Evaluarea cognitivă este procesul de percepție și interpretare de către subiect a anumitor circumstanțe, al cărui rezultat este o imagine subiectivă a situației din mintea unei persoane. Conceptul a fost introdus de Richard Lazarus în cadrul teoriei tranzacționale a stresului .
Lazăr a propus un model de evaluare cognitivă constând din evaluare primară și secundară. Cea primară este asociată cu o evaluare a rezultatului așteptat al evenimentelor, iar dacă se așteaptă să fie nefavorabil, atunci se efectuează o evaluare secundară - subiectul determină metodele de acțiune și deciziile disponibile.
Există trei tipuri de evaluare primară:
Evaluarea secundară în lucrările ulterioare ale lui Lazăr este împărțită în 4 componente:
O serie de lucrări studiază și o evaluare terțiară - reevaluare a situației, care se bazează pe o analiză a evoluției circumstanțelor în comparație cu rezultatele acțiunilor subiectului ( coping ).
E. V. Bityutskaya a definit conceptul de evaluare cognitivă a unei situații dificile de viață în cadrul abordării activității lui A. N. Leontiev ca un sistem de procese cognitive și emoționale integrate asociate cu evaluări multiple ale unei situații și ale sinelui în această situație de către o persoană. Pe baza datelor empirice, au fost identificate criterii de evaluare a situațiilor dificile: generale (semnificație, anxietate, efort și resurse sporite) și private (lipsa de control, incertitudine, lipsa de predictibilitate, necesitatea unui răspuns rapid, dificultate în realizarea unui decizie etc.).
S-a stabilit că, în urma evaluării cognitive, de către subiect sunt determinate următoarele aspecte:
Potrivit lui R. Lazarus și S. Folkman, interacțiunea dintre mediu și personalitatea în condiții stresante este reglementată de două procese cheie: evaluarea cognitivă și coping . Puterea stresorului depinde de interpretarea cognitivă a stresorului. În primul rând, stresul este perceput și evaluat în funcție de parametri subiectivi cum ar fi gradul de amenințare sau vătămare care este atribuit evenimentului, apoi este evaluată amploarea influenței acestuia. Evaluarea stresorului este urmată de anumite emoții (furie, frică, depresie, speranță de intensitate mai mare sau mai mică). În plus, sunt efectuate procese mai complexe de reglare a comportamentului: stabilirea obiectivelor, determinarea valorilor și atitudinilor morale. Drept urmare, o persoană alege și inițiază în mod conștient acțiuni pentru a depăși un eveniment stresant, adică a face față.
Mulți teoreticieni au dezvoltat modele detaliate ale proceselor prin care un individ evaluează un eveniment, precum și legăturile dintre modelele de evaluare și emoțiile specifice.
În general, emoțiile evocă sensul subiectiv pe care o persoană îl atribuie acestor evenimente, mai degrabă decât evenimentele externe în sine. Emoțiile în acest caz sunt considerate reacții la semnificația atribuită situației actuale.
În munca lor, R. Lazarus și S. Smith identifică șase parametri (componente) principali ai evaluării cognitive:
Studiul transnațional al răspunsului emoțional al lui Scherer și Wallbott a oferit informații detaliate despre variabilitatea interculturală în procesele de evaluare.
Respondenții din 37 de țări au fost rugați să-și amintească momentele în care au experimentat fiecare dintre cele șapte emoții enumerate: bucurie, furie, tristețe, frică, rușine, dezgust și vinovăție. Subiecții au evaluat fiecare situație pe nouă dimensiuni. Aplicabilitatea teoriilor valorii la identificarea universalelor și a variațiilor culturale ale emoției este susținută de două rezultate:
Potrivit cercetătorilor, astfel de diferențe în nivelurile medii de evaluare cognitivă se datorează diferențelor de nivel de urbanizare. În societățile africane mai puțin urbanizate, evenimentele sunt mai des judecate în termeni de standarde morale care reflectă normele culturale tradiționale, în timp ce în societățile mai urbanizate din America Latină, există factori culturali mai diverși și, prin urmare, predomină opiniile mai puțin conservatoare.
Scherer observă probabilitatea subestimării variației socioculturale. Tuturor subiecților li sa oferit același set de categorii emoționale de parametri de evaluare. Acest criteriu exclude posibilitatea identificării constructelor emoționale și evaluative specifice unei anumite culturi.
În studiile interne , E. V. Bityutskaya descrie relația dintre evaluările cognitive ale situațiilor dificile și coping. Deci, dacă situația este percepută ca incontrolabilă și incertă, probabilitatea utilizării strategiilor de coping protectoare, evitând rezolvarea problemelor, crește. Un grad ridicat de predictibilitate a situației se corelează cu metodele active de coping: planificarea acțiunilor pentru a schimba situația, gândirea la modul de răspuns. Dificultățile în luarea deciziilor sunt asociate cu distanțarea (scăderea semnificației situației) și distragerea atenției (trecerea atenției asupra altor lucruri). În plus, odată cu creșterea dificultăților de luare a deciziilor, subiectul folosește mai des sprijinul mediului social.