Aiken, Rudolf Christoph

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 2 august 2021; verificările necesită 5 modificări .
Rudolph Christoph Aiken
limba germana  Rudolf Eucken
Numele la naștere limba germana  Rudolf Christoph Eucken
Data nașterii 5 ianuarie 1846( 05.01.1846 ) [1] [2] [3] […]
Locul nașterii
Data mortii 15 septembrie 1926( 15.09.1926 ) [4] [5] [6] (80 de ani), 14 septembrie 1926( 14/09/1926 ) [7] (80 de ani)sau 1926 [8]
Un loc al morții
Țară
Alma Mater
Limba(e) lucrărilor Deutsch
Premii Premiul Nobel Premiul Nobel pentru Literatură ( 1908 )
Premii Premiul Nobel pentru Literatură
Semnătură
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Rudolf Christoph Eiken (de asemenea Oyken , german  Rudolf Christoph Eucken ; 5 ianuarie 1846 , Aurich , Prusia  - 15 septembrie 1926 , Jena , Republica Weimar ) - filozof german .

Biografie

Rudolf Christoph Aiken s-a născut în familia unui lucrător poștal decedat timpuriu și fiica unui preot la 15 ianuarie 1846 în orașul Aurich. Datorită îngrijirii mamei sale, a primit o bună educație la gimnaziu și la Universitatea din Göttingen , unde a studiat filozofia clasică și istoria antică, apoi la Universitatea din Berlin . În liceu era interesat de matematică și muzică.

Aiken și- a luat doctoratul la Göttingen, unde a studiat filozofia clasică și istoria Indiei antice. Filosofia și opiniile raționaliste nu l-au satisfăcut pe Aiken și a început să studieze lucrările lui Aristotel . În 1870 a publicat două pamflete despre Aristotel. În timp ce studia la Berlin, a învățat singur faptul că relația dintre filozofie, istorie și religie. Aiken a primit o diplomă în filologie clasică și istorie antică. Autorul și-a scris disertația despre problema limbajului lui Aristotel. În 1871 a primit o catedra la Universitatea din Basel ; din 1874  - profesor la Universitatea din Jena . A predat la această universitate până în 1920.

În 1882, s-a căsătorit cu Irene Passov, fiica medicului Karl Adolf Passov , în căsătorie au avut o fiică și doi fii (chimistul Arnold (1884-1950) și economistul Walter ).

Supraveghetorul M.V. Bezobrazova , din 1891 prima rusoaica - Doctor in Filosofie, care, dupa exemplul mentorului ei, a devenit o „idealist etica”.

În 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură „pentru căutarea serioasă a adevărului, puterea atotcuprinzătoare a gândirii, viziunea largă, vivacitatea și persuasivitatea cu care a apărat și dezvoltat filozofia idealistă” [9] .

Din 1911 până în 1913 a ținut prelegeri în Anglia și SUA. De asemenea, a plănuit să meargă în China și Japonia, dar nu a putut din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

La 5 ianuarie 1916, de ziua lui, a devenit cetățean de onoare al orașului Jena. Scriitorul a murit acolo la 15 septembrie 1926.

Creativitate și gândire filosofică

Faima lui Aiken a fost scurtă, motiv pentru care multe dintre lucrările sale sunt uitate în vremea noastră. Filosofia lui Aiken este în parte istorică și în parte creativă. În lucrările ulterioare, partea creativă a prevalat, dar, în același timp, autorul a încercat să le combine organic.

În scrierile istorice, Aiken a încercat să arate legătura necesară dintre conceptele filozofice și epoca căreia îi aparțineau. Toate conceptele filozofice, conform lui Aiken, sunt concepte care au fost influențate de viața însăși și rezolvă problemele practice ale societății. Acest idealism practic Aiken i-a dat numele de „activism”. Activismul sugerează că societatea umană se poate schimba prin alegerile etice pe care le poate face. În acest sens, el a contrastat cu Nietzsche, care a vorbit despre supraom, căruia îi este permis să ocolească standardele morale și etice. Filosofia lui Aiken a încercat să împace gândirea intelectuală cu religia.

El a susținut, de asemenea, opinia conform căreia oamenii au un suflet și că oamenii se află între lumea materială și cea spirituală. În același timp, oamenii trebuie să-și depășească natura materială cu ajutorul eforturilor continue pentru a avea posibilitatea de perfecționare spirituală.

