Portugheză

portugheză

Prevalența limbii portugheze în lume
nume de sine portugheze
Țări Portugalia , Brazilia , Angola , Mozambic și alte Commonwealth-ul țărilor vorbitoare de portugheză
statutul oficial  Portugalia Brazilia Angola Capul Verde Timorul de Est Guineea-Bissau Mozambic Sao Tome și Principe Guineea Ecuatorială Dependențe: Macao Organizații: Uniunea Europeană
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 
Organizare de reglementare Institutul Internațional al Limbii Portugheze
Academia de Științe din Lisabona Academia
Braziliană de Litere
Commonwealth-ul țărilor vorbitoare de portugheză
Numărul total de difuzoare 274 de milioane de oameni (2021) [1]
Evaluare opt
stare În siguranță
Clasificare

familie indo-europeană

grup roman subgrup iberoroman
Scris latină ( alfabet portughez )
Codurile de limbă
GOST 7,75–97 de 545
ISO 639-1 pct
ISO 639-2 por
ISO 639-3 por
WALS por
Etnolog por
Linguasferă 51-AAA-a
ABS ASCL 2302
IETF pct
Glottolog port1283
Wikipedia în această limbă

Portugheza ( port. língua portuguesa ) este limba grupului romanic al familiei de limbi indo-europene , subgrupul ibero-romance . Dezvoltat din limba galică-portugheză medievală . Scrierea se bazează pe alfabetul latin . A treia limbă cea mai vorbită din lume folosind alfabetul latin, după spaniolă și engleză. A doua cea mai vorbită limbă romanică după spaniola strâns înrudită . Vorbitorii limbii portugheze sunt uniți sub termenul general de lusofone după numele provinciei romane Lusitania , aproximativ corespunzător teritoriului Portugaliei moderne, iar întregul set de teritorii vorbitoare de portugheză este lusofon .

Portugheza este a șasea cea mai vorbită limbă maternă din lume și a treia cea mai vorbită limbă maternă din lume printre europeni [2] [3] [4] . La nivel mondial, se estimează că aproximativ 250 de milioane de oameni vorbesc portugheza ca primă limbă, iar dacă se ia în considerare numărul persoanelor care vorbesc portugheza ca a doua limbă, numărul total de vorbitori este de aproximativ 274 de milioane [1] . Portugheza este a treia cea mai vorbită limbă în emisfera vestică, cea mai vorbită limbă în America de Sud și în toată emisfera sudică, este și a doua cea mai vorbită limbă după spaniolă în America Latină [5] [6] [7] [8 ] [9 ] ] .

Distribuție

Limba oficială a Portugaliei , Braziliei , Angola , Mozambicului , Capului Verde (împreună cu Capul Verdianu sau Criulu ), Guineea-Bissau , Sao Tome și Principe , Guineea Ecuatorială (împreună cu spaniolă și franceză), Timor de Est (împreună cu Tetum austronezian ) și Macau (împreună cu chineză). Aproximativ 80% dintre toți vorbitorii moderni de portugheză trăiesc acum în Republica Federativă a Braziliei .

Variante de limbă

Portugheza este o limbă pluricentrică : există două variante principale general recunoscute: portugheza europeană (pt-pt, pt-eu) și braziliană (pt-br), precum și o serie de soiuri creolizate din Africa și Asia care diferă unele de altele . la nivel de fonetică , vocabular , ortografie și, într-o măsură mai mică, gramatică . În Angola și Mozambic se folosește portugheza europeană, cu un număr mare de împrumuturi lexicale din limbile africane. În alte țări africane (precum și în unele regiuni rurale din Brazilia), limba portugheză, cel puțin în sfera uzului de zi cu zi, este în mare măsură creolizată , deși există un proces constant de decreolizare ca nivel de educație și alfabetizare al populatia locala creste .

Reducere în portugheză

Exemple:

está ([el/ea] este ) → tá você (tu) → cê vamos embora (să mergem!, începem! etc.) → vambora → bora homem (persoană) → acasă vou (voi) → vô português (termen general pentru portugheză și limbă) → portuga → tuga para (pentru) → pra → pa para + a → pra → pa para + o → pro → po para + os → pros → pos para + as → pras → pas

În unele dialecte , que (acela, aceea) este scurtat la „q”:

que + a → q'a que + o → q'o que + ela → q'ela (aceasta este ea) que + ele → q'ele (asta este) que + é → q'é ( este ) que + foi → q'foi (a fost)

Limbi strâns înrudite și inteligibilitate reciprocă

Fiind de origine romanică, portugheza are multe asemănări cu alte limbi romanice. Portugheza este cel mai strâns legată de limba galică modernă , căreia îi datorează originea. Foarte aproape de portugheză este și spaniola modernă , a cărei zonă înconjoară zona vorbitoare de portugheză în principalele locuri de răspândire: atât în ​​Europa, cât și în America de Sud. Spre deosebire de spaniolă, portugheza, pe de o parte, este mai arhaică și mai conservatoare și, pe de altă parte, conține mai multe inovații fonetice de origine obscure (cel mai probabil celtică ) . Compoziția sunetelor vocale , răspândirea nazalizării , restructurarea vocalelor deschise-închise, care nu corespunde întotdeauna etimologiei, o apropie de franceză și catalană . Și totuși, compoziția lexicală a portughezei, precum și sistemul de conjugare, sunt apropiate de spaniolă. În același timp, datorită reducerii poziționale puternice a vocalelor în portugheză, lusofonii înțeleg spaniola vorbită mai bine decât invers [10] . În zonele cu influență spaniolă puternică, cum ar fi sudul Braziliei, lusofonii înțeleg spaniola cu puțină sau deloc pregătire. La granița cu Uruguay , Paraguay și Bolivia , s-a dezvoltat o limbă mixtă spaniolă-portugheză Portuñol . Cu toate acestea, vorbitorii standard de spaniolă au o înțelegere slabă a portughezei vorbite (la 50%), deși portugheza scrisă este de obicei înțeleasă la 94% [11] .

Istorie

Apariție

Se cunosc puține despre popoarele care au locuit în antichitate în Peninsula Iberică . Probabil, o parte din populație era înrudită cu triburile copte din Africa de Nord . Partea de nord a Portugaliei de astăzi a fost locuită de iberici , lusitani și triburi liguri . Limbile lor au lăsat urme în toponimia modernă. Sufixele -asco ( Velasco , Nabasco) sunt de origine liguriană; -antia, -entia : (Argança (Ârgantia), Palença (Pallentia)); -ac(e), -ic(e), -oc(e) (Queiraz, Queiriz, Queiroz, Moniz, Sabariz, Louriz, Candoz). Toponimul Ambrões ( cartierul Porto ) provine de la Ambrones  - așa se spuneau ligurii înșiși. De la lusitani au rămas cuvinte separate, a căror origine nu poate fi întotdeauna explicată, de exemplu: veiga  - luncă, barro  - noroi, barranco  - râpă, gordo  - grăsime, cachorro  - cățeluș. Cuvinte de origine iberică au fost împrumutate mai târziu din spaniolă: zorra  - vulpe, bezerro  - vițel, cincerro  - zornăială, gorra  - pălărie, esquerdo  - stânga, sapo  - broască râioasă, piçarra  - ardezie.

