Salvați vehiculul de adâncime

Vehiculul de salvare în adâncime (DSRV) este un tip de vehicul subacvatic militar utilizat pentru operațiuni de salvare pe submarine scufundate și pentru operațiuni de recunoaștere și sabotaj. Termenul DSRV este cel mai frecvent folosit de Marina SUA , alte state pot folosi alte nume pentru acest tip de submersibil.

Istoricul dezvoltării

Din punct de vedere istoric, salvarea submarinașilor de pe nave scufundate s-a realizat fie, în cel mai bun caz, prin ridicarea întregului submarin (în unele cazuri, prova sau pupa erau suficient de mult deasupra apei), fie printr-o singură ascensiune gratuită a submarinarilor care părăseau nava prin tuburi de torpilă sau trape de compartiment echipate cu dispozitive de blocare - adăposturi. Aceste metode au funcționat tolerabil din secolul al XIX-lea (începând cu Brandtaucher ) până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

În anii 1950, numărul submarinelor diesel a crescut intens în URSS și a început proiectarea primelor submarine nucleare. În același timp, a început proiectarea mijloacelor speciale de salvare a submarinatorilor prin așa-numita „metodă uscată”, spre deosebire de metoda tradițională „umedă”. În conformitate cu Decretul Consiliului de Miniștri al URSS nr. 0962-432 din 1957, la uzina Krasnoye :proiectul 613-submarineSormovo S-63 a fost reconstruit conform proiectului 666 într-o barcă de salvare. Primele trei compartimente au fost ocupate de o cameră de decompresie, iar echipajul ambarcațiunii de urgență a fost livrat la bord cu ajutorul unui proiectil subacvatic ghidat. Sistemul ar putea funcționa la adâncimi de până la 100 de metri în orice stare de mare.

În anii 1960, pe baza experienței acumulate, au fost proiectate vehicule de salvare la adâncime ale proiectului 1837 . Aveau o adâncime de scufundare de până la 500 de metri, erau folosite atât de la nave de transport, cât și de la submarinele de salvare specializate ale Proiectului 940 Lenok . În total, până în 1982, au fost construite cinci dispozitive ale proiectului 1837 și patru dispozitive ale proiectului modernizat 1837K.

În Statele Unite, proiectarea echipamentelor de salvare specializate a început abia după scufundarea submarinului nuclear USS Scorpion (SSN-589) în 1968 . În anii 1970, au fost construite două vehicule de tip Mystic : DSRV-1 Mystic și DSRV-2 Avalon cu o adâncime de scufundare de până la 1500 de metri. De-a lungul anilor de serviciu, ele nu au fost niciodată folosite în scopul lor, dar au fost folosite intens pentru a antrena submarini și chiar au jucat în mai multe filme.

Apoi, în anii 1970, vehiculele de salvare la mare adâncime de tip 7103 au fost dezvoltate și construite în China. În anii 1990, au fost modernizate și continuă să fie în serviciu. În anii 2000 li s-au adăugat dispozitive de tip LR7.

În anii 1980, în URSS a fost construită o serie de vehicule de salvare Proiectul 1855 „Priz” , cu o adâncime de scufundare de până la 1000 de metri. În anii 1990, Marina Rusă a primit două vehicule Project 1827 Bester . Sunt mai compacte decât predecesorii lor, ceea ce le permite să fie transportate cu aeronave și utilizate de pe orice navă cu un braț de 50 de tone, cu prețul unei anumite deteriorări a adâncimii și capacității de imersare. De asemenea, „Besters” se pot andoca automat cu platforma coaming a unui submarin de urgență, iar designul dispozitivului de andocare vă permite să rulați până la 45 °.

În 1995, Marina Australiană a primit vehiculul de salvare Remora. Numit corect după peștele stick , i s-a dat și un backronim, Really Excelent Method of Rescuing A ussies  ( o metodă foarte bună de salvare a australienilor ) .

În 2000, vehiculul subacvatic LR5 era deja în serviciu în Marea Britanie. Nu a avut niciodată șansa de a lua parte la salvarea Kursk-ului, iar în 2009 LR5 a fost închiriat Marinei Australiane în loc de Remora.

În 2005, NATO a pus în funcțiune sistemul său de salvare NSRS , iar americanii au înlocuit Mystics cu un nou sistem SRDRS controlat de la distanță , modelat după Remora australian.

Tipuri de SGA

Galerie

Link -uri