Plută

Korku sau kurku (de la koroku „oameni”) este limba poporului Indiei cu același nume (unul dintre „ triburile ” tradiționale ). Aparține limbilor munde și formează un subgrup independent în nordul Mundei. Limba Korku este distribuită într-un teritoriu izolat de gama principală a celorlalte limbi munda, în vestul Hindustanului (la nord-est de statul Maharashtra și la sud de statul Madhya Pradesh ), este una dintre cele „mari” limbi munda. ​​(jumătate de milion de vorbitori), și, de asemenea, cel mai occidental nu numai dintre limbile munda, ci și dintre limbile austroasiatice în general.

Vorbitorii dialectului estic nu se numesc Korku, ci Mawasi (mawasi) și, în consecință, și propriul lor dialect, care este cel mai izolat dintre toate dialectele Korku.

Bilingvismul este larg răspândit, practic toți bărbații vorbesc fluent o anumită formă de hindi și/sau marathi regional . Nu mai mult de 5% dintre Korku pot scrie în propria lor limbă; cei alfabetizați învață de obicei să scrie în hindi sau marathi. Ponderea împrumuturilor lexicale din limbile indo-ariane ajunge la 50% din substantive; vorbitorii tineri manifestă o puternică influență indo-ariană în sintaxă (propoziție relativă). În ciuda faptului că există mulți dravidieni ( Gonds ) printre vecinii lui Korku, iar cultura și rolul lor social în societate sunt similare, există puține împrumuturi dravidiene.

Scenariul folosit este Devanagari (în versiunea pentru Marathi sau Hindi). Literatura tipărită este foarte mică și aproape toată a fost creată de misionari creștini.

Există diferențe de ton în fonologie , inclusiv în împrumuturile adaptate (în locul aspirației indiene). Este dezvoltată încorporarea obiectelor pronominale, care este obișnuită pentru limbile munda. Se dezvoltă verbalizarea substantivelor. Miezul verbului este proto-munda, dar numeroase construcții auxiliare aspect-temporale sunt împrumutate din limbile indo-ariane.

Limba Korku nu a fost încă suficient studiată, modelul său de dialect nu este complet clar. Principalele lucrări despre limbă sunt studiile lui N. H. Zaid (1960-1990) și gramatica lui K. S. Nagaraji (1999).

Note

1. ↑ Cartea Roșie a Limbilor UNESCO

Literatură

• Nagaraja, K.S. (1999). Limba Korku: gramatică, texte și vocabular. Tokyo: Institutul pentru studiul limbilor și culturilor din Asia și Africa, Universitatea de Studii Străine din Tokyo.
• Zide, N.H. (1963). Morfologia substantivului Korku. [Chicago: Programul de limbi din Asia de Sud, Universitatea din Chicago.
• Zide, N.H. (1960). Morfologia verbului Korku. [Sl:sn