Clasic de la Bruxelles

Brussels Classic ( fr.  Brussels Cycling Classic , până în 2012 Paris-Bruxelles ( fr.  Paris-Bruxelles ) este o cursă anuală de ciclism rutier clasic de o zi , care se desfășoară pe drumurile din Belgia . A doua dintre cele mai vechi curse de ciclism profesionist organizată la astăzi [1] , cea mai veche dintre cele internaționale .

Istorie

Paris - Bruxelles s-a desfășurat pentru prima dată pe 12 august 1893 [2] ca competiție de amatori la o distanță de 397 km. Belgianul André Henry a fost câștigător . A urmat apoi o pauză care a durat mai bine de 10 ani. În 1906 a avut loc o reînnoire a cursei când a avut loc ca un eveniment de două zile pe 3 și 4 iunie. Prima etapă a mers din suburbia pariziană Villiers-sur-Marne la Reims cu o lungime de peste 152 km și a fost câștigată de francezul Maurice Bardonnot . A doua zi, Albert Dupont , depășind o a doua etapă mai dificilă de la Reims la Bruxelles la 239 km, a luat victoria generală a cursei.

De anul viitor cursa a devenit din nou o cursă de o zi și s-a impus rapid ca una dintre clasicele primăverii cu o întâlnire spre sfârșitul lunii aprilie, între Paris-Roubaix și Gent-Wevelgem . Din 1948 până în 1958 a făcut parte din calendarul Desgrange-Colombo Challenge .

În anii 1960, când problemele de transport între cele două capitale au făcut ca Amstel Gold Race , promovată de Olanda, să-și ia locul în calendarul clasic, cursa Paris-Bruxelles și-a pierdut prestigiul și nu a mai fost desfășurată din 1967 până în 1972.

Când cursa a reluat din nou în 1973, a fost mutată la sfârșitul lunii septembrie, mai aproape de jumătatea săptămânii, chiar înainte de Turul de la Paris . Belgianul Eddy Merckx a câștigat anul respectiv . În 1996, cursa a fost mutată de la mijlocul săptămânii până sâmbătă.

După ce a avut loc Vuelta a España în septembrie 1995, calitatea echipei de ciclism s-a deteriorat, deoarece mulți sprinteri au început să prefere Marele Tur al Spaniei.

Multă vreme, francezul Octave Lapis și belgianul și Felix Cellier au fost proprietarii recordului de victorii . Ambele au câștigat de trei ori - Lapis în 1911, 1912 și 1913 și Sellyev în 1922, 1923 și 1924. Lapiz ar fi putut câștiga de patru ori. A fost primul care a trecut linia de sosire în 1910, dar a fost descalificat după ce el și alți doi călăreți nu au fost observați pe partea de mijloc a traseului. Francezul Maurice Brocco a fost declarat câștigător , terminând pe locul patru. În 2007, Robbie McEwan și-a doborât recordul, iar în 2008 l-a îmbunătățit la cinci victorii, patru dintre ele la rând. [3]

În 2005, cursa urma să-și schimbe numele în Eddy Merckx Grand Prix , când organizatorii au ajuns la un acord pentru a fuziona cele două evenimente. Cu toate acestea, afacerea a eșuat în ultimul moment, Paris-Bruxelles și-a păstrat numele, iar Marele Premiu Eddy Merckx , desfășurat atunci ca cursă în pereche , a dispărut din calendarul curselor. [4] Cursa a intrat în calendarul UCI Europe Tour cu categoria 1.HC. [5]

Din 2013, cursa a devenit cunoscută sub numele de Brussels Cycling Classic și are loc în întregime în Belgia.

Traseu

Până în 1926, cursa a avut întotdeauna peste 400 km lungime, cele mai lungi versiuni fiind de 440 km în 1913 și 1914. Când cursa s-a reluat după o pauză cauzată de Primul Război Mondial din 1919, distanța cursei era de 417 km, dar de-a lungul anilor aceasta a fost redusă la 218 km în 2010. Deși în 1987, când a câștigat Wim Arras , erau 309 km.

Cursa s-a desfășurat inițial între Paris și Bruxelles (de unde și numele istoric), din această cauză a fost numită și Cursa celor Două Capitale . Curând startul a început să fie situat în diferite locuri - în anii 1980 în Senlis , până în 1996 cursa a început în Noyon , apoi la 85 km nord-est de Paris în Soissons ( Picardia ). Cea mai mare parte a traseului a fost plat, cu vânturi în contra destul de frecvente. Ultimii 25 de km ai cursei au fost caracterizați de o serie de urcări pavate , cum ar fi Alsemberg , Mont Saint Roch și Keperenberg , care au dus adesea la o pauză câștigătoare. Linia de sosire a fost de mulți ani în cartierul Anderlecht din Bruxelles, lângă stadionul Constant Vanden Stock de pe Place de Linde . În 2005, linia de sosire s-a mutat la Atomium , chiar la nord de centrul Bruxelles-ului.

Cea mai rapidă cursă a fost în 1975, când un vânt din spate l-a ajutat pe Freddy Martens să termine cu o viteză medie de 46,11 km/h.

Redenumit Brussels Classic

În iunie 2013, a fost anunțat că cursa a fost redenumită Brussels Cycling Classic ( fr.  Brussels Cycling Classic și se va desfășura exclusiv în Belgia . Acum startul este situat în Parcul 50 de ani de la Bruxelles . În plus, traseul cursei trece prin Valona ). Brabant (92 km), Brabantul Flamand și Regiunea Bruxelles-Capitală (23 km) Distanța totală este de 201 km și include unsprezece urcări, inclusiv Vossemberg (de două ori), Smeysberg (de două ori) și Langestraa (de trei ori). [6] Finisajul este încă la Bruxelles la Atomium .

Câștigători

Note

1. ↑ După Liège - Bastogne - Liege ținut din 1892.
2. ↑ Istoria bicicletelor de curse Arhivat 2 mai 2008 la Wayback Machine
3. ↑ „European Cycling: The 20 Greatest Races” , Noel Henderson, ISBN 0-941950-20-4 , Paginile 104 până la 107, Oferă istoria cursei și detalii despre curse memorabile.
4. ↑ Cyclingnews.com. Arhivat 20 ianuarie 2019 la Wayback Machine Paris-Bruxelles păstrează numele.
5. ↑ „Katyusha” a început „Turul Marii Britanii” de pe podium . news.mail.ru (12 septembrie 2009). Consultat la 14 septembrie 2009. Arhivat din original la 15 iulie 2012. (nedefinit)
6. ↑ Parijs-Brussel heet voortaan Brussels Cycling Classic . hln.be (13 iunie 2013). (nedefinit)

Literatură

• Henderson, Noel (1989). Ciclism european - Cele mai mari 20 de curse. Vitesse Pr. ISBN 0-941950-20-4 .

Link -uri

• Site-ul oficial Arhivat pe 5 ianuarie 2019 la Wayback Machine
• Brussels Classics  ( link în jos ) la Cqranking 
• Brussels Classics la Cycling Archives 
• Brussels Classics la Cyclebase 
• Brussels Classics la Museo del ciclismo 
•  Istoria Parisijs-Bruxelles