Sigiliul Răului | |
---|---|
Atingerea Răului | |
Gen | noir |
Producător | Orson Welles |
Producător | Albert Zagsmith |
Bazat | Moarte în piscină [d] |
scenarist _ |
Orson Welles Whit Masterson(roman) |
cu _ |
Charlton Heston Janet Leigh Orson Welles |
Operator | Russell Metty |
Compozitor | Henry Mancini |
designer de productie | Alexandru Golitsin |
Companie de film | Universal Pictures |
Distribuitor | Universal Pictures |
Durată |
93 [1] , 95 [2] [3] [4] min (versiuni de închiriere) 108 [2] [5] , 112 [3] min (versiuni restaurate) |
Buget | 829.000 USD |
Țară | |
Limba | engleză [6] |
An | 1958 |
IMDb | ID 0052311 |
Fișiere media la Wikimedia Commons |
Touch of Evil este un film noir american din 1958 . Scenariul a fost scris de Orson Welles și bazat pe romanul lui Whit Masterson .„ Semnul Răului( în engleză: Insigna răului ). A fost, de asemenea, regizor și interpret al unuia dintre rolurile principale. Pe lângă Wells, filmul îi are în distribuție pe Charlton Heston , Janet Leigh , Joseph Calleia , Akim Tamirov și Marlene Dietrich .
The Seal of Evil este unul dintre filmele târzii de film noir realizate în timpul așa-numitei perioade noir clasice (de la începutul anilor 1940 până la sfârșitul anilor 50). Este considerat de unii critici de film una dintre cele mai bune lucrări regizoare ale lui Wells, precum și una dintre cele mai bune filme negre clasice.
În 1993, filmul a fost inclus în National Film Registry al Statelor Unite ale Americii [7] .
Sigiliul răului a marcat un orășel de la granița dintre SUA și Mexic. Amprenta ei cade și asupra personajelor principale - pe agentul mexican de control al drogurilor Vargas, care se transformă dintr-un soț și polițist respectuos de lege într-un nebun răzbunător; pe nevinovata lui sotie Susan, cufundata de criminali in abisul unei transe de droguri; și polițistul american Hank Quinlan, care nu disprețuiește niciun mijloc de a inventa un caz.
Actor | Rol |
---|---|
Charlton Heston | Ramon Miguel Vargas |
Janet Leigh | Susan Vargas |
Orson Welles | Hank Quinlan |
Joseph Calleia | Pete Menzies |
Akim Tamirov | Joe Grundy |
Joanna Moore | Marcia Linnekar |
Ray Collins | procurorul Eder |
Dennis Weaver | portar de noapte |
Valentil de Vargas | Pancho |
Mort Mills | Al Schwartz |
Victor Millan | Manolo Sanchez |
Lalo Rios | Risto |
Joey Lansing | blondă |
Harry Shannon | Șeful poliției Pete Gould |
Rusty Wescott | Casey |
Arlene McWaid | Jeannie |
Dan White | polițist de frontieră |
Zsa Zsa Gabor | proprietar de club de striptease |
Marlene Dietrich | Tana |
Mercedes McCambridge | dependent de droguri |
William Tannen | Howard Franz |
Joseph Cotton | detectiv |
Charlton Heston și-a amintit că Wells a fost angajat inițial doar ca actor. Studioul dorea să-l aducă pe Heston în rolul principal, dar el nu a vrut să semneze contractul înainte ca regizorul să fie confirmat. După ce a aflat că Wells va fi inclus în distribuție, Heston și-a arătat mai mult interes pentru proiect, cu condiția ca Wells să regizeze și filmul.
Potrivit unei alte versiuni, Welles lucrase recent la filmul „The Man in the Shadow” cu producătorul Albert Sugsmith, cunoscut drept „Regele categoriei B”, și era gata să filmeze ceva pentru el. Sugsmith i-a oferit lui Wells o grămadă de scenarii, dintre care el a cerut ce e mai rău, dorind să demonstreze că poate face un film grozav din el. La acea vreme, scenariul se numea Badge of Evil , bazat pe romanul cu același nume al lui Whit Masterson. Welles a revizuit scenariul și l-a pus în producție. După un deceniu în Europa, Wells era dornic să lucreze din nou la Hollywood, așa că a acceptat doar o taxă pentru rolul lui Quinlan.
Mulți actori și-au luat roluri mici și salarii inferioare doar pentru a lucra cu Wells.
Filmările s-au terminat la timp, Welles a oferit studioului o scurtă versiune a filmului și a fost convins că cariera sa de la Hollywood era din nou pe drumul cel bun. Cu toate acestea, filmul a fost complet reeditat și parțial refilmat la studio. Filmul a fost distins cu categoria B , a fost prezentat ca al doilea număr în cadrul dublelor proiecții [2] . În ciuda modestului său box office din SUA, filmul a fost bine primit în Europa, în special de critici precum viitorul regizor François Truffaut . Marlene Dietrich a considerat interpretarea ei din acest film ca fiind cea mai bună din cariera ei de actorie .
Există trei versiuni ale filmului: 1958, 1976 și 1998. Universal a fost inițial nemulțumit de materialul lui Wells și l-a tăiat, angajând un alt regizor pentru a filma câteva scene. În această formă, filmul a fost lansat ca o bandă de 93 de minute în 1958. Wells a fost extrem de nemulțumit de această versiune și a scris un comentariu de 58 de pagini explicând ce ar fi trebuit să fie filmul. Ulterior, în arhive a fost găsită o versiune de 108 minute mai apropiată de viziunea lui Wells, iar sub această formă filmul a fost prezentat publicului în 1976. În cele din urmă, în 1998, au fost efectuate lucrări de restaurare și reeditare, ținând cont de comentariile expuse într-o scrisoare de 58 de pagini a lui Wells însuși, și astfel versiunea de 111 minute a picturii, care este acum considerată un clasic, a fost făcută publică [9] [10] .
Site-uri tematice | ||||
---|---|---|---|---|
Dicționare și enciclopedii | ||||
|
de Orson Welles | Filme|
---|---|
|