Accident la centrala nucleară Fukushima-1

Accidentul de la centrala nucleară Fukushima-1  este un accident de radiații de maxim, nivelul 7 pe Scala Internațională a Evenimentelor Nucleare (INES), care a început vineri, 11 martie 2011 , ca urmare a celui mai puternic cutremur din istoria Japonia și tsunami -ul ulterior . Inundarea subsolurilor unde erau amplasate aparatele de comutare , generatoarele de rezervă și bateriile au dus la o întrerupere completă a stației și la defecțiunea sistemelor de răcire de urgență. A existat o topire a combustibilului nuclear în reactoarele unităților de putere nr. 1-3, acumularea de hidrogen ca urmare a unei reacții abur-zirconiu și explozii ale unui amestec exploziv la unitățile de putere nr. 1, nr. 3 și Nr. 4. Elementele radioactive în cea mai mare parte volatile, cum ar fi izotopii de iod și cesiu , au intrat în mediu , al căror volum de emisii s-a ridicat la 20% din emisiile din accidentul de la Cernobîl .

Deși nu a fost raportat niciun caz de boală acută de radiații , expunerea crescută a lucrătorilor de urgență crește riscul de boli oncologice în rândul acestora, care sunt consecințe pe termen lung ale expunerii. Guvernul japonez a confirmat mai multe cazuri de astfel de boli, iar una dintre ele a dus la moartea unei persoane în 2018. Aproximativ 164 de mii de persoane au fost evacuate din teritoriile contaminate . În același timp, 50 de pacienți grav bolnavi au murit în timpul evacuării din spitale din cauza lipsei de îngrijire. În anii care au urmat evacuării, s-au produs 2.304 decese premature din cauza stresului fizic și psihic și a îngrijirilor medicale și de îngrijire necorespunzătoare, mai ales în rândul vârstnicilor care au fost evacuați. În decembrie 2013, centrala nucleară a fost închisă oficial. Pe teritoriul stației se lucrează pentru eliminarea consecințelor accidentului. Compania de energie electrică din Tokyo (TEPCO) estimează că ar putea dura până la 40 de ani pentru a aduce instalația într-o stare stabilă și sigură. Costurile estimate pentru întreaga gamă de măsuri, inclusiv compensarea pentru evacuați, se vor ridica, conform estimărilor oficiale, până la 22 de trilioane de yeni .

Caracteristicile centralelor nucleare

Centrala nucleară Fukushima Daiichi (Fukushima-1) este situată la 220 km nord de Tokyo , în prefectura cu același nume , la granița satelor Futaba și Okuma . Stația a fost una dintre primele centrale nucleare construite în Japonia și prima construită la comanda Tokyo Electric Power Company (TEPCO) . Centrala nucleară a funcționat șase unități de putere cu reactoare cu apă clocotită [1] . În 2011, TEPCO a fost una dintre cele mai mari companii din sectorul său și a produs o treime din toată energia electrică din Japonia [2] .

Primele zile ale accidentului la Unitățile 1-4

11 martie

Pe 11 martie 2011 la ora locală 14:46, principalul șoc al Marelui Cutremur din Estul Japoniei de magnitudinea 9 unități s-a produs cu un epicentru situat la 180 km de centrala nucleară Fukushima Daiichi [3] . La acel moment, unitățile de putere nr. 1-3 funcționau la capacitate nominală, iar unitățile de putere nr. 4-6 erau oprite pentru realimentare și întreținere. Cutremurul a dus la oprirea automată imediată a reactoarelor în exploatare. Distrugerea echipamentelor de înaltă tensiune și a suporturilor liniilor de transport cauzate de cutremur a dus la pierderea alimentării externe a stației, după care au fost pornite automat generatoarele diesel de rezervă [4] . O analiză a funcționării stației înainte de sosirea valului de tsunami a arătat că CNE în ansamblu a rezistat impactului șocurilor seismice [5] .

Ca urmare a deplasării rocilor , fundul mării a fost deformat cu ridicarea sa cu 7–10 metri, ceea ce a provocat mai multe valuri de tsunami [6] . Primul val de 4 metri înălțime [7] a ajuns în stație la 40 de minute după șocul principal, iar la ora 15:35 a sosit al doilea val de 14-15 metri înălțime [7] , care a depășit înălțimea barajului de protecție, proiectat pentru un val. de 5,5 metri [7 ] , și nivelul amplasamentului CNE în sine. Valul de tsunami a spălat tancurile grele, echipamentele și vehiculele care stăteau afară și a ajuns la clădirile îndepărtate de coastă, lăsând în urmă o mulțime de resturi structurale [8] . Inundația a dus și la pierderi umane: doi angajați TEPCO care se aflau în clădirea turbinei celei de-a patra unități de putere au fost depășiți de val de apă și au murit [9] .

Stația nu a fost în niciun caz protejată de un dezastru de această amploare, în urma căruia au fost avariate echipamente critice care asigurau răcirea în siguranță a reactoarelor [10] . Pompele de pe uscat pentru apa de mare, care era cel mai bun radiator atât pentru reactoare, cât și pentru generatoarele diesel de rezervă, au eșuat. Apa a inundat subsolurile clădirilor cu turbine, care găzduiau seturi de generatoare diesel, aparate de comutare AC și DC și baterii de stocare. Două generatoare de rezervă răcite cu aer situate la parterul depozitului de combustibil uzat la nivelul întregii fabrici nu au fost inundate, dar apa le-a deteriorat echipamentul de distribuție electrică [11] [12] [13] . Într-o astfel de situație, o restabilire rapidă a alimentării cu energie era imposibilă [13] . Dintre toate sursele de alimentare de rezervă, personalul a avut la dispoziție baterii de curent continuu ale unităților de putere nr. 3, 5, 6 și un generator diesel răcit cu aer al unității nr. 6 [14] . Potrivit comisiei parlamentare, TEPCO era absolut nepregătită pentru un accident de această amploare iar soarta stației era deja o concluzie dinainte [15] .

Iluminatul de pe panourile de control al blocului s-a stins, iar indicația instrumentelor a dispărut. Informațiile despre starea stației au încetat să mai fie afișate și pe monitoarele centrului de control securizat, care adăpostește centrul de criză, condus de managerul stației Masao Yoshida . Principalele mijloace de comunicare la centralele nucleare - PHS-telefonia mobilă  - nu au funcționat [16] , iar singura modalitate de comunicare a fost comunicarea telefonică prin cablu. Personalul de la unitățile de alimentare a fost nevoit să recitească instrucțiunile de urgență la lumina lanternelor, dar acestea nu conțineau instrucțiuni legate de o întrerupere completă. Mai mult, documentația a fost compilată pornind de la presupunerea că toate citirile instrumentelor critice vor fi disponibile. Personalul stației și managerul Yoshida și-au dat seama că situația actuală a depășit toate scenariile presupuse anterior de accidente grave [17] . În absența procedurilor relevante, personalul a fost obligat să acționeze în mare măsură pe propria înțelegere a situației [18] .

Inițial, cea mai dificilă situație a fost la blocul nr.1, dar acest lucru nu s-a realizat imediat. Înainte de sosirea tsunami-ului, căldura eliberării de energie reziduală din reactor a fost efectuată folosind doi condensatori de izolare independenți (Izolation Condencer - IC) [19] . Sistemul IC este capabil să răcească reactorul timp de aproximativ 10 ore datorită circulației naturale a lichidului de răcire . Când sistemul funcționează, aburul din reactor trece prin tuburile de schimb de căldură situate sub apă în rezervorul condensatorului, unde, răcindu-se, se condensează și condensul este scurs înapoi în reactor. Apa curată din rezervor fierbe treptat, iar aburul este evacuat în atmosferă. În timpul funcționării, sistemul nu consumă energie electrică, totuși, pentru a începe circulația, este necesară deschiderea supapei electrice [20] . Deoarece instrucțiunile limitează viteza de răcire a reactorului, operatorii au oprit aproape imediat un condensator și, înainte de sosirea tsunami-ului, l-au pornit și oprit pe al doilea de mai multe ori [21] . După pierderea alimentării cu energie și, în consecință, indicația de pe panoul de comandă, personalul nu a putut determina fără ambiguitate starea sistemului [18] .

După cum a arătat ancheta, sistemul IC nu a funcționat de la întreruperea completă a stației. Conform analizei TEPCO, confirmată de comisia guvernamentală și de AIEA , din cauza particularităților logicii sistemului de control în timpul căderilor de curent, toate supapele din circuitul IC s-au închis automat, inclusiv cele care ar trebui să fie deschise în mod constant [22] [ 23] [24] . Niciunul dintre membrii personalului la momentul accidentului nu avea cunoștință de această posibilitate [25] .

Neștiind starea exactă a sistemului IC, operatorii au presupus totuși că acesta încă mai scoate căldură din reactor [26] . Totuși, la ora 18:18, când puterea unor dispozitive s-a restabilit spontan, indicatoarele de poziție închisă a supapei s-au aprins pe panoul de comandă. După răsucirea tastelor de control corespunzătoare peste clădirea reactorului, o urmă de abur a apărut pentru o vreme și apoi a dispărut din rezervorul de condensator IC [27] . Aparent, era deja prea târziu pentru a activa sistemul, deoarece circulația în el a fost blocată de hidrogenul format în timpul reacției abur-zirconiu [28] [29] . Aceste informații cheie nu au fost transmise în mod adecvat conducerii centrului de criză, unde încă se credea că reactorul se răcește [30] . Abia după ce radiația de fond din apropierea clădirii reactorului a atins 1,2 mSv /h la 21:51 [31] și a fost înregistrată o presiune crescută în izolație la 23:53 , pericolul situației la prima unitate de putere a devenit evident [32] .

12 martie

Potrivit lui Masao Yoshida, nici una dintre metodele descrise în instrucțiunile de urgență pentru alimentarea cu apă a reactoarelor nu ar putea fi aplicată în situația actuală. Majoritatea măsurilor de urgență au necesitat alimentare cu energie electrică, iar posibilitatea utilizării unei pompe de stingere a incendiilor diesel staționară era îndoielnică, întrucât rezervoarele din care preleva apă erau situate pe stradă și, cel mai probabil, au fost avariate de un dezastru natural. Metoda propusă de Yoshida a constat în utilizarea motoarelor de pompieri convenționale , ale căror manșoane puteau fi conectate la ieșirile sistemului de stingere a incendiilor situate în afara clădirilor cu turbine [33] .

Posibilitatea de alimentare cu apă a reactorului dintr-un sistem staționar de stingere a incendiilor nu a fost prevăzută în proiectarea inițială a stației și a fost implementată în 2002 prin instalarea de jumperi între conductele corespunzătoare. Prize suplimentare ale sistemului de stingere a incendiilor pe pereții exteriori ai clădirilor cu turbine au fost instalate în 2010, cu doar 9 luni înainte de accident. Concluziile au fost destinate doar reumplerii rezervelor de apă, iar utilizarea motoarelor de pompieri pentru alimentarea reactorului nu a fost luată în considerare de instrucțiuni, deoarece se credea că o pompă de incendiu alimentată cu motorină era independentă de sursele de energie și era disponibilă în orice eventualitate . 34] . Astfel, decizia lui Yoshida a fost improvizată, procedura nu a fost stabilită în prealabil și atribuțiile personalului nu au fost repartizate, ceea ce a dus în cele din urmă la o întârziere semnificativă în alimentarea cu apă a reactorului [35] .

La stație erau trei autospeciale de pompieri, deținute de firma contractantă Nanmei, angajată de TEPCO. Un vehicul era disponibil inițial, al doilea vehicul a necesitat curățarea resturilor de pe drum pentru a se deplasa, iar al treilea vehicul a fost grav avariat de tsunami [36] . Din punct de vedere organizatoric, sarcinile de stingere a incendiilor la centralele nucleare au fost împărțite: personalul TEPCO era responsabil pentru securitatea la incendiu în incinta uzinei, iar Nanmei pentru lucrări similare în teritoriul adiacent [37] . Niciunul dintre personalul CNE nu a fost instruit să opereze o mașină de pompieri, iar personalul Nanmei nu a fost autorizat să lucreze în mediul expus la radiații ionizante . TEPCO a fost nevoit să-i ceară lui Nanmei să ajute la realizarea unor lucrări periculoase în afara domeniului de aplicare a contractului. De la două până la patru dimineața, au continuat căutarea intrărilor sistemului de stingere a incendiilor în clădirea turbinelor. Doar cu ajutorul unui muncitor care a participat anterior la instalarea acestora, intrările au fost găsite sub dărâmăturile provocate de tsunami [38] . Motoarele de pompieri nu puteau furniza apă reactorului în timp ce acesta din urmă era sub presiune ridicată [39] . Cu toate acestea, la 02:45 pe 12 martie, presiunea din reactor a scăzut brusc de la 6,9 MPa la 0,8 MPa fără nicio acțiune din partea personalului, ceea ce a indicat deteriorarea gravă a vasului sub presiune al reactorului [40] . Abia la ora 05:46, la mai bine de 14 ore de la defectarea sistemelor de răcire, a fost posibilă stabilirea oricărei alimentări stabile cu apă a reactorului primei unități de putere [41] . Conform analizei post-accident, este probabil ca doar o mică parte din apa de alimentare să fi ajuns în reactor [42] .

Cu puțin înainte de miezul nopții de 11-12 martie, personalul stației a reușit să restabilească indicația unor instrumente folosind un mic generator mobil găsit la antreprenor. Presiunea în reținerea primei unități de putere a fost de 0,6 MPa (abs.), ceea ce a depășit valoarea maximă admisă de 0,528 MPa (abs.) [43] . La ora 00:55, Yoshida, conform procedurii, a raportat Centrului de Criză TEPCO din Tokyo despre situația de urgență și necesitatea de a reduce presiunea. Până în prezent, TEPCO nu a întâlnit o eliberare accidentală de substanțe radioactive în atmosferă, iar conducerea a decis să solicite și sprijinul guvernului japonez. Prim-ministrul Naoto Kan și ministrul Economiei, Comerțului și Industriei, Banri Kaieda , și-au dat acordul, conștienți de pericolul ca izolarea să fie distrusă. S-a decis efectuarea resetului după anunțul oficial al operațiunii către populația locală, care era planificată pentru ora 03:00 a aceleiași nopți [44] . La 02:30, măsurătorile regulate ale presiunii în izolator au arătat o valoare de 0,840 MPa (abs.) [45] .

