Filosofia românească ( Rom . filosofie românească ) este o tradiție filozofică națională în cadrul filosofiei europene. O colecție de lucrări filosofice scrise de etnici români , fie în limba română, fie pe teritoriul României , care exprimă principalele trăsături ale vieții spirituale și ale concepției filozofice ale poporului român.
Discuția despre existența filozofiei românești are trei etape.
Între cele două războaie mondiale, după apariția României Mari, identitatea națională românească a cunoscut o criză. Întrucât nu se mai concentra pe scopuri politice imediate (drepturi naționale, independență, unitate națională), identitatea a căpătat un caracter cultural mai pronunțat. Prin urmare, discuțiile despre „specificitatea națională” în istoriografie, literatură și filozofie au devenit foarte frecvente. Prima istorie a filosofiei româneşti a fost publicată în 1922 de Marin Ştefănescu, dovedind că gândirea filosofică din România a atins nivelul de auto-reflecţie; cu alte cuvinte, a devenit conștient de sine. Concluzia generală a discuțiilor interbelice, la care au participat aproape toți filosofii celebri, a fost că există o filozofie românească propriu-zisă, care se distinge de celelalte filosofii naționale. Constantin Noica, devenit unul dintre cei mai de seamă filosofi români, a crezut încă de la început că filosofia românească s-a caracterizat prin păgânism, cosmicism (adică absența unei separări puternice a lumii umane de transcendență) și determinism (sau mai bine zis ". fatalism").
În perioada de după comunism din 1965, existența unei anumite filozofii românești a devenit o dogmă de netăgăduit. Narațiunile oficiale, puternic influențate de ideologia național-comunistă și așa-zisa protocronistă, vorbeau chiar despre „filozofia gheto-dacică”. Ei au afirmat continuitatea viziunii filosofice de la daci prin folclor până la autori contemporani. Inutil să mai spunem că caracterul „materialist” al filosofiei românești și alte pretenții ale dogmei oficiale au fost fie absente, fie foarte exagerate. Cu toate acestea, unii autori importanți nemarxisti precum Noica au insistat și asupra unicității gândirii filosofice românești. Noica a scris chiar și o carte numită Simțul românesc al ființei.
După căderea regimului comunist în 1989, această discuție a fost reînviată. Există o părere că există filozofi români, dar nu există filozofie românească. Cu alte cuvinte, sintagma „filosofia românească” are un conținut pur istoric și geografic. Punctul de vedere opus constă în două teze: 1) nu toate popoarele europene au propria filozofie naţională; 2) naţiunea română are propria sa filozofie naţională specială, care îşi continuă viziunea tradiţională asupra lumii la un nivel superior. Articolul Routledge Encyclopedia of Philosophy despre filosofia în România pare să ia o versiune mai slabă a celei de-a doua poziții. Existența unei filozofii românești este recunoscută, dar nu are legătură nici cu etosul național, nici cu esența etnică a românilor. Astfel, autorii spun: „În apogeul dintre cele două războaie mondiale, filosofia românească avea următoarele caracteristici: era strâns legată de literatură în sensul că majoritatea filosofilor români erau și scriitori importanți; era prea îngrijorată. cu problema identității românești; a fost implicat în dezbaterile istorice, politice și ideologice ale României, alimentând sentimentul în favoarea sau împotriva occidentalizării și modernizării; s-a sincronizat rapid cu gândirea filozofică occidentală; și îi lipsea (și are încă) gândirea etică. (Marta Petreu, Mircea Flonta, Ioan Lucian Muntean, „România, Filosofia în” din Routledge Encyclopedia of Philosophy, 2004)
| Istoria filozofiei | |
|---|---|
| Pe perioade | |
| De secole | |
| După regiune și tradiție | |
| Filosofia religioasă | |