Un conglomerat financiar este un participant la piața financiară a cărui activitate acoperă cel puțin două dintre cele cinci domenii principale ale serviciilor financiare:
Atunci când clasificați o instituție financiară ca un conglomerat financiar, trebuie să ne ghidăm nu de mărimea activelor sale, ci de prezența sa în diferite zone ale pieței financiare. Banca Angliei folosește conceptul de „Instituții financiare complexe mari” în raport cu conglomeratele financiare, iar pentru a clasifica o companie în această categorie, aplică o metodologie de determinare a mărimii cotei acestei companii în următoarele sectoare financiare:
Conglomeratele financiare se formează activ în toate domeniile cheie ale pieței financiare din întreaga lume. Motivul creșterii numărului de conglomerate financiare de la sfârșitul secolului al XX-lea până în prezent au fost reformele financiare care au eliminat segmentarea sectorului financiar și au stimulat consolidarea companiilor financiare în conglomerate. Un exemplu izbitor de astfel de reforme este adoptarea de către Congresul SUA la sfârșitul anului 1999 a Legii de Modernizare Financiară (Legea Gramm-Leach-Bliley) . La nivel macroeconomic, conglomeratele financiare măresc pe termen scurt eficienţa sistemului financiar, pe de altă parte, aduc efectul negativ al monopolizării pieţei. Crearea de conglomerate financiare este însoțită de o scădere a numărului de participanți pe întreaga piață financiară sau pe mai multe dintre sectoarele acesteia, ceea ce duce la creșterea ratelor dobânzilor pentru consumatorul final de servicii financiare. Ca urmare a tuturor acestora, reducerea concurenței pe termen lung descurajează eficiența sistemului financiar.
Pătrunderea conglomeratelor financiare pe piețele financiare ale țărilor în curs de dezvoltare , pe de o parte, contribuie la înființarea timpurie a acestora, la introducerea de noi tehnologii și management și la dezvoltarea legăturilor cu piața internațională. Pe de altă parte, după ce au intrat pe piața locală, conglomeratele forțează instituțiile financiare locale să iasă din ea, ceea ce duce la pierderea suveranității economice (multe dintre aceste țări sunt deja obligate să folosească serviciile financiare exclusiv de la conglomeratele financiare). Implicarea economiilor țărilor individuale pe piața globală duce la sincronizarea ciclurilor economice naționale cu cel global. Aceasta are un efect stabilizator asupra economiei naționale și minimizează efectele negative ale șocurilor locale. Pe de altă parte, conglomeratele financiare globale contribuie la răspândirea crizelor la nivel internațional, deoarece prăbușirea unui astfel de conglomerat aduce o criză în toate țările și piețele în care este prezent. Pe scurt, conglomeratele financiare reduc riscurile naționale și le sporesc pe cele globale.