Kommos ( greacă veche κομμός și alt grecesc κόμμος ) în tragedia greacă veche este un strigăt jalnic , care a fost interpretat împreună de cor și actor-cântăreți.
Definind părțile tragediei în Poetică, Aristotel identifică trei genuri de cântec coral ( greaca veche χορικόν ) - parod ( greaca veche πάροδος ), stasim ( greaca veche στάσιμον ) și kommos. Referitor la acesta din urmă, filosoful precizează că acesta este „strigătul obișnuit al corului și al celor care se află pe schelet” ( greaca veche θρῆνος κοινὸς χοροῦ καὶ ἀπὸ σκηνῆς ). Dicționarele grecești de mai târziu și cărțile de referință ( Suda , Onomasticonul lui Pollux , Etymologicum magnum [1] , Pseudo-Psellus ) reproduc cu variante definițiile clasice ale lui Aristotel.
Kommos ar putea fi realizat nu numai de întregul grup de participanți la tragedia tutti, ci și în mod responsabil [2] . Un exemplu de astfel de kommos este dat de tragedia „Persanii” a lui Eschil ; din punctul de vedere al versului, acest kommos este construit ca șapte strofe cu antistrofe și un epod la final. Corul reacționează la remarcile patetice ale solistei (Xerxes) cu strigăte emfatice („oh-oh-oh!”, „yo-yo!”, „ye-ye!” etc. [3] ) și scurte „ecou”. ”-expresii . În traducerea literară Vyach. Ivanov (este prezentată o parte din epod):
Xerxes: Ecou gemetele mele cu un geamăt!
Refren: Vai! Vai!
Xerxes: Întoarce-te acasă cu un plâns!
Refren: Vai! Vai! Persia este zdrobită!
Xerxes: A început plânsul peste grindină!
Cor: A început plânsul... Și geme.
Xerxes: Coșurați, plângeți!
Kommos în tragedie a îndeplinit funcția de apogeu dramatic și în același timp de generalizare finală. Ca orice altă muzică greacă antică, era monodică . Deoarece mostre muzicale complete de kommos (cu toate acestea, ca și alte genuri de muzică de teatru coral) nu au fost păstrate, putem vorbi despre caracteristicile lor compoziționale și tehnice mai particulare (de exemplu, despre ritmul muzical și relația sa cu metrul poetic, despre melos , armonie etc.) este dificilă.