Tsikhisjvari

Site: https://tsikhisdjvari.com/

Tsikhisjvari ( în georgiană ციხისჯვარი ) este un sat din municipiul Borjomi din Georgia . Situat pe malul râului Borjomula , la o altitudine de 1640 m, la 41 km de orașul Borjomi . Conform recensământului din 2014, populația satului era de 406 persoane. Tsikhisjvari este o stațiune.

Istoria satului Tsikhisdzhvari ... a fost copiată din manuscrisul lui Onufry Yakovlevich Sevastov.

Până în 1832, georgienii și oseții s-au stabilit în Tsikhisjvari . Guvernul rus a urmat o politică de rusificare a Georgiei și, în acest scop, a evacuat toți locuitorii din Tsikhisdzhvari-georgienii din Imereti , oseții din Tskhinvali . În Tsikhisdzhvari, 5.000 de suflete au fost strămutate cu forța din regiunea Poltava din Ucraina (1832). Ucrainenii s-au plimbat cu cărucioarele, au mers de-a lungul Autostrăzii Militare Georgiane și au ajuns la Borjomi în noiembrie același an, exact 6 luni mai târziu. Coloniști au fost trimiși și în Bakuriani , Tori, Tsagveri și Sadgeri. Noii coloniști și-au construit casele în stil ucrainean - ( colibe , le-au văruit pe dinăuntru și pe dinafară și le-au acoperit cu paie. Noii coloniști au trăit în condiții grele, pâinea nu s-a născut, nu a existat livrare din cauza impracticabilității. Așa că au trăit până în 1855. , anul acesta a fost foarte ploios, a plouat incontinuu timp de doua luni.Si au inceput sa curga colibele si din aceste ploi si alimentatie proasta a fost o epidemie de tifoid.Familii intregi s-au stins,nu a fost nimeni care sa le ingroape.Supravietuitorii au abandonat casele lor și s-au întors la Poltava , doar doi au rămas în familiile Tsikhisdzhvari - Manuf și Naumenko, au avut o mulțime de albine și de dragul lor au rămas.

Potrivit Tratatului de la Paris (din 18 martie 1856), Marile Puteri au preluat patronajul creștinilor turci și le-au dat posibilitatea de a se muta în Rusia și în alte țări creștine. Conform acestui tratat, trupele ruse s-au retras la vechile granițe. În timpul retragerii, populația creștină cu familiile lor a urmat trupele spre Rusia. La granița ruso-turcă, turcii au jefuit refugiații greci.

Refugiații greci goi și înfometați împreună cu familiile lor au devenit cerșetori, au cerșit de pomană și s-au mutat treptat către orașul Akhalkalaki . In 1857 au iernat in satul Baraleti. În primăvara anului 1858 s-au mutat spre Kartli . Au fost garyakhti împreună - Ivan Papalazarov, Onufry Onufriadi și Papalavrentiev. Când au urcat în vârful muntelui Tskhra-Tskharo, au văzut un sat la poalele muntelui, au fost încântați și au hotărât să meargă în acest sat să petreacă noaptea, să cerșească de pomană și să meargă mai departe, neștiind numele lui. satul. După ce au coborât în ​​sat, acum Tsikhisjvari, au trecut prin el și, în mod surprinzător, s-a dovedit că toate casele erau goale, fără chiriași. În acel moment, au auzit lătratul câinilor la marginea satului, au mers în acea direcție și au văzut un bătrân cu părul cărunt și bărbos care a rămas în satul ucrainean Manufa. El a întrebat cine sunt ei, dar neștiind limba rusă, au fost botezați și asta a arătat clar că sunt creștini. Bătrânul Manuf s-a bucurat că a văzut creștini, i-a hrănit și le-a spus să se stabilească în aceste case goale. Nefericiții refugiați au acceptat cu bucurie această ofertă, iar primele trei familii s-au stabilit în aceste case. Toate aceste case erau situate pe malul stâng al râului Borjomka, în jurul Cetății. Această cetate avea atunci două dealuri, iar pe un deal se afla o cruce încinsă, de doi metri înălțime. De aici și-a luat numele satul. Tsikhisjvari înseamnă Cetate cu cruce. Pe malul drept al râului era o pădure deasă și nici o casă. În locul în care se află casa lui Grammatopulo Leonty, era o mlaștină din care ieșea apă minerală sulfurică. Acolo, conform poveștilor tatălui său, caprele și căprioarele zilnic coborau la locul de adăpare și beau apă. Ei, neavând niciodată astfel de animale, s-au ascuns de frică. În direcția în care se află acum cimitirul, deasupra lor unde se află casele lui Grammatopulo Leonty Ieremievich, Ivanov Pavel, Sevastov Matvey și Sevastov Irakli, era un cimitir al foștilor locuitori ai ucrainenilor, o pădure întreagă de cruci de lemn, mai mult de o mie. Aceasta dovedește cuvintele lui Konstantin Pașcenko că mai mult de 2/3 din populație a murit de tifos, ceea ce i-a forțat pe supraviețuitori să-și părăsească casele și să se întoarcă în Ucraina. Noii chiriași i-au lăsat pe vecinii lor, refugiați, care rătăceau prin diferite sate din Georgia , să le spună să se mute în Tsikhisjvari și astfel s-au format 9 gospodării din noii chiriași și anume:

•1) Papalazaridi Ivan Sevastievici - 9 suflete

•2) Onufriadi Onufry - 10 suflete

•3) Papalavrentiadi Teodor 8 suflete

•4) Nikolaev Panat

•5) Zandov Ilia

•6) Papaspiridon Preot

•7) Karasavov

•8) Bogaturov Konstantin

•9) Fomaidi Foma

Până în 1861, nimeni nu știa despre ei, deoarece Borjomi nu exista atunci, iar autoritățile cele mai apropiate erau în orașul Gori și nu se plimbau niciodată prin aceste locuri pustii. În 1861 a avut loc un recensământ general al populației Imperiului Rus . Comisia a ajuns apoi la Tsikhisjvari și, văzând acești noi chiriași, i-a întrebat și a aflat că vor să-și ia cetățenia rusă.. Apoi le-au notat, dar le-au denaturat numele. Când l-au întrebat numele bunicului meu, el a răspuns Yanei - au notat Ivan, numele de familie, el a răspuns lui Sevastian (crezând că întreabă „al cui fiu?” - comisia a notat Sevastov. A fost la fel și cu alții. Ei au dat nume de familie rusești tuturor - în numele taților lor. Bătrâni, Manuf și Naumchenko au trăit cu grecii timp de 5-6 ani și apoi s-au mutat la Abastumani .

După 2 ani, și anume în 1860, acești noi coloniști, cerșetori, s-au gândit la educația copiilor lor, au angajat un refugiat, au construit o colibă ​​și au început să-și învețe copiii să scrie și să citească. În primii 5-6 ani, noii coloniști nu aveau nicio gospodărie sau animale, ci doar se plimbau prin satele raionului Gori și cerșeau de pomană, iar prin aceasta au existat. Apoi au cumpărat animale, au început să recolteze cherestea și l-au livrat la Borjomi, unde orașul a început apoi să fie construit. După ce au aflat despre existența satului Tsikhisjvari, noi refugiați au început să se mute în sat. În 1872 erau 32 de ferme. În același an a început construcția temeliei Bisericii, precum și a școlii, care se află în prezent sub club. Timp de mai bine de 40 de ani, țăranii au angajat profesori pe cheltuiala lor și au întreținut o școală și au predat până la 3 clase. Doi profesori predau în greacă și abia în 1896 guvernul rus a numit un profesor pe cheltuiala guvernului și a introdus limba rusă.

Onufry Yakovlevich Sevastov .... Notă: „Am notat din cuvintele tatălui meu Yakov și ale unchiului Murat (martori)...”.

Note

1. 2014. _ _ საქართველოს სტატისტიკის ეროვნული სამსახური (ნოემბერი 2014). Preluat: 16 აგვისტო 2016. (nedefinit)
2. ↑ საქართველოს სატელეფონო კოდები — „სატელეფონო კოდები — „სიიქ una . Data accesului: 15 februarie 2019. Arhivat din original pe 6 martie 2016. (nedefinit) 
3. ↑ საქართველოს საფოსტო ინდექსებქსები — „სქასქფსფსსტო ინდექსები