Statul Federal Croația

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 11 ianuarie 2020; verificările necesită 4 modificări .
Republica în cadrul DFU
Statul Federal Croația
Serbohorv. Federalna Drzhava Hrvatska / Federalna Država Hrvatska
croată. Federativna Država Hrvatska
Steagul Croației Stema Croației
 
    29 noiembrie 1943  - 29 noiembrie 1945
Capital Sibenik ( 1 ianuarie - 7 mai 1945 )
Zagreb (din 7 mai 1945 )
limbi) croat
Limba oficiala sârbo-croată
Pătrat 56.524 km²
al doilea în DFU
Populația 4 784 265
al 2-lea în DFU
Președinte al Prezidiului Adunării Naționale
 • 1943 - 1945 Vladimir Nazor

Statul federal Croația  este o republică în cadrul Iugoslaviei Federale Democrate .

Fundal

În primii ani ai războiului din Croația, partizanii iugoslavi nu i-au susținut pe croați. Majoritatea partizanilor de pe teritoriul croat erau sârbi croaţi . Cu toate acestea, în 1943, croații au început să se alăture partizanilor în număr mai mare. În 1943, numărul partizanilor croați din Croația a crescut, astfel încât în ​​1944 ei reprezentau 61% din partizanii de pe teritoriul croat, în timp ce sârbii reprezentau 28%. [unu]

La 13 iunie 1943, la Otočac , Lika , partizanii croați au fondat Vechea Antifascistă pentru Eliberarea Poporului Iugoslaviei , organismul legislativ al viitoarei Republici Croate din Iugoslavia. Primul său președinte a fost Vladimir Nazor . Partizanii croați aveau propria lor autonomie împreună cu partizanii sloveni și macedoneni

Istorie

Datorită victoriilor partizanilor și creșterii teritoriului aparținând partizanilor, AVNOJ a decis să organizeze o a doua sesiune în Consiliul Antifascist pentru Eliberarea Poporului Iugoslaviei la sfârșitul lunii noiembrie 1943. La această întâlnire, conducerea comunistă iugoslavă a decis să restabilească Iugoslavia ca stat federal. [2] La 1 martie 1945, partizanii croați au fost transferați la comanda Înaltului Comandament al Armatei Iugoslave, pierzându-și astfel autonomia. Susținătorii Serbiei și Bosniei și Herțegovinei nu aveau o astfel de autonomie. [3]

Note

  1. Cohen, 1996 , p. 95.
  2. Matković, 2003 , p. 257.
  3. Bilandzić, 1999 , p. 215.

Literatură