cu Aleksa Lazarević, Jovan Protić și Stevan Zivković) care a fost trimisă la Constantinopol. Cu toate acestea, odată acolo, deputații au fost maltratați și forțați să fugă la consulatul rus și apoi să fugă din oraș, temându-se pentru viața lor. Chardaklia și Lazarevich s-au îmbarcat pe o navă rusească și au fugit la Odesa. De acolo au plecat la Sankt Petersburg și apoi înapoi la Belgrad.
Când în 1807 Rusia a decis să ajute militar sârbii, Chardaklia (împreună cu Avram Lukich și Jeremeya Gagich) a fost trimisă la sediul forțelor expediționare ruse staționate în Țara Românească. Acolo au cerut un om care să se întoarcă cu ei la Belgrad pentru a acționa ca plenipotențiar rus în Serbia; dorința lor a fost îndeplinită.
Chardaklia a locuit la Belgrad până la moartea sa în 1808. A fost înmormântat în Biserica Catedralei Ortodoxe din Belgrad. Un discurs la înmormântarea sa a fost ținut de prietenul său, celebrul scriitor Dositej Obradovic, la acea vreme ministrul Educației al Serbiei. Obradović a scris, de asemenea, un epitaf pe piatra funerară în care îl glorifica pe Čardaklia drept „sârb nemuritor”.