La începutul secolului al VIII-lea î.Hr. , celții au pătruns în Portugalia dinspre Pirinei , absorbind triburile locale, fapt dovedit de numeroasele toponime cu formantul celtic -briga (care însemna înălțime, castel): Conímbriga (Coimbra modernă ( Coimbra )) , Nertobriga , Turobriga , Lacobriga , Mirobriga , Arcobriga .

În 218 î.Hr. e. Romanii au venit în Peninsula Iberică și au adus cu ei limba latină , care a dat naștere limbilor romanice . Limba a fost răspândită prin sosirea soldaților romani, coloniști și negustori care au construit orașe romane lângă așezările civilizațiilor anterioare. Romanii s-au căsătorit cu femei locale, iar limba latină devine treptat limba comunicării de zi cu zi. Influența romană a fost mai puternică în sud decât în ​​nord. Triburile nordice s-au găsit izolate și, astfel, au putut să-și păstreze cultura și obiceiurile mai mult timp.

Antichitatea târzie

În primele secole ale erei noastre, numeroase grecisme asociate cu știința, cultura și creștinismul au intrat în latină .

Până în 409, Imperiul Roman de Apus a decăzut, iar partea de vest ( Iberia ) a încetat să mai existe din punct de vedere politic, deși populația romanizată a continuat să trăiască în toată peninsula. În perioada următoare, numită „ Marea Migrație a Popoarelor ”, Peninsula Iberică a fost capturată pe rând de mai multe triburi: alani , vandali , suevi , iar mai târziu au fost înlocuiți de vizigoți . O perioadă îndelungată, cuceritorii și localnicii au trăit în izolare - codul de legi „ Lex romana Visigothorum ” interzicea căsătoriile mixte. Vizigoții trăiau separat, ceea ce se reflectă în numeroase toponime: Godos, Revillagodos, Godones, Gudin . Pentru comerț, în apropierea fortificațiilor orașului existau locuri speciale. Datorită comerțului, contactele dintre vizigoți și triburile romanice au devenit mai strânse, ceea ce a dus la romanizarea vizigoților. Au adoptat, de asemenea, credințele și obiceiurile triburilor romanice. Influența limbilor germanice asupra latinei locale deja bine stabilite a fost slabă. Latina a devenit limba culturii scrise a vizigoților. Cu toate acestea, o serie de cuvinte de origine germanică se găsesc în spaniolă și portugheză ( branco „alb”, ganso „gâscă” și altele), deși numărul lor este nesemnificativ (aproximativ 1-2% din rădăcini).

În timpul invaziilor triburilor germanice din Peninsula Iberică a început dezvoltarea intensivă a „latinei populare” și formarea de noi limbi la baza acesteia - romantismul . Grupurile existente de dialecte aveau deja anumite trăsături: dialectele din zona de nord-vest au stat la baza limbii galice-portugheze , dialectele din Castilia , Leon și alte zone lingvistice s-au separat.

Influența arabă

În 711, arabii și berberii au apărut în Peninsula Iberică ( ibericii i-au numit mauri - mouros ). Aceasta a marcat începutul unei lungi perioade de stăpânire arabă. O parte din populația romanică s-a supus arabilor, schimbând limba oficială în arabă ; o parte a mers spre nord, lăsând astfel limba latină și dialectele romanice pentru comunicarea culturală și de zi cu zi. Cu toate acestea, chiar și în teritoriile arabe, au continuat să existe zone ocupate de populația romanică ( Beja , Elvas , Lisabona , Santarem , Coimbra , etc.), multe sate centrate în jurul mănăstirilor. În aceste locuri s-au păstrat dialectele romanice, iar populația care se afla într-un mediu arab a fost numită mozarabi ( ímoçárabes  - „subordonată arabilor”). Mozarabii erau bilingvi. Nu numai că au adus multe cuvinte arabe împrumutate în portugheză, ci și în cuvinte arabe de origine portugheză.

Arabii au depășit cu mult popoarele romanice în moștenirea culturală. Majoritatea cuvintelor arabe care au intrat în limba portugheză au fost substantive  - nume de realități, obiecte introduse în viața populației locale de cultura arabă . Împrumuturile se caracterizează prin începutul pe al- , a- . Unele cuvinte de origine latină au ajuns și în portugheză prin dialectele mozarabe, unde au dobândit forma corespunzătoare ( abóbora  - dovleac, alpendre  - baldachin peste pridvor; ameixa  - prune etc.). În special influența arabă a fost remarcată în afacerile militare ( alferes  - steagul, anadel  - trăgător, alcáçer  - castel, cetate) și maritime ( almirante  - amiral, arsenal  - șantier naval, falua  - feluca , xaveco  - barcă ușoară), viața de acasă ( alcova).  - dormitor , aldrava  - ciocănitor), construcție ( alice  - fundație, tabique  - despărțitor), arhitectură ( açoteia  - galerie de-a lungul casei), administrație ( alvazir  - vizir, alfândega  - vamă, tarifa  - tarif). În total, în limba portugheză există de la 600 la 1000 de împrumuturi , împreună cu cele ulterioare. Limba arabă nu a avut aproape nicio influență asupra gramaticii. Excepție este prepoziția até ap. hatta ; cuvânt modal oxalá  - o, dacă numai! (din arabă wa sa 'llah - Allah să vrea).

Araba nu a influențat în mod semnificativ dialectele romano-galice ale regatelor creștine din nord. Practic, această influență s-a redus la împrumuturi lexicale. Numărul de arabisme în portugheză este mai puțin semnificativ decât în ​​spaniola vecină. Acest lucru se explică prin faptul că Reconquista din Portugalia s-a încheiat cu aproape două secole mai devreme și, prin urmare , dialectul andaluz al arabului, precum și limba arabizată mozarabă , au încetat rapid să mai existe. Cu toate acestea, cultura maură a lăsat o amprentă semnificativă asupra culturii de zi cu zi a portughezilor. Locul lor în sfera oficială a fost luat din nou de latina clasică (până la sfârșitul secolului al XII-lea ). În această perioadă s-a remarcat zona lingvistică galico-portugheză, ale cărei granițe în est se întindeau până la Castilia și Leon , iar în sud treceau de-a lungul râurilor Douro și Minho până la mozarabi. Începând din secolul al IX-lea, până la noi au ajuns texte în latină cu un număr mare de romanisme, precum și unele texte mozarabe - în primul rând versuri mozarabe, care au fost scrise în grafie arabă. Limba galego-portugheză s-a răspândit în viața de zi cu zi de la nord la sud, ocupând aproape întreg teritoriul Portugaliei.

Schimbări în fonetică și fonologie

Existau două tipuri de stres - putere (expirativ) și muzical. În procesul de dezvoltare, rolul stresului de putere a crescut în contrast cu cel muzical, care a început să se estompeze în fundal - sub influența contrastului de stres și non-stres, aspectul fonetic al vocalelor s-a schimbat, care la rândul său influențat alcătuirea fonemelor. Dar acest proces a fost relativ lent și continuă până în zilele noastre.

