Dialect parizian

Dialectul parizian ( fr.  Parler parisien ) este un dialect ( patois ) al limbii franceze , caracteristic Parisului și împrejurimilor sale.

Dialectul parizian se referă la dialectul francez al limbii franceze, comun în zona Bazinului Parisului (Ile-de-France) [1] . Franceza standard s-a dezvoltat în principal din dialectul Île-de-France. Trebuie remarcat faptul că în Franța modernă diferențele dintre dialectele limbii franceze sunt nesemnificative - toate sunt folosite ca patois (dialecte), iar în literatură - doar pentru a da textului o aromă regională.

În prezent, conceptul de „dialect parisian” implică în principal trăsături sociolingvistice . Există două accente principale în ea: parigo - vorbirea oamenilor de rând din cartierele Menilmontant și Belleville (numite de francezi înșiși " titi parisien ") și așa-numitul "accent burghez" - dialectul districtului 16 și raioanele Neuilly , Passy , Auteuil . Accentul de parigot a fost larg răspândit datorită dezvoltării cinematografiei în anii 1930 și 1940, dar a fost înlocuit recent de argoul tinerilor suburban . Accentul burghez este vorbirea burgheziei educate mitropolitane. Acest lucru se datorează faptului că Parisul este capitala Franței, unde sunt concentrate un număr mare de instituții de învățământ și mass-media naționale [2] . Din această cauză, dialectul parizian, difuzat la radio și televiziune, este răspândit atât în ​​Franța însăși, cât și în alte țări francofone , în special în comunitatea francofonă din Belgia , unde mass-media franceză este atent controlată, ceea ce contribuie la medierea formelor limbii franceze folosite și elimină diferența dintre dialectele acesteia [3] .

Particularități ale dialectului parizian

• /k/ și /ɡ/ sunt uneori palatalizate
• /ɑ͂/ tinde să [ɒ̃]
• /œ̃/ este înlocuit cu /ɛ͂/ și se pronunță ca [æ]
• /ɑ/ este înlocuit cu /a/
• /ø/ și /ə/ sunt pronunțate ca [ø]
• /a/ neaccentuat tinde spre [ɛ].

Note

1. ↑ Dialectele limbii franceze în afara Franței: istorie și modernitate
2. ↑ Accente franceze: diversitatea și particularitățile lor . Preluat la 19 august 2017. Arhivat din original la 19 august 2017. (nedefinit)
3. ↑ „L'accent parisien existe-t-il” Arhivat la 31 decembrie 2013 la Wayback Machine , consulté le 26 octombrie 2012.

Literatură

• Massin, Lexique du parler populaire parisien d'antan , Paris, Plon, 2008, 430 p. ISBN 2259209173
• Odette Mettas, La prononciation parisienne : aspects phoniques d'un sociolecte parisien (du Faubourg Saint-Germain à la Muette) , Peeters, 1979, 564 p. ISBN 2852970627
• H. Pernot, „Les voyelles parisiennes”, Revue de phonétique , 5, 1928, P. , 289-307, 337-377; 6, 1929, p . 257-270.
• Christopher M. Stewart „Despre anatomia unui marker sociolingvistic prozodic în franceza pariziană” . P. în Scott M. Alvord, ed. „Selected Proceedings of the 5th Conference on Laboratory Approaches to Romance Phonology”, Cascadilla Proceedings Project, Somerville, MA, SUA, 2011, vi+164 pp. ISBN 978-1-57473-449-2