Dupa amiaza

După amiază ( după-amiază , după-amiază ; abrevizare pd. ) este o formă de limbă stabilă care indică ora din zi care urmează după ora douăsprezece după -amiaza și seara precedentă . În rusă, se folosește și expresia „a doua jumătate a zilei”. În engleză, această oră este clar definită de cuvântul „după-amiază”. În germană se numește "Nachmittag", în spaniolă  - "tarde", în italiană  - "pomeriggio". În turcă , este notat cu cuvântul "ikindi", care corespunde rugăciunii musulmane Asr executate în acest moment. În Australia și Noua Zeelandă , cuvântul argo „arvo” este folosit pentru a se referi la a doua jumătate a zilei. Lungimea după-amiezii variază, începând cu ora 13:00 în țările vorbitoare de limbă engleză , iar de la ora 12 - in majoritatea restului.

Istorie

În Roma antică , orele de lumină erau împărțite în 12 ore, combinate în patru părți a câte trei ore fiecare; ora de după-amiază a fost considerată al treilea sfert al orelor de lumină, acoperind perioada de la prânz până la sfârșitul „ora al nouălea a zilei” [1] . Această împărțire și-a pierdut semnificația abia la sfârșitul Evului Mediu, după ce s-a impus împărțirea invariabilă a zilei în 24 de ore de durată egală [2] .

Reflecție în cultură

O masă ușoară opțională, luată în Rusia în jurul orei 16, care se încadrează în această perioadă de timp, se numește gustare de după-amiază .

După-amiaza se regăsește ca o parte intriga în literatură, artă și muzică - de la poezia „L’Après-midi d’un faune” („Dup -amiaza unui faun ”) de Stéphane Mallarmé ( simfonia Debussy , baletul Nijinsky ) până la poveste „ Moarte după-amiazăHemingway . Există două filme cu titlul „ Dragoste în după-amiază ” - american 1957 și francez 1972.

Note

  1. Wolfgang Trapp: Kleines Handbuch der Maße, Zahlen, Gewichte und der Zeitrechnung. Philipp Reclam, Stuttgart 1998, ISBN 3-89836-198-5 , S. 53.
  2. Dietmar Wünschmann: Die Tageszeiten. Ihre Bezeichnung im Deutschen. NG Elwert Verlag Marburg, 1966, S. 17 și urm.