Limba maternă este unul dintre cele mai importante concepte ale sociolingvisticii și etnologiei , care acum a dobândit un statut interdisciplinar [1] . La fel ca multe alte concepte „naturale”, conceptul de „limbă maternă” în știință este formalizat în moduri diferite, în funcție de care caracteristică a „limbajului matern” prototip este adusă în prim-plan. Printre criteriile care definesc limba ca „nativă” sunt de obicei numite:
Potrivit unui concept destul de comun (V. I. Belikov și L. P. Krysin, D. Kristal), limba maternă este limba pe care o persoană o învață încă din copilărie fără o pregătire specială, aflându-se în mediul lingvistic adecvat („prima limbă”) [ 5] . Un copil poate învăța mai mult sau mai puțin mai multe limbi încă din copilărie, caz în care poate avea două sau mai multe limbi materne. Limba dobândită în cursul învățământului special sau într-un mediu lingvistic la o vârstă mai înaintată se numește „a doua limbă ” (pot fi și mai multe) [6] .
Cu toate acestea, o serie de autori fac o distincție între limba maternă și prima, referindu-se la cazurile în care limba maternă a unei persoane se stinge , iar limba învățată în paralel sau ulterior iese în prim-plan [7] . N. B. Vakhtin și E. V. Golovko subliniază în mod specific că „limba maternă nu este neapărat nativă, limba maternă nu este neapărat prima” [8] .
Ea nu știa bine rusă, Nu
citea revistele noastre,
Și s-a exprimat cu greu
în limba ei maternă,
Deci, ea a scris în franceză ... [9]
Potrivit unui alt concept, limba maternă se identifică cu limba în care o persoană gândește fără autocontrol suplimentar, cu ajutorul căreia își exprimă ușor și natural gândurile în formă orală și scrisă [1] și pe care o persoană „o deține”. cu cea mai mare profunzime și deplinătate, în care este mai ușor, gândește din ce în ce mai repede, care este cea mai familiară și convenabilă formă de exprimare a gândirii și a comunicării lingvistice pentru el” [4] (principal sau funcțional prima limbă).
O serie de autori, dimpotrivă, consideră că conceptele de limba maternă și prima limbă funcțional nu sunt echivalente [10] . În lucrările sociolingvistice sunt subliniate deficiențele identificării conceptului de „limbă maternă” de către terți pe baza uneia sau altei competențe, deoarece nu este neobișnuit ca persoanele bilingve să cunoască mai bine o limbă (de exemplu, dacă au primit educație). în ea), dar simt un atașament afectiv mai puternic față de altul, care este considerat nativ [7] .
Potrivit celui de-al treilea concept, limba maternă este limba poporului sau grupului etnic căruia îi aparține o persoană, limba care o leagă de generațiile anterioare, achizițiile lor spirituale, servind drept fundament al autoidentificării etnice și naționale [1]. ] [10] [11] [12] [13 ] .
Interpretarea etnică a termenului „limba maternă” este respinsă de un număr de autori ruși. Deci, V. I. Belikov și L. P. Krysin disting conceptul de limbă maternă de acest concept, denotându-l pe acesta din urmă cu termenul de „limbă etnică” [5] . Limba maternă poate corespunde naționalității, dar poate să nu coincidă cu aceasta (o întâmplare obișnuită, mai ales în contextul proceselor de migrație globală care sunt caracteristice secolelor 20-21).
Pentru a atrage atenţia asupra problemei conservării diversităţii lingvistice , UNESCO a instituit Ziua Internaţională a Limbii Materne .
Dicționare și enciclopedii | |
---|---|
În cataloagele bibliografice |
|