O judecată analitică este o judecată care nu introduce nicio informație nouă despre obiect [1] . Opusul judecății analitice este judecata sintetică . Adevărul judecăților analitice poate fi stabilit fără a recurge la lumea reală [2] . Un exemplu de judecată analitică este afirmația „Fiecare burlac este necăsătorit”, deoarece cuvântul „burlac” și expresia „nu este căsătorit” au același sens. Astfel, această judecată nu adaugă nicio cunoaștere nouă.
Pentru prima dată, împărțirea judecăților în analitice și sintetice a fost propusă de filozoful german I. Kant în lucrarea sa „ Critica rațiunii pure ”. Kant a susținut că toate judecățile analitice sunt a priori [3] . Kant credea că judecățile analitice, deși nu poartă cunoștințe noi, ajută la înțelegerea mai clară a cunoștințelor existente [4] .
Împărțirea judecăților în filozofia europeană agitată analitică și sintetică, totuși, adepții lui Kant nu i-au acordat prea multă importanță, considerând această împărțire condiționată. În secolul al XX-lea , sub influența lucrării Cercului de la Viena , problema sintezei propozițiilor matematice a fost larg discutată . Spre deosebire de Kant, membrii cercului și adepții lor ( pozitiviștii logici și cei apropiați lor) considerau propozițiile matematicii ca fiind analitice și tautologice [3] .
| Logici | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Filosofie • Semantică • Sintaxă • Istorie | |||||||||
| Grupuri logice |
| ||||||||
| Componente |
| ||||||||
| Lista simbolurilor booleene | |||||||||