Otto din Freising

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 3 octombrie 2022; verificarea necesită 1 editare .
Otto din Freising
limba germana  Otto von Freising
Data nașterii pe la 1111 [1]
Locul nașterii
Data mortii 22 septembrie 1158
Un loc al morții
Țară
Ocupaţie istoric , scriitor , preot catolic
Tată Leopold al III-lea [2]
Mamă Agnes von Waiblingen [2]
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Otto de Freisingen ( lat.  Otto episcopus Frisingensis , german  Otto von Freising ; aproximativ 1112 sau  1114 - 22 septembrie 1158 [3] [4] [5] ) - scriitor , istoric și cronicar german , al cincilea fiu al Sfântului Leopold al III-lea , margrav a Austriei și Agnes von Waiblingen , fiica împăratului Henric al IV-lea [6] . Provenind din faimoasa familie Babenberg , a fost fratele vitreg al regelui german Conrad al III-lea și unchiul împăratului Frederic I Barbarossa [7] .

Biografie

Încă din copilărie, hotărând de bunăvoie să se dedice lui Dumnezeu, în jurul anului 1126 a devenit testator al mănăstirii Klosterneuburg , ctitorită în 1114 de tatăl său lângă Neuburg [8] . Nu mai târziu de 1130, el a luat ordine sfinte .

Între 1127 și 1132 a fost educat la Paris , posibil la Abația Saint-Victorian și, de asemenea, la Chartres [9] . Nu există nicio dovadă sigură că a studiat acolo cu filosofi și teologi celebri precum Hugh de Saint-Victor , Gilbert de Porretan și Thierry de Chartres , cu toate acestea, influența semnificativă a lucrărilor lor asupra formării concepțiilor sale istorice, teologice și filozofice este fără îndoială [10 ] .

Din 1133 a lucrat la mănăstirea cisterciană din Morimont (comitatul Burgundiei ), unde în 1138 a devenit rector [4] . În același an a fost ales episcop de Freising (Bavaria) [11] .

În timpul mandatului, el a desfășurat o activitate viguroasă, reformând mănăstiri și patronând științele și educația, insuflând scolastica pariziană și filosofia lui Aristotel la Freising . El a apărat activ proprietățile de pământ și drepturile de proprietate ale mănăstirii sale de executorii judecătorești ai contelui palatin bavarez Otto I de Wittelsbach , fapt pentru care a fost atacat și umilit de acesta.

De trei ori, în 1141-1145, în numele fratelui său, regele Conrad al III-lea , a fost trimis la curtea papală [4] , iar în 1147-1149 l-a însoțit la a doua cruciada , răspunzând chemării lui Bernard de Clairvaux. [11] . În timpul unei campanii în sudul Asiei Mici, lângă Laodiceea , detașamentul pe care îl conducea a fost atacat de selgiucizi , iar Otto însuși aproape că și-a pierdut viața.

În numele nepotului său, Frederic I, a mediat conflictul dintre ducii bavarez și austriac, iar apoi între împăratul însuși și papa Adrian al IV -lea . În 1157 a participat la o întâlnire a Reichstag -ului din Besançon [11] .

A murit la 22 septembrie 1158, în drum spre o adunare a capitolului în mănăstirea Citeau [7] . A fost înmormântat în biserica catedrală din Morimont Abbey, sfințită în 1259, unde mormântul său a fost păstrat până în 1636, când mănăstirea a fost devastată în timpul războiului de treizeci de ani . După distrugerea definitivă a mănăstirii în timpul Revoluției Franceze , locul de înmormântare a fost complet pierdut.

În 1954, printre ruinele Mănăstirii Morimont, sub altarul bisericii catedrale, au fost găsite oase care au fost recunoscute ca moaște ale Fericitului Otto, transferate la mănăstirea fiică a lui Heiligenkreuz din Pădurile Vienei și examinate de departamentul de antropologie al Muzeul de Istorie Naturală din Viena în anii 1966-1969 [12] . Astăzi, aceste moaște sunt păstrate în mănăstirea Heiligenkreuz într-o capelă separată .

Compoziții

Otto merita  să _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ un loc de onoare printre istoricii germani ai Evului Mediu .

Principalele surse pentru cronica lui Otto, scrisă inițial în 1143-1146 [14] din ordinul starețului Augsburg Isangrim și în 1157 revizuită, completată și dedicată împăratului Frederic, au fost lucrările lui Rufinus de Aquileia , Aurelius Augustin , „Istoria”. împotriva păgânilor” de Paul Orosius (sec. V d.Hr.), cronicile lui Ekkehard din Aura (începutul secolului al XII-lea) [15] , Ortlieb și Berthold din Zwiefalten (al doilea sfert al secolului al XII-lea). Este impregnată de sentimente eshatologice și se termină cu o imagine imaginară a sfârșitului lumii. Motivul pesimismului lui Otto de Freisingen a fost criza social-politică din Germania, sfâșiată de lupta partidelor feudale. În același timp, cronica, mai ales în ultima parte, conține material factual valoros despre istoria internă și externă a Germaniei, prezentând o pânză largă a vieții politice din acea vreme.

În „ Actele împăratului Frederic I ” scrise în 1157-1158, Otto de Freisingen a expus din nou istoria Germaniei de la domnia lui Henric al IV-lea până în 1156, aderând la punctul de vedere oficial al curții [14] . Între 1170 și 1177, această lucrare detaliată, care este o sursă valoroasă asupra istoriei Germaniei și Italiei din secolul al XII-lea, precum și a relațiilor internaționale din acea vreme, a fost continuată până în 1160  de către Rahevin [16] .