Modificările tipului de stres au dus la o schimbare a cuvântului prozodic :

  • Structura de accent a cuvântului era următoarea: cuvintele cu două silabe aveau accentul pe a doua silabă de la sfârșit; cuvintele de trei sau mai multe silabe erau accentuate fie pe a doua silabă de la sfârșit dacă era lungă, fie pe a treia silabă de la sfârșit dacă a doua silabă era scurtă. S-a înregistrat o reducere a vocalelor în poziție neaccentuată și o scădere a numărului de silabe dintr-un cuvânt, ceea ce a dus la o modificare a structurii accentului: nu existau cuvinte cu accentul pe a treia silabă de la sfârșit, în multe cuvinte stresul s-a apropiat de sfârșit, păstrând accentul pe aceeași vocală, care a căzut în latină clasică. La anumite tipuri de cuvinte, accentul s-a deplasat: i și e scurte (deschise) nu puteau fi accentuate, iar accentul s-a mutat la următoarea vocală; deplasarea accentului a avut loc în cuvintele care conțin grupul muta cum lichida în ultima silabă - dr, gr, cr, br .
  • A existat o schimbare a accentului în unele tipuri morfologice de cuvinte: transferul accentului de la un prefix la o rădăcină în formele verbale; deplasarea accentului la persoana a treia plural forme perfecte .

În legătură cu dezvoltarea stresului expirator și slăbirea opoziției lungi și scurte, vocalele lungi închise și vocalele scurte deschise și-au schimbat locurile, iar longitudinea și concizia și-au pierdut funcția de diferență de sens. O diferență într-o caracteristică a fost înlocuită cu o diferență în alta.

A avut loc o fuziune a unor foneme și, ca urmare, a scăzut numărul de perechi opuse de vocale. Contrastele dintre i deschis și e închis au fost neutralizate - corespund lui e închis; între u deschis și o închis - acestea corespund cu o închis. Eu și u am dispărut din sistem, deschis și opozițiile corespunzătoare ale acestor sunete în termeni de deschidere și apropiere.

A existat un proces de contracție a diftongilor  - trei vechi diftongi latini au fost simplificați: æ și œ mutat ё , ãu mutat õ .

Apocopa a afectat portugheza mai puțin decât alte limbi romanice . La sfârșitul cuvântului , e final a căzut după consoanele sonore r , l , uneori după z .

Sincopa în portugheză a avut loc, de asemenea, mai puțin frecvent decât în ​​spaniolă. În cuvintele cu trei silabe cu accent pe a treia silabă, vocala accentuată din a doua silabă a căzut de la sfârșit, din cauza căreia aspectul prozodic al cuvântului în ansamblu s-a schimbat - cuvintele cu trei silabe au devenit două silabe. A existat o sincopare a unei vocale non-inițiale pre-accentuate. Cuvintele cu accentul pe prima și a doua silabă de la sfârșit au devenit tipice.

Procesul principal în limba latină târzie a fost palatalizarea . Fonemul [ j ] a variat de la non-silabă [ į ] la africată [ ʒ ]. [ k ] și [ g ] înainte de [ j ] ( velar solid ), au schimbat locul articulației și s-au transformat în palatal : combinații latine ci- [ ki ], se- [ ke ], gi- [ gi ], ge- [ ge ] a devenit pronunțat ca [ kji ], [ kje ], [ gji ], [ gje ], ceea ce este înregistrat în inscripții care datează din secolul al III-lea .

Procesul de formare a grupului [ kji ], [ kje ] → [ tsi ], [ tse ] → [ tsi ], [ tse ] → [ si ], [ se ] civitate → cidade prin etapele [ kivitate ] → [ kjivitate ] →[ tsiidade ] → [ tsidade ] → [ sidadə ] ; centum [ kentum ] → cento [ sentu ] ; coelu- [ kølų ]] → céu [ seu ] . În această perioadă, litera c a reprezentat africata [ ts ] .

Grupurile gi [ gi ], ge [ ge ] s-au dezvoltat într-un simplu [ j ] la începutul unui cuvânt și o africată [ dʒ ] în mijlocul unui cuvânt.

Prin procesul de palatalizare, galego-portugheza a dezvoltat cinci foneme consoane care nu existau în latină.

În grupuri cu s :

  • a existat o asimilare a consoanelor : absolvere → assolver; persona → pesoa ;
  • dropped n before s : mensa → mesa, pensu → peso .

Consoanele finale au fost eliminate:

  • -m final la acuzativ: terram → terra, amicum → amigo ;
  • -t final la persoana a III-a a verbului: cantant → cantam .

Aspectul morfonologic al cuvintelor s-a schimbat: terminațiile consoane au făcut loc terminațiilor vocale .

S-a produs o pierdere a consoanelor în poziția intervocalică, ceea ce a dus la formarea unor goluri : medicina → meezinha, regale → real . În unele poziții, a avut loc sincoparea întregii silabe - consoana intervocală a renunțat împreună cu vocala ulterioară: vitáticu → vidago .

Era o voce de consoane fără voce în poziţia intervocalică: [ -p- ]>[ -b- ]; [ -k -]>[ - g- ]; [ -f - ]>[ -v- ]; [ -t- ]>[ - d- ] .

Reconquista și galego-portugheză

Limba galico-portugheză lua forma în Galiția și nordul Portugaliei în perioada Reconquista . Pe baza ei, au apărut patru limbi iberoromane: spaniolă , portugheză, galică și catalană [12] . În timpul Reconquista, au început să fie determinate diferențele dintre dialectele galego-portughez și dialectele din León, Castilia , precum și dintre dialectele Galiției și Portugalia.

Între ținuturile arabe și mozarabe și ținuturile nordice ale Portugaliei și Galiției , unde se ducea populația romanică, exista o zonă aproape pustie, din cauza pericolului constant al raidurilor cavaleriei maure. Treptat, populația creștină a început să se deplaseze mai încrezătoare spre sud. În teritoriile goale s-au format sate și castele fortificate, care aveau statut administrativ și legi independente, numite foros . Textele acestor legi au fost scrise în limba galego-portugheză. Unitatea limbii era relativă - așezări separate, sate și castele trăiau izolat unele de altele, așa că existau diferențe dialectale în vorbirea lor.

Timp de mai bine de 150 de ani, galego-portugheza a fost limba literară a părții libere de arabi a Pirineilor, care este comparabilă cu trubadurile provenzale koine din sudul Franței de astăzi - limba occitană - care a avut un impact semnificativ asupra cultura multor țări europene. După bătălia de la Ourique din 1139, Afonso Henriques a anunțat crearea unui regat independent al Portugaliei, care a fost recunoscut în 1179 de papa Alexandru al III-lea . În secolul al XIII-lea, dialectul galic a stat deja la baza limbii literare atât la curtea lui Alphonse cel Înțelept (a doua jumătate a secolului), cât și la curtea regelui portughez Dinis (decedat în 1325). În 1290, Dinis I a fondat prima universitate portugheză la Lisabona ( Estudos Gerais , mutat ulterior la Coimbra ) și a ordonat ca limba folosită (numită atunci pur și simplu „limbă vulgară”) să fie numită portugheză și utilizată în gestionarea documentelor oficiale.

