Alegeri generale din Venezuela (1968)

Alegerile generale din 1968 din Venezuela sunt alegeri prezidențiale și parlamentare organizate la 1 decembrie 1968 . [1] Pentru prima dată în istoria Venezuelei , dr. Rafael Caldera , candidat al Partidului Social Creștin din COPEI , a fost ales președinte cu 29,1% din voturi. [2] Partidul de guvernământ Acțiune Democrată (DA) a rămas cel mai mare partid din Camera Deputaților și din Senat. Prezența la vot a fost de 96,7% la alegerile prezidențiale și de 94,5% la alegerile pentru Congres. [3]

Fundal

La alegerile prezidențiale au participat șase candidați la președinție, dar doar patru dintre ei au avut șansa de a câștiga. Partidul de guvernământ, Acțiunea Democrată, s-a confruntat cu probleme interne grave cu doar un an înainte de alegeri. În 1967, au avut loc primare pentru a determina succesorul lui Raul Leoni , al cărui câștigător a fost președintele Senatului Venezuelei și președintele DD, Luis Beltrán Prieto Figueroa. Dar atotputernicul Romulo Betancourt și susținătorii săi, care îl considerau pe Prieto Figueroa prea de stânga , au reușit să-l nominalizeze pe Gonzalo Barrios la președinție . [4] După aceea, Prieto Figueroa și un număr semnificativ de susținători ai săi s-au desprins de DD și au format un nou partid, Mișcarea Electorală Populară ( în spaniolă:  Movimiento Electoral del Pueblo ). [patru]

Spre deosebire de alegerile anterioare, Partidul Comunist din Venezuela a putut lua parte la campania electorală pentru parlament , dar sub numele de United for Progress ( în spaniolă:  Unidos Para Avanzar - UPA ). Șeful juntei militare, Marcos Perez Jimenez , care a fost răsturnat în 1958, a încercat și el să participe la alegeri , creând partidul Naționalist Civil Crusade ( în spaniolă: Cruzada Cívica Nacionalista - CCN ). Noul partid nu a avut voie să-și prezinte candidatul la președinție, dar a putut participa la alegerile pentru Congresul Național.  

Alegeri prezidențiale

Candidații la președinția Venezuelei:

• Alejandro Hernandez (Partidul Socialist din Venezuela) este politician.
• Germán Borregales (Mișcarea Națională de Acțiune) este jurnalist, scriitor și om politic. Susținut de cercuri de extremă dreaptă. Candidați pentru a doua oară la președinte.
• Gonzalo Barrios ( Acțiunea Democratică ) este un politolog, sociolog și om politic. Membru al Congresului Naţional, ministru de Interne în timpul domniei lui Raul Leoni. Sprijinit de cercurile conducătoare, forțele pro-guvernamentale și social-democrații , inclusiv Alianța Populară Independentă, Acțiunea Independentă Revoluționară și Organizația Populară Revoluționară Independentă.
• Luis Beltrán Prieto Figueroa ( Mișcarea Electorală Populară ) este un politolog, sociolog, profesor și om politic. Membru al Guvernului Revoluționar 1945-1948, Președinte al Senatului Venezuelei și al Partidului DD în 1962-1966. Sprijinit de dizidenții JD, precum și de Partidul Revoluționar de Integrare Națională și de Partidul Opiniei Naționale.
• Miguel Angel Burelli Rivas ( Uniunea Republicană Democrată ) este politician, diplomat și avocat. Sprijinit de coaliția Frontul Victoriei (în spaniolă:  Frente de La Victoria ), care a încercat să unească toți oponenții lui Betancourt și DD, precum și independenții care doreau o alternanță de putere, inclusiv Forța Democrată Populară, Frontul Național Democrat și partidele Mișcării Electorale Naționale Independente.
• Rafael Caldera Rodriguez ( Partidul Social Creștin - KOPEI ) este avocat, sociolog, om politic, scriitor și orator. A candidat pentru a patra oară la președinte, având o vastă experiență de participare la campaniile electorale din 1947 , 1958 și 1963 , primind de la 16% la 20% din voturi. Sprijinit de Mișcarea Democrată Independentă.

Rezultate

1. ↑ Numărul de buletine de vot valabile
2. ↑ Sunt luate în considerare atât buletinele de vot valabile, cât și cele invalide și cele goale

Alegeri pentru Congresul Național

1. ↑ Numărul de buletine de vot valabile
2. ↑ Sunt luate în considerare atât buletinele de vot valabile, cât și cele invalide și cele goale

Înțeles

Alegerile din 1968 s-au diferențiat de cele anterioare prin cea mai mică diferență dintre câștigător și al doilea concurent din istoria țării, care a însumat doar 32.906 de voturi. Alegerile generale din 1968 au fost o piatră de hotar pentru democrația venezueleană, deoarece, pentru prima dată, Partidul Acțiune Democratică , aflată la guvernare, care până acum câștigase constant alegerile, a fost forțat să recunoască victoria. Odată cu aceste alegeri din Venezuela, începe o eră a democrației bipartizane și a alternanței puterii, care s-a încheiat abia în 1993 .

Note

1. ↑ D. Nohlen. Elections in the Americas: A data handbook , Volumul II, p. 555. 2005 ISBN 978-0-19-928358-3
2. ↑ Nohlen, p. 580
3. ↑ Nohlen, p. 556
4. ↑ 12 D. L. Swanson ; P. mancini. Politica, mass-media și democrația modernă: un studiu internațional al inovațiilor în campania electorală și consecințele acestora . Greenwood Publishing Group, 1996, p. 244