Un vers inactiv este un vers fără rima printre versuri rimate.
Ca un dispozitiv literar conștient (și nu o neglijare accidentală, găsită uneori în lucrări de lungă durată), a fost folosit pe scară largă de poeții ruși ai secolului al XIX-lea, în special sub forma unui catren cu versuri pare rimate și altele ciudate - de exemplu, in Lermontov :
Un pescar vesel stătea
pe malul râului;
Și în fața lui
trestii se legănau în vânt.
A tăiat o trestie uscată
Și a străpuns o fântână;
El a prins un capăt,
a suflat în celălalt capăt.
Se crede că popularitatea unei astfel de construcții a fost promovată de traducerile ruse de la Heinrich Heine , care a folosit pe scară largă această tehnică. Mai târziu, versurile ciudate nerimate au fost deja percepute ca o referință la tradiția secolului al XIX-lea și la versurile lui Heine în special, cu toate acestea, s-au răspândit și alte modalități de a include un vers inactiv într-o poezie - de exemplu, un vers scurt, fără rima, care este repetat. găsit în Marina Tsvetaeva la sfârșitul absolut al unui poem rimat:
Nu-mi vei lua roșul,
Puternic ca viiturile râurilor.
Tu ești vânătorul - dar eu nu voi ceda,
Tu ești goana - dar eu sunt fuga.
Nu-mi vei lua sufletul, sunt în viață,
Așa că în plin galop goana Se
aplecă și
calul arab mușcă vena
...
Yan Satunovsky [1] a dedicat articolul „Strofa lui Korneev” utilizării caracteristice a versului inactiv în poeziile lui Korney Chukovsky .
În formele strofice orientale ( rubai , gazele etc.), prezența unui vers inactiv este obligatorie. De exemplu , rubaiyat-ul lui Khayyam :
„Iadul și raiul sunt în rai”, spun bigoții.
Privind în mine însumi, m-am convins de minciună:
Iadul și raiul nu sunt cercuri în curtea universului,
Iadul și raiul sunt două jumătăți ale sufletului.Traducere de Nikolai Strizhkov