La ora trei dimineața, guvernul Japoniei, la o conferință de presă, a anunțat eliberarea iminentă a presiunii din izolarea centralei nucleare [45] . Între timp, situația radiațiilor se înrăutățea, iar pentru a pătrunde în clădirea reactorului a fost necesară pregătirea salopetelor cu sistem de respirație închis. În plus, a fost necesară planificarea lucrării, ținând cont de lipsa iluminatului și a puterii pentru supapele electrice și pneumatice [46] . Documentația pe hârtie necesară amenajării trebuia căutată pe propriul risc în clădirea administrativă, trecerea către care era interzisă în timpul cutremurelor [47] . Cu toate acestea, guvernul japonez nu a putut evalua în mod obiectiv toate dificultățile de lucru la centrala nucleară de urgență, conducerea țării a fost enervată de implementarea „lentă” a evenimentului planificat [48] , iar Naoto Kan a decis să viziteze personal centrala pentru a aflați motivul întârzierilor [49] .

În dimineața zilei de 12 martie, Masao Yoshida a aflat brusc de sosirea iminentă a primului ministru și a decis să-l întâlnească personal [48] . La o întâlnire care a durat aproximativ o oră, Naoto Kan a cerut ca reducerea presiunii să fie implementată cât mai curând posibil, iar Masao Yoshida a raportat despre dificultățile întâmpinate la stație. Abia după ce Yoshida a anunțat că sarcina va fi finalizată, chiar dacă a necesitat formarea unei „echipe sinucigași” [50] , prim-ministrul a fost liniștit . Operațiunea a fost promisă să fie finalizată la ora 9:00 [51] .

După ce TEPCO a primit la nouă dimineața un raport privind evacuarea populației din localitățile din apropiere, primul grup de angajați ai CNE, luminându-și drumul cu felinare, a urcat la etajul doi al clădirii reactorului și până la ora 09:15 a deschis manual. una dintre supapele sistemului de ventilație. Al doilea grup a încercat să ajungă la o altă supapă situată în subsol, dar din cauza nivelurilor ridicate de radiație, au fost nevoiți să se întoarcă la jumătatea drumului de teamă să nu depășească doza maximă de 100 mSv [52] . Nu a mai rămas decât să găsești o modalitate de a furniza aer comprimat actuatorului pneumatic al supapei rămase prin sistemul standard. Abia până la ora 12:30 a fost posibil să se găsească compresorul necesar de la unul dintre antreprenori de la șantierul CNE. La ora 14:00, compresorul a fost conectat la sistemul de aer comprimat, iar solenoidul de comandă de pe acţionarea pneumatică a supapei de ventilaţie a fost alimentat cu ajutorul unui generator mobil . Reducerea rapidă a presiunii în reținere a confirmat succesul operațiunii [53] .

Spre deosebire de utilizarea de urgență a autospecialelor de pompieri pentru a răci reactorul, instrucțiunile de urgență au sugerat utilizarea unui sistem de alimentare cu apă borată de urgență [54] . În sistemul electric al primei și celei de-a doua unități de putere, a fost posibil să se găsească un tablou care nu a fost deteriorat de apă, capabil să convertească o tensiune de 6 kV de la un generator mobil și, prin urmare, să alimenteze pompele acestui sistem (tensiune de 480 V), care ar permite răcirea reactoarelor la presiune ridicată în ele (această strategie a fost ulterior recunoscută ca îndoielnică, deoarece alimentarea cu apă borată furnizată de aceste pompe era de numai 15,5 m³ [55] ). Un generator de înaltă tensiune a fost livrat clădirii celei de-a doua unități de putere, iar 40 de persoane au fost implicate în întinderea manuală a câteva sute de metri de cablu de alimentare greu de-a lungul coridoarelor stației [56] .

Aproape imediat după ce generatorul de înaltă tensiune a fost conectat și pornit, la ora 15:36 s-a auzit o explozie la prima unitate de putere [57] . Cauza exploziei este hidrogenul format ca urmare a reacției abur-zirconiu [58] . Trei angajați TEPCO și doi angajați Nanmei au fost răniți în explozie și au fost evacuați [59] . Fragmente de structuri au fost împrăștiate în jurul unității de alimentare, dăunând cablurilor temporare și furtunurilor de incendiu, iar situația radiațiilor s-a deteriorat semnificativ [60] . Masao Yoshida a fost consternat de ceea ce se întâmplase, deoarece acum trebuia să reorganizeze lucrarea care părea să fi fost deja finalizată [61] .

Înainte de explozie, niciunul dintre personalul stației sau personalul centrelor de criză nu bănuia posibilitatea unei explozii de hidrogen în afara izolării [62] . Mai mult, un astfel de scenariu nu a fost luat în considerare în documentele AIEA sau NEA/OCDE [63] . Măsurile pentru siguranța exploziilor de hidrogen au fost implementate numai în interiorul rezervorului, care a fost umplut cu azot pentru a crea o atmosferă inertă [62] . Acum personalul s-a confruntat cu sarcina de a preveni eventualele explozii în blocurile al doilea și al treilea. Inițial, trebuia să facă găuri de ventilație în structurile clădirilor, dar din cauza riscului mare de detonare din cauza unei scântei accidentale, această idee a fost rapid abandonată. În pereții clădirilor reactorului au fost prevăzute panouri de suflare, concepute pentru a proteja clădirea de presiunea excesivă din interior. Panourile centralei nucleare de la Fukushima au fost întărite suplimentar pentru a evita deschiderea accidentală în timpul cutremurelor și au necesitat un instrument pentru a le îndepărta. TEPCO a comandat mașini de tăiat cu jet de apă , dar din cauza evenimentelor ulterioare, până în momentul în care acestea au putut fi livrate la centralele nucleare, nevoia de instalații nu mai era [64] .

După explozie, au fost necesare câteva ore pentru a restabili alimentarea cu apă a reactorului primei unități, curățând resturile și înlocuind furtunurile de incendiu deteriorate. Mașinile de pompieri înseși, deși geamurile lor erau sparte, au rămas în funcțiune. În legătură cu epuizarea apei purificate, a fost necesar să se transfere admisia de apă a motoarelor de pompieri în apa de mare, a cărei sursă cea mai apropiată s-a dovedit a fi camera de comutare pentru supapele celei de-a treia unități de putere, inundată în timpul tsunami-ului [ 65] . Prin eforturile angajaților, aceștia au reușit să pornească pompele de incendiu la ora 19:04 [66] . Cu puțin timp înainte, situația de la centrala nucleară era discutată în biroul prim-ministrului din Tokyo. După ce a primit informații despre explozie, Naoto Kan a decis extinderea zonei de evacuare de la 10 la 20 km de stație, deși nu existau planuri de evacuare pentru această zonă. De asemenea, prim-ministrul a avut îndoieli cu privire la utilizarea apei de mare pentru răcirea reactoarelor și a întrebat dacă acest lucru ar cauza probleme cu controlul subcriticității . Această întrebare a stârnit o oarecare confuzie în rândul celor prezenți, care se temeau că, dacă îndoielile lui Kahn nu vor fi risipite, acest lucru ar înrăutăți situația de la stație [67] . Între întâlniri, vicepreședintele TEPCO Ichiro Takekuro l-a sunat direct pe Yoshida și a aflat că alimentarea cu apă a început deja. Considerând că utilizarea apei de mare ar trebui decisă la cel mai înalt nivel, Takekuro a ordonat oprirea pompelor. Yoshida, văzând gravitatea și imprevizibilitatea situației de la centrala nucleară, a luat o decizie independentă și, după ce a raportat conducerii despre oprirea alimentării cu apă, a ordonat subordonaților săi să continue lucrul. În final, s-a acordat permisiunea oficială, iar TEPCO a anunțat începerea alimentării cu apă de mare a reactoarelor la ora 20:20, deși de fapt pompele funcționau de mai bine de o oră [68] .

13 martie

În timp ce lupta împotriva accidentului de la Unitatea 1 se desfășura, situația la Unitățile 2 și 3 a rămas relativ stabilă. Aceste unități foloseau un sistem de răcire format dintr-o turbină cu abur și o pompă conectată la aceasta ( Ing.  Reactor Core Isolation Cooling  - RCIC). Turbina era alimentată cu abur din reactor, iar o pompă a furnizat apă de răcire din rezervoarele de stocare a condensului către instalația reactorului [69] . A fost necesar curent continuu pentru control și reglare, dar la început, chiar și pe o a doua unitate de putere complet deconectată, sistemul și-a făcut față funcțiilor [70] , deoarece a fost activat manual cu doar câteva minute înainte de pană de curent [71] .

Încă din 12 martie, la a treia unitate de putere, în ciuda prezenței curentului continuu, sistemul RCIC s-a oprit spontan. Când nivelul lichidului de răcire din reactor a scăzut, sistemul de completare de urgență (High Pressure Coolant Injection - HPCI) a fost pornit automat. Sistemul HPCI, deși proiectat similar cu RCIC, are o performanță semnificativ mai mare și nu este destinat răcirii pe termen lung a reactorului. Datorită furnizării unei cantități mari de apă de răcire, presiunea din reactor a scăzut la 0,8 MPa, iar turbina HPCI a funcționat cu o viteză redusă. Deoarece funcționarea sistemului în afara domeniului de funcționare nu era de încredere, personalul celei de-a treia unități a decis să furnizeze apă reactorului de la o pompă de incendiu staționară acționată cu motorină. Pentru a face acest lucru, s-a planificat menținerea unei presiuni reduse în reactor prin deschiderea supapelor de siguranță ale acestuia. Aceste intenții nu au fost comunicate în mod corespunzător superintendentului Yoshida [72] .

Pe 13 martie, operatorii blocului trei au început să-și pună în aplicare strategia. La 02:42, sistemul HPCI a fost oprit manual la o presiune în reactor de 0,580 MPa [73] , dar încercările de deschidere a supapei de siguranță nu au avut succes. Cel mai probabil, până în acest moment bateriile nu ar mai putea furniza curentul necesar pentru a antrena supapa. Presiunea din reactor a început să crească, ajungând până la 03:44 la 4,1 MPa, ceea ce a depășit semnificativ capacitățile pompei de stingere a incendiilor [74] . Bateriile de rezervă folosite la Fukushima pentru a controla sisteme precum HPCI nu pot fi transportate manual. Este puțin probabil ca, chiar dacă a găsit o astfel de baterie, personalul să o poată livra la locul de instalare [75] .

După ce în sfârșit a aflat despre situația de la Unitatea 3 la 03:55, Masao Yoshida nu a găsit altă modalitate de a răci reactorul decât să folosească mașini de pompieri. Inițial s-a planificat alimentarea cu apă de mare în același mod ca în prima unitate, iar până la ora 7 personalul a întins și a conectat furtunurile de incendiu necesare [76] . Cam în aceeași perioadă, directorul de operațiuni al TEPCO l-a sunat pe Yoshida din biroul prim-ministrului și și-a exprimat opinia că ar trebui să se acorde prioritate utilizării apei demineralizate. Yoshida a luat această instrucțiune destul de în serios, crezând că vine de la însuși prim-ministru, deși nu a fost. Personalul a trebuit să curețe molozurile din fața rezervoarelor de apă dulce și să tragă la ele furtunurile autospecialelor de pompieri [77] . În paralel, personalul TEPCO a colectat 10 baterii de la autovehiculele private parcate în stație [76] . La ora 09:08, au reușit să conecteze bateriile la panoul de comandă, creând o tensiune de 120 V, și să deschidă supapele de siguranță ale reactorului celui de-al treilea bloc. Presiunea a scăzut rapid la 0,46 MPa, iar la 09:25, la mai bine de 7 ore după oprirea HPCI, a fost furnizată apă în reactor [78] [79] . Rezervele de apă proaspătă au fost reduse și trecerea la apa de mare a fost în cele din urmă inevitabilă, care a fost făcută la ora 13:12 a aceleiași zile [80] .

La fel ca și la prima unitate, personalul a reușit să elibereze mediul din reținere, presiunea în care a scăzut de la 0,63 MPa (abs.) la 09:10 la 0,27 MPa (abs.) până la 10:55 [81] . Doar una dintre cele două supape din conducta de refulare putea fi deschisă manual, era necesar aer comprimat pentru a menține a doua supapă deschisă. Inițial, personalul a folosit pentru aceasta butelii de aer comprimat, apoi compresoare mobile. Aceste eforturi nu au fost suficient de eficiente, presiunea din reținere a crescut periodic în timpul zilei și a ajuns la 0,52 MPa (abs.) până la ora 07:00 pe 14 martie [82] .

14 martie

Până la ora 6 dimineața, pe 14 martie, Masao Yoshida a devenit din ce în ce mai îngrijorat de posibilitatea unei explozii de hidrogen la a treia unitate a centralei nucleare. Au existat suficiente motive pentru aceasta: golirea probabilă a miezului, o creștere a nivelului de radiație în apropierea clădirii reactorului, apariția aburului în spatele ușilor și o creștere a presiunii în rezervor - totul a fost la fel ca mai devreme la prima unitate de putere [83] . La ora 6:30, Yoshida a ordonat scoaterea tuturor lucrătorilor de pe șantierul de la bloc, dar situația cu răcirea cu apă de mare a necesitat acțiuni active. Rezervele de apă din camera de comutare a celui de-al treilea bloc, de unde se preleva apa și pentru răcirea primului reactor, se epuizau. Deja la 07:30 Yoshida trebuia să-și reia munca. Mai multe autospeciale de pompieri au fost folosite pentru a aduce apa direct din ocean, ridicând-o la o înălțime de peste 10 metri [84] [83] .

Lucrările de organizare a alimentării neîntrerupte cu apă de mare a reactoarelor erau în desfășurare activ când la ora 11:01 a avut loc o explozie de hidrogen la a treia unitate de putere. Explozia a rănit patru angajați TEPCO și trei angajați Nanmei, precum și patru membri ai brigadelor de pompieri ale Forțelor de Autoapărare Japoniei , care au sosit să ajute personalul centralei nucleare [85] . Răcirea reactoarelor a fost din nou întreruptă, iar din cauza situației dificile de radiație și a replicilor continue , a fost posibilă refacerea acesteia abia în seara aceleiași zile (la ora 16:30 blocul nr. 3, la ora 19:57 blocul nr. 3). Nr. 2, ora 20:30 Nr. 1) [86] .

În mod surprinzător, sistemul RCIC al celei de-a doua unități de putere funcționa până atunci fără nicio sursă de alimentare, dar performanța sa era în scădere. Anterior, pe 12 martie la ora 04:00, din cauza epuizării condensului, care a fost pompat în reactor de către pompa RCIC, admisia de apă a sistemului a fost comutată în camera de condensare a reținerii Mark-I (forma rezervor - torus ). Circulația lichidului de răcire prin reactor a început să treacă printr-un circuit închis, iar întregul sistem s-a încălzit treptat. În jurul orei 13:25 pe 14 martie, nivelul lichidului de răcire din reactorul celei de-a doua unități a scăzut și erau toate semnele că sistemul RCIC a fost oprit [87] .

