Norito (祝詞 , norito , „cuvinte de felicitare” ) este o rugăciune sau textul acesteia în religia tradițională japoneză Shinto . Este citit, de regulă, doar de cler în timpul marilor sărbători - ceremonii matsuri și Shinto. Enoriașii nu au nevoie să cunoască textul rugăciunilor. Se crede că textul în sine are puteri magice și servește drept talisman pentru credincioși.
Nu există o teorie unificată despre originea termenului [1] . Una dintre ipotezele originii cuvântului norito este o relație cu verbul noru (宣る, a vorbi, a declara; cf. verbe inoru - a se ruga, noroo a blestema [1] ). O variantă a cuvântului notto se bazează pe o combinație de norito și koto ("cuvânt").
Există diferite ortografii kanji pentru acest cuvânt: în plus față de 祝詞 (ortografia standard), sunt folosite și 詔戸言, 詔刀言 și 諄辞.
Norito a fost implicat în aproape toate ocaziile vieții: o cerere pentru o recoltă bună și vreme favorabilă; încetarea dezastrelor naturale, incendiilor, epidemilor, foametei etc.; sărbătorind debutul diferitelor anotimpuri, ritualuri familiale, precum și abordarea superiorilor sau ca recunoştinţă pentru numirea într-o anumită funcţie.
În ceea ce privește trăsăturile stilistice, norito ocupă un loc intermediar între poezie și proză, totuși, majoritatea experților atribuie norito poeziei, deoarece acest gen are mijloace poetice precum înfrumusețari retorice , metafore , paralelisme , repetiții și altele asemenea. Potrivit japonistului rus N. A. Nevsky, toate aceste mijloace poetice sunt menite să „întărească impresia și să adauge sublimitate rugăciunilor. Părți separate din norito sună foarte festiv și chiar ritmic” [2] .
Norito era de obicei pronunțat într-un recitativ festiv și ceremonial special și era însoțit de acțiunile magice corespunzătoare : gesturi, mișcări, dansuri.
Prima mențiune despre norito datează din 712 d.Hr. e. în Kojiki și 720 d.Hr. e. în Nihongi .
Engishiki , o colecție de legi și rituri din perioada Heian , compilată în 927 d.Hr. e., conține douăzeci și șapte de forme tradiționale de norito [3] [4] .