| Jose Regio | |
|---|---|
| port. Jose Regio, Jose Maria dos Reis Pereira | |
| Numele la naștere | Jose Maria dos Reis Pereira |
| Data nașterii | 17 septembrie 1901 |
| Locul nașterii | Vila do Conde |
| Data mortii | 22 decembrie 1969 (68 de ani) |
| Un loc al morții | Vila do Conde |
| Cetățenie (cetățenie) | |
| Ocupaţie | scriitor |
| Direcţie | Modernism |
| Autograf | |
| regio.pt | |
| Fișiere media la Wikimedia Commons | |
José Régio (nume de naștere José Maria dos Reis Pereira , port. José Régio, José Maria dos Reis Pereira , 17 septembrie 1901 , Vila do Conde - 22 decembrie 1969 , ibid) - scriitor portughez , cel mai mare reprezentant al celui de-al doilea val de Modernismul portughez .
În 1925 a absolvit licenţa la Coimbra . Disertația sa, în care Fernando Pessoa și Mário de Sá Carneiro au fost prezentați în întregime pentru prima dată , a fost publicată în 1941 sub titlul „O mică istorie a poeziei moderne portugheze” și a câștigat o notorietate considerabilă. Din 1927 a ținut prelegeri în Portugalia și Franța despre modernismul portughez. Unul dintre fondatorii influentei reviste literare și artistice Presença ( Yav , 1927-1940, au fost publicate 54 de numere). Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții (1928-1967) în Portalegre . Era un pasionat colectionar de arta.
A murit în urma unui atac de cord . În 1971, Muzeul José Régio a fost deschis în Portalegre .
Premiul celui mai mare ziar Diário de Notícias (1966). Premiul Național de Poezie (1970, postum). Câteva dintre lucrările sale au fost transformate în filme de Manuel de Oliveira .
În 1965, Amália Rodrigues a înregistrat „Fado portughez” al lui José Régio (muzică de Alain Allman) pe un CD. Acest fado din prima carte a lui Régio este scris în conformitate cu îndelungata tradiție a fado, un gen specific de cântec portughez care a apărut pe străzile Lisabonei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, inițial ca cântece ale marinarilor. În diferite versiuni, este încă una dintre cele mai iubite, nu numai în Portugalia, ci în întreaga lume. În ea, „saudade” națiunii portugheze se cântă. Cred că dragostea oamenilor pentru „fado portughez” respinge afirmațiile celor care cred că pentru Portugalia modernă acest cuvânt și-a pierdut sensul magic de altădată.
Fado portughez
Când te-ai născut, fado, A
fost liniște două săptămâni la rând,
A netezit întinderea mării.
Atunci s-a născut acel cuvânt,
În pieptul unui marinar tânăr,
Pe ceas cânta cu dor,
Pe ceas cânta cu dor.
Ce minune este,
pământul meu în valea înflