Patrimonialismul

Patrimonialismul este o formă de guvernare în care toată puterea este în mâinile conducătorului suprem: un individ ( autocrație ) sau un grup limitat de indivizi ( oligarhie ).

Toate celelalte clase ale societății , inclusiv clasele superioare și mijlocii, nu au voie la putere sau sunt absente ca atare. Puterea conducătorului suprem sau a grupului conducător, de regulă, nu este limitată de nimic.

Istorie

Sistemul patrimonial de guvernare este asociat istoric cu forma patriarhală de guvernare , adică cel mai vechi sistem de organizare socială, care se bazează pe ideea societății ca o mare familie și o legătură personală între conducător și comunitate. Organizarea patriarhală condusă de lider este observată în rândul multor popoare primitive , astfel încât trecerea de la sistemul patriarhal la sistemul patrimonial este probabil un proces istoric omniprezent. De regulă, trecerea de la sistemul patriarhal la cel patrimonial are loc în procesul de extindere a teritoriului ocupat de unul sau altul popor și este caracteristică tuturor civilizațiilor agricole (sedentare) în general, și în special tipului de irigare [1] .

Proprietăți de bază

Conducătorul poate acționa atât singur, cât și împreună cu un grup restrâns de elită . În ciuda puterilor nelimitate, conducătorul nu este privit ca un tiran . Managementul poate fi direct sau indirect. În primul caz, toate problemele administrației de stat sunt decise personal de către conducător și controlate de un grup restrâns de asociați apropiați. În al doilea, reprezentanții elitelor, inclusiv ai armatei, au voie să rezolve probleme politice. Adesea există o îndumnezeire a domnitorului [1] .

Conducătorul are capacitatea de a lua orice decizie; restricțiile de putere sunt puține sau inexistente. Nu există grupuri sociale capabile să limiteze puterea conducătorului; singura modalitate de schimbare a ordinii de guvernare este nominalizarea unui nou conducător patrimonial [1] .

În multe cazuri, întreaga țară, sau o mare parte a ei, este tratată ca proprietate a conducătorului. Domnitorul are, de asemenea, putere legislativă deplină; nu există legi care să limiteze puterea domnitorului, cu excepția tradițiilor de etichetă și a ideilor de onoare [1] .

Exemple și opinii

Filosoful francez Jean Bodin , care a pus bazele teoriei moderne a suveranității , în lucrarea sa „Șase cărți despre stat” (Paris, 1576) menționează un tip de monarhie, pe care el o numește seigneurial , în care monarhul este proprietarul. a intregii tari. Potrivit lui Bodin, acest tip de monarhie era tipic pentru Asia și Africa; în Europa contemporană, după cum credea Bodin, existau doar două state de acest tip: Turcia și Moscovia [2] .
Sociologul german Max Weber a considerat patrimonialismul o formă de putere tradițională, bazată inițial pe puterea tatălui în familie. Potrivit lui Weber, statele patrimoniale sunt o extensie a principiului patriarhatului la întregul sistem de relații sociale.
Istoricul american Richard Pipes definește patrimonialismul ca un sistem în care dreptul la suveranitate și dreptul la proprietate se contopesc într-unul singur; în timp ce puterea politică ia aceleaşi forme ca şi dispunerea proprietăţii [3] . Potrivit Pipes, statulitatea rusă din secolul al XII-lea. până în 1917 a fost de natură patrimonială [4] .

Vezi și

Note

↑ 1 2 3 4 Patrimonialism Arhivat 9 ianuarie 2018 la Wayback Machine Encyclopædia Britannica, 09.01.2017
↑ Țevi, 1974 , p. 65.
↑ Țevi, 1974 , p. 22.
↑ Țevi, 1974 , p. 24.

Literatură

Richard Pipes. Rusia sub vechiul regim . - New York: Charles Scribner's Sons, 1974. - 361 p. - ISBN 0-684-14826-9 .

In rusa

R. Pipes „Rusia sub vechiul regim”, 2012, ISBN 978-5-8159-1105-5
Weber M. Feudalism, „stat imobiliar” și patrimonialism. Pe. cu el. și comentarii de A. Yu. Antonovsky // Oikumena: Almanah of Comparative Studies of Political Institutions, Socio-Economic Systems and Civilizations / Vol. 8. - Harkov, 2011. - S. 225-255.

Link -uri

Ce înseamnă „patrimonialism” și „birocratie patrimonială”?