Spațiul de nume Windows shell este uniunea dintre sistemul de fișiere și alte obiecte gestionate de Explorer într-o singură structură ierarhică arborescentă .
Sarcina principală a exploratorului este să ofere acces și să gestioneze diferitele obiecte care alcătuiesc sistemul. Cel mai mare număr dintre aceste obiecte sunt fișiere și directoare situate pe discurile computerului , dar există și obiecte care nu sunt incluse în sistemul de fișiere sau obiecte virtuale. Exemple de astfel de obiecte sunt: imprimante de rețea , computere de rețea , aplicații pentru panoul de control , coș de reciclare . Unele dintre obiectele virtuale nu sunt deloc stocate fizic pe disc, altele conțin date stocate pe disc, dar necesită o procesare diferită față de fișierele obișnuite, iar altele sunt localizate pe computere la distanță.
La fel ca sistemul de fișiere, spațiul de nume shell are două tipuri de bază de obiecte: foldere și fișiere. Folderele sunt noduri din arbore și pot conține alte foldere și fișiere. Fișierele sunt frunze ale unui arbore și pot fi fișiere de disc normale sau obiecte virtuale, cum ar fi link-uri către o imprimantă.
Folderele care nu fac parte din sistemul de fișiere sunt uneori numite foldere virtuale. Setul de foldere virtuale variază de la sistem la sistem. Există trei tipuri de foldere virtuale:
Spre deosebire de folderele sistemului de fișiere, utilizatorii nu pot crea ei înșiși foldere virtuale, ci pot instala software-ul care le creează.
Elementul rădăcină al spațiului de nume shell este Desktop , direct sub acesta sunt diverse foldere virtuale, cum ar fi My Computer și Recycle Bin . Directoarele rădăcină ale sistemului de fișiere sunt subfoldere ale folderului My Computer, care include, de asemenea, unități de rețea mapate și diverse foldere virtuale, cum ar fi Panoul de control .
Introducere în spațiul de nume Shell . Bibliotecă MSDN . Microsoft. Preluat la 22 mai 2012. Arhivat din original la 22 septembrie 2012.