Acționând ca ideolog al Sfântului Imperiu Roman și inspirat de ideea celor „patru monarhii” ale lui Hieronymus Stridon , Otto propune un postulat fictiv al „transferului puterii”, conform căruia stăpânirea asupra lumii a fost „transferată” de Dumnezeu însuși de la împărații romani , mai întâi până la Carol cel Mare (800), și apoi către împăratul german Otto I (962), ale cărui angajamente au fost continuate de succesorii săi până la Frederic Barbarossa [17] .

În ceea ce privește forma artistică și prelucrarea filozofică a materialului, Otto se află mult peste alți cronicari medievali, dar în ceea ce privește acuratețea faptică a lucrărilor sale, el lasă mult de dorit. Prezentarea evenimentelor din trecut este întreruptă de raționamentul său teologic, iar descrierea faptelor unor personaje proeminente în locuri este de natura unui panegiric .

Manuscrise și ediții

„Actele împăratului Frederic” Otto a fost păstrat în multe manuscrise din secolele XII-XVI, stocate în Biblioteca de Stat Bavarez din München , Biblioteca Duke August din Wolfenbüttel , biblioteca Abației Benedictine din Admont ( Styria ) , Biblioteca Apostolică Vaticană , Biblioteca Naţională a Franţei din Paris şi alte colecţii . Cronica „Despre două state” a fost păstrată în mai multe manuscrise, dintre care cele mai vechi sunt manuscrise de la Universitatea și Biblioteca de Stat din Turingiala Jena (sec. XII) și Biblioteca Ambrosiană din Milano (sec. XIII) [18] .

Scrierile lui Otto au fost publicate pentru prima dată în 1515 la Strasbourg de către istoricul și diplomatul umanist austriac Johann Cuspinian [13] , iar în 1569 au fost republicate la Basel de către istoricul și juristul francez Pierre Pitou . Prima ediție critică a ambelor lucrări a fost pregătită de arhivistul Franz Friedrich Willmans .pentru „ Monumenta Germaniae Historica ” (o tipărire separată a acesteia sub titlul „Ottonis episcopi Frisingensis opera”, Hanovra , 1867). Actele împăratului Frederic, cu o continuare a lui Rahevin, au fost republicate de Georg Weitz în 1884 la Hanovra . Traducerea în germană a cronicii de către istoricul și educatorul Horst Ernst Arminius Kohlpentru volumul multiplu „Geschichtschreiber der deutschen Vorzeit”, a fost lansat în 1881 la Leipzig , iar în 1883 traducerea sa din „Actele lui Friedrich” ( Lpts. , 1883) a fost publicată acolo.

Cea mai recentă ediție critică în traducerea originală în latină și germană a fost publicată în 2000 la Darmstadt , editată de istoricul medievalist Franz-Josef Schmale.

Imagine în literatură

Pedigree

Note

  1. ↑ https://www.britannica.com/biography/Otto-of-Freising
  2. ↑ 1 2 Lundy D. R. Otto Babenberg // Peerage 
  3. ^ German National Library, Berlin State Library, Bavarian State Library etc. Înregistrare #118590782 Arhivat 9 august 2020 la Wayback Machine // Controlul general de reglementare (GND) - 2012-2016.
  4. ↑ 1 2 3 Schnith K. Otto von Freising // Lexikon des Mittelalters. — bd. 6. - Stuttgart; Weimar, 1999. Sp. 1581.
  5. ↑ Tezaurul CERL Arhivat la 10 iulie 2022 la Wayback Machine  - Consortium of European Research Libraries.
  6. ↑ Wattenbach W. Otto von Freising Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Allgemeine Deutsche Biographie . — bd. 24. - Leipzig, 1887. - S. 688.
  7. ↑ 1 2 Schlager P. Otto din Freising Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine . — Enciclopedia Catolică . — Vol. 11. - New York, 1913.
  8. ↑ Otto episcopus Frisingensis Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Repertoriu „Geschichtsquellen des deutschen Mittelalters”. — Bayerische Staats Bibliothek, 2012.
  9. ↑ Goetz H.-W. Otto von Freising Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Neue Deutsche Biographie . — bd. 19. - Berlin, 1999. - S. 684.
  10. ↑ Șapte generații M. V. Otto din Freisingensky în tradiția teologiei negative Copie de arhivă din 6 septembrie 2016 la Wayback Machine // Buletinul Universității de Stat Pușkin Leningrad. - Nr. 3. - T. 2. - Sankt Petersburg, 2010. - P. 57.
  11. ↑ 1 2 3 Holland A. W. Otto of Freising Arhivat la 10 iulie 2022 la Wayback Machine // Encyclopædia Britannica, 11'th ed . — Vol. 20. - Cambridge University Press, 1911. - p. 375.
  12. ↑ Maurer Pius. Otto von Freising Arhivat 7 iunie 2020 la Wayback Machine // Biographia Cisterciensis online. nov. 2010.
  13. ↑ 1 2 Holland A. W. Otto of Freising Arhivat la 10 iulie 2022 la Wayback Machine // Encyclopædia Britannica, ed . a 11-a . — p. 376.
  14. ↑ 1 2 Schnith K. Otto von Freising // Lexikon des Mittelalters. — Sp. 1582.
  15. ↑ Wattenbach W. Otto von Freising Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Allgemeine Deutsche Biographie . — S. 689.
  16. ↑ Goetz H.-W. Otto von Freising Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Neue Deutsche Biographie . — S. 685.
  17. ↑ Weinstein O. L. istoriografia medievală vest-europeană. — M.; L., 1964. - S. 79.
  18. ↑ Historia de duabus civitatibus Arhivat 5 iunie 2020 la Wayback Machine // Repertoriu „Geschichtsquellen des deutschen Mittelalters”.

Bibliografie

Link -uri

  Перейти к элементу Викиданных  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole