Bontul principal

Fundamentul principal ( germană  tonales Zentrum ; port. centro tonal ) este un termen metaforic din teoria muzicii ruse care descrie sunetul de o anumită înălțime dintr-o piesă muzicală, pe care imaginația umană îl alege ca punct de plecare pentru formarea unui subiect subiectiv. sentiment de armonie . În însăși conceptele de tonic ca punct de referință (cf. tonul focal englezesc  [1] ) al unei scări muzicale și al unei tonalități care se desfășoară în timpca un fel de „axă” a unei opere muzicale, se implică existența fundamentului principal, pe care, în imaginația unei persoane, „se menține” armonia. Un exemplu este nota Do ca fundament principal al tonului în do major , în care a fost scris Imnul Rusiei de compozitorul A. V. Aleksandrov .

Granițele conceptului

Fundamentul principal nu este neapărat un fel de realitate psihofiziologică neschimbătoare pe toată durata unei compoziții muzicale - în timpul modulării pentru unele părți ale operei, este posibil să nu coincidă cu tonalitatea generală. Un concept similar în muzicologia germană – „centrul tonal” – este, de asemenea, caracterizat de definiții metaforice precum „centrul de greutate al unei opere muzicale” ( germană:  Gravitationspunkt eines Musikstückes ) [2] . De asemenea, termenul „ ton fundamental de referință ”, care are un sens apropiat, este folosit în lucrările lui Yu.N. Tyulin [3] .

Vezi și

Note

  1. ↑ Tonalitate (Britannica) . Consultat la 15 februarie 2018. Arhivat din original la 26 aprilie 2018.
  2. ↑ Harmonielehre. Ein Lese- und Arbeitsbuch.. - München, 1976.
  3. ↑ „În denumirea obișnuită a cheii unei opere, sunt implicate două laturi: înălțimea absolută a modului, determinată de tonul său fundamental de bază, și modul în sine, în funcție de trăsătura sa cea mai caracteristică - majoră sau minoră”. Cit. Citat din: Yu. N. Tyulin. Scurt curs teoretic al armoniei. L., 1960; ediția 4 (retipărire a celei de-a treia ediții). SPb., 2003, p.9.