În perioada Reconquista, a existat o legătură între feudalii locali și Franța . La sfârşitul secolului al XI-lea. Cavalerii francezi , insotiti de vasalii lor , au aparut in Peninsula Iberica pentru a lupta cu maurii . Practic, aceștia erau copiii mai mici ai unor familii nobiliare, care căutau faimă și avere în campanii împotriva „ necredincioșilor ”. Punctul cheie pentru comunicarea portugheză-franceză a fost mănăstirea Santiago de Compostela din Galicia. Prin ea au trecut nenumărați pelerini în Galiția - călugări, negustori, țărani, unii dintre ei stabiliți în locuri noi. Datorită acesteia, multe împrumuturi franceze și provensale au pătruns în limbă: preste  - presbiter, monge  - călugăr, íraire  - frate (călugăr), dama  - doamnă, alegre  - vesel, manjar  - mâncare, trobar  - compune poezie.

Monumente documentare și literare

Cele mai vechi înregistrări supraviețuitoare cu cuvinte portugheze intercalate în textele latine datează din jurul secolului al IX-lea [13] . Cercetătorii moderni numesc limba acestei perioade proto-portugheză și o datează din secolele IX - XII .

În prezent, cel mai vechi document supraviețuitor în portugheză (sau galego-portugheză) este considerat a fi o scurtă „Chitanță către creditori” ( Notícia de Fiadores ) din 1175, descoperită în 1999 [14] . Cele mai vechi documente în portugheză (sau galego-portugheză) au fost găsite în arhivele mănăstirii Vairão ( port. Vairão ) [15] . Dacă testamentele primilor doi regi portughezi Afonso I și Sancho I au fost scrise în latină, atunci Afonso II cel Gras a fost primul dintre regii Portugaliei care a lăsat un testament în portugheză. Întocmit la 27 iunie 1214, Testamentul lui Afonso II ( Testamento de Afonso II ) este cel mai vechi document oficial cunoscut în portugheză [16] [17] [18] . Această dată a marcat unul dintre evenimentele semnificative din istoria formării limbii portugheze [19] [20] . „Testamentul lui Afonso II” a fost scris în 13 exemplare: unul pentru arhiva regală, iar restul - într-o serie de alte locuri oficiale [16] . Potrivit oamenilor de știință, regele a dictat simultan textul testamentului mai multor notari , deoarece cele două copii găsite (la Braga și Toledo ) diferă în ceea ce privește gradul de alfabetizare , formatul de hârtie și scrierea de mână . Textul testamentului nu conține incluziuni latine [21] sau este aproape lipsit de ele [16] .

Un alt text neliterar antic în portugheză (mai precis: Galician-portugheză) a fost găsit în același în mănăstirea Vairan și era un proiect de înregistrare a unui document juridic de 48 de rânduri pe o față și 7 pe verso, întocmit pe o bucată de pergament de formă neregulată [22] . Textul este interesant atât ca document lingvistic și paleografic , cât și ca monument istoric și social. Autenticitatea acestui document nu este pusă la îndoială. Datat în perioada cuprinsă între 1214 și 1216 [23] [24] . Titlul „Notice on Injustice” ( Notícia de Torto ) este dat acestui text de savanți datorită conținutului său. Vorbim despre o plângere a unui anume Lawrence Fernandes cu privire la extorcare (conchestrare de pământ și oameni) și violență (luptă, tâlhărie, tentative de orbire etc.) de către copiii lui Goncalo Ramires. Ambele părți sunt figuri istorice, existența lor este confirmată de alte dovezi. Textul abundă în forme cu metateze , un amestec de forme latine și portugheze [22] .

Din monumentele timpurii neliterare în portugheză au supraviețuit până în zilele noastre documente juridice de la începutul secolului al XIII-lea: testamente, tranzacții comerciale, acte judiciare [13] . Practic, acestea sunt acte de vânzare, certificate cadou, certificate de împărțire a proprietății. În timpul domniei lui Afonso al II-lea, a început să funcționeze Oficiul Regal, ai cărui notarii țineau evidența codurilor legilor locale ( foros și forais ), atestând că regele acorda vasalilor și ierarhilor bisericești dreptul de a deține pământ și imobile. Registrele actelor juridice din 1217-1223 ale Oficiului Regal al lui Afonso al II-lea Tolstoi au fost scrise în latină și conțineau acte de proprietate și acordări de privilegii. În aceste cărți, Afonso al II-lea a confirmat drepturile și privilegiile acordate de toți regii portughezi anteriori. Cărțile de înregistrare a actelor și privilegiilor din 1248-1279 ale Oficiului Regal al lui Afonso III din Boulogne sunt scrise parțial în latină și parțial în portugheză [25] . Tranziția finală la munca de birou în limba portugheză a avut loc sub regele Dinis I , când, la sfârșitul Reconquista, statutul oficial a fost atribuit limbii portugheze în 1297.

În literatura din perioada galico-portugheză, proza ​​nu a existat în forma ei pură, ci sub influența trubadurilor provenzale , s-au dezvoltat versurile și poezia . Perioada de glorie a poeziei galico-portugheze a fost sfârșitul secolului XII - mijlocul secolului XIV. Timp de 150 de ani, limba galico-portugheză a fost răspândită ca koine literară printre regatele Peninsulei Iberice, desemnată de B.P. Narumov drept „Koine poetică medievală a trubadurilor galici, care a fost folosită și de poeții portughezi și castiliani” [26]. ] . Cântece au fost scrise la curțile feudale din Portugalia, Galiția, Leon și Castilia, compozitorii lor erau poeți, inclusiv regi (de exemplu: Regele Castiliei și Leon Alphonse X cel Înțelept ), și nobilimi [27] . Regele portughez Dinis I a fost și un trubadur celebru. Versuri, cantig ( port. cantigas ), au fost înregistrate în colecții.

Cantigasle trubadurilor erau interpretate de jongleri ( port. jograis ) pe muzică la sărbători, turnee, concursuri ale interpreților, dar numai notele cantigaselor lui Dinis I din manuscrisul Pergamentul lui Sharrer și Martin Kodas pe Pergamentul Vindel din 13. -Secolele XIV au ajuns până la noi. Lirica galego-portugheză a intrat în declin spre sfârșitul secolului al XIV-lea [27] .

Una dintre cele mai vechi colecții de Cantigas de Santa Maria care au supraviețuit conține cântece paraliturgice compuse la secolecurtea regelui Alfonso al X-lea al Castiliei și Leonului de A fost publicată de mai multe ori sub redacție și cu comentarii de filologi. Cea mai cunoscută ediție a fost pregătită în 1904 [28] .

Alte două colecții de cântece seculare au supraviețuit până astăzi în compilații italiene. Cea mai completă colecție este Cancioneiro da Biblioteca Nacional  - a fost rescrisă la sfârșitul secolului XV - începutul secolului XVI de la originalul secolului XIV. Cancioneiro da Vaticana aparține aceluiași timp .

Există abrevieri general acceptate pentru citatele din aceste colecții, care sunt folosite în lucrările de limbă și literatură:

  • CA - Cancioneiro da Ajuda ;
  • CV - Cancioneiro da Vaticana ;
  • СB - Cancioneiro Colocci-Brancuti ;
  • CSM - Cantigas de Santa Maria [29] .

Cea mai veche cantigă care a supraviețuit a fost considerată de mult timp „Cântecul voalului stacojiu” ( port. Cantiga de garvaia ) de către trubadurul din Galicia Payo Soares de Taveiros . Cu toate acestea, cercetătorii cred acum că autorul celei mai vechi cântece galicio-portugheze care a supraviețuit, Ora faz host'o senhor de Navarra , datată probabil din 1196, este trubadurul portughez João Soares de Paiva . Forma cantigului este variată: pe de o parte, se apropie de versurile curte provensale din secolele XI-XII, iar pe de altă parte, de poezia populară galico-portugheză. Dar, spre deosebire de tradiția poetică populară spaniolă, în care versurile sunt construite pe asonanțe , cantigas-ul galego-portughez sunt rimate . În plus, influența liricii arabe se resimte în cantigas [29] .

Schimbări în fonetică și fonologie

În acest moment, a avut loc separarea zonei galico-portugheze și separarea ei de castiliană și altele.

Există modificări în consonantism:

  • cl [ kl ] → lh [ λ ] . În grupul [ -k'l- ] [ k' ] palatina a trecut în [ j ] : [ jl ] , iar mai departe în [ λ ] ;
  • ct[ kt ] → it[ jt ] .

[ b ] în poziție intervocală schimbată în [ v ]: caballu → cavalo .

Palatal-inițial l [ λ ] s-a dezvoltat în africată [ ts ] și astfel cuvintele portugheze cu inițiala ch- coboară la cele latine în cl-, fl-, pl- . Aceste schimbări nu s-au produs în teritoriile locuite de mozarabi - în versurile mozarabe există forme cu pl-: plazer, pleito .

În unele cuvinte în cl-, fl-, pl- l transformate în r , mai ales în cuvinte de origine populară: clavu → cravo, blan → branco, flaccu → fraco .

A existat o picătură -l- între vocale, rezultând o mulțime de cuvinte și forme cu gaping, o combinație de două vocale: dolorem → ușă → dor; periculum → perigoo → perigo . Abandonul nu a avut loc în zonele castiliană și leoneză , precum și în dialectele mozarabe , astfel încât prezența lui l între vocale indică originea mozarabă a numelor de loc: Mértola, Molino . De asemenea , am fost păstrat în împrumuturile arabe timpurii: azêmola, javali . Pierderea lui l este consemnată în monumentele scrise de la sfârșitul secolului al X-lea.

Abandonul -n- s-a produs în secolul al XI-lea în două etape: mai întâi, vocala anterioară a fost nazalizată , iar apoi -n- a renunțat, dar vocala a rămas nazalizată: lana → lãa → lã; homines → homêes → homens .

Portugheză veche

O dată istorică importantă a perioadei următoare se numește 1385  - data bătăliei cu spaniolii de la Aljubarrota , care a determinat existența Portugaliei ca stat independent. Norma limbii literare portugheze se conturează, apar primele gramatici și dicționare, se răspândește tipografia și apare literatura de diverse genuri. În această perioadă de dezvoltare a portughezei vechi (secolele XIV-XVI), împreună cu călătorii- descoperitori portughezi, limba portugheză începe să se răspândească în multe zone din Asia, Africa și America.

  • Literele alfabetului din prima gramatică a limbii portugheze ( João de Barros , 1539)

  • Litera S, „Serea”

  • Litera N, „Náo”

  • Litera O, Olho

  • Litera X, "Xaroco"

E. M. Wolf a scris:

Sfârșitul perioadei târzii vechi portugheze este adesea asociat cu date - 1536 , anul morții dramaturgului Gil Vicente și apariția primei gramatici portugheze a lui Fernand de Oliveira sau cu 1540  - anul apariției Gramatica și dialogul asupra limbii de João de Barros [30] .

- Wolf E. M. „Istoria limbii portugheze”, 1988 [31]

Portugheză modernă

Istoria portughezei vechi s-a încheiat cu publicarea Cancioneiro Geral (Cartea de cântece generale ) în 1516 de către García Resende . În epoca apariției portughezei moderne, limba a fost îmbogățită cu multe cuvinte din latină și greacă clasică, care era caracteristică Renașterii. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, limba portugheză a adoptat multe galicisme și anglicisme . A existat o discrepanță între normele literare din Portugalia (și coloniile sale), pe de o parte, și Brazilia, pe de altă parte. Brazilia a păstrat o versiune mai arhaică a portughezei, mai recent influențată de spaniolă (gramatical) și anglo-americană (lexical). În secolul XXI , a existat o tendință ca toate variantele de a converge către norma dominantă braziliană, cel puțin din punct de vedere ortografic.

Perioada modernă (sau și clasică) a limbii portugheze este asociată cu numele lui Luis de Camões , care a reușit să sintetizeze tendințele de normalizare a foneticii, gramaticii și vocabularului ca urmare a lucrării autorilor anteriori portughezi, pentru a actualiza limba și stilul literaturii portugheze bazate pe tradițiile literaturii antice și pe clasicii Renașterii italiene [32] .

România Nouă

Până la începutul secolului al XV-lea, limba portugheză a existat ca ramuri populare-latină în cadrul așa-numitei Românii Veche , adică teritoriul în care limba romanică s-a păstrat încă din antichitate. În timpul Reconquista, nucleul original al proto-limbii portugheze - Galiția  - a intrat sub stăpânirea coroanei castiliene (spaniole). Dar portugheza, ca și spaniola, a reușit să înlocuiască limba mozarabă strâns înrudită în timpul Reconquista din jumătatea de sud a Peninsulei Iberice, adică să se răspândească de la nord la sud. În epoca marilor descoperiri geografice din secolele XV-XX, odată cu răspândirea treptată pe 3 continente principale (America, Asia și Africa), limba portugheză a devenit una dintre cele mai vorbite în lume. Începutul acestui proces a fost stabilit odată cu așezarea arhipelagului Madeira de către portughezi după 1419 . Insulele Azore au fost așezate de coloniști după 1439 . Răspândirea portughezei continuă și astăzi în Africa, în regiunile interioare ale Braziliei și în Republica Timor de Est (după 1999 , și mai ales după 2002 ). În același timp, în timpul conflictelor coloniale, și mai ales în timpul procesului de decolonizare, portugheza a fost alungată dintr-o serie de teritorii indiene și indoneziene, și-a pierdut oarecum pozițiile în Macao (deși își păstrează statutul oficial acolo). Conform recensământului din 2007 , 6,6% din populația Macaoului vorbea portugheză acasă. În oraș se păstrează inscripții bilingve. Guvernul RPC sprijină limba portugheză în acest oraș pentru a menține cooperarea economică cu Brazilia și alte țări vorbitoare de portugheză.

Până în secolul al XVI-lea , limba portugheză a devenit lingua franca în Asia și Africa, folosită nu numai de administrația colonială și în comerț, ci și pentru a comunica cu autoritățile locale cu europenii de toate naționalitățile. Răspândirea sa a fost facilitată de căsătoriile mixte ale portughezilor cu băștinașii și activitățile misionarilor catolici, care au dus chiar la formarea unei limbi creole numite Kristang (din port. cristão  - creștin). Această limbă a fost folosită în Asia până în secolul al XIX-lea . În unele comunități creștine din India , Sri Lanka , Malaezia și Indonezia, limba portugheză a fost păstrată chiar și după ce au fost izolate de Portugalia, deși în a doua jumătate a secolului al XX-lea portugheza a dispărut practic din aceste regiuni (Republica Timor de Est este un excepție).

Colonizarea Braziliei

Cea mai importantă etapă a răspândirii limbii portugheze în lume a fost colonizarea portugheză a Braziliei, un vast teritoriu tropical din America de Sud. La momentul începutului colonizării ( anii 1530 ), populația Portugaliei în sine nu era mai mare de 2 milioane de oameni. Cu toate acestea, chiar și în condițiile lipsei extreme de coloniști portughezi în Brazilia, limba portugheză a preluat treptat poziția de lider în această țară, înlocuind pidgin lingua-geral indo-creol până la începutul secolului al XVIII-lea . Succesul portughezilor a constat în amestecarea rapidă a albilor, negrilor și indienilor într-o singură națiune - brazilienii . Portughezarea Braziliei a fost finalizată în anii 1930 și 1960, când principalele limbi ale imigranților din val târziu, italiană și germană , au fost interzise din cauza asocierii lor cu fascismul . În prezent, portugheza este originară a 99,5% din populația Republicii Brazilia . În prezent, majoritatea vorbitorilor de portugheză trăiesc în America de Sud, inclusiv în Brazilia.

Variante de periodizare

Periodizarea lui E. M. Wolf în „Manualul limbii portugheze” coincide practic cu versiunea propusă la începutul secolului al XX-lea de filologul portughez J. Leite de Vasconcellos [31 ] . Punctele de vedere ale lingviștilor asupra periodizării limbii portugheze au fost tabulate de Ivo Castro [33 ] :

Perioadă Leite de Vascuncelos ( Leite de Vasconcelos ) S. Silva Neto
( S. Silva Neto ) 		Pilar Vázquez Cuesta Lindley Sintra
( Lindley Cintra )
până în secolul al IX-lea (882 ani) preistoric preistoric preliterare preliterare
până la ± 1200 de ani (1214-1216) protoistoric protoistoric
înainte de 1385/1420 arhaic trubadur galego-portugheză portugheză veche
înainte de 1536/1550 general preclasic tranziție
până în secolul al XVIII-lea modern modern clasic clasic
până în secolele XIX/XX modern modern

Scrierea

Alfabetul standard portughez se bazează pe latină și include 23 de litere [34] , dar există și litere cu semne diacritice, care nu sunt considerate litere independente. Aceste litere sunt: ​​Á, Â, Ã, À, Ç, É, Ê, Í, Ó, Ô, Õ, Ú. În plus, există digrafele nh , lh , ch , ss . În cuvintele de origine străină se folosesc și literele K, W și Y.

Reforma ortografică din 2008

În secolele XIX și XX, au existat unele discrepanțe între ortografia limbii portugheze din Brazilia , care era mai apropiată de pronunția reală, și ortografia tradițională portugheză, care a fost folosită chiar în Portugalia și în fostele colonii din Africa și Asia de Sud-Est. În 2008, Parlamentul portughez a votat pentru a face modificări de ortografie pentru a apropia norma braziliană.

Caracteristici lingvistice

Fonetică și fonologie

Vocale

O trăsătură distinctivă a limbii portugheze față de limbii vecine galice și spaniolă este opoziția de perechi de foneme deschise și închise [ɛ] - [e] și [ɔ] - [o], reducerea vocalelor neaccentuate (slăbirea articulației, scurtarea durata, modificarea timbrului), prezența, indiferent de accentele, a vocalelor nazale mereu închise și a diftongilor și triftongilor nazale .

primul rand rândul din mijloc rândul din spate
Ridicare intensă a vârfului [ i ] [ ĩ ] [ u ] [ ũ ]
Lift superior relaxat ([ ɪ ] ~ [ ɪ̃ ]) ([ ɯ ɯ̟ ]) ([ ʊ ] ~ [ ʊ̃ ])
Ridicare mijloc-sus [ e ] [ ẽ ] [ o ] [ õ ]
Creștere medie ([ ẽ̞ ]) [ ə ] ~ [ ɐ ]
[ ə̃ ] ~ [ ɐ̃ ] 		([ õ̞ ])
Creștere mijlocie-joasă [ ɛ ] [ ɔ ]
ridicare de jos [ äa ] ( [ ɐ̞ ])

Potrivit lui E. G. Golubeva , în versiunea europeană a limbii portugheze există 8 foneme vocale non-nazale ([ i ], [ e ] închis, [ ɛ ] deschis, [ a ], [ ɐ ], [ ɔ ] deschis, [ ɔ ] deschis, [ o ] închis, [ u ]) [36] și 5 foneme vocale nazale ([ ɐ̰ ] [37] , [ ẽ ], [ ĩ ], [ õ ] și [ ũ ]) [38] . Dar într-o poziție neaccentuată, numărul vocalelor crește cu [ ɐ ], [ ə ], [ ə̥ ] reduse cu o nuanță uluită pronunțată la sfârșitul unui cuvânt sau între consoane fără voce și semivocale nesilabice [ i̯ ] și [ u̯ ], respectiv notate în ortografie prin grafemele i și u [39] [40] .

Potrivit lui E. G. Golubeva [41] primul rand rândul din mijloc rândul din spate
Ridicare intensă a vârfului [ i ] [ ĩ ] [ u ] [ ũ ]
Ridicare mijloc-sus [ e ] [ ẽ ] [ o ] [ õ ]
Creștere medie [ ə ]
Creștere mijlocie-joasă [ ɛ ] [ ɐ ] [ ɐ̰ ] [ ɔ ]
ridicare de jos [ a ] [ ɑ ]

Potrivit lui M. Cruz-Ferreira, în pronunția de la Lisabona a versiunii europene a limbii portugheze, există 14 vocale monoftonge, inclusiv 5 nazale (prezentate în diagramă). Plinio A. Barbosa și Eleonora C. Albano ( Plínio A. Barbosa și Eleonora C. Albano ) numără 7 vocale accentuate în portugheza braziliană: /ie ɛ a ɔ ou/ și 5 au indicat vocale nazale [42] .

Reducerea calitativă a vocalelor în portugheză

În portugheză, vocalele neaccentuate ale latinei populare au primit un sistem clar de tranziție: [ a ] ​​​​> [ ɐ ], [ e ] > [ ə ] sau [ ɨ ], [ o ] > [ u ]. Au loc atât reducerea cantitativă , cât și calitativă , care este mai pronunțată în versiunea europeană și mai slabă în cea braziliană.

Plinio A. Barbosa și Eleonora C. Albanu folosesc următoarele semne pentru a indica vocalele reduse ale variantei Brazilia:

Clasificarea fonemelor vocale [e] și [ɛ] devine mult mai dificilă atunci când acestea sunt într-o poziție neaccentuată. În portugheza braziliană, Plinio A. Barbosa și Eleonora C. Albanu desemnează [e] și [ɛ] neaccentuate prin sunetele reduse [ɪ] sau [e̤] [42] . În versiunea europeană a limbii portugheze, din mai multe motive (vernaculară, vorbire rapidă etc.), eșecul vorbitorului de a finaliza întregul program articulator al vocalelor neaccentuate /e/ și /ɛ/ duce la o reducere calitativă atât de puternică. că sunetul își pierde claritatea și se transformă într-o vocală schwa , indicată de semnele fonetice [ ə ] sau [ ɨ ]. M. Cruz-Ferreira consideră că această vocală redusă este diferită de sunetul schwa, iar în 1999 ea a sugerat să folosească simbolul /ɯ/ și semnul fonetic [ ɯ ] în loc de /ǝ/ ( în engleză  cu fața și cu spatele coborât înalt nerotunjit ). vocală , care nu îndeplinește definiția MFA: engleză  close back unrounded vocal ), de exemplu: port. pegar /pɯ'gaɾ/ - engleză.  a prinde  - apuca [35] . Alte exemple de M. Cruz-Ferreira:

  • lhe / ʎɯ /
  • peixe /pɐiʃɯ/ - fonetic [pɐʃ] [43]
  • chamávamos-te [ʃɐ'mavɐmuʃtɯ]
  • acabava-se- lhe [ɐkɐ'bavɐsɯʎɯ] [44]
  • envolto /ẽ'voltu/ - fonetic [ɯ̥̃'volt] ( sic ) - al șaselea sunet nazal nou în portugheză [ ɯ̥̃ ]
  • desistiu /dɯziʃ'tiu/ - fonetic [d̥z̥ʃtiu] [45]

În prezent, pe diagramele IPA, locul în care Cruz-Ferreira a plasat /ɯ/ este ocupat de simbolul [ ɯ̽ ] - „o vocală din spate relaxată, nerotunjită, a creșterii superioare”.

În X-SAMPA, cusătura corespunde semnului @, de exemplu:

  • doce ["dos@]
  • fericites [f@"liz@S] [46]
Consoane
Labial Dentară/Alveolară Palatal spate lingual
nazal [ m ] [ n ] [ ɲ ]
Apelabil [ p ] [ b ] [ t ] [ d ] [ k ] [ ɡ ]
fricative [ f ] [ v ] [ s ] [ z ] [ ʃ ] [ ʒ ]
Lateral [ l ] [ ʎ ]
rhotic [ ɾ ] [ ʁ ]

Morfologie

Substantiv

Ca și în alte limbi romanice occidentale, substantivele nu sunt flexate în portugheză. Se caracterizează prin categorii de gen (există două genuri - masculin și feminin), numere (există singular și plural). Principalul indicator de gen este articolul [47] .

Nume adjectiv

De obicei, adjectivele urmează substantivele cu care sunt de acord. Astfel „casa albă” în portugheză ar fi casa branca , dar este posibilă și ordinea inversă branca casa .

Adjectivele se schimbă după gen și număr și pot avea, de asemenea, grade de comparație. Gradele de comparație se formează de obicei analitic, folosind adverbele mais „mai” și menos „mai puțin” [48] : mais alto (do) que = „mai înalt”, sau mais alto „mai înalt”. Cu toate acestea, pentru unele adjective, grade de comparație sunt formate sintetic și, în același timp, suplimentar:

Adjectiv comparativ Superlativ Forma de înaltă calitate
bom (bun) mai bine (mai bine) o melhor (cel mai bun) ótimo (foarte bine)
mau (rau) pior (mai rau) o pior (cel mai rău) pessimo (foarte rău)
mic (mic) menor (mai puțin) o menor (cel mai mic) minimo (foarte mic)
mare (mare) major (mai mult) o major (cel mai mare) maxim (foarte mare)
Verbul

Sintaxă

Tipologia ordinii cuvintelor: SVO ( subiect-verb-obiect ), este posibilă și tipologia SOV (când obiectul este exprimat printr-un pronume personal). În general, ordinea cuvintelor în portugheză nu este la fel de strictă ca, de exemplu, în engleză sau franceză, dar poziția pronumelor personale de obiect neaccentuate în limba literară este de obicei strict definită. În vorbirea colocvială, pronumele personale din funcția subiect pot fi omise, deoarece forma verbului indică adesea fără ambiguitate persoana și numărul subiectului (sau persoana și numărul subiectului sunt determinate în mod unic în funcție de context).

Comparații poetice și epitete

Următoarele epitete sunt adesea folosite pentru a descrie limba portugheză în literatura de ficțiune și jurnalistică:

Reguli pentru transcrierea practică în limba rusă

Vezi și

Note

  1. ↑ 1 2 portugheză  . _ Etnolog . Preluat la 25 martie 2022. Arhivat din original la 21 martie 2022.
  2. ↑ World-  Languages ​​. CIA World Factbook . Preluat la 26 martie 2022. Arhivat din original la 23 februarie 2021.
  3. ↑ Schütz, Ricardo. A Presença do Inglês e do Português no Mundo  (port.) . Schutz & Kanomata (4 august 2003). Preluat la 26 martie 2022. Arhivat din original la 29 octombrie 2021.
  4. ↑ Cele mai vorbite 30 de limbi ale lumii  . Kryss Tal . Preluat la 26 martie 2022. Arhivat din original la 7 septembrie 2015.
  5. ↑ Care sunt cele 5 limbi oficiale ale Americii de Sud?  (engleză) . e2f . Preluat la 21 iunie 2020. Arhivat din original la 6 octombrie 2020.
  6. ↑ Lecția Nouă: Câți oameni vorbesc portugheza și unde se vorbește?  (engleză) . Revista Babbel . Preluat la 21 iunie 2020. Arhivat din original la 11 iulie 2020.
  7. ↑ Potencial Económico da Língua Portuguesa  (port.) . Universitatea din Coimbra . Preluat la 25 martie 2022. Arhivat din original la 24 octombrie 2021.
  8. ↑ Top 11 cele mai vorbite limbi din Africa (18 octombrie 2017). Preluat la 25 martie 2022. Arhivat din original la 18 septembrie 2021.
  9. ↑ Alexandra Carita. O português vai ser uma língua internațional?  (port.) . Expresso (20 iulie 2012). Recuperat 23 de Setembro de 2015. Arhivat din original la 9 august 2018.
  10. ↑ [ http://johnjensen-translation.com/files/users/e/535D6469E2612048E040A8C0AC002D4E/Mutual%20Comprehension.pdf Despre inteligibilitatea reciprocă a spaniolei și portughezei] . Preluat la 25 martie 2016. Arhivat din original la 7 aprilie 2016.
  11. ↑ Vijay M. Gallardo. Predarea portughezei către vorbitorii de spaniolă Recunoașterea diferențelor gramaticale pentru utilizarea de către studenți la cursuri accelerate de portugheză  (engleză)  (link nu este disponibil) . Academia Militară din SUA West Point . Preluat la 26 martie 2022. Arhivat din original la 9 martie 2016.
  12. ↑ Wolf, 1988 , § 52. Galician-Portugheză. Limba Nordului și Limba Sudului, p. 38.
  13. ↑ 1 2 Wolf, 1988 , Introducere. § 4. Surse de informare despre istoria limbii, p. opt.
  14. ↑ Documentos relativos a Soeiro Pais, Urraca Mendes, sua mulher, ea Paio Soares Romeu, seu segundo filho e Notícia de Fiadores  (port.)  (link inaccesibil) . DGARQ - Direcção-Geral de Arquivos . Consultat la 17 septembrie 2016. Arhivat din original la 15 noiembrie 2017.
  15. ↑ Wolf, 1988 , § 59. Proză documentară, p. 44.
  16. ↑ 1 2 3 Wolf, 1988 , § 60. Testamentul lui Afonso II, p. 44.
  17. ↑ Costa, 1992 , VI - Testamento de D. Afonso II, de 1214.
  18. ↑ Testamento de D. Afonso II  (port.)  (link inaccesibil) . DGARQ - Direcção-Geral de Arquivos . Consultat la 17 septembrie 2016. Arhivat din original la 22 februarie 2017.
  19. ↑ Ribeiro e Castro, Jose. Língua portuguesa: porquê 27 de Junho?  (port.) . Publico (19 iunie 2014). Consultat la 18 septembrie 2016. Arhivat din original la 10 octombrie 2016.
  20. ↑ Maya, Maria Jose. A lingua portuguesa este mai mult de 800 de ani!  (port.) . Ciberdúvidas (30 iunie 2014). Preluat la 18 septembrie 2016. Arhivat din original la 9 decembrie 2016.
  21. ↑ Castro, Ivo; Marquilhas, Rita; Albino, Cristina. O Tempo da Língua - Os mais antigos textos escritos em português  (port.) . Instituto Camões . Data accesului: 19 septembrie 2016. Arhivat din original la 16 iulie 2016.
  22. ↑ 1 2 Wolf, 1988 , § 61. „Notă despre nedreptate”, p. 45.
  23. ↑ Costa, 1992 , V - Noticia de torto. Apêndice à Notícia de torto. Revisão de um problema historico-linguistico. Data da Noticia.
  24. ↑ Costa, Avelino de Jesus da. Os mais antigos textos escritos em português  (port.) . Bibliotheca Augustana . Data accesului: 19 septembrie 2016. Arhivat din original pe 9 decembrie 2016.
  25. ↑ Livro primeiro de doações, mercês e forais  (port.)  (link inaccesibil) . DGARQ - Direcção-Geral de Arquivos . Consultat la 17 septembrie 2016. Arhivat din original la 19 aprilie 2018.
  26. ↑ Narumov B.P. Limba galică  // Limbi ale lumii: limbi romanice  / Editori: T. Yu. Zhdanova, O. I. Romanova, N. V. Rogova. - M.  : Academia, 2001. - S. 517. - 720 p. — (Limbile Eurasiei). — ISBN 5-87444-016-X .
  27. ↑ 1 2 Wolf, 1988 , § 56. Limba poeziei galico-portugheze ca formă specială a limbajului literar, p. 40.
  28. ↑ Vasconcellos, Carolina Micaelis de. = „Cancioneiro da Ajuda”. - Halle, 1904.
  29. ↑ 1 2 Wolf, 1988 , § 57. Cancioneiro, p. 41.
  30. ↑ În E. M. Wolf, în locul numelui „Juan” al autorului „Gramaticii limbii portugheze” din 1540, „Fernand” este indicat în mod eronat.
  31. ↑ 1 2 Wolf, 1988 , Introducere. § 5. Periodizare, p. unsprezece.
  32. ↑ Wolf, 1988 , § 171. Viața și opera lui Luis de Camoins, p. 149-151.
  33. ↑ Castro, Ivo. Historia da Lingua Portuguesa. Breve Sumario. Când?  (port.) . Centro Virtual Camões - Camões IP . Preluat la 17 septembrie 2016. Arhivat din original la 27 august 2016.
  34. ↑ Wolf, 2001 , p. 464.
  35. ↑ 1 2 Cruz-Ferreira, 1999 , Vocales, p. 127.
  36. ↑ Golubeva, 1981 , p. douăzeci.
  37. ↑ În acest caz, E. G. Golubeva a notat nazalizarea cu tilde în indice . De la publicarea Manualului Asociației Internaționale de Fonetică în 1999, acest sunet nazal a fost notat printr-o tildă accentuată.
  38. ↑ Golubeva, 1981 , p. treizeci.
  39. ↑ Golubeva, 1981 , Semivocală [i̯], p. 27.
  40. ↑ Golubeva, 1981 , Semivocal [u̯], p. 29-30.
  41. ↑ Golubeva, 1981 , p. 38.
  42. ↑ 1 2 3 Barbosa & Albano, 2004 , p. 229.
  43. ↑ Cruz-Ferreira, 1999 , Convenții, p. 128.
  44. ↑ Cruz-Ferreira, 1999 , Prozodie. Stresul lexical, p. 129.
  45. ↑ Cruz-Ferreira, 1999 , Prozodie. Ritm, reducere a vocalelor și devocare, p. 129.
  46. ↑ portugheză  . _ UCL Fonetică și Lingvistică . UCL . Preluat la 23 septembrie 2016. Arhivat din original la 22 octombrie 2016.
  47. ↑ Wolf, 2001 , p. 472.
  48. ↑ Wolf, 2001 , p. 477.
  49. ↑ Lusiade  (port.)  (link inaccesibil) . Biblioteca digitală mondială (1800-1882). Preluat la 26 martie 2022. Arhivat din original la 3 februarie 2015.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii
 Limbi oficiale ale Uniunii Europene
 Dialectele limbii portugheze
AfricaAngola • Capul Verde • Guineea-Bissau • Mozambic • Sao Tome și Principe
AmericaBrazilian ( brazilian de nord • nord-est • Coasta de nord • Recife • Bayan • Sertanejo • Candango • brazilian de sud • Florianopol • Gaucho • Portugnol • Mineiro • Carioca • Fluminen • São Paulo • Caipira ) • Uruguayan
AsiaDaman și Diu • Timorul de Est • Goa • Macao
EuropaAlentean • Barranqueño • Estromeño • Northern • Fala • Iudeo-portugheză • Kahlo Portugheză • Madeiran • Minderic
subiecte asemănătoaredistribuția limbii portugheze în lume • Comunitatea țărilor vorbitoare de portugheză • Lusofone • fonologie • vocabular