Puterea este unul dintre conceptele centrale ale metodei genealogice a lui M. Foucault . Conceptul de putere este descris cel mai detaliat în primul volum al lucrării sale în mai multe volume „Istoria sexualității” ( Histoire de la sexualité franceză , vol. 1: La volonté de savoir, 1976 ), în secțiunea „Dispositive of sexualitate".
Puterea este o „pluralitate de relații de putere”. Aceste relații emană din puncte eterogene distribuite în spațiul social, ele nu sunt localizate într-un singur centru care să exercite o constrângere universală. Dimpotrivă, relațiile de putere sunt exprimate în multe buzunare de presiune tactică și violență, care operează anonim și se referă întotdeauna la altceva.
O astfel de organizare înlocuiește noua ordine europeană, care avea o singură și bine definită sursă de putere – puterea monarhică . Cu toate acestea, tocmai din cauza acestei definibilități, așa cum credea Foucault, noua ordine europeană a fost caracterizată de mult mai puțin totalitarism decât modernitate.
O altă proprietate cea mai importantă a puterii este faptul că nu acționează ca un agent, deși unul plural, care i-ar obliga pe alți subiecți să întreprindă acțiuni care îi sunt benefice. Cert este că puterea este încorporată în practicile care sunt efectuate de subiecți de orice statut și clasă, adică se manifestă prin moduri de a vorbi, de organizare a spațiului și a vieții de zi cu zi, practici sexuale etc.:
„Puterea este peste tot; nu pentru că cuprinde totul, ci pentru că vine de pretutindeni” [1] .
Rezistența la putere are aceeași structură ca ea însăși: structura unor centri multipli, nu tocmai localizați. Dacă autoritățile organizează dispozitive – „ansambluri eterogene” de aparate care suprimă și determină subiectul, atunci subiectul are întotdeauna posibilitatea de a se individualiza prin aceste aparate, rezistându-le și utilizându-le în mod conștient [2] .
„De cele mai multe ori au de-a face cu puncte mobile și rătăcitoare de rezistență, care introduc stratificări schimbătoare în societate, despart unități și provoacă regrupări; care fac brazde în indivizii înșiși, delimitează în ei – în trupul și în sufletul lor – zone ireductibile” [3] .
Discursul lui Foucault este acela în care, prin intermediul căruia și în raport cu care puterea se realizează direct. Este o rețea de „vorbire, texte și practici” și este organizată în așa fel încât un subiect să poată intra în relație cu un alt subiect doar ocupând un anumit loc în discursul relevant (economic, sexual și mult mai privat). Astfel, pe drumul spre comunicarea socială, individuarea, exprimarea, relațiile cu puterea sunt inevitabile.
Distribuția diferitelor elemente în discurs (ascuns, explicit, dominant, pasiv) poate fi studiată. O astfel de cercetare se numește analiza discursului .