În 1872, a fost publicată lucrarea sa Despre metoda lui Aristotel. În 1878 a publicat cartea Capcanele fundamentale ale gândirii filosofice moderne. Această carte a stârnit un mare interes în comunitatea științifică. Autorul încearcă să ofere o analiză a rădăcinilor istorice ale diferitelor concepții filozofice, iar în 1908 Aiken a republicat această carte sub titlul „Principalele direcții ale gândirii moderne”, unde a încercat să completeze cartea cu propriile sale idei filosofice.

Din anii 90, Aiken s-a îndepărtat de problemele istoriei, filosofiei și din 1896 lucrează la propria sa gândire idealistă, religioasă și etică. Astfel, au apărut două monografii, Adevărul religiei (1901) și Principalele trăsături ale conceptului lumii noi (1907). Lucrarea „Trăsătura principală a unei noi viziuni asupra lumii” a fost o încercare de a stimula un sentiment de spiritualitate, care era considerată viața originală la care aspiră societatea.

Aiken a încercat, cu ajutorul filozofiei lui Aristotel, să reevalueze formarea eticii dincolo de linia existenței umane. Nu o persoană separată, ci o imagine puternică formată în conștiința armoniei libere, capabilă să elibereze umanitatea de materialitatea existenței și de lanțul efectelor cauză-efect.

În Socialism: An Analysis (1921), Aiken mustră socialismul pentru abordarea sa materialistă de a caracteriza omul și locul său în lume. Socialismul filozofic era în contradicție cu „scopul înalt” al lui Aiken dincolo de viața de zi cu zi. Potrivit lui Aiken, doar corpul este supus proceselor fizice, în timp ce spiritul nu poate fi explicat din punct de vedere al materialismului.

În aceste lucrări, autorul încearcă să transmită că valorile eterne trebuie căutate dincolo de limitele vieții de zi cu zi. Aiken încearcă să spună omenirii despre aspirația spirituală la care trebuie să se deplaseze. Această dorință necesită voință și senzualitate.

Sistemul lui Aiken a avut și critici, atât dintre materialiști, cât și dintre idealiști, care nu au perceput activismul său etic în favoarea vechiului idealism.

Aiken a considerat că este posibil să se vorbească despre adevărata religie, numind-o creștinism, înțeleasă într-un mod foarte ciudat. Funcția creștinismului este de a răspunde la întrebarea ce poate face religia pentru societate. Dar, în același timp, nu împărtășea părerea că mântuirea omenirii este exclusiv în mâinile Domnului Dumnezeu. Religia este o modalitate de a răspunde la întrebarea despre sensul vieții. Isus nu era un zeu pentru el, ci o personalitate de neîntrecut, care nu putea fi moștenită direct. Credința este calea de a atinge nemurirea.

Aiken s-a certat și cu unii reprezentanți ai idealismului. Asemenea lui Nietzsche, nu avea încredere în intelectualismul abstract, nu susținea părerile lui Hegel cu opiniile sale asupra lumii spirituale, nu era un empiric, ceea ce limitează experiența umană la sentimente și impresii. „Filosofia vieții” sa a combinat parțial unele dintre principalele probleme ale fenomenologiei.

Bibliografie

Note

  1. ↑ Rudolf Christoph Eucken // Encyclopædia Britannica 
  2. ↑ Rudolf Christoph Eucken // Enciclopedia Brockhaus  (germană) / Hrsg.: Bibliographisches Institut & FA Brockhaus , Wissen Media Verlag
  3. ↑ Rudolf Eucken // Gran Enciclopèdia Catalana  (cat.) - Grup Enciclopèdia Catalana , 1968.
  4. ↑ Biografie Rudolf Christoph Eucken (germană)”. Bayerische Nationalbibliothek
  5. ↑ Christoph Eucken // Projekt Gutenberg-DE  (germană) - 1994.
  6. ↑ Rudolf Christoph Eucken // Proiectul Ontologiei Filozofiei Internetului 
  7. ↑ Library of Congress Authorities  (engleză) - Library of Congress .
  8. ↑ Library of the World's Best Literature / ed. C. D. Warner - 1897.
  9. ↑ Premiul Nobel pentru literatură 1908  . NobelPrize.org . Data accesului: 25 august 2020.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole