Alegeri generale din Venezuela (1988)

Alegerile generale din 1988 din Venezuela sunt alegeri prezidențiale și parlamentare care au avut loc la 4 decembrie 1988 . [1] Carlos Andrés Pérez , de la Partidul Social Democrat Acțiune Democrată , a devenit președinte pentru a doua oară, cu 52,9% din voturi. [2] Social-democrații au câștigat și alegerile parlamentare, obținând majoritatea locurilor în Camera Deputaților și Senat. Prezența la vot a fost de 81,9% la alegerile prezidențiale și de 81,7% la alegerile pentru Congres. [3]

Campanie

Campania electorală din 1983 s-a desfășurat pe fundalul recesiunii economice în curs, al deprecierii monedei naționale, al scandalurilor de inflație ridicată și de corupție, care au exacerbat criza sistemului politic venezuelean. Ca și în campaniile anterioare, candidații au folosit în mod activ televiziunea, radioul, bannere și așa mai departe.

La aceste alegeri, Acțiunea Democrată de guvernământ a decis să-l nominalizeze pe carismaticul Carlos Andrés Pérez, care deținea deja președinția țării. Carisma puternică și amintirile generației mai în vârstă despre boom-ul economic din timpul primei președinții a lui Andres Pérez au vorbit în favoarea acestuia. Nu doar percepția negativă a guvernului a colegului său de partid Jaime Lusinchi a jucat împotriva lui , ci și dezacordurile din cadrul conducerii DD. Andres Perez a făcut din cuvântul „Președinte” sloganul său de campanie, referindu-se la propria sa experiență de președinte. La fel ca la alegerile din 1973, echipa lui Andrés Pérez a folosit pe scară largă jingle -urile și acoperirea media activă . Staruri pop precum cântărețul José Luis Rodriguez „El Puma” au fost implicate în campanie.

Principalul rival al lui Andrés Pérez a fost Eduardo Fernández , secretar general al Partidului Social Creștin din KOPEI . A jucat atât lipsa de experiență în afacerile publice, cât și opoziția puternică din propriul său partid, de partea căreia fondatorul KOPEI și fostul președinte al Venezuelei Rafael Caldera a jucat împotriva lui . Așa că, în plină campanie electorală, Rafael Caldera s-a distanțat sfidător de Fernandez, ceea ce nu a ajutat la creșterea popularității sale. În campania sa, Fernandez și-a valorificat tinerețea, deoarece era cu 25 de ani mai tânăr decât Perez, și energia, în special, inventându-și porecla „El Tigre” și făcându-se reclamă drept „noul președinte”.

Stânga a încercat din nou să nominalizeze un singur candidat, dar din nou nu a reușit să ajungă la un consens . Cel mai mare partid de stânga al Venezuelei, Mișcarea către Socialism , cu sprijinul Mișcării Revoluționare de Stânga , și-a nominalizat fondatorul și liderul, Teodoro Petkoff , pentru a doua oară . Al doilea cel mai influent partid de stânga din țară, Mișcarea Electorală Populară , și comuniștii care au susținut-o, l-au nominalizat pe psihiatru Edmundo Chirinos. Uniunea Democrat-Republicană , care anterior a preferat să susțină candidații din cele două partide principale ale țării, a decis de această dată să participe la alegeri pe cont propriu. Candidatul său a fost Ismenia Villaalba, soția liderului DRS Jovito Villaalba. Pentru prima dată în istoria Venezuelei, o femeie a candidat la președinție. Alte partide, atât de stânga, cât și de dreapta, precum și grupuri de independenți, și-au prezentat candidații.

Alegeri prezidențiale

În total au fost înregistrați oficial 24 de candidați, dar doar doi dintre ei au avut șanse reale de a câștiga alegerile prezidențiale: social-democratul Carlos Andrés Pérez și creștin-democratul Eduardo Fernandez.

• Carlos Andres Pérez ( Acțiunea Democrată ), om politic profesionist , președintele Venezuelei între 1974-1979. Sloganul campaniei este „Președinte” , sugerând experiența sa ca șef de stat.
• Eduardo Fernandez ( KOPEI ) este avocat , economist și om politic. Secretar general adjunct al președintelui în timpul domniei lui Rafael Caldera , membru al Congresului, secretar general al SPEEKS din 1979 . Sloganul este „Noul Președinte”. Sprijinit de Mișcarea pentru Integritate Națională.
• Teodoro Petkoff ( Mișcarea către Socialism ) - politician și economist, fost partizan, membru al Partidului Comunist din Venezuela , ulterior unul dintre fondatorii și liderii Mișcării către Socialism. Membru al Congresului Național din Venezuela al mai multor convocări. A alergat pentru a doua oară. În campania electorală, a mizat pe lupta împotriva corupției, care a crescut semnificativ în timpul domniei lui Lusinchi. Sloganul este „Deja suficient”. Sprijinit de partidul Mișcarea de Stânga Revoluționară .
• Ismenia Villaalba ( Uniunea Republicană Democrată ) este soția liderului partidului Jovito Villaalba, fost consilier și fost deputat din statul Nueva Esparta . Ea a devenit prima femeie care a candidat pentru funcția de președinte al Venezuelei.
• Vladimir Gessen (Noua Generație Democrată) - psiholog, prezentator TV și radio, politician. A fost un susținător al Rennei Ottolina, după moartea sa a fondat partidul de centru-stânga Noua Generație Democrată. La alegerile prezidențiale nu a putut obține nici măcar jumătate din voturi, dar partidul său a evoluat cu succes la alegerile pentru Congres, depășind de peste 23 de ori rezultatul de la alegerile din 1983 și reușind să devină al patrulea partid al țării.
• Andres Velazquez (" Cauza radicală ") este un sindicalist . A alergat pentru a doua oară. Din nou, nu a reușit să obțină niciun succes notabil, dar a reușit să câștige proeminență, în special la nivel regional, și a câștigat alegerile de anul următor pentru guvernator al statului Bolivar .
• Jorge Olavarria („Noua Republică”) - jurnalist, politician, istoric și scriitor, ambasador venezuelean la Londra (1969-1970), de două ori membru al Congresului. Sprijinit de cercurile conservatoare opuse Pactului Punto Fijo. A candidat pentru a doua oară, de data aceasta din propriul său partid.
• Godofredo Marin (Genuine Renewal Organization) este candidat pentru primul partid protestant evanghelic din Venezuela .

Rezultate

1. ↑ Sunt luate în considerare atât buletinele de vot valabile, cât și cele invalide și cele goale

Alegeri pentru Congresul Național

1. ↑ A participat la alegeri pe o singură listă cu Mișcarea de Stânga Revoluționară
2. ↑ În 1983, în Camera Deputaților au fost aleși 10 reprezentanți ai Mișcării către Socialism și 2 persoane din Mișcarea Stânga Revoluționară.
3. ↑ Se iau în considerare voturile exprimate pentru Opinia Națională și Partidul Comunist din Venezuela
4. ↑ Sunt luate în considerare atât buletinele de vot valabile, cât și cele invalide și cele goale

Înțeles

Un total de 24 de candidați înscriși au candidat pentru președinție. Apariția de noi partide și candidați indică o criză în sistemul bipartid.

Note

1. ↑ D. Nohlen. Elections in the Americas: A data handbook , Volumul II, p. 555. 2005 ISBN 978-0-19-928358-3
2. ↑ Nohlen, p. 581
3. ↑ Nohlen, p. 556

Link -uri