Acum, la cel de-al doilea bloc al stației, s-a impus implementarea acelorași măsuri ca la blocurile nr. 1 și nr. 3, adică depresurizarea reactorului și a reținerii și începerea aprovizionării cu apă la mașinile de pompieri. Masao Yoshida credea că presiunea din rezervor ar trebui mai întâi redusă, deoarece datorită funcționării îndelungate a RCIC, presiunea și temperatura din camera de condensare erau prea ridicate pentru a primi efectiv abur de la supapele de siguranță ale reactorului. Într-o astfel de situație, descoperirea lor amenința să distrugă camera [88] . Încercările de deschidere a supapei acționate pneumatic de pe conducta de evacuare a izolației au continuat fără succes până la ora 16, deși toate cele necesare pentru aceasta au fost pregătite încă din 13 martie. Președintele Comisiei de Securitate Nucleară, Haruki Madarame, și președintele TEPCO, Shimizu Masataka, i-au ordonat lui Yoshida să deschidă supapele de siguranță ale reactorului fără a aștepta finalizarea operațiunii . La ora 16:34, personalul a conectat bateriile mașinii la panoul de comandă, însă, din cauza problemelor cu antrenarea supapei și din cauza temperaturii ridicate din camera de condensare, presiunea din reactor a scăzut la 0,63 MPa abia până la ora 19:03. . După aceea, mașinile de pompieri au fost lansate la 19:57. Înainte de aceasta, la ora 18:50, citirile nivelului apei din reactor mărturiseau drenarea completă a miezului [90] . În ciuda tuturor încercărilor de a elibera mediul din reținere, până la 22:50 presiunea din acesta a ajuns la 0,482 (abs.), ceea ce a depășit maximul admisibil de 0,427 (abs.) [91] . Deja după accident s-a dezvăluit că membrana de siguranță de pe conducta de ventilație nu s-a rupt [92] .

Personalul a întâmpinat în mod constant probleme la menținerea presiunii scăzute în reactorul celui de-al doilea bloc, alimentarea de la mașinile de pompieri a fost întreruptă periodic, iar Yoshida a început să ia în considerare cu seriozitate posibilitatea evacuării majorității personalului din centrală din cauza riscului de distrugere a izolarea [93] . În noaptea de 14/15 martie, președintele TEPCO Shimizu a discutat problema cu ministrul Kaieda, care a considerat-o ca pe o cerere de evacuare completă a centralei nucleare [94] .

15 martie

La ora trei dimineața zilei de 15 martie, prim-ministrul Kahn a fost informat despre o posibilă evacuare din stație și a respins imediat această propunere ca fiind absolut inacceptabilă [94] . Chiar înainte de această solicitare, Kahn avea o neîncredere persistentă în TEPCO și se îndoia de adecvarea măsurilor luate pentru gestionarea accidentului. La ora 05:30, prim-ministrul a sosit la centrul de criză TEPCO din Tokyo și a anunțat oficial înființarea unui centru comun de gestionare a accidentelor (guvernamental și TEPCO) [95] . Potrivit oficialilor, acest lucru a permis guvernului să preia controlul asupra situației [96] .

Între timp, la centrala nucleară, după ce personalul următorului schimb de lucru a ajuns la a treia unitate pe 15 martie, chiar și prin măștile lor de protecție, angajații la ora 06:10 au auzit zgomotul unei explozii puternice. Curând, li s-a ordonat să se întoarcă într-o cameră de control securizată. Ieșind în stradă, personalul a văzut distrugerea clădirii reactorului celei de-a patra unități de putere și o mulțime de resturi care au îngreunat deplasarea. Personalul a trebuit să meargă și au putut să transfere informații despre distrugere în centrul de criză abia la opt dimineața [97] . După cum a stabilit ancheta, cauza exploziei la a patra unitate a fost hidrogenul, care a venit prin sistemul de ventilație de la a treia unitate, atunci când aceasta din urmă evacua mediul din izolație. Nu era nicio sursă de hidrogen la a patra unitate în sine, combustibilul din reactor era descărcat și era suficientă apă în bazinul de combustibil uzat [98] .

Masao Yoshida a aflat despre explozie la scurt timp după șase dimineața, dar nu era încă conștient de distrugerea celui de-al patrulea bloc. Citirile senzorului de presiune din camera de condensare a celei de-a doua unități de putere au scăzut în același timp la zero, iar Yoshida a considerat că explozia a avut loc în incinta unității nr. 2 [99] [100] . Acest lucru l-a forțat să instruiască angajații să se ascundă în locuri cu cel mai scăzut fond posibil de radiații în apropierea centralei nucleare Fukushima Daiichi până când situația se va stabiliza. Cu toate acestea, la ora șapte dimineața, 650 de oameni au plecat în schimb spre centrala nucleară Fukushima-daini [101] [102] . De ceva timp, au mai rămas doar 50 de angajați pentru a elimina accidentul : conducătorii centrului de criză, ingineri și muncitori, a căror prezență era necesară [100] . Personalul evacuat a început să se întoarcă la centrala nucleară abia până la prânzul aceleiași zile [101] .

Nu a avut loc nicio explozie la blocul doi al gării. Deși combustibilul a fost deteriorat și o reacție abur-zirconiu era în desfășurare, hidrogenul format a scăpat în atmosferă prin panoul deblocat al clădirii reactorului. Panoul a fost smuls din locul său și a căzut pe acoperișul unei clădiri alăturate după o explozie la unul dintre blocurile învecinate [103] [104] . Cu toate acestea, Unitatea 2 ar fi putut fi sursa unei mari eliberări în mediu atunci când reținerea sa a fost probabil depresurizată între 0700 și 1100 [103] [105] .

Stabilizarea stației

După 15 martie, atenția s-a concentrat asupra bazinelor de combustibil nuclear uzat, deoarece se presupunea că, fără răcire, nivelul apei din acestea ar putea scădea semnificativ. Unitatea nr. 4 a reprezentat cel mai mare risc în acest sens, deoarece bazinul său conținea ansambluri de combustibil care au fost descărcate abia recent din reactor și, în consecință, aveau cea mai mare căldură degajată de energie reziduală. Cu toate acestea, văzut de la un elicopter, bazinul blocului nr. 4 s-a dovedit a fi plin - datorită faptului că în timpul realimentării cu combustibil a fost conectat la puțul reactorului, creând o sursă suplimentară de apă. S-a acordat prioritate blocului nr.3, starea acestuia fiind lăsată în dubiu din cauza blocajelor structurilor care au interferat cu controlul. Au fost încercate mai multe metode pentru a livra apă în bazine: cu ajutorul elicopterelor și diferitelor mașini de pompieri ale Departamentului de Pompieri din Tokyo, poliției și Forțelor de Autoapărare Japoniei. Datorită preciziei scăzute a acestor metode, acestea au fost abandonate în favoarea utilizării echipamentelor de construcții - pompe de beton , echipate cu un braț flexibil și lung, care a făcut posibilă direcționarea cu precizie a apei la locul potrivit [106] .

Înainte de accident, energie electrică a fost livrată la CNE prin șapte linii cu tensiuni de 66, 275 și 500 kV. La stație, acesta a fost redus la 6,9 kV, 480 V și 100 V și a fost folosit de diverse echipamente [13] [107] . Cutremurul și tsunamiul au afectat atât echipamentele de înaltă tensiune de la substații , cât și convertizoarele și aparatele de comutare de la centrala nucleară în sine [108] . Abia după livrarea aparatelor de comutație și transformatoare mobile, precum și la pozarea cablurilor temporare, alimentarea externă a unităților de putere 1 și 2 a fost restabilită pe 20 martie, la 9 zile de la începerea accidentului, iar alimentarea cu energie electrică a unitățile a 3-a și a 4-a au fost înființate la 26 martie, la 14 zile după pană [109] .

Pe 4 aprilie, pentru a asigura pomparea apei puternic radioactive din structurile subterane ale unităților electrice nr. 1, 2 și 3, TEPCO a anunțat deversarea forțată în mare a aproximativ 10 mii de tone de apă slab radioactivă din depozitarea deșeurilor radioactive de către stație. Această măsură a fost necesară pentru a elibera volumul pentru apă foarte activă, iar guvernul japonez a dat permisiunea pentru operațiune. Potrivit TEPCO, eliberarea de apă ar putea adăuga doar 0,6 mSv la doza de radiație pentru o persoană care ar locui în apropierea stației [110] .

Pe 17 aprilie 2011, TEPCO a publicat un program de măsuri care vizează stabilizarea situației la centralele nucleare. Ca urmare a implementării programului, acesta trebuia să realizeze o reducere stabilă a ratei dozei de radiație și să controleze descărcarea de substanțe radioactive [111] . În acest scop, începând cu 27 iunie 2011, răcirea reactoarelor a început să se efectueze în circuit închis: apa care curgea din reactoare a pătruns în clădirile turbinelor unităților de putere, de unde a fost preluată de pompe, curățată pe filtre și trimis înapoi la reactoare [112] . În plus, învelișurile blocurilor nr. 1-3 au fost umplute cu un gaz inert, azot [113] .

După tsunami, explozii și prăbușirea structurilor, sistemele obișnuite de răcire a piscinei au devenit inoperabile. Pentru fiecare dintre unitățile de alimentare au trebuit instalate circuite suplimentare de apă de răcire, conectate la conductele stației conservate. Schema a inclus un schimbător de căldură care separa apa din piscină și apa de răcire, pompe și mici turnuri de răcire cu ventilator care elimina căldura din mediu. Primul astfel de sistem pentru blocul nr. 2 a fost lansat pe 2 iunie, iar pe 10 august a fost stabilită ultima răcire a bazinului blocului nr. 1 conform acestei scheme [114] .

Pe 16 decembrie 2011, etapa accidentului a fost încheiată oficial [115] când reactoarele distruse au fost transferate într-o stare „echivalentă rece”, în care temperatura mediului din interiorul imobilului s-a stabilizat sub 100 °C [112] . Conform Scalei Internaționale de Eveniment Nuclear (INES), accidentului i s-a atribuit nivelul maxim, al 7-lea - „Accident major”, care anterior a fost atribuit o singură dată în timpul accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl [116] [117] [118] .

Evacuare

Cutremurul devastator și tsunami-ul au dus la eșecul majorității posturilor staționare de monitorizare a radiațiilor, iar starea proastă a drumurilor a împiedicat foarte mult explorarea radiațiilor cu ajutorul vehiculelor [119] . În plus, după deconectarea CNE, echipamentul dozimetric al acesteia nu a funcționat și, în consecință, nu au existat date inițiale pentru calcularea consecințelor unei eliberări [120] . Din aceste motive, în primele zile ale accidentului, selecția zonelor de evacuat s-a bazat pe starea tehnică a stației în sine, și nu pe o evaluare a consecințelor radiologice pentru populație [121] . Primul ordin de evacuare din zona de 3 km, emis pe 11 martie, a fost determinat de necesitatea de a ventila carcasele sub presiune ale Unităților 1 și 2. Cu toate acestea, întârzierea îndelungată a acestei operațiuni a provocat îngrijorări suplimentare, iar după ora 05:00 a lunii martie 12, zona de evacuare a fost extinsă pe o rază de 10 km de la centrala nucleară. Deteriorarea în continuare a situației, exploziile la blocurile nr. 1, 3 și 4 au dus la o nouă extindere a zonei închise. Pe 15 martie, dimensiunea sa a fost limitată la o rază de 20 km față de gară, iar locuitorilor din zona de 30 de kilometri li s-a ordonat să rămână în interior [122] .

În ciuda drumurilor distruse și a ambuteiajelor, evacuarea a decurs destul de repede. Mulți rezidenți și-au părăsit casele în câteva ore de la aflarea ordinului. Pe de altă parte, din cauza extinderii rapide a granițelor zonei închise, mulți au fost nevoiți să-și schimbe de mai multe ori locul de reședință. Astfel, 20% dintre locuitorii orașelor cele mai apropiate de centrala nucleară au fost nevoiți să se mute de peste șase ori. Evacuarea completă din zona de 20 km a durat trei zile [123] . Adăpostirea temporară în locuințe nu este o măsură de protecție pe termen lung, dar instrucțiunea privind adăpostirea rezidenților în zona de 30 de kilometri a rămas în vigoare până pe 25 martie, iar locuitorilor nu li s-a explicat cum să se comporte într-o astfel de situație. Acest lucru a dus la o încălcare gravă a condițiilor de viață ale populației. Așadar, în orașul Iwaki , toate magazinele au fost închise și abia până la 21 martie, guvernul a organizat livrarea de alimente și medicamente în oraș [124] .

La momentul accidentului, aproximativ 2.220 de pacienți erau tratați la unități de sănătate dintr-o zonă de 20 de kilometri de centrala nucleară. Datorită faptului că un accident grav la o centrală nucleară a fost considerat puțin probabil, doar un spital a pregătit un plan de răspuns în cazul unui accident de radiații. Personalul medical nu era pregătit să evacueze un număr mare de pacienți, dintre care unii au necesitat îngrijire constantă și nu se puteau deplasa independent. Așadar, pe 14 martie, în timpul evacuării clinicii de psihiatrie Futaba , a fost necesară transportarea persoanelor pe o distanță de aproximativ 230 de kilometri. Trei persoane au murit pe drum și alte 11 au murit a doua zi din cauza lipsei de îngrijiri medicale. Din cauza proastei organizări a evacuării, patru pacienți au murit chiar în clinică, iar unul a dispărut. Un total de 51 de decese legate de evacuarea spitalelor au fost raportate în aprilie 2011 [125] .

În cursul monitorizării continue a radiațiilor, au fost identificate zone contaminate din afara zonei de excludere de 20 de kilometri. Aceste zone s-au întins în direcția nord-vest de-a lungul traseului de eliberare din 15 martie, ca urmare a depunerii de substanțe radioactive de către ploaie pe suprafața pământului. Pe 22 aprilie, guvernul japonez a inclus aceste teritorii, unde dozele prognozate pentru populație depășeau 20 mSv pe an, au fost incluse în zona de evacuare. Evacuarea în sine a fost efectuată o lună mai târziu [126] [127] .

În total, peste 164 de mii de persoane au primit statutul de evacuați [128] [129] , iar până în 2020, 39 de mii dintre ei încă nu s-au putut întoarce la casele lor [130] . Potrivit estimărilor guvernului prefectural Fukushima și Agenției de Reconstrucție din Japonia, responsabilă pentru refacerea zonelor afectate de dezastre naturale și provocate de om, în anii de după accident, stresul fizic și psihologic, lipsa îngrijirilor medicale a dus la prematur moartea a 2304 persoane [131] , în mare parte persoane în vârstă [132 ] .

