Consolidarea păcii este o activitate desfăşurată la sfârşitul unui conflict intern sau internaţional pentru a restabili bazele păcii . Include sprijinirea acțiunilor și instituțiilor care promovează pacea, negocierea acordurilor și organizarea interacțiunii dintre foști inamici, organizarea sau monitorizarea alegerilor, reconstruirea infrastructurii civile și redresarea economică [1] .
Conceptul de „consolidare a păcii” sau „consolidare a păcii post-conflict” ca categorie a apărut pentru prima dată în lucrările cercetătorului norvegian de menținere a păcii J. Galtung . În 1976, J. Galtung, studiind modalitățile de depășire a violenței în situații de conflict sau post-conflict, a identificat trei instrumente principale destinate acestui lucru: menținerea păcii, menținerea păcii și consolidarea păcii [2] . În viitor, conceptul a pătruns în documentele politice și diplomatice oficiale ale ONU . În special, a fost formulat cel mai complet în Agenda pentru Pace din 1992 de către Secretarul General al ONU B. Boutros-Ghali [3] .
Acest document de politică a făcut pentru prima dată o distincție între „diplomația preventivă” necesară pentru a preveni izbucnirea conflictului, „încheierea păcii” atunci când conflictul este deja în desfășurare și trebuie oprit, „menținerea păcii” menită să separe beligeranții și să prevină reluarea violenței pe termen scurt, pe termen scurt și mediu, și „consolidarea păcii”. Acesta din urmă a fost definit ca „conceptul de acțiune pentru identificarea și susținerea structurilor care vor fi înclinate să contribuie la întărirea și consolidarea păcii pentru a preveni o recidivă a conflictului” [3] .
Sensul dat acestui concept s-a schimbat de multe ori. Inițial, consolidarea păcii a fost înțeleasă ca un ansamblu de măsuri pentru demobilizarea, reintegrarea combatanților și realizarea unei tranziții democratice , după care inevitabilele conflicte puteau fi rezolvate nu prin mijloace militare, ci politice. Până la sfârșitul anilor 1990. programul de consolidare a păcii a fost extins semnificativ și operaționalizat.
Principalele obiective ale consolidării păcii post-conflict sunt: 1) prevenirea reapariției violenței deschise și menținerea unei păci negative în care violența a fost oprită, dar cauzele subiacente și structurale ale conflictului rămân nerezolvate și 2) crearea condițiilor pentru o dezvoltare pozitivă sau pace durabilă prin promovarea reconcilierii între părțile în conflict și abordarea cauzelor sale fundamentale.
Pentru atingerea acestor obiective, procesul de consolidare a păcii presupune abordarea multor provocări politice și tehnice, printre care: - generarea de sprijin public pentru un acord de pace - dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea combatanților - reforma sectorului de securitate, a poliției și a sistemelor de justiție - asistență pentru refugiați și persoane strămutate în interior - redresarea economică - realizarea reconcilierii sociale între grupuri sociale, etnice sau religioase - implementarea unor reforme politice eficiente menite să asigure reprezentarea politică egală a diferitelor grupuri socio-politice.
Activitățile de reconstrucție reconstruiesc structurile economice, politice și sociale necesare pentru a crea o societate justă și mai puțin conflictuală. Aspectul economic al acestui proces presupune refacerea infrastructurii fizice distruse, îndepărtarea minelor, adoptarea de măsuri pentru asigurarea accesului egal la resursele funciare, oferirea de oportunități economice păturilor sau grupurilor sociale marginalizate. Din punct de vedere politic, este necesară restabilirea sau crearea instituțiilor puterii politice și ale societății civile , îmbunătățirea sistemului judiciar, instaurarea statului de drept și organizarea de alegeri corecte, egale și deschise . O măsură importantă este reforma constituțională și, dacă este cazul, introducerea unei noi împărțiri administrativ-teritoriale.
O altă componentă importantă a consolidării păcii durabile este reconcilierea și reabilitarea socio-psihologică a grupurilor etnice aflate în conflict. Aspectul cheie al reconcilierii publice este implementarea măsurilor de soluționare a problemei justiției și responsabilității prin crearea unor comisii speciale de adevăr și reconciliere, acordarea de amnistii , judecarea vinovaților și plata despăgubirilor victimelor. O parte importantă a procesului de reconciliere este restabilirea țesăturii relațiilor sociale și a încrederii interpersonale prin realizarea vinovăției comune pentru ceea ce sa întâmplat și formarea unei dorințe comune de a trece din trecut în viitor.
Principala linie de critică a construirii păcii este aceea că consolidarea păcii ca paradigmă se bazează pe valori liberale [4] . Fixându-și drept scop crearea unei „ lumi liberale ” bazată pe democrație , o economie de piață și alte elemente de „statalitate modernă”, conceptul existent de consolidare a păcii este în interesul țărilor din nordul și vestul global în special. În lumina acestei abordări, consolidarea păcii apare ca un instrument de dominare și o manifestare a neocolonialismului [5] .