Besseler, Heinrich

Heinrich Besseler ( germană:  Heinrich Besseler , 2 aprilie 1900 , Dortmund  - 25 iulie 1969 , Leipzig ) este un muzicolog german, unul dintre cei mai mari din secolul al XX-lea.

Biografie

A studiat muzicologie ( W. Gurlitt ), filozofie ( M. Heidegger ) și germană ( G. Müller ) la Universitatea din Freiburg . S-a pregătit la Universitatea din Viena cu muzicologii G. Adler și W. Fischer.

Și-a susținut teza de doctorat (1923, Universitatea din Freiburg) despre suitele germane din secolul al XVII-lea ( conducătorul V. Gurlitt ) [3] . Doi ani mai târziu și-a susținut disertația de profesor (Abilitare, tot la Universitatea din Freiburg) pe motetul de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, de la Pierre de la Croix la Philippe de Vitry [4] (consultant științific Friedrich Ludwig , Göttingen). Din 1928 profesor, lector în discipline muzicologice la Universitatea din Heidelberg . În 1949-56. - profesor de muzicologie (la începutul anilor 1950 și șef al catedrei de muzicologie) la Universitatea din Jena , în 1956-65 - profesor (și director al „Institutului de Muzicologie”) la Universitatea din Leipzig . Stat. Premiul RDG (1960). Doctor honoris causa de la Universitatea din Chicago (1967). Membru al Academiei Saxone de Stiinte (1955).

Timp de decenii, Besseler a predat cu succes discipline muzicologice, câștigându-și faima de profesor talentat. Printre elevii săi se numără Manfred Bukofzer (Bukofzer), Edvard Lovinsky , Siegfried Hermelink , Peter Gulke (Gülke), Suzanne Clerks-Lejeune (Clercx-Lejeune), Ursula Günther (Günther), Wolfram Steude și alți muzicologi celebri ai secolului al XX-lea.

Activitate științifică

Ca om de știință, a câștigat faima internațională datorită lucrărilor fundamentale despre istoria muzicii vest-europene înainte de 1600, în special, despre tehnica compoziției ( bourdon și faubourdon ) în Evul Mediu târziu, despre viața și opera lui Guillaume Dufay . În legătură cu studiul ritmurilor antice, el a fost unul dintre primii care a dezvăluit specificul ritmurilor cantitative de măsurare a timpului (zeitmessende Rhythmik), contrastând cu sistemul de accent ( ceas ) de mai târziu (Akzentstufentakt). Armonia în muzica secolului al XV-lea a fost considerată într-un mod evolutiv ca o preformă a tonului major-minor [ 5] .

Influențat de ideile profesorului său, filozoful Heidegger, Besseler (în cartea Perception of Music in Modern Times, 1959) a creat o tipologie originală a genurilor muzicale , bazată pe împărțirea muzicii în „cotidian” (sau „aplicat”, germană  Umgangsmusik ) și „reprezentant” (sau „prezentat”, germană  Darbietungsmusik ), adică destinat exclusiv ascultării [6] . Besseler a considerat cultura muzicală profesională Ars nova drept începutul muzicii ca o artă independentă ( germană:  eigenständige Musik ) . A studiat evoluția instrumentelor muzicale, iconografia muzicală. El și-a dedicat o serie de lucrări vieții muzicale moderne și semnificației sociale a muzicii. Autor de articole în cărți celebre de referință muzicală: în enciclopedia fundamentală Die Musik in Geschichte und Gegenwart (Ars antiqua, Ars nova, Fauxbourdon etc.) și în ediția a XII- a a dicționarului lui Riemann (Niederländische Musik, Renaissance etc.).

Toată viața lui Besseler a fost angajat în muncă editorială. A editat publicațiile științifice (neperiodice) Heidelberger Studien zur Musikwissenschaft (1932-9), Musikalische Gegenwartsfragen (1949-53), Jenaer Beiträge zur Musikforschung (1954-61); co-editor al celebrei serii Illustrated History of Music (Musikgeschichte in Bildern, din 1961); redactor al operelor complete ale lui G. Dufay (în seria muzicală academică Corpus mensurabilis musicae ). În anii 1950 pentru noile lucrări adunate ale lui J. S. Bach (Neue Bach-Ausgabe) și-a editat lucrările orchestrale.

