Campionatul Mondial de Speedway

Campionatul Mondial de Speedway este o competiție internațională între cei mai puternici motocicliști din lume. Astăzi, câștigătorul este determinat în cursele seriei Grand Prix, în care punctele obținute în curse sunt acumulate, iar câștigătorul este determinat de rezultatele tuturor curselor. Până în 1995, campionul mondial a fost determinat într-o singură cursă, la care au participat sportivi care au trecut prin competiția de calificare.

Organizare

1936-1954

Sistemul general al campionatului a suferit doar modificări minore de la primul campionat. S-au desfășurat mai multe runde selective de calificare, în fiecare dintre ele călăreții au obținut puncte în cursele de patru participanți. Toată lumea trebuie să lupte cu fiecare dintre rivali. Pentru primul loc în cursă, călărețul a primit 3 puncte, al doilea - două, al treilea - un punct.

Cei șaisprezece călăreți cu cele mai mari scoruri au avansat în finala campionatului mondial. Competiția finală a constat din 20 de curse, în care fiecare pilot a mers la start de cinci ori. A fost folosit un sistem de puncte egale, iar dacă mai mulți călăreți au obținut un număr egal de puncte, atunci titlul a fost acordat tuturor.

Din 1939 până în 1948, campionatul nu a avut loc din cauza celui de -al Doilea Război Mondial .

1955-1994

Din 1955, s-a decis că nu este deloc necesar ca riders să vină în Marea Britanie pentru a participa la turneele de calificare: a apărut un sistem de calificări zonale. Țările scandinave ( Finlanda , Danemarca , Suedia și Norvegia ) și-au desfășurat propriile calificări, iar pilotii din alte țări europene ( Austria , Olanda , Germania , Polonia , URSS și Cehoslovacia ) au participat la Finalele Continentale (cum era solicitată calificarea). lor).

Cu toate acestea, rundele de calificare pentru cicliști din Marea Britanie , SUA , Australia și Noua Zeelandă au rămas neschimbate până în 1964.

Numărul de călăreți care au ajuns în finala campionatului mondial din fiecare dintre rundele de calificare a variat de la an la an. Aceasta depindea de țara care găzduiește finala competiției. S-a schimbat și numărul de competiții de calificare (de exemplu, din 1972 până în 1990, a avut loc și Finala Intercontinentală între țările scandinave și cele vorbitoare de limbă engleză).

Din 1995

Din 1995, titlul de campionat a încetat să se mai joace în funcție de rezultatele unei singure competiții. A fost adoptat un sistem similar cu campionatul din Formula 1 și seria MotoGP - seria mondială Grand Prix.

Inițial, au existat șase etape ale Marelui Premiu: în Polonia, Austria, Suedia, Danemarca și Marea Britanie.

Cursele au folosit vechiul sistem: 20 de curse, timp în care fiecare pilot se întâlnește pe pistă cu fiecare dintre rivali. A apărut însă și o inovație: între cei patru călăreți care au obținut numărul maxim de puncte s-a desfășurat o cursă suplimentară, în care s-au disputat primele 4 locuri ale etapei Grand Prix.

Sistemul de notare a fost următorul:

• 25 de puncte a primit câștigătorul etapei
• 18, 16, 14, 13, 12, 11, 9, 8, 7, 6, 4, 3,2
• 1 punct a fost acordat pilotului care a terminat pe locul 16.

Din 2007, sistemul de punctare a punctajelor pentru locul ocupat a fost anulat, în loc de acesta se însumează punctele marcate direct de călăreți în cursă. Din 2013, punctele înscrise în runda finală nu au fost dublate.

În forma sa modernă, la Marele Premiu iau parte 16 cicliști. 8 dintre ei sunt sportivi care au ocupat primele 8 locuri din ultimul campionat. Trei sunt selectați în competițiile de calificare. Patru participă datorită așa-numitelor „wild cards” - sunt numiți de specialiștii BSI (Benfield Sports International - o organizație care, în baza unui acord cu federația de sport cu motor, are drepturi de a găzdui campionatul mondial de speedway) pe baza propriei lor. cercetare analitică. Un alt călăreț este, de asemenea, desemnat de BSI chiar înainte de fiecare eveniment, în scopul de a atrage cel mai mare public posibil (de obicei, un călăreț din țara gazdă a Marelui Premiu).

De asemenea, este predeterminată o listă de șase piese de schimb, care vor putea înlocui principalii călăreți, dacă din anumite motive aceștia nu pot participa la o anumită etapă.

Tabelul câștigătorilor

Clasamentul pentru medalii

Cei mai titrați călăreți sunt Tony Rikardsson și Ivan Meyger - de șase ori campioni. Hans Nielsen are cele mai multe medalii - 12 (4+6+2).

Note

• Istoria Speedway, Longtrack și Icespeedway