Orientalium Ecclesiarum (din latină - „Biserici Orientale”) - un decret al Conciliului Vatican II al Bisericii Catolice . Numele complet este Decretul Orientalium Ecclesiarum privind Bisericile Catolice Răsăritene. Aprobat de Papa Paul al VI-lea la 21 noiembrie 1964 , după ce a fost aprobat la conciliu. 2.110 de participanți ai consiliului au votat pentru versiunea finală a documentului, 39 au fost împotrivă, și-a primit numele conform practicii adoptate în catolicism în primele două cuvinte.
Decretul Orientalium Ecclesiarum - unul dintre cele nouă decrete ale Conciliului Vatican II. Este dedicat Bisericilor Catolice Răsăritene .
Decretul constă din 30 de articole, unite în 8 capitole:
Decretul recunoaşte dreptul Bisericilor Catolice Răsăritene la propriul drept canonic şi de a păstra puritatea riturilor liturgice orientale practicate de acestea . Documentul confirmă drepturile Patriarhilor și Arhiepiscopilor Supremi care conduc biserica de a înființa eparhii , de a numi episcopi , de a numi exarhi patriarhali și de a întocmi un calendar liturgic în conformitate cu tradiția inerentă acestui rit.
Documentul subliniază egalitatea canonică a riturilor liturgice în Biserică, exprimă respectul pentru tradițiile creștine răsăritene:
Biserica Catolică apreciază foarte mult instituțiile, riturile liturgice, tradițiile bisericești și modul de viață creștin al Bisericilor Răsăritene, căci în ele, glorioase pentru vechimea lor sacră, strălucește Tradiția, venită de la Apostoli prin Părinți și făcând parte din nedespărțitul Dumnezeiesc. moștenirea revelată a întregii Biserici [1]
Secțiunea finală a decretului tratează relațiile cu Bisericile creștine orientale necatolice. Decretul vorbește despre necesitatea respectului fratern pentru creștinii din bisericile separate și stabilește că, în ciuda lipsei unității euharistice, în unele cazuri este permis ca membrii acestor biserici să primească comuniunea în bisericile catolice și invers.
Este posibil să se învețe tainele Pocăinței, Euharistia și sfințirea bolnavilor pe creștinii răsăriteni care nu sunt despărțiți de Biserica Catolică prin propria lor intenție răutăcioasă, dacă ei înșiși o cer și sunt dispuși în mod corespunzător. Mai mult, catolicilor li se permite să ceară aceleași sacramente de la slujitorii necatolici în a căror Biserică există sacramente valabile, ori de câte ori este nevoie sau un beneficiu spiritual autentic o cere, iar accesul la un preot catolic este imposibil din punct de vedere fizic sau moral. [2] .
| Documentele Conciliului Vatican II | ||
|---|---|---|
| Constituţie | ||
| Decrete | ||
| Declarații | ||