Note

1. ↑ 1 2 Heinrich Besseler // Enciclopedia Brockhaus  (germană) / Hrsg.: Bibliographisches Institut & FA Brockhaus , Wissen Media Verlag
2. ↑ Drüll D. Heidelberger Gelehrtenlexikon 1803-1932 - Springer Science + Business Media , 1986. - P. 19. - doi: 10.1007 / 978-3-642-70760-5
3. ↑ Beiträge zur Stilgeschichte der deutschen Suite im 17. Jahrhundert.
4. ↑ Die Motettenkomposition von Petrus de Cruce bis Philipp von Vitry.
5. ↑ În celebra sa carte Bourdon și Faubourdon, Besseler vorbea despre „tonalitate dominantă” (dominantische Tonalität), vezi ediția a II-a, pp. 81-94.
6. ↑ Pentru prima dată, Besseler (folosind termeni oarecum diferiți) a discutat aceste două tipuri de muzică diametral opuse încă din 1925, în articolul „Fundamental Questions of Music Perception”.

Compoziții

Cărți

• Beiträge zur Stilgeschichte der deutschen Suite im 17. Jahrhundert. Insulta. Freiburg i. Br., 1923
• Die Motettenkomposition von Petrus de Cruce bis Philipp von Vitry. Habilitationsschrift, Freiburg i. Br., 1925.
• Die Musik des Mittelalters und der Renaissance. Potsdam, 1931.
• Zum Problem der Tenorgeige. Heidelberg, 1949.
• Bourdon și Fauxbourdon. Studien zum Ursprung der niederländischen Musik. Leipzig, 1950; 2te, veranderte Aufl. hrsg. v. P. Gulke. Leipzig, 1974.
• Funf echte Bildnisse Johann Sebastian Bachs. Kassel, 1956.
• Das musikalische Hören der Neuzeit . Berlin, 1959. 80 S.
• (mit Peter Gülke) Schriftbild der mehrstimmigen Musik. Leipzig, 1973 (= Musikgeschichte in Bildern III/5).

Articole (selecție)

• Studien zur Musik des Mittelalters. I: Neue Quellen des 14. und des beginnenden 15. Jahrhunderts // Archiv für Musikwissenschaft 7 (1925), SS.167-252; II: Die Motette von Franko von Köln bis Philipp von Vitry // Archiv für Musikwissenschaft 8 (1926), SS.137-258.
• Grundfragen des musikalischen Hörens // Jahrbuch der Musikbibliothek Peters (1925), SS.35-52.
• Grundfragen der Musikästhetik // Jahrbuch der Musikbibliothek Peters (1926), SS.63-80.
• Von Dufay bis Josquin // Zeitschrift für Musikwissenschaft 11 (1928-9), SS.1-22.
• Schiller und die musikalische Klassik // Völkische Musikerziehung 1 (1934-5), SS.72-79.
• Die Entstehung der Posaune // Acta Musicologica 22 (1950), SS.8-35.
• Neue Dokumente zum Leben und Schaffen Dufays // Archiv für Musikwissenschaft 9 (1952), SS.159-76.
• Singstil und Instrumentalstil in der europäischen Musik // Gesellschaft fur Musikforschung. Kongressbericht Bamberg 1953, SS.223-40.
• Die Besetzung der Chansons im 15. Jahrhundert // Société International de Musicologie: Cinquième Congrès, Utrecht 3-7 juiliet 1952. Amsterdam, 1953, pp. 65–72 (publicarea unui raport; în anexa 10 facsimile ale manuscriselor din secolul al XV-lea)
• Bach als Wegbereiter // Archiv für Musikwissenschaft 12 (1955), SS.1-39; Rusă traducere: Bach ca inovator // Articole alese ale muzicologilor din RDG. M., 1960.
• Spielfiguren in der Instrumentalmusik // Deutsches Jahrbuch der Musiwissenschaft 1 (1956), SS.12-38.
• Dufay in Rom // Archiv für Musikwissenschaft 15 (1958), SS.1-19.
• Umgangsmusik und Darbietungsmusik im 16. Jahrhundert // Archiv für Musikwissenschaft 16 (1959), SS.21-43.
• Die Gebeine und die Bildnisse Johann Sebastian Bachs // Bach-Jahrbuch (1959), SS.130-48.
• Der Ausdruck der Individualität in der Musik // Beiträge zur Musikwissenschaft 5 (1963), SS.161-8.
• Das Renaissanceproblem in der Musik // Archiv für Musikwissenschaft 23 (1966), SS.1-10.
• Deutsche Lieder von Robert Morton bis Josquin // Beiträge zur Musikwissenschaft 13 (1971), SS.174-81.
• Aufsätze zur Musikästhetik und Musikgeschichte. Leipzig: Reclam, 1978 (colecție de articole de Besseler, despre probleme de estetică muzicală și istoria muzicii)
• Dufay — creatorul fauxbourdon // Contrapunct și proces compozițional în timpul lui Dufay. Ed. și tradus de Kevin N, Moll. New York: Garland, 1997, p.65-90 (versiunea în limba engleză extinsă a capitolului 1 din Besseler's Bourdon and Fobourdon).

Editorial

• Heidelberger Studien zur Musikwissenschaft I-VIII. Kassel, 1932-39.
• Musikalische Gegenwartsfragen I-III. Heidelberg, 1949-53.
• Jenaer Beiträge zur Musikforschung I-III. Leipzig, 1954-61.
• (mit M. Schneider, ab 1968 mit W. Bachmann) Musikgeschichte in Bildern. Leipzig, 1961-69.
• Guillaume de Machaut. Musikalische Werke, iv: Messe und Lais (Leipzig, 1943).
• Guillaume Dufay. Opera omnia // Corpus mensurabilis musicae , i/1-6 (1951-66).
• Johann Sebastian Bach. Neue Ausgabe sämtlicher Werke, VII/ii: Vier Ouvertüren (Kassel, 1956); VII/i: Brandenburger Concerti (Kassel, 1967).

Literatură

• Festschrift Heinrich Besseler zum sechzigsten Geburtstag, hrsg. v. E.Klemm. — Lpz. , 1961 (include o schiță biografică și bibliografia completă a lucrărilor din 1961).
• Hoffmann-Erbrecht L. Heinrich Besseler (1900-1969) // Die Musikforschung 23 (1970). - S. 1-4.
• Lowinsky EE Heinrich Besseler (1900-1969) // Journal of the American Musicological Society 24 (1971). - P. 499-502.
• Gülke P. Zu Heinrich Besselers 75. Geburtstag // Musik und Gesellschaft 25 (1975). - S. 231-3.
• Geck M. Zum 25. Todestag des Musikforschers Heinrich Besseler // Musica, Nr. 48 (1994). - S. 244-5.
• Cehovici D. O. Heinrich Besseler // Marea Enciclopedie Rusă. - T. 3. - M. , 2005. - C. 419.

Site-uri tematice	Proiectul International Music Score Library
Dicționare și enciclopedii	Mare catalană Rusă mare universal lituanian croat Brockhaus
În cataloagele bibliografice BNC : a11021536 BNE : XX856335 BNF : 121616373 CONOR : 36128099 GND : 118662570 ISNI : 0000 0001 1437 0019 J9U : 987007258668605171 LCCN : n83318371 NKC : ola2002153038 NLP : A12325119 NTA : 069296588 NUKAT : n97068286 PTBNP : 630908 LIBRIS : rp355v8903d12x3 SUDOC : 030140595 VcBA : 495/133498 VIAF : 4970233 WorldCat VIAF : 4970233