Consecințe radiologice

Eliberarea inițială a materialelor radioactive în atmosferă a avut loc între 12 și 14 martie și a fost cauzată de depresurizarea din izolarea și exploziile de la Unitățile 1 și 3. Această eliberare s-a extins spre est și a fost dispersată peste ocean. Principalul impact asupra contaminării suprafeței de uscat a Japoniei a fost exercitat de substanțele radioactive din izolarea celei de-a doua unități de putere după depresurizarea acesteia pe 15 martie [133] . În urma schimbării vântului, direcția de degajare s-a schimbat de la sud la nord-vest, iar în seara zilei de 15 martie, ploaia care a început a dus la depunerea de substanțe radioactive la suprafață [134] . După 23 martie, emisiile atmosferice au scăzut semnificativ și au avut un efect redus asupra poluării Japoniei [134] .

Cea mai mare parte a eliberării a fost alcătuită din gaze inerte și elemente volatile, care au fost complet eliberate din combustibil în timpul topirii acestuia. Eliberarea în mediu a mai multor componente refractare ale combustibilului nuclear, cum ar fi stronțiul și plutoniul , a fost extrem de limitată. În total, până la 32 PBq de krypton-85 , până la 12 mii PBq de xenon-131, până la 400 PBq de iod-131 și până la 20 PBq de cesiu-137 au fost eliberate în atmosferă [135] . Cantitatea specificată de iod și cesiu a reprezentat aproximativ 20% din eliberarea izotopilor corespunzători în timpul accidentului de la Cernobîl [136] [137] . Aproximativ 80% [138] din eliberarea atmosferică a fost transportată cu mult dincolo de zona de coastă, unde substanțele radioactive s-au așezat treptat la suprafața oceanului și au fost preluate de curenții transoceanici [138] .

Eliberarea principală de apă radioactivă în ocean a avut loc în prima lună de la începutul accidentului. În total, s-au scăpat până la 20 PBq de iod-131 și până la 6 PBq de cesiu-137, ponderea altor izotopi a fost mult mai mică. În primul rând, apele de coastă au fost contaminate: concentrația de substanțe radioactive în apă la o distanță de 30 km de centrala nucleară s-a dovedit a fi de 1000 de ori mai mică decât în ​​apropierea acesteia [139] [140] . În 2013, cesiu-137 de origine Fukushima a fost detectat în apele platoului continental canadian la concentrații de 0,5 Bq /m³, ceea ce este mai mic decât concentrația globală de radioceziu din ocean de 1 Bq/m³ [141] .

Ca urmare a accidentului, populația Japoniei a fost supusă unei expuneri suplimentare. Doza medie efectivă a populației evacuate, în funcție de timpul petrecut în zona de excludere, a fost de 6...10 mSv pentru primul an după accident. Locuitorii Prefecturii Fukushima au primit doze în medie sub 4 mSv, iar expunerea majorității populației Japoniei a fost comparabilă cu expunerea din fond natural sau mult mai mică [142] . Cei 25.000 de muncitori implicați în lichidarea accidentului de la începutul acestuia până în octombrie 2012 au primit în medie doze de 12 mSv. Din acest număr, 173 de angajați au primit doze de peste 100 mSv, iar șase angajați TEPCO au depășit 250 mSv [143] [144] [145] . Supraexpunerea acestor șase angajați s-a datorat în principal inhalării de iod radioactiv-131 [146] . În același timp, patru angajați au purtat aparate respiratorii rezistente la praf în loc de aparate respiratorii cu cărbune activat din cauza lipsei acestora din urmă în primele zile ale accidentului [147] .

În timpul accidentului nu a fost înregistrat nici un caz de boală acută de radiații . În viitor, conform estimărilor AIEA și OMS , creșterea bolilor oncologice cauzate de accident va fi extrem de mică, iar numărul de boli induse de radiații va fi o mică parte din numărul de cancere spontane [148] .

Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării din Japonia, împreună cu TEPCO, a implementat un program de sprijin medical pentru lucrătorii de urgență. Toți angajații, inclusiv cei care și-au schimbat locul de muncă, sunt supuși controalelor medicale regulate pentru depistarea bolilor profesionale. Ministerul a format un set de criterii conform cărora boala rezultată poate fi privită ca o consecință a expunerii accidentale (deși este imposibil să distingem în mod fiabil cancerul indus de radiații de cancerul spontan). În acest caz, victimele au dreptul să primească plăți de asigurare. Până la începutul anului 2020, trei cazuri de leucemie , două cazuri de cancer tiroidian și un caz de cancer pulmonar au fost confirmate oficial în acest fel , ducând la decesul unei persoane în 2018. Acest deces este primul care este atribuit accidentului [149] .

Comisia Comitetului Științific pentru Efectele Radiațiilor Atomice (SCEAR) de la ONU a evaluat și impactul accidentului asupra florei și faunei. Potrivit comisiei, este imposibil să se excludă complet modificările biomarkerilor din biotele individuale , în special în zonele puternic poluate în primele două luni ale accidentului, dar perturbările la scara populațiilor sunt puțin probabile [150] . În 2011, un grup de cercetători japonezi a descoperit anomalii fiziologice și genetice la mai mulți fluturi din specia Zizeeria maha , care aparține familiei porumbeilor , care este cel mai frecvent în Japonia. Unii indivizi care locuiesc în prefectura Fukushima au suferit daune sub forma unei scăderi a aripilor și a unei deformări a ochilor [151] . Potrivit UNSCEAR, este imposibil să se judece fără echivoc relația acestor fenomene cu consecințele accidentului [152] .

Cauzele accidentului

Ancheta și constatările acesteia

Pentru a dezvălui circumstanțele și cauzele dezastrului, au fost publicate multe lucrări. În Japonia însăși, patru investigații la scară largă [153] au fost efectuate independent una de cealaltă , ale căror rezultate au fost prezentate în 2012. Acestea sunt rapoarte ale proprietarului centralei nucleare, Tokyo Electric Power Company (TEPCO), o comisie de cabinet, o comisie parlamentară și așa-numita comisie independentă [154] . Acesta din urmă a fost creat la inițiativa lui Funabashi Yoichi, redactor-șef al ziarului Asahi Shimbun ; Comisia a fost prezidată de Koichi Kitazawa, fost șef al Agenției Japoneze pentru Știință și Tehnologie [155] . Ulterior, în 2015, a fost publicat un raport al directorului general al AIEA cu privire la accident. Raportul a fost întocmit cu implicarea experților internaționali [156] .

Deși un cutremur devastator și un tsunami au fost numite drept cauza imediată a accidentului, totuși, potrivit comisiei guvernamentale, deficiențele măsurilor de răspuns în caz de urgență au dus la nepregătirea completă a stației pentru impactul elementelor și au determinat amploarea dezastrului. [157] .

Inițial, TEPCO a susținut că posibilitatea unui tsunami de această amploare se afla în afara domeniului ipotezelor rezonabile [158] . Totuși, raportul final a recunoscut că „evaluarea tsunami-ului a ajuns să fie nesatisfăcătoare, iar cauza principală a accidentului este pregătirea insuficientă pentru impactul tsunami-ului” [159] .

Comisia parlamentară a numit în mod explicit dezastrul „facut de om” în sensul că, deși deficiențele de siguranță ale centralelor nucleare, în special în ceea ce privește dezastrele naturale, au fost identificate chiar înainte de 2011, nici TEPCO, nici autoritățile de reglementare, nici ministerul de resort nu au făcut-o. orice pentru a le elimina. [160] . Șeful comisiei, Kiyoshi Kurokawa, în prefața sa la versiunea în limba engleză a raportului, a scris: „Trebuie să recunoaștem, și acest lucru este deosebit de dureros, că acest dezastru este „fabricat în Japonia”. Cauzele sale cele mai profunde provin din cultura japoneză însăși: supunerea noastră reflexivă, refuzul nostru de a pune sub semnul întrebării conducerea, aderarea noastră la „urmarea unui program dat”, grupismul nostru și izolarea noastră .

CI a atras atenția asupra „mitului securității” care a dominat întreaga industrie nucleară din Japonia. În industrie în sine, în agenția de reglementare și în mintea autorităților locale, ideea că centralele nucleare ar putea reprezenta un pericol grav nu a fost permisă. Aceasta a condus la faptul că accidentele grave în stații nu au fost considerate probabile și nu s-au făcut pregătiri pentru acestea [162] .

Reziliența centralelor nucleare la dezastre naturale

Fukushima Daiichi a fost una dintre primele centrale nucleare construite în Japonia, într-o perioadă în care seismologia era încă într-un stadiu incipient al dezvoltării sale [163] . Evaluarea probabilității unor dezastre naturale majore , la care stația era obligată să le reziste, a fost efectuată pe baza dovezilor istorice ale cutremurelor și tsunami-urilor care au avut loc pe o perioadă de aproximativ patru sute de ani [164] . Conform datelor colectate , Prefectura Fukushima a fost una dintre regiunile cele mai puțin active din punct de vedere seismic din Japonia [165] . Determinarea sarcinilor posibile asupra structurilor și echipamentelor centralelor nucleare sa bazat pe cutremure cu magnitudinea de aproximativ șapte [166] , iar înălțimea maximă a unui posibil tsunami s-a presupus a fi de 3,1 metri [167] .

Înălțimea inițială a coastei aleasă pentru construcția centralei nucleare a fost de 30-35 de metri deasupra nivelului mării. Pe baza dorinței de reducere a sarcinilor seismice asupra echipamentelor, nivelul amplasamentului industrial al stației a fost coborât la un marcaj de 10 metri, în timp ce o parte a echipamentului de pompare de coastă s-a dovedit a fi la doar 4 metri deasupra nivelului apei [167] . De asemenea, a făcut posibilă economisirea în funcționarea sistemelor de răcire a centralelor nucleare care preiau apă de mare, chiar dacă în timpul construcției a fost necesară prelevarea semnificativă de probe de sol [168] .

Abordarea descrisă a evaluării riscurilor a fost tipică pentru perioada anilor 60 și 70 ai secolului XX. Cu toate acestea, chiar și atunci, standardele internaționale ale AIEA recomandau crearea unei marje de siguranță prin creșterea magnitudinii cutremurului sau prin plasarea presupusului său epicentru mai aproape de amplasamentul centralei. Nu s-au făcut astfel de ipoteze în proiectarea Fukushima Daiichi, iar evaluarea impactului seismic și a tsunami-urilor asociate sa bazat exclusiv pe date istorice [169] [170] . De asemenea, nu au fost luate în considerare cazurile de cutremure grave de magnitudinea 9 în regiuni cu o structură tectonă similară ( cutremurele din Chile și Alaska ) [171] [172] . Începând cu anii 1990, în practica internațională, la evaluarea probabilității cutremurelor, au fost luate în considerare și caracteristicile geotectonice ale regiunii, care arată potențialul de activitate seismică. În același timp, s-a constatat că cutremure mari pot avea loc în medie o dată la 10.000 de ani, iar dovezile istorice pentru perioade mai scurte nu sunt întotdeauna suficiente pentru a evalua riscul [169] [173] .

Nu existau cerințe în legislația nucleară a Japoniei care să oblige proprietarii de centrale nucleare să efectueze periodic reevaluări de siguranță și modernizarea corespunzătoare a centralelor, ținând cont de rezultatele noilor studii, iar până la începutul anilor 2000 nu a existat o reevaluare a riscurilor asociate cutremurelor. și tsunami [5] . După marele cutremur Hanshin-Awaji din 1995, preocuparea publicului cu privire la pregătirea structurilor de inginerie pentru cutremure a crescut semnificativ [174] . Printre altele, acest lucru a obligat agenția de reglementare japoneză, deși cu o întârziere semnificativă, să își actualizeze documentele de orientare privind evaluarea rezistenței seismice a centralelor nucleare. După lansarea standardelor actualizate în 2006, Agenția pentru Siguranță Nucleară și Industrială a cerut organizațiilor care operează să confirme conformitatea centralelor nucleare cu noile cerințe [175] . La reevaluarea riscurilor au fost utilizate atât cele mai recente date despre cutremure din trecut, cât și date privind structurile tectonice potențial seismogenice [176] . Sarcinile de proiectare de la cutremure asupra echipamentelor centralei au fost semnificativ crescute, dar în unele cazuri s-au dovedit a fi și mai mici decât cele experimentate de centrala nucleară în 2011 [177] .

Din momentul în care centrala a fost construită și până în 2002, nu au fost făcute reevaluări legate de pericolul de tsunami pentru centrala nucleară Fukushima Daiichi. Agenția de reglementare japoneză nu a prezentat niciodată o cerință legislativă de revizuire a pericolului de tsunami [178] , deși s-a recunoscut că posibilitatea inundațiilor nu poate fi exclusă complet [179] . Activitatea TEPCO în această direcție a fost declanșată în mare măsură de apariția standardelor în domeniul metodelor numerice de calcul al înălțimii valurilor de tsunami, propuse de Societatea Inginerilor Civili din Japonia [180] . În 2002-2009, TEPCO a efectuat o serie de calcule, obținând valoarea înălțimii maxime a valurilor de tsunami în zona centralei nucleare Fukushima Daiichi egală cu 6,1 m [181] . Principalul dezavantaj al tehnicii a fost alegerea limitată a epicentrelor de cutremur - surse de tsunami, a căror listă s-a bazat pe date istorice, ca urmare a căror surse cu o magnitudine mai mare de opt în zona șanțului Japoniei vizavi de coasta Fukushima nu au fost luate în considerare [182] .

În anii 2000, TEPCO a primit informații care pun la îndoială corectitudinea estimărilor de înălțime acceptate pentru tsunami. Astfel, în iulie 2002, Autoritatea Centrală pentru Promovarea Cercetării Seismologice (HERP) a sugerat posibilitatea unui cutremur major oriunde de-a lungul șanțului Japoniei [183] ​​​​. Mai târziu, în 2009, un nou studiu al cutremurului Jogan Sanriku din 869 a arătat că tsunami-ul rezultat ar fi putut afecta zona centralei nucleare Fukushima Daiichi [184] . TEPCO a folosit aceste surse în calcule de probă care au arătat posibilitatea unor valuri de tsunami de 8 metri înălțime [185] de la o sursă similară cutremurului Jogan-Sanriku și la mai mult de 15 metri de o sursă propusă de HERP [186]

Compania a fost foarte sceptică în privința rezultatelor, deoarece acestea nu au fost obținute conform metodologiei general acceptate [187] , astfel încât riscul de dezastre naturale catastrofale, depășind semnificativ ipotezele de proiectare, nu a fost luat în considerare în mod serios de conducerea TEPCO [188] . Ulterior, vicepreședintele TEPCO, Sakae Muto, a explicat poziția companiei astfel: „Am considerat că implementarea măsurilor de protecție împotriva dezastrelor naturale nu necesită grabă, întrucât astfel de dezastre apar mai rar de o dată la sută de ani. Funcționarea reactorului durează mai puțin” [184] . Ca urmare, TEPCO a apelat la Societatea Japoneză a Inginerilor Civili pentru analize suplimentare, iar în 2011, această activitate era încă în desfășurare. Nu au fost luate măsuri intermediare pentru a proteja centralele nucleare de astfel de impacturi extreme [189] . Marele Cutremur din Japonia de Est a depășit chiar și estimările maxime. Lungimea faliei care a provocat cutremurul a fost atât de mare încât a provocat mai multe valuri de tsunami deodată, care, ajungând la centrala nucleară, s-au întărit reciproc. O astfel de situație nu fusese niciodată analizată înainte de evenimentele din 2011 [190] .

Nu toți proprietarii de centrale nucleare din Japonia au privit pericolul de tsunami în același mod în care a făcut-o TEPCO. În 2007, Compania Japoneză de Energie Atomică (JAPC), care operează Centrala Nucleară Tokai , a primit o hartă a unei posibile inundații de tsunami emisă de Prefectura Ibaraki . Conform hărții, în zona centralei nucleare, înălțimea valurilor de tsunami ar putea fi de 5,72 metri, în timp ce înălțimea structurilor de protecție ale centralei nucleare a fost de 4,91 metri. Conducerea JAPC nu a pus sub semnul întrebării datele furnizate de prefectură, în schimb a fost ridicat un nou baraj de protecție înalt de 6,11 metri în fața gării. În timpul cutremurului din 2011, înălțimea efectivă a valului a fost de 5,4 metri [191] .

Pregătirea centralei nucleare pentru deconectare

Probabilitatea pierderii alimentării externe a fost luată în considerare în proiectarea stației, care avea în acest caz 13 generatoare diesel cu rezervă de combustibil pentru două zile de funcționare [192] și seturi de baterii DC. Aceste sisteme au fost puse în funcțiune cu succes după cutremur, care nu părea să fi avut un impact semnificativ asupra funcțiilor lor. Totuși, amplasarea majorității echipamentelor în subsol a dus la faptul că, după inundarea locului de către valul de tsunami, sursa de alimentare de rezervă a stației a fost aproape complet pierdută. Doar Unitatea 6 a păstrat surse de curent alternativ și curent continuu, în timp ce unitățile 3 și 5 au avut doar puterea bateriei disponibilă [193] . Din cauza distrugerii de la cutremur și tsunami, sursa externă de alimentare a fost restabilită la numai 9 zile de la începerea accidentului [109] .

Legislația japoneză privind siguranța nucleară nu impunea, în principiu, organizației de exploatare să ia în considerare cazurile de întreruperi lungi și de oră a centralelor. În 1991-1993, în urma publicării în Statele Unite ale Americii a „Raportului privind evaluarea accidentelor cu pierderea alimentării cu energie la centralele nucleare” [194] , Comisia de Securitate Nucleară din Japonia a inițiat examinarea unei probleme similare cu privire la centrale nucleare subordonate. Discuția a avut loc cu ușile închise și cu implicarea operatorilor CNE în calitate de consultanți. Drept urmare, s-a ajuns la concluzia că, în ciuda consecințelor foarte grave ale unei întreruperi de curent de mai multe ore, probabilitatea ca o astfel de întrerupere să dureze mai mult de 30 de minute [192] este extrem de scăzută datorită fiabilității ridicate a rețelelor electrice și a echipamentelor de așteptare din Japonia. a centralelor nucleare. Nu au fost aduse modificări documentelor de guvernare. Ulterior, șeful Comisiei de siguranță nucleară, Haruki Madarame, la o ședință a Comisiei parlamentare de investigare a accidentului, și-a cerut scuze pentru o astfel de organizare a activității autorității de reglementare nucleară [195] .

TEPCO însuși era conștient de vulnerabilitatea sistemului extern de alimentare cu energie la impactul cutremurelor, dar nu se grăbea să ia măsurile corespunzătoare. Până în 2020, compania a planificat să modernizeze substația Shin-Fukushima și liniile electrice de la aceasta la centrala nucleară Fukushima-1, în conformitate cu cerințele de rezistență seismică, precum și să crească rezerva de combustibil a generatoarelor diesel pentru a asigura funcționarea autonomă a acestora pentru mai mult timp. peste șapte zile. Până la momentul accidentului, aceste măsuri nu fuseseră puse în aplicare [196] .

Astfel, scoaterea completă de sub tensiune a centralei (inclusiv defectarea surselor de rezervă), care a afectat semnificativ desfășurarea evenimentelor în timpul accidentului, nu a fost luată în considerare în niciun fel la evaluarea siguranței acesteia, ceea ce, însă, potrivit AIEA, este tipic pentru majoritatea centralelor nucleare aflate în funcțiune în prezent [197] .

Consecințe economice

Costuri directe

Costurile directe ale eliminării consecințelor accidentului includ costul demontării centralei nucleare și al decontaminării zonelor contaminate, precum și plăți de compensații către populație și companii comerciale. În 2013, aceste costuri au fost estimate la 11 trilioane de yeni, ulterior, în 2016, prognoza a fost majorată la 22 de trilioane de yeni [198] [199] [200] . În 2019, think tank-ul Japan Economic Research Center din Tokyo și-a prezentat estimarea costurilor estimate pentru curățarea accidentului, în care totalurile s-au dovedit a fi semnificativ mai mari decât cele oficiale. Agenția estimează că costul tuturor lucrărilor va fi de la 35 la 81 de trilioane de yeni, în funcție de metoda aleasă de eliminare a volumelor acumulate de apă radioactivă. Costul plăților compensațiilor către victime a fost estimat la 10 trilioane de yeni față de 8 trilioane aprobate de Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei [201] [202] . De fapt, până la începutul anului 2020, populației și companiilor comerciale afectate de evacuare și achiziție de terenuri au fost plătite despăgubiri de peste 9 trilioane de yeni [203] . Potrivit statisticilor, o familie de patru persoane a primit în medie aproximativ 90 de milioane de yeni, dintre care 49,1 milioane pentru bunuri imobiliare, 10,9 milioane pentru venituri pierdute și 30 milioane de yeni pentru daune morale. Acești bani nu sunt impozitați [204] .

Aceste costuri au depășit cu mult capacitatea TEPCO și pun compania în pericol de faliment. În 2011, pentru a sprijini financiar TEPCO și, în consecință, a capacității acesteia de a efectua plăți de despăgubiri către victime, a fost creat un fond special, al cărui buget se bazează pe fonduri de stat (venituri fiscale). Se are în vedere ca TEPCO și alți proprietari de CNE să ramburseze în cele din urmă statului aceste costuri prin plăți regulate, ceea ce va duce însă la o oarecare creștere a costului energiei electrice pentru consumatori. După crearea fondului, participarea statului la gestionarea și finanțarea TEPCO a depășit 50%, ceea ce a însemnat naționalizarea acestuia . Pentru a minimiza costurile, compania a suferit restructurari , concedieri și reduceri ale salariilor angajaților și bonusurilor de conducere [205] [206] [207] [208] .

Industria energetică

După mai 2011, toate unitățile nucleare din Japonia au fost închise, ceea ce a dus la o lipsă de energie electrică și a forțat guvernul să ia măsuri dure pentru a o salva, reducând consumul în vara lui 2011 cu o medie de 15% față de 2010 . 209] . Până în 2011, ponderea energiei nucleare în balanța energetică a Japoniei era de 30%. După accident , Partidul Democrat din Japonia a propus o strategie de eliminare completă a energiei nucleare până în 2040. Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei estimează că înlocuirea energiei nucleare cu energie termică ar crește costul de producere a energiei electrice cu 38 de miliarde de dolari pe an. După victoria Partidului Liberal Democrat la alegerile de la sfârșitul anului 2012, guvernul a urmat un curs spre repornirea treptată a centralelor nucleare închise și menținerea ponderii energiei nucleare la nivelul de 20% [209] .

Repornirea centralelor nucleare a devenit posibilă numai după reevaluarea siguranței acestora, mai ales în raport cu influențele externe, în timpul așa-numitelor „testuri de rezistență”. În plus, a fost necesară obținerea acordului autorităților locale pentru a relua funcționarea stațiilor. Costurile de repornire au fost semnificative, variind de la 700 de milioane de dolari la un miliard de dolari per unitate de putere. Potrivit Japan Atomic Forum JAIF, până în 2017 costul total al acestor lucrări a depășit 17 miliarde de dolari. Până în 2021, doar 10 din cele 54 de unități de putere care funcționează până în 2011 au fost repornite. Toate sunt echipate cu reactoare de tip PWR . Repornirea reactoarelor cu apă fierbinte a necesitat o mai mare modernizare asociată cu instalarea sistemelor de tratare a efluenților de reținere. În general, procesul de reluare a funcționării centralelor nucleare este mai lent decât se aștepta, în special datorită apariției unor cerințe din ce în ce mai noi ale autorităților de supraveghere [209] .

Datorită înlocuirii centralelor nucleare cu centrale termice, dependența Japoniei de combustibilii fosili a crescut de la 81% în 2010 la 89% în 2016, ceea ce este comparabil cu perioada de dinaintea crizei petrolului din 1973 , când ponderea combustibililor fosili în bilanțul energetic al țării a fost de 94% [210] . Pentru a diversifica industria energiei electrice în 2012, Japonia a introdus tarife de alimentare stimulatoare , care au accelerat dezvoltarea energiei regenerabile . Principala creștere a venit din centralele solare , capacitatea lor totală a crescut de la 370 MW în 2010 la 53,8 GW în 2019. În structura producției de energie electrică, ponderea stațiilor solare a fost de 7,4%, iar ponderea tuturor surselor regenerabile a fost de 18,5% [211] .

Agricultura, industria alimentara

După accident, 53 de țări și Uniunea Europeană au impus o interdicție a importului de produse agricole și alimente din Japonia. Până în 2020, în majoritatea țărilor, restricțiile au fost complet ridicate, dar în unele au rămas atât sub forma unei interdicții de livrare a mărfurilor din anumite prefecturi, cât și sub forma unei cerințe de a însoți mărfurile cu un certificat de control pentru conţinutul de radionuclizi [212] [213] . În Japonia însăși, în ciuda controalelor stricte, cererea de produse din nordul Honshu a scăzut semnificativ din cauza preocupărilor consumatorilor. De-a lungul anilor, factorul accident de radiații a fost treptat „uitat” la alegerea alimentelor, totuși, în 2017, prețurile la produsele din Fukushima au rămas sub prețurile pieței [214] . După ce au scăzut la 2,4 tone în 2012 și până în 2017, exporturile agricole din Fukushima au rămas sub nivelurile din 2010 [215] [216] [217] . Industria pescuitului a suferit cel mai mult în urma accidentului de la centrala nucleară. Chiar și în 2016, la 5 ani de la accident, valoarea capturii din Fukushima a fost de 461 de milioane de yeni, față de 11 miliarde de dinaintea accidentului [208] [218] .

Refacerea zonelor contaminate

Ca urmare a măsurilor de protejare a populației de consecințele unui accident de radiații, în 2011 a fost înființată o zonă de evacuare în jurul centralei nucleare Fukushima Daiichi, unde expunerea prognozată a populației ar putea depăși 20 mSv pe an. Această zonă includea teritorii pe o rază de 20 km de la stație, precum și terenurile care au căzut în zona traseului de ejecție „nord-vest” [219] . Suprafața totală a zonei de evacuare, care a afectat unsprezece municipii, era de aproximativ 1150 km² [220] . Ulterior, în funcție de nivelul de poluare, aceste teritorii au fost împărțite în trei zone. Primele sunt așa-numitele „zone greu de returnat”, unde doza de radiație proiectată nu va scădea sub 20 mSv/an în cinci ani sau nu va depăși deja 50 mSv/an. Al doilea sunt zonele cu interdicție de locuire, în care doza prevăzută este mai mare de 20 mSv pe an, dar în care se vor efectua sistematic lucrări de restaurare. În cele din urmă, a treia zonă este formată din zone în care se vor face pregătiri pentru întoarcerea rezidenților și în care, din decembrie 2011, doza de radiații proiectată este sub limita de 20 mSv/an [221] . Conform deciziilor luate de guvernul japonez, anularea ordinelor de evacuare este posibilă în mai multe condiții. În primul rând, doza anuală efectivă de radiații primită de populație trebuie redusă sub 20 mSv. În al doilea rând, trebuie restabilită infrastructura necesară rezidenței permanente. Și în al treilea rând, administrația prefecturii, a municipalităților și a locuitorilor ar trebui consultate în consecință [221] .

Demararea lucrărilor de decontaminare a fost inițiată în decembrie 2011 prin eforturile Forțelor de Autoapărare și ale Ministerului Mediului din Japonia. Sarcina principală la prima etapă a fost decontaminarea birourilor administrațiilor municipale și a centrelor comunitare, care trebuiau să devină baze pentru desfășurarea ulterioară a lucrărilor [222] . Apoi, deja de la jumătatea anului 2012, a început decontaminarea pe scară largă a teritoriilor în municipiile afectate. Suprafețele clădirilor și drumurilor au fost curățate de contaminare prin metode tradiționale: apă sub presiune și curățare. Decontaminarea solului a constat în îndepărtarea stratului superior al acestuia și umplerea ulterioară cu pământ „curat”. În același timp, s-au acumulat volume semnificative de sol radioactiv. Pentru depozitarea acestuia au fost create multe locuri de depozitare temporară în fiecare municipiu. La finalizarea lucrărilor la orice amplasament, deșeurile acumulate pe amplasamentul temporar au fost transportate într-o unitate de depozitare provizorie, pentru care a fost alocată o suprafață de 1600 de hectare în jurul șantierului centralei nucleare Fukushima Daiichi. Eliminarea finală a deșeurilor acumulate este planificată în afara teritoriului Prefecturii Fukushima la 30 de ani de la crearea depozitului temporar [223] [224] .

Prima municipalitate în care s-a finalizat decontaminarea teritoriului a fost orașul Tamura la 29 iunie 2013 [225] , iar până în martie 2017 au fost finalizate lucrările în toate cele 11 municipii [226] . Drept urmare, rata dozei a scăzut față de 2011 cu o medie de 65%, adică s-a dovedit a fi mai mică decât dacă ar fi scăzut doar din cauza degradării naturale. După finalizarea lucrărilor și evaluarea rezultatelor acestora, ordinele de evacuare au fost anulate în municipiile respective [227] . Până în martie 2020, teritoriul închisei „zonei în care întoarcerea ar fi dificilă” era de 337 km² [228] . În 2017, a fost adoptat un plan de cinci ani pentru a stabili 28 km² de zone speciale de reconstrucție și revitalizare în zonele închise rămase pentru a crea condiții pentru anularea evacuărilor și întoarcerea rezidenților [227] [229] . În 2020, doar 0,54 km² din astfel de teritorii au fost scutite de restricții [230] .

Zonele mult dincolo de zona de evacuare au fost, de asemenea, supuse contaminării radioactive, deși mult mai puțin. Într-un fel sau altul, au fost afectate teritoriile a opt prefecturi cu o suprafață de 24.000 km2 [231] . Decontaminarea acestor teritorii a fost finalizată în martie 2018 [226] .

Lichidarea centralei nucleare

Plan de lucru

Înainte de a continua cu dezmembrarea centralei nucleare de urgență, a fost necesar să se determine starea structurilor acesteia, să se îndepărteze ansamblurile de combustibil și combustibilul topit din unitățile de alimentare, să se decontamineze și să se proceseze deșeurile radioactive. Pe 21 decembrie 2011, TEPCO, împreună cu Ministerul Resurselor Naturale și autoritățile de reglementare din Japonia, au lansat o foaie de parcurs pentru activitățile pe termen mediu și lung pentru eliminarea definitivă a centralelor nucleare. Termenul de implementare a acestor măsuri este estimat la 30-40 de ani [232] . Programul împarte munca în trei etape [233] [234] :

1. de la realizarea unei „opriri la rece” a reactoarelor până la începerea lucrărilor de scoatere a combustibilului din bazinele de combustibil uzat (etapa a fost finalizată pe 18 noiembrie 2013);
2. de la sfârșitul etapei 1 până la începutul îndepărtării fragmentelor de ansambluri de combustibil și a combustibilului topit din compartimentele reactoarelor unităților de putere (în termen de 10 ani);
3. de la sfârșitul etapei 2 până la dezmembrarea completă a centralei nucleare (în termen de 30–40 de ani).

Manipularea apei radioactive

Pentru o lungă perioadă de timp, în timp ce combustibilul distrus în clădirile reactoarelor unităților de putere eliberează căldură reziduală, este necesar să se asigure răcirea acestuia. Într-un stadiu incipient al dezvoltării accidentului, pentru aceasta a fost folosită apă de mare, pompată în reactoare de mașini de pompieri. Din mai 2011, la centralele nucleare au fost instalate pompe electrice, care furnizează apă proaspătă prin sistemul de completare a reactorului [235] . Din iunie 2011, apa de răcire circulă de-a lungul unui circuit destul de lung, care include reactorul, izolatorul, subsolurile reactorului și clădirile turbinelor. Apa preluată din compartimentul turbinei, înainte de a fi returnată în reactoare, trece prin sistemele de epurare a radionuclizilor și instalația de desalinizare [236] .

Manipularea apei contaminate este o problemă semnificativă la amplasamentul centralei nucleare. Aproximativ 400 m³ de apă circulă prin circuitele de răcire ale unităților 1-3 pe zi. Cu toate acestea, li se adaugă zilnic volume comparabile de apă subterană care intră în subsolurile clădirilor, iar această apă devine și ea radioactivă. Ca urmare, se generează volume mari de deșeuri, care necesită zone de depozitare semnificative la stație [237] . Înainte de accident, apele subterane care intrau erau pompate continuu din puțuri speciale de drenaj. După accident, sistemul a încetat să mai funcționeze, iar în subsolurile clădirilor au intrat aproximativ 400 m³ de apă pe zi, același volum de apă a trecut pe sub clădiri și, în cele din urmă, a ajuns în ocean. Pentru a reduce volumul de apă care intră și a preveni scurgerea apei poluate în ocean, au fost implementate mai multe măsuri [238] :

• nivelul apei din pivnițele unităților electrice este menținut suficient de scăzut pentru a reduce infiltrarea acesteia în solul înconjurător;
• Din 21 mai 2014 este în funcțiune un sistem de ocolire a apei subterane. Pe un deal din fața amplasamentului CNE sunt amenajate o serie de puțuri de drenaj, apa din care este colectată, analizată pentru poluare și deversată în ocean, adică este trimisă să ocolească amplasamentul centralei [239] ;
• în anul 2015 s-a finalizat construcția unui gard etanș de palplanșe de oțel pe partea de coastă a centralei nucleare [240] ;
• tot în 2015, la locul stației au fost instalate câteva zeci de puțuri de drenaj pentru colectarea apelor subterane, inclusiv direct în fața gardului de coastă [241] ;
• La 31 martie 2016 a fost creat un gard cu pământ de gheață în jurul clădirilor principale ale centralei nucleare. Pentru aceasta s-au așezat conducte speciale în subteran, prin care circulă agentul frigorific de la mașinile frigorifice [242] ;
• până în 2017 au fost finalizate lucrările de uscare și betonare a tunelurilor tehnologice subterane de coastă, care acumulaseră anterior o cantitate mare de apă radioactivă [243] .

Ca urmare a eforturilor depuse, afluxul de apă poluată din toate sursele în stație a scăzut de la 470 m³ pe zi în 2014 la 140 m³ pe zi în 2020 [244] [245] .

Sistemele de decontaminare sunt necesare pentru a gestiona volumele generate constant de apă contaminată. În iunie 2011, au fost puse în funcțiune primele două instalații de purificare a apei din petrol, cesiu și poluare produse de Areva ( Franța ) și Kurion ( SUA ), precum și o instalație de desalinizare prin osmoză inversă . Datorită faptului că în timpul funcționării unității Areva s-a acumulat nămol de nivel relativ ridicat , ceea ce a creat doze suplimentare de radiații pentru personalul de exploatare, acesta a fost oprit și transferat în rezervă în luna septembrie a aceluiași an. Pe 19 august 2011, în paralel cu Kurion a început să funcționeze o altă instalație de purificare a radiocesiului SARRY (Sistem de recuperare și recuperare a apei active simplificate), iar o instalație de desalinizare de distilare a fost conectată în paralel cu filtrele de osmoză inversă. În 2014, sistemul ALPS (Advanced Liquid Processing System) a atins capacitatea maximă, ceea ce a făcut posibilă realizarea unei epurări profunde dintr-o gamă largă de radionuclizi care nu au fost îndepărtați de instalațiile anterioare. Cu toate acestea, niciuna dintre instalații nu este capabilă să purifice apa din tritiu . De asemenea, sistemele de purificare creează deșeuri radioactive sub formă de pastă și materiale de filtrare uzate, care trebuie depozitate în recipiente speciale [246] . La sfârșitul anului 2020, în stație erau depozitați 438 m³ de nămol și 9311 m³ de deșeuri radioactive lichide concentrate obținute în urma epurării apei tratate, iar numărul total de containere cu materiale de filtrare uzate a ajuns la 5312 [244] .

Toată apa care a trecut prin sistemele de epurare este în prezent stocată pe teritoriul centralei nucleare. În 2020, volumul său s-a ridicat la peste 1.240.000 m³ [247] . Dintre aceștia , 1.216.000 m³ au fost curățați la uzina ALPS de toți radionuclizi, cu excepția tritiului [248] . Este de așteptat ca până în vara anului 2022 să se epuizeze rezervele de spațiu existente pe teritoriul centralei nucleare pentru stocarea apei în cantitate de 1.370.000 m³ [249] . Depozitarea unor astfel de volume în amplasamentul stației, conform AIEA, poate fi considerată doar o măsură forțată [250] . Au fost propuse mai multe opțiuni pentru eliminarea ulterioară [251] [252] :

• îngropare geologică adâncă;
• eliberare controlată în ocean;
• evaporare cu descărcare de abur în atmosferă;
• descărcare sub formă de hidrogen;
• vindecare și îngropare subterană ulterioară.

În ianuarie 2020, după câțiva ani de examinare a acestei probleme, un comitet special din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei a recomandat eliberarea controlată în ocean ca opțiune cea mai realistă pentru eliminarea apei cu tritiu (această metodă este utilizată în mod regulat în funcţionarea normală a centralelor nucleare [249] ). Durata unei astfel de deversări poate fi de la 7 la 29 de ani, în funcție de limitele alese pentru eliberarea anuală de substanțe radioactive în ocean [253] [254] [255] . Pe 13 aprilie 2021, Guvernul Japoniei a anunțat decizia de a începe deversarea apei cu conținut de tritiu în ocean începând din 2023 în cantitate de 22 TBq/an, cu o durată totală de aproximativ 30 de ani. Se preconizează ca apa purificată să fie diluată la o concentrație de tritiu de 1500 Bq/l înainte de a fi evacuată, ceea ce este de șapte ori mai mică decât concentrația admisă stabilită de OMS pentru apa potabilă. Se observă că costurile pierderilor de reputație ale industriei agricole și pescuitului din Fukushima vor fi suportate de TEPCO [256] [257] . În același timp, China și Coreea de Sud au reacționat extrem de negativ la planurile guvernului japonez de a arunca apă radioactivă în ocean [258] .

În timpul funcționării sistemelor de curățare și a gestionării rezervoarelor, au existat mai multe incidente asociate cu scurgeri de apă contaminată. Cea mai mare dintre acestea a avut loc în august 2013, când 300 m³ de apă contaminată cu izotopi de cesiu și stronțiu s-au scurs dintr-un rezervor de stocare printr-o supapă de scurgere neînchisă [259] [260] .

Îndepărtarea ansamblurilor de combustibil și a topiturii care conține combustibil

La momentul accidentului, unitățile de putere aveau următorul număr de ansambluri combustibile (FA) [261] [262] :

La Unitatea 3, în piscină era combustibil MOX produs în Franța. În plus, 6375 de ansambluri de combustibil uzat au fost amplasate în depozitul de combustibil nuclear uzat (SNF) la nivelul întregii fabrici [263] [264] .

Transferul ansamblurilor de combustibil din bazinele de combustibil uzat la depozitul la nivelul întregii fabrici a început cu unitatea de putere nr. 4, lucrările la care au fost finalizate în decembrie 2014. Pentru a elibera spațiu în ISFSF pentru ansambluri din bazinele altor unități, o parte din ansamblurile de combustibil au fost transportate în containere speciale la un loc de depozitare uscată situat pe teritoriul stației [265] . Extragerea combustibilului din grupul de alimentare nr. 3 a început pe 15 aprilie 2019 și era planificată să fie finalizată în 2020, însă, de fapt, toate ansamblurile de combustibil au fost descărcate abia până în martie 2021 [266] . Curățarea bazinelor de combustibil uzat din blocurile nr. 1 și nr. 2 este planificată pentru perioada 2024-2028 [267] . Pentru a asigura siguranța lucrărilor la bazinele blocurilor nr. 3 și nr. 4, au fost curățate moloz și au fost ridicate corturi speciale, sub care se efectuează descărcarea. La unitatea nr. 1, în loc de un mic cort deasupra bazinului de combustibil uzat, este planificată instalarea unui baldachin peste întreaga unitate de putere. Structurile clădirii reactorului blocului nr. 2 nu au fost afectate semnificativ de explozii, iar pentru accesul în hala centrală s-a decis realizarea unei deschideri din latura de sud a acesteia [268] .

În 2015-2017, unitățile de putere Nr. 1-3 au fost sondate folosind radiografie cu împrăștiere a muonilor. Metoda, folosită pentru prima dată pentru studierea piramidelor egiptene , se bazează pe înregistrarea fluxului de muoni cosmici înainte și după ce aceștia trec prin obiectul studiat. Deoarece uraniul împrăștie muonii de trei ori mai puternic decât fierul, datele obținute pot fi folosite pentru a determina locația materialelor care conțin combustibil în structurile unităților de putere [269] . În urma sondajului, s-a constatat că practic nu existau materiale combustibile în reactoarele unităților nr. 1 și nr. 3, în timp ce o cantitate semnificativă de combustibil solidificat topitură a rămas în vasul sub presiune al reactorului unității de putere nr. 2. . Prezența reziduurilor de combustibil nuclear în încăperile subreactorului tuturor celor trei unități a fost confirmată vizual în timpul inspecției de către roboți controlați de la distanță [268] .

Lucrările la extracția topiturii care conține combustibil și a fragmentelor de ansambluri de combustibil din vasele reactoarelor și încăperile subreactorului distruse au fost planificate să înceapă de la unitatea de putere nr. 2 în 2021 [267] , dar din cauza restricțiilor cauzate de COVID- 19 de pandemie , data începerii lucrărilor a fost amânată până la sfârșitul anului 2022 [270] .

Note

Comentarii

1. ↑ Combustibilul din reactor a fost complet descărcat în piscina de combustibil uzat în timpul întreținerii programate.

Surse

1. ↑ Diet Report Ch. 1, 2012 , p. patru.
2. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 111.
3. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 86.
4. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 87.
5. ↑ 1 2 Raport AIEA, 2015 , p. patru.
6. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 88.
7. ↑ 1 2 3 Raport AIEA Vol. 1, 2015 , p. 89.
8. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , p. 12.
9. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 52.
10. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 76.
11. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , pp. 13-15.
12. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 56.
13. ↑ 1 2 3 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 186.
14. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , pp. 89-90.
15. ↑ Raport despre dieta. Rezumat executiv, 2012 , p. optsprezece.
16. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 112.
17. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 93, 108-110.
18. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 111.
19. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , p. 19.
20. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 79.
21. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 17.
22. ↑ Raport TEPCO, 2012 , p. 195.
23. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 116.
24. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 94.
25. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 114.
26. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 123.
27. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 124-126.
28. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , pp. 19, 20.
29. ↑ Precauții la Fukushima care ar fi suprimat gravitatea accidentului  : [ ing. ]  / Kenji Iino, Ritsuo Yoshioka, Masao Fuchigami, Masayuki Nakao // Journal of Nuclear Engineering and Radiation Science. - 2018. - Vol. 4, Nr 3. - P. 8. - doi : 10.1115/1.4039343 .
30. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 133, 135.
31. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 95.
32. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 158.
33. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 142, 143.
34. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , p. 36.
35. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 160.
36. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 144.
37. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 161.
38. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 152.
39. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 131.
40. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 151.
41. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 157, 158.
42. ↑ Al 5-lea raport de progres privind investigarea și examinarea problemelor neconfirmate și nerezolvate privind mecanismul de dezvoltare a accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi  : [ ing. ]  / Tokyo Electric Power Company, Inc. - 2017. - p. 16, 17. - 79 p.
43. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 166.
44. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 167, 168.
45. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 170.
46. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 172.
47. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 163.
48. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 173.
49. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 60.
50. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 61.
51. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 174.
52. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 176.
53. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 180.
54. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 146.
55. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 217.
56. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 187-189.
57. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 189.
58. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. II, 2012 , p. 55.
59. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 156.
60. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 192.
61. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 156, 157.
62. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 244.
63. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 279.
64. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 246, 247.
65. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 155.
66. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 192, 193.
67. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 66.
68. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 196, 197.
69. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 68.
70. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 258.
71. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 99.
72. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 198-200.
73. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 219.
74. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 201-202.
75. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 203.
76. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 207.
77. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 209.
78. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 210.
79. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 68.
80. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 211.
81. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 234, 235.
82. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 239.
83. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 226.
84. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 228.
85. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 229.
86. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 251, 252, 258.
87. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 251.
88. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 263.
89. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 252.
90. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 253.
91. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 264.
92. ↑ Tokyo Electric Power Company Holdings, Inc. TEPCO RAPPORTĂ ULTIMELE CONSTATĂRI ALE ANCHETĂRII TEHNICE PRIVIND CUM S-A DESFĂȘUT ACCIDENTUL DE LA FUKUSHIMA  ( 20 mai 2015). Preluat la 30 septembrie 2019. Arhivat din original la 30 septembrie 2019.
93. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 257.
94. ↑ 1 2 Raport RJIF, 2014 , p. 71.
95. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. III, 2012 , pp. 232, 233.
96. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 72.
97. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , p. 267.
98. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. II, 2012 , p. 86.
99. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 70.
100. ↑ 1 2 Raport Interimar Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 268, 269.
101. ↑ 1 2 Capitolul 1: Cine este acolo pentru a opri reactoarele nucleare? Realitatea „Fukushima 50” . The Asahi Shimbun (3 decembrie 2014). Preluat la 26 iunie 2019. Arhivat din original la 13 iunie 2019. (nedefinit)
102. ↑ Harutyunyan și colab., 2018 , p. 89.
103. ↑ 1 2 Raport dieta cap. 2, 2012 , p. 28.
104. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. II, 2012 , p. 70.
105. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , pp. 37-38.
106. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 270-272.
107. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. II, 2012 , pp. 126-128.
108. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. II, 2012 , p. 129.
109. ↑ 1 2 Raport AIEA Vol. 1, 2015 , p. 32.
110. ↑ Comunicat de presă (04 aprilie 2011) Deversarea în mare a apei radioactive de nivel scăzut din centrala nucleară Fukushima Daiichi (a doua ediție  ) . știri TEPCO . TEPCO . Consultat la 4 aprilie 2011. Arhivat din original pe 23 iulie 2012.
111. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 57.
112. ↑ 1 2 „Foaia de parcurs către soluționarea accidentului de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, TEPCO” Pasul 2 Raport de finalizare  : [ ing. ]  / Tokyo Electric Power Company, Inc. - 2011. - P. 4. - 81 p.
113. ↑ „Foaia de parcurs către soluționarea accidentului la centrala nucleară Fukushima Daiichi, TEPCO” Pasul 2 Raport de finalizare  : [ ing. ]  / Tokyo Electric Power Company, Inc. - 2011. - p. 14. - 81 p.
114. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. IV, 2011 , pp. 276-278.
115. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 33.
116. ↑ Raport despre dieta. Rezumat executiv, 2012 , p. 12.
117. ↑ Raportul AIEA Vol. 3 martie 2015 93.
118. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , p. 408.
119. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , pp. 283, 284.
120. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , p. 295.
121. ↑ Raportul AIEA Vol. 3 martie 2015 49.
122. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , pp. 303, 304.
123. ↑ Raportul AIEA Vol. 3 martie 2015 52.
124. ↑ Raportul AIEA Vol. 3 martie 2015 53.
125. ↑ Raportul AIEA Vol. 3, 2015 , pp. 55-57.
126. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , pp. 312-314.
127. ↑ Diet Report Ch. 4, 2012 , p. 24.
128. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 137.
129. ↑ Diet Report Ch. 4, 2012 , p. 6.
130. ↑ Starea actuală a reconstrucției.  Procesul și perspectivele de reconstrucție . Agenția de Reconstrucție (mai 2020). Preluat la 16 iunie 2020. Arhivat din original la 16 iunie 2020.
131. ↑ Shinichi Sekine. Nouă ani mai târziu, încă 32 de morți în Fukushima au fost legate de dezastru  (în engleză) . The Asahi Shimbun (3 septembrie 2020). Preluat la 16 octombrie 2020. Arhivat din original la 17 octombrie 2020.
132. ↑ Accidentul Fukushima Daiichi (link indisponibil) . Asociația Nucleară Mondială (2018). Preluat la 10 octombrie 2019. Arhivat din original la 10 octombrie 2019. (nedefinit) 
133. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 143.
134. ↑ 12 UNSCEAR , 2013 , p. 134.
135. ↑ Raportul AIEA Vol. 4, 2015 , p. 7.
136. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. 6.
137. ↑ Evoluții de la raportul UNSCEAR din 2013 privind nivelurile și efectele expunerii la radiații din cauza accidentului nuclear ca urmare a Marelui cutremur și tsunami-ului din Japonia de Est  / UNSCEAR. - 2017. - p. 4, 9. - 58 p.
138. ↑ 1 2 Raport AIEA Vol. 4, 2015 , p. 34.
139. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. 154.
140. ↑ Evoluții de la raportul UNSCEAR din 2013 privind nivelurile și efectele expunerii la radiații din cauza accidentului nuclear ca urmare a Marelui cutremur și tsunami-ului din Japonia de Est  / UNSCEAR. - 2017. - P. 9. - 58 p.
141. ↑ Evoluții de la raportul nesigur din 2013 privind nivelurile și efectele expunerii la radiații din cauza accidentului nuclear ca urmare a marelui cutremur și tsunami-ului din estul Japoniei  / UNSCEAR. - 2016. - P. 10. - 52 p.
142. ↑ UNSCEAR, 2013 , pp. 208, 209.
143. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. zece.
144. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. 243.
145. ↑ Raportul AIEA Vol. 4, 2015 , p. 123.
146. ↑ Raportul AIEA Vol. 4, 2015 , p. 80.
147. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. V, 2011 , p. 349.
148. ↑ Raportul AIEA Vol. 4, 2015 , p. 167.
149. ↑ Răspunsuri și acțiuni luate de Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării din Japonia privind protecția împotriva radiațiilor la locul de muncă în legătură cu accidentul de la centrala nucleară Fukushima Daiichi a TEPCO ediția a 7-a (anul fiscal 2019)  / Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării. - p. 13. - 49 p.
150. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. 283.
151. ↑ Hiyama A., Nohara C., Kinjo S. et al. Impactul biologic al accidentului nuclear de la Fukushima asupra fluturelui albastru de iarbă palid  : [ ing. ] // Rapoartele științifice ale naturii. - 2012. - Vol. 2, Nr 510. - doi : 10.1038/srep00570 .
152. ↑ UNSCEAR, 2013 , p. 268.
153. ↑ Revizuirea rapoartelor a cinci comitete de investigație cu privire la accidentul grav la centrala nucleară Fukushima Dai-ichi: concentrându-se pe progresia și cauzele accidentului  : [ ing. ]  / Norio Watanabe, Taisuke Yonomoto, Hitoshi Tamaki, Takehiko Nakamura și Yu Maruyama // Journal of Nuclear Science and Technology. - 2014. - Vol. 52. - P. 41-56. - doi : 10.1080/00223131.2014.927808 .
154. ↑ Harutyunyan și colab., 2018 , p. 160.
155. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. cincisprezece.
156. ↑ Raport AIEA, 2015 , pp. 3, 4.
157. ↑ Raportul final al Guvernului Cap. VI, 2012 , p. 424.
158. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 115.
159. ↑ Raport TEPCO, 2012 , p. 446.
160. ↑ Raport despre dieta. Rezumat executiv, 2012 , p. 16.
161. ↑ Raport despre dieta. Rezumat executiv, 2012 , p. 9.
162. ↑ Raport RJIF, 2014 , p. 92.
163. ↑ Diet Report Ch. 1, 2012 , p. 2.
164. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. optsprezece.
165. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 17.
166. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , p. 64.
167. ↑ 1 2 Raport AIEA Vol. 2, 2015 , p. 26.
168. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 6.
169. ↑ 1 2 Raport AIEA Vol. 2, 2015 , p. opt.
170. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 25.
171. ↑ Raport AIEA, 2015 , p. 67.
172. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 48.
173. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 47.
174. ↑ Diet Report Ch. 1, 2012 , p. 12.
175. ↑ Diet Report Ch. 1, 2012 , p. 13.
176. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , pp. 20, 21.
177. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 22.
178. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , pp. 44, 45.
179. ↑ Diet Report Ch. 5, 2012 , p. 6.
180. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 43.
181. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. treizeci.
182. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 31.
183. ↑ Diet Report Ch. 5, 2012 , p. opt.
184. ↑ 1 2 Raport dieta cap. 5, 2012 , p. unsprezece.
185. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. VI, 2011 , p. 475.
186. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 40.
187. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 38.
188. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. VI, 2011 , pp. 522, 531.
189. ↑ Raport AIEA, 2015 , pp. 68-69.
190. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , pp. 42-43.
191. ↑ Raportul Interimar al Guvernului Cap. VI, 2011 , p. 481.
192. ↑ 1 2 Raport dieta cap. 5, 2012 , p. 39.
193. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , pp. 55-57.
194. ↑ Evaluarea accidentelor de întrerupere a stațiilor la centralele nucleare  . US NRC (1988).
195. ↑ Diet Report Ch. 5, 2012 , p. 12.
196. ↑ Diet Report Ch. 5, 2012 , p. 40.
197. ↑ Raportul AIEA Vol. 2, 2015 , p. 57.
198. ↑ Yuka Obayashi, Kentaro Hamada. Japonia aproape dublează costurile legate de dezastrul de la Fukushima la 188 de miliarde  de dolari . Reuters (9 decembrie 2016). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.
199. ↑ The Nuclear Damage Compensation Facilitation Corporation  (ing.)  (link inaccesibil) . NDF. Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 2 august 2019.
200. ↑ Schița „Planului de afaceri special cuprinzător revizuit (al treilea plan)  ” . Tokyo Electric Power Company Holdings, Inc.  (link indisponibil)
201. ↑ Atsushi Komori. Think tank-ul ridică costurile pentru rezolvarea dezastrului nuclear până la 81 de trilioane de yeni  (ing.)  (downlink) . The Asahi Shimbun (10 martie 2019). Preluat la 25 octombrie 2019. Arhivat din original la 25 octombrie 2019.
202. ↑ Costurile de curățare a accidentelor cresc la 35-80 de trilioane de yeni în 40  de ani . Centrul Japonez de Cercetare Economică (3 iulie 2019). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 14 august 2020.
203. ↑ Asistență financiară din partea Corporației pentru Compensarea Daunelor Nucleare și Facilitarea Dezafectării  . Tokyo Electric Power Company Holdings, Inc. Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original pe 7 iunie 2020.
204. ↑ Accidentul Fukushima Daiichi  . www.worldnuclear.org . Asociația Nucleară Mondială. Consultat la 8 iunie 2020. Arhivat din original pe 9 iunie 2020.
205. ↑ Yasuhiro Monden. Managementul crizelor întreprinderilor din Japonia: [ ing. ] . - World Scientific, 2014. - P. 8-21. — 209p. — ISBN 9814508519 .
206. ↑ Philip Brasor, Masako Tsubuku. Despăgubirea Tepco pentru victimele 3/11 a înrăutățit situația pentru mulți  . The Japan Times (13 aprilie 2018). Preluat la 25 octombrie 2019. Arhivat din original la 25 octombrie 2019.
207. ↑ Naționalizarea Tepco va merge mai departe  . BBC News (27 iunie 2012). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 4 mai 2022.
208. ↑ 12 Jim Green . Impactul economic al dezastrului de la Fukushima . Serviciul Mondial de Informare privind Energie (16 decembrie 2016). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.  
209. ↑ 1 2 3 Energia nucleară în  Japonia . Asociația Nucleară Mondială. Preluat la 18 octombrie 2019. Arhivat din original la 18 august 2020.
210. ↑ Regândirea securității energetice a Japoniei la 8 ani după  Fukushima . thediplomat.com . Xie Zhihai (21 martie 2019). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original pe 7 noiembrie 2020.
211. ↑ Cota de energie electrică din surse regenerabile în Japonia, 2019 (Raport preliminar  ) . Institutul pentru Politici Energetice Durabile. Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.
212. ↑ Accident la NPS Fukushima Daiichi de la TEPCO și după aceea (inițiative ale ministerelor și agențiilor  ) . Ministerul Mediului. Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.
213. ↑ Ridicarea restricțiilor de import pentru alimente japoneze în urma accidentului centralei nucleare Fukushima  Daiichi . Biroul Afaceri Industrie Alimentară Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Pescuitului (ianuarie 2020). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.
214. ↑ Hrabrin Bachev, Fusao Ito. Impactul agricol al Marelui Cutremur din Japonia de Est - șase ani mai târziu . - 2017. - P. 43-45. — 54p.
215. ↑ Hui Zhang, Chris Dolan, Si Meng Jing, Justine Uyimleshi și Peter Dodd.  Bounce Forward : Redresarea economică după dezastrul Fukushima ] // Sustenabilitate. - 2019. - 27 noiembrie. - P. 24. - doi : 10.3390/su11236736 .
216. ↑ Exporturile agricole de la Fukushima revin în urma dezastrului nuclear pentru a atinge un nivel record  (ing.)  (downlink) . The Japan Times (23 aprilie 2019). Arhivat din original pe 10 noiembrie 2019.
217. ↑ Masaya Kato. Pe măsură ce barierele la exportul de alimente din Fukushima scad, Japonia își propune să convingă  China . Nikkei Asian Review (13 noiembrie 2019). Preluat la 8 iunie 2020. Arhivat din original la 8 iunie 2020.
218. ↑ Implicațiile agricole ale accidentului nuclear de la Fukushima (III)  : [ ing. ]  / Nakanishi, Tomoko M., O`Brien, Martin, Tanoi, Keitaro. - Singapore: Springer , 2019. - P. 216. - 250 p. — ISBN 978-981-13-3218-0 .
219. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , pp. 2-4.
220. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , p. 23.
221. ↑ 1 2 Proiecte de decontaminare, 2018 , pp. 6-7.
222. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , pp. 22-23.
223. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , pp. 142, 143.
224. ↑ Akiko Sato1, Yuliya Lyamzina. Diversitatea preocupărilor privind recuperarea după un accident nuclear: o perspectivă de la Fukushima // Jurnalul Internațional de Cercetare a Mediului și Sănătate Publică. - 2018. - Vol. 15, nr. 2 (16 februarie). - doi : 10.3390/ijerph15020350 .
225. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , p. 32.
226. ↑ 1 2 Proiecte de decontaminare, 2018 , p. 34.
227. ↑ 1 2 Proiecte de decontaminare, 2018 , p. 36.
228. ↑ Pași pentru Reconstrucție și Revitalizare în  Prefectura Fukushima . www.pref.fukushima.lg.jp _ Guvernul Prefectural Fukushima (24 martie 2020). Preluat la 11 septembrie 2020. Arhivat din original la 3 septembrie 2021.
229. ↑ Tranziția zonelor desemnate  pentru evacuare . www.pref.fukushima.lg.jp _ Guvernul Prefectural Fukushima (4 martie 2019). Consultat la 10 iunie 2019. Arhivat din original pe 5 iunie 2019.
230. ↑ Tatsushi Inui. Japonia ridică ordinul de evacuare a unei părți din orașul Fukushima afectat grav de dezastru nuclear  (engleză) . Mainichi Japonia (4 martie 2020). Preluat la 11 septembrie 2020. Arhivat din original la 30 noiembrie 2020.
231. ↑ Proiecte de decontaminare, 2018 , p. 26.
232. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , pp. 57, 58.
233. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 61.
234. ↑ Foaia de parcurs pe termen mediu și lung, 2019 , p. 13.
235. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 66.
236. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , pp. 66-68.
237. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 125.
238. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , p. 70.
239. ↑ Groundwater Bypass System  (în engleză)  (link inaccesibil) . Tokyo Electric Power Company Holdings. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 3 martie 2019.
240. ↑ Sea-side Impermeable Wall  (engleză)  (link inaccesibil) . Tokyo Electric Power Company Holdings. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 3 martie 2019.
241. ↑ Pomparea apei subterane prin sistemul de canalizare și scurgerea apei subterane  (în engleză)  (link nu este disponibil) . Tokyo Electric Power Company Holdings. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 3 martie 2019.
242. ↑ Perete impermeabil pe partea de pământ (Perete de pământ înghețat)  (ing.)  (link indisponibil) . Tokyo Electric Power Company Holdings. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 4 septembrie 2019.
243. ↑ Seawater Piping Trench  (în engleză)  (link nu este disponibil) . Tokyo Electric Power Company Holdings. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 3 martie 2019.
244. ↑ 1 2 Schiță de gestionare a dezafectării, a apei contaminate și a apei tratate  ( 31 martie 2022). Preluat la 28 aprilie 2022. Arhivat din original la 16 mai 2022.
245. ↑ Foaia de parcurs pe termen mediu și lung, 2019 , p. paisprezece.
246. ↑ Raportul AIEA Vol. 5, 2015 , pp. 126-128.
247. ↑ Situl portal al apei  tratate . TEPCO. Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 27 septembrie 2019.
248. ↑ Evenimente și momente importante privind progresele legate de operațiunile de recuperare la Centrala Nucleară Fukushima Daiichi  . AIEA (iulie 2019). Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 27 septembrie 2019.
249. ↑ 12 AIEA . Evaluarea ulterioară AIEA a progreselor înregistrate în gestionarea apei tratate ALPS și Raportul Subcomitetului pentru manipularea apei tratate ALPS la centrala nucleară Fukushima Daiichi a TEPCO . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei (2 aprilie 2020). Preluat la 12 iunie 2020. Arhivat din original la 12 iunie 2020.  
250. ↑ Misiunea internațională de evaluare inter pares a AIEA privind foaia de parcurs pe termen mediu și lung către dezafectarea centralei nucleare Fukushima Daiichi a tepco (a patra misiune)  : [ ing. ]  / AIEA. - 2018. - P. 22. - 62 p.
251. ↑ Schița de management al apei și „Subcomitetul pentru manipularea apei tratate ALPS” . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei (9 august 2019). Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 27 septembrie 2019. (nedefinit)
252. ↑ Kazuaki Nagata. Centrala nucleară de la Fukushima va rămâne fără rezervoare pentru a stoca apa cu tritiu în trei ani , spune Tepco  . The Japan Times (9 august 2019). Preluat la 27 septembrie 2019. Arhivat din original la 15 noiembrie 2019.
253. ↑ METI din Japonia recomandă eliberarea apei radioactive de la Fukushima în mare  . The Japan Times (31 ianuarie 2020). Preluat la 1 februarie 2020. Arhivat din original la 1 februarie 2020.
254. ↑ Yu Kotsubo, Naoya Kon și Masahito Iinuma. Oceanul este considerat cel mai bun loc pentru a arunca apa din fabrica Fukushima  (în engleză)  (link nu este disponibil) . The Asahi Shimbun (1 februarie 2020). Preluat la 1 februarie 2020. Arhivat din original la 1 februarie 2020.
255. ↑ Subcomisia pentru Prelucrarea Raportului Apelor Tratate ALPS  . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei (10 februarie 2020). Preluat la 12 februarie 2020. Arhivat din original la 22 decembrie 2020.
256. ↑ Japonia decide să elibereze în mare apa din centrala nucleară de la Fukushima  . Kyodo News (13 aprilie 2021). Preluat la 13 aprilie 2021. Arhivat din original la 13 aprilie 2021.
257. ↑ Politica de bază privind manipularea apei tratate ALPS  . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei (13 aprilie 2021). Preluat la 13 aprilie 2021. Arhivat din original la 4 ianuarie 2022.
258. ↑ Apele radioactive de la Fukushima infectează politica mondială . Preluat la 12 noiembrie 2021. Arhivat din original la 12 noiembrie 2021. (nedefinit)
259. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , pp. 193-195.
260. ↑ Scurgeri de apă contaminată dintr -un rezervor de apă  . Autoritatea de Reglementare Nucleară (6 februarie 2015). Preluat la 29 septembrie 2019. Arhivat din original la 24 decembrie 2019.
261. ^ Martin, Alex, „ Lowdown on nuclear crisis and potential scenarios ”, Japan Times , 20 martie 2011, p. 3.
262. ↑ Actualizarea accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi (22 martie, 18:00 UTC  ) . Jurnal de alerte AIEA . AIEA . Preluat la 12 aprilie 2011. Arhivat din original la 1 mai 2015.
263. ↑ Raportul AIEA Vol. 1, 2015 , pp. 136, 137.
264. ↑ Diet Report Ch. 2, 2012 , p. unsprezece.
265. ↑ Tepco eliberează spațiu de stocare a combustibilului Fukushima Daiichi  . Știri nucleare mondiale . Asociația Nucleară Mondială (5 iunie 2018). Preluat la 15 iunie 2020. Arhivat din original la 14 iunie 2020.
266. ↑ Îndepărtarea combustibilului Fukushima Daiichi 3 a  fost finalizată . Știri nucleare mondiale . Asociația Nucleară Mondială (1 martie 2021). Preluat la 18 martie 2021. Arhivat din original la 16 martie 2021.
267. ↑ 1 2 Schiță de dezafectare și management al apei contaminate  . TEPCO (30 aprilie 2020). Preluat la 15 iunie 2020. Arhivat din original la 11 iunie 2020.
268. ↑ 1 2 Tokyo Electric Power Company Holdings. Progrese către dezafectare: eliminarea combustibilului din rezervorul de combustibil uzat (SFP  ) . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei (30 aprilie 2020). Preluat la 15 iunie 2020. Arhivat din original la 15 iunie 2020.
269. ↑ Harutyunyan și colab., 2018 , p. 157-158.
270. ↑ Îndepărtarea resturilor nucleare de la Fukushima va fi amânată din cauza   pandemiei ? . The Japan Times (23 decembrie 2020). Preluat la 20 decembrie 2021. Arhivat din original la 20 decembrie 2021.  (nedefinit)

Literatură

• Arutyunyan R. V. , Bolshov L. A., Borovoy A. A., Velikhov E. P. Analiza sistemului a cauzelor și consecințelor accidentului de la centrala nucleară Fukushima-1  / Inst. - M.  : IBRAE RAN, 2018. - 408 p. - ISBN 978-5-9907220-5-7 .
• Raportul comisiei parlamentare japoneze privind accidentul de la centrala nucleară Fukushima Daiichi:
  • Raportul oficial al Comisiei Independente de Investigare a Accidentului Nuclear de la Fukushima. Rezumat  : [ ing. ]  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] / Dieta Națională a Japoniei. - 2012. - 88 p.
  • Capitolul 1. A fost accidentul prevenit?  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] // Raportul oficial al Comisiei Independente de Investigare a Accidentului Nuclear de la Fukushima.  : [ engleză ] ]  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] / Dieta Națională a Japoniei. - 2012. - 57 p.
  • Capitolul 2. Escaladarea accidentului  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] // Raportul oficial al Comisiei Independente de Investigare a Accidentului Nuclear de la Fukushima.  : [ engleză ] ]  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] / Dieta Națională a Japoniei. - 2012. - 57 p.
  • Capitolul 4. Privire de ansamblu asupra daunei și a modului în care s-a răspândit  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] // Raportul oficial al Comisiei Independente de Investigare a Accidentului Nuclear de la Fukushima.  : [ engleză ] ]  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] / Dieta Națională a Japoniei. - 2012. - 115 p.
  • Capitolul 5. Probleme organizatorice ale părților implicate în accident  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] // Raportul oficial al Comisiei Independente de Investigare a Accidentului Nuclear de la Fukushima.  : [ engleză ] ]  : [ arh. 25 octombrie 2012 ] / Dieta Națională a Japoniei. - 2012. - 69 p.
• Raportul Comisiei Cabinetului de Miniștri al Japoniei cu privire la accidentul de la centrala nucleară Fukushima Daiichi:
  • II. Răspunsurile la Daune și Accident la NPS Fukushima Dai-ichi și la NPS Fukushima Dai-ni  // Raport final  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2012. - 208 p.
  • III. Răspunsuri de urgență solicitate și luate de guverne și alte organisme  // Raport final  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2012. - 28 p.
  • IV. Măsuri de răspuns în caz de urgență implementate în principal în afara centralei nucleare Fukushima Dai-ichi ca răspuns la accident  // Raport final  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2012. - 106 p.
  • VI. Încheiere și recomandări  // Raport final  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2012. - 107 p.
  • IV. Răspunsul la accident la NPS Fukushima Dai-ichi de la TEPCO  // Raport intermediar  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2011. - 188 p.
  • Ⅴ. Măsuri de răspuns în caz de urgență implementate în principal în afara centralei nucleare Fukushima Dai-ichi ca răspuns la accident  // Raport intermediar  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2011. - 146 p.
  • VI. Elemente de luat în considerare în ceea ce privește prevenirea accidentelor și extinderea daunelor  // Raport intermediar  : [ ing. ]  / Comitetul de anchetă privind accidentul de la centralele nucleare de la Fukushima a companiei de energie electrică din Tokyo. - 2011. - 128 p.
• Raportul Tokyo Energy Company (TEPCO) despre accidentul de la Fukushima Daiichi:
  • Corpul principal  // Raport de analiză a accidentului nuclear de la Fukushima  : [ ing. ] . - Tokyo : Tokyo Electric Power Company, Inc., 2012. - 503 p.
• Raportul Fundației Rebuild Japan Initiative (RJIF) despre accidentul de la Fukushima Daiichi (reeditare în limba engleză):
  • Dezastrul centralei nucleare Fukushima Daiichi: Investigarea mitului și realității  : [ ing. ]  / Ancheta independentă asupra accidentului nuclear de la Fukushima. - Londra: Routledge , 2014. - 298 p.
• Raportul Agenției pentru Siguranță Nucleară și Industrială din Japonia privind accidentul de la Fukushima Daiichi:
  • Cunoștințe tehnice despre accidentul de la Fukushima Dai-ichi Nuclear Power Station din Tokyo Electric Power Co., Inc.  : [ engleză ] ]  : [ arh. 8 noiembrie 2014 ] / Agenția pentru Siguranța Nucleară și Industrială. - 2012. - 84 p.
• Raportul directorului general al AIEA privind accidentul de la Fukushima Daiichi:
  • Accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi. Raportul Directorului General  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. - Viena, 2015. - 278 p.
  •  Accidentul de la Fukushima Daiichi ]  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. — Viena, 2015. — Vol. 1: Descrierea și contextul accidentului . — 238p.
  •  Accidentul de la Fukushima Daiichi ]  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. — Viena, 2015. — Vol. 2: Evaluarea siguranței . — 186p.
  •  Accidentul de la Fukushima Daiichi ]  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. — Viena, 2015. — Vol. 3: Pregătirea și răspunsul în caz de urgență . — 196p.
  •  Accidentul de la Fukushima Daiichi ]  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. — Viena, 2015. — Vol. 4: Consecințe radiologice . — 262 p.
  •  Accidentul de la Fukushima Daiichi ]  / Agenția Internațională pentru Energie Atomică. — Viena, 2015. — Vol. 5: Recuperare după accident . — 218p.
• Surse, efecte și riscuri ale radiațiilor ionizante  / UNSCEAR. — New York : Națiunile Unite, 2013. — 321 p.
• Proiecte de decontaminare pentru contaminarea radioactivă evacuate de compania de energie electrică din Tokyo Accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi: [ ing. ]  / Ministerul Mediului, Japonia. - Tokyo, 2018. - 461 p. — Ex cont.: Capitolul 1: Istoricul și prezentarea generală a proiectelor de decontaminare  ; Capitolul 2: Caracteristicile și semnificația decontaminării  ; Capitolul 3: Cadrul și metodele proiectelor de decontaminare  ; Capitolul 4: Implementarea Proiectelor de Decontaminare  ; Capitolul 5: Efectele, verificarea și comunicarea riscurilor decontaminarii  ; Capitolul 6: Lecții învățate și provocări viitoare . - ISBN 978-4-600-00139-1 .
• Foaia de parcurs pe termen mediu și lung către dezafectarea centralei nucleare Fukushima Daiichi a TEPCO  : [ ing. ]  / Consiliul Interministerial pentru Ape Contaminate și Probleme de Dezafectare. - 2019. - 42 p.

Link -uri

•  Camere live . TEPCO . — Difuzare de la două camere de supraveghere situate la locul CNE. Preluat: 18 februarie 2021.
• Fukushima Daiichi  (engleză) . TEPCO . — Pagina privind progresul lucrărilor la centrala nucleară Fukushima Daiichi pe site-ul oficial TEPCO. Preluat: 18 februarie 2021.
• În interiorul Fukushima  Daiichi . TEPCO . — Un tur virtual al șantierului CNE, dedicat lucrărilor de eliminare a consecințelor accidentului. Preluat: 18 februarie 2021.
• Fukushima Today  (engleză) . Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia . — O pagină despre situația actuală din jurul centralei nucleare Fukushima Daiichi. Preluat: 18 februarie 2021.
•  Remedierea mediului . Ministerul japonez al Mediului . — O pagină despre lucrările de restaurare după accidentul de la centrala nucleară Fukushima Daiichi. Preluat: 18 februarie 2021.
•  Stația de revitalizare Fukushima . Site-ul web al prefecturii Fukushima. — Pagina de restaurare a prefecturii Fukushima. Preluat: 18 februarie 2021.
•  Harta de distribuție a dozei de radiații . — Hartă interactivă a monitorizării radiațiilor (include date de arhivă). Preluat: 18 februarie 2021.

Dicționare și enciclopedii	mare chinezesc Un norvegian grozav Britannica (online) Universalis Universalis
În cataloagele bibliografice	BNF : 16500489j J9U : 987007568245205171 LCCN : sh2011003738 NDL : 01228618 LIBRIS : khw05w130sfhfd1