„Annolied” ( germană: Annolied – „Cântecul lui Anno”) este un poem german medieval care povestește despre istoria Bavariei , precum și despre crearea lumii, evenimente istorice asociate cu Germania și viața sfântului episcop Anno . Poezia a fost scrisă ca. 1100 în germană medie înaltă , în cuplete în versuri, scrise de un călugăr din abația Siegburg.
În această poezie, orașul Mainz este menționat pentru prima dată ca loc de încoronare a regilor germani. Regii germani erau de obicei încoronați în orașul Aachen , iar numele Mainz în acest sens se referă probabil la încoronarea lui Rudolf al Suabiei în 1077 sau a împăratului Henric al V-lea în 1106.
Poezia este formată din trei părți. Prima parte este istoria religioasă și spirituală a lumii și mântuirea ei, de la creație până la vremea Sfântului Anno. A doua parte este istoria seculară a lumii, de la întemeierea orașelor germane, iar în final, a treia este Vita Annonis (viața lui Annolidus), care spune biografia Sfântului Anno.
Introducerea vorbește despre crearea lumii de către Dumnezeu, în special, spune că la început Dumnezeu a creat două împărății: o împărăție este spirituală, a doua este pământească. Mai mult, El a amestecat aceste două regate pentru a crea primul om. Drept urmare, a apărut o a treia împărăție - împărăția omului. Apoi, autorul descrie istoria spirituală și temporală și în cele din urmă arată două puncte culminante în biografia unui om care ocupă o poziție centrală în istorie.
Poemul spune că familia bavareză a venit din zona armeană . De asemenea, este indicat că în acea parte departe de India există încă oameni care vorbesc germană [1] [2] .
Annolida este considerată una dintre cele mai remarcabile lucrări ale literaturii medievale germane. Poemul, pe lângă învățăturile filozofice și religioase originale, a păstrat dovezi istorice importante despre viața bavarezilor și a Sfântului Anno, cărora le este dedicat un întreg capitol separat. Poezia a fost scrisă în două cărți separate, care au fost ulterior combinate în Kaiserchronik (cronica regilor bavarezi Kaiserchronik, secolul al XII-lea) și ambele părți sunt întotdeauna descrise împreună.
La începutul secolului al XX-lea , Dicționarul Enciclopedic al lui Brockhaus și Efron a descris următorul document istoric dedicat lui Anno II în paginile sale în următoarele cuvinte:
„ Cunoscutul cântec de laudă dedicat acestui sfânt, așa-numitul „Annolied”, a fost compus la scurt timp după moartea sa și nu mai târziu de începutul secolului al XII-lea . Această operă poetică este importantă ca monument al concepțiilor istorice ale vremii și arată cât de scurt se poate transforma istoria în legende. În orice caz, baza legendei este viața lui Anno, dar a suferit o dezvoltare în legătură cu datele istorice generale. Expoziția are un caracter pur popular și are un ton atractiv, cu adevărat simplu, la inimă. Opinia anterioară a lui Lachmann, conform căreia cântecul a fost scris în 1183, deoarece tocmai în acest an a urmat canonizarea, este infirmată de caracterul antic al limbii și versificații; deja cu mult înainte de acest an, episcopul de Köln era considerat sfânt, deoarece există indicii în izvoarele istorice. Opinia lui Holtzmann (în „Germania” a lui Pfeifer, vol. 2) conform căreia Lamprecht, care a creat versul alexandrin, și Lambert Hertzfeld, ar trebui considerați autori, este lipsită de temei. Această lucrare a fost publicată pentru prima dată de Opitz (la Danzig, în 1639) conform unui manuscris acum pierdut, iar apoi de Bezzenberger (la Quedlinburg, în 1848), Roth ( München , 1848) și Kereyn ( Frankfurt am Main , 1865) [3] ] ."
Iată un fragment din poem în versiunea sa originală, în limba înaltă germană mijlocie, care descrie istoria bavarezilor.
Duo sich Beirelant wider in virmaz, Die mêrin Reginsburch her se bisaz, Dâ vanter inne Helm unti brunigen, Manigin helit guodin, Die dere burg hû[h]din. Wiliche Knechti dir wêrin, Deist in heidnischin buochin mêri. Dâ lisit man Noricus ensis, Daz diudit ein suert Beierisch, Wanti si woldin wizzen Daz inge[m]ini baz nibizzin, Die man dikke durch den helm slûg; Demo liute a fost ie diz ellen gût. Dere geslehte dare quam wîlin êre Von Armenie der hêrin, Dâ Nôê ûz der arkin gîng, Dûr diz olizuî von der tûvin intfieng: Iri zeichin noch du archa havit Ûf den bergin Ararat. Man sagit daz dar in halvin noch sîn Die dir Diutischin sprecchin, Ingegin India vili verro. Peiere vûrin ie ziwîge gerno: Den sigin den Cêsar an un gewan Mit bluote mûster in geltan.