Stasinopoulos, Michael

Michael Stasinopoulos
greacă Μιχαήλ Στασινόπουλος
Președinte interimar al Greciei
18 decembrie 1974  - 19 iunie 1975
Predecesor Phaedo Gizikis
Succesor Konstantinos Tsatsos
Naștere 27 iulie 1903( 27.07.1903 )
Moarte 31 octombrie 2002 (99 de ani)( 31-10-2002 )
Transportul nepartizan
Educaţie
Profesie scriitor
Activitate lege administrativa
Atitudine față de religie Biserica Ortodoxă Greacă
Autograf
Loc de munca

Mihail Stasinopoulos ( greacă: Μιχαήλ Στασινόπουλος ; 27 iulie [ 9 august ] 1903 , Messini - 31 octombrie 2002 , Atena ) a fost un scriitor, traducător și om politic grec . La scurt timp după răsturnarea juntei grecești a „ colonelilor negri ”, a fost numit de parlament în funcția de președinte interimar al Greciei în locul reprezentantului juntei Phaedon Gizikis . A ocupat această funcție în perioada 18 decembrie 1974 până în 19 iunie 1975. Primul președinte al celei de-a treia republici elene .

Biografie

Născut la Mesin la 27 iulie 1903 [1] .

Cariera academică

A absolvit dreptul la Universitatea din Atena în 1924. În 1929 a devenit președinte al Consiliului de Stat [2] . În 1934, Michael și-a luat doctoratul la Facultatea de Drept din Atena, iar în 1943 a devenit consilier de stat [3] .

Din 1951 până în 1958, Stasinopoulos a fost lector și profesor titular de drept administrativ la Universitatea Pantheon [4] , unde între 1951 și 1957 a fost rector al acesteia [5] [6] . În 1959 a primit un doctorat onorific de la Universitățile din Bordeaux și Paris . În 1968 Mihail a fost ales membru al Academiei din Atena [7] la clasa de științe etice și politice. A fost membru al Grupului celor Doisprezece, precum și editorul revistei științifice „Review of Public Law and Administrative Law” [5] . În 1978, Stasinopoulos a fost ales președinte al Academiei din Atena [8] , iar în 1993, președinte al Colegiului de disciplină al Societății Naționale a Scriitorilor Greci ..

Cariera judiciară

În 1947 a fost numit consilier politic al administrației militare a Dodecanezului în perioada de tranziție, care a acționat ca intermediar până la integrarea insulelor în Grecia. Din 1948 până în 1951, Mihail a fost președintele comitetului pentru dezvoltarea Codului serviciului public. Din 1966 până în 1969 [9]  a fost președinte al Consiliului de Stat ; a trebuit să demisioneze când a respins decizia privind legitimitatea regimului colonelilor [10] . În 1975, a fost repus în justiție ca președinte de onoare al Consiliului de Stat. Din 1976 până în 1978, Stasinopoulos a lucrat ca judecător special la Curtea Internațională de Justiție de la Haga . Tot în 1969 și 1970, a fost nominalizat de către președintele Consiliului de Stat francez René Cassin pentru Premiul Nobel pentru Pace în funcția de șef al judecătorilor greci pentru modul în care aceștia au tratat junta [1] [4] . În ultimii ani, Stasinopoulos s-a desprins de bunurile sale și a înființat Fundația de drept administrativ M. Stasinopoulou în Psychicon în scopul acordării de burse în domeniul dreptului public [11] .

Cariera politică

Mandatul său prezidențial a durat până la 20 iunie 1975, când Konstantinos Tsatsos a preluat mandatul, formând un nou regim. Președinția lui Stasinopoulos se caracterizează prin prezența sa discretă pe scena politică, prin identificarea sa cu politica guvernamentală, deoarece nu a fost nevoit să ia decizii majore în timp ce orice intervenție guvernamentală a fost inspirată de guvern. El a procedat la eliminarea postului de Președinte al Republicii din acei oameni care au fost expuși din cauza alegerii dictatoriale.

În 1952, a preluat pentru prima dată un post guvernamental ca ministru al președinției în guvernul interimar al lui Dimitrios Kiusopoulos [12] . De asemenea, a fost ministru interimar al președinției în guvernul lui Konstantinos Georgakopoulos în 1958 [13] . A fost și președinte al Fundației Naționale Radiodin 1951 până în 1953 și Opera Națională a Greciei din 1953 până în 1954 [1] . În 1974, la primele alegeri de la juntă, a fost ales ca primul „ membru al statului” la votul Noii Democrații [14] . El a demisionat pe 18 decembrie, la 10 zile după referendumul din 1974 care a desființat monarhia , când noul parlament l-a ales președinte interimar al Republicii Elene cu 206 voturi. Mandatul său prezidențial a durat până la 20 iunie 1975, când Konstantinos Tsatsos a preluat postul [15] .

Președinția lui Stasinopoulos se caracterizează prin prezența sa de profil redus pe scena politică, identificarea sa cu politica guvernamentală, întrucât nu a fost nevoit să ia decizii de importanță cheie, în timp ce orice intervenție a statului a fost inspirată de guvern [16] .

Cariera literară

În 1920, Stasinopoulos a apărut pe scena literară cu poezii și traduceri ale poeților francezi în revista Mousa , dându-și numele pentru prima dată, deoarece publicase anterior poezii sub pseudonimul „Messinian Shore” în revista „Children's Physique” [ 5] .

A murit la Atena la 31 octombrie 2002 [3] .

Compoziții

Eseuri
  • Legea privind actele administrative ( greacă: Δίκαιον των διοικητικών πράξεων ; 1950)
  • Răspunderea civilă a statului, a funcționarilor publici și a persoanelor juridice în conformitate cu Codul civil ( greacă αστική ευθύνη του κράτους των δημοσίων υπαλλήλων κων νομιν πατική ευθύνη του κράτους των δημοσίων υπαλλήλων κων νομιν πατική ευθύνη του κράτους των δημοσίων υπαλλήλων κων νομιν πατική ευθύνη ;
  • Legea privind litigiile administrative ( greacă: Το δίκαιον των διοικητικών διαφορών ; 1954)
  • Cursuri de drept administrativ ( greacă: Μαθήματα διοικητικού δικαίου ; 1966)
  • Imaginea sufletului și legea lupilor ( greacă: Το πινάκιον ψυχής και ο νόμος των λύκων ; 1973)
  • 3 voturi la 2 ( greacă Με ψήφους 3 εναντίον 2 ; 1977)
  • Paginile istoriei politice a elenismului modern
Poezii Proză
  • Blue Lake Country ( greacă Η χώρα με τις γαλάζιες λίμνες ; 1947)
  • Tovarășul nostru ( greacă Η συντροφιά μας ; 1973)
  • Hotărârea ( greacă Η δίκη ; 1977)

Fapte

  • Este unul dintre cei mai longevivi șefi de stat și de guvern din lume.
  • Cel mai longeviv președinte al Greciei.

Note

  1. ↑ 1 2 3 Βιογραφίες - Μιχαήλ Στασινόπουλος . www.sansimera.gr _ Preluat la 24 octombrie 2016. Arhivat din original la 21 martie 2015.
  2. ↑ Διατελέσαντες δικαστικοί λειτουργοί . www.adjustice.gr _ Preluat: 30 iulie 2016.
  3. ↑ 1 2 _ _ www.presidency.gr _ Preluat la 24 octombrie 2016. Arhivat din original la 15 februarie 2016.
  4. ↑ 1 2 Λαμπίρης, Γιώργος Μ. Στασινόπουλος: O πρώτος Πρόεδρος της Μεταπολίτευσης . www.news.gr (15 decembrie 2014). Consultat la 24 octombrie 2016. Arhivat din original la 20 iulie 2015.
  5. ↑ 1 2 3 _ _ www.ekebi.gr _ Preluat la 24 octombrie 2016. Arhivat din original la 5 ianuarie 2016.
  6. ↑ Πρυτάνεις Παντείου Πανεπιστημίου . www.panteion.gr _ Preluat la 24 octombrie 2016. Arhivat din original la 9 martie 2016.
  7. ↑ Τακτικά μέλη της Ακαδημίας Αθηνών κατά σειρά εκλογής | Ακαδημία Αθηνών . www.academyofathens.gr _ Consultat la 25 octombrie 2019. Arhivat din original la 30 decembrie 2019.
  8. ↑ Πρόεδροι της Ακαδημίας Αθηνών από την ίδρυσή της | Ακαδημία Αθηνών . www.academyofathens.gr _ Preluat la 25 octombrie 2019. Arhivat din original la 19 martie 2020.
  9. ↑ Πρόεδροι του Συμβουλίου της Επικρατείας . www.adjustice.gr _ Preluat: 30 iulie 2016.
  10. ↑ Σπύρος Βλαχόπουλος (επιμέλεια: Ευάνθης Χατζηβασιλείου), στο φύλλο της εφημερίδας "Η Καθημερινή" της Κυριακής , 5 Ιουλίου 2020 , στήλη "Ιστορία", "Ο πρώτος πρόεδρος της Δημοκρατίας". Ο συντάκτης αναφέρει ότι το ΣτΕ με πρόεδρο το Μιχαήλ Στασινόπουλο εξέδωσε τις αποφάσεις 1811-1831/1969 με τις οποίες ακυρώθηκαν απολύσεις δικαστών που είχαν επιβληθεί με την ΚΔ' συντακτική πράξη (28-5-1968) της δικτατορίας, περί "εξυγιάνσεως της Τακτικής Δικαιοσύνης ".
  11. ↑ Ίδρυμα Διοικητικού Δικαίου - Μ. Στασινόπουλου . www.stasinopoulos-foundation.gr _ Preluat la 30 iulie 2016. Arhivat din original la 9 august 2016.
  12. ↑ Γενική Γραμματεία της Κυβέρνησης | Κυβέρνηση ΚΙΟΥΣΟΠΟΥΛΟΥ ΔΗΜΗΤΡΙΟΥ (1952) . www.ggk.gov.gr _ Consultat la 30 iulie 2016. Arhivat din original la 14 martie 2016.
  13. ↑ Γενική Γραμματεία της Κυβέρνησης | Κυβέρνηση ΓΕΩΡΓΑΚΟΠΟΥΛΟΥ ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΥ (1958) . www.ggk.gov.gr _ Consultat la 30 iulie 2016. Arhivat din original la 23 septembrie 2016.
  14. ↑ κοινοβουτική θητεία βουλευτών από τη μεταπολευση ως σήμερα - στασινόπουλος δημητρίου μιχαήλ . www.hellenicparliament.gr _ Consultat la 30 iulie 2016. Arhivat din original la 25 noiembrie 2020.
  15. ↑ Εκλογή Προέδρου της Δημοκρατίας . in.gr. _ Preluat la 26 iunie 2011. Arhivat din original la 21 iulie 2011.
  16. ↑ Ριζάς, Σωτήρης. Η προεδρία της δημοκρατίας στην Ελληνική πολιτική: 1923-35 και 1974-85. - Αθήνα : εκδόσεις Παπαζήση, 1992. - P. 181. - ISBN 978-960-02-0970-9 .

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Genealogie și necropole
 președinții Greciei
Prima Republică
( 1822 - 1832 ) 1
A doua Republică
( 1924 - 1935 )
Regimul colonelului
( 1967 - 1974 )
A treia republică
(din 1974 )
1 În tradiția greacă și occidentală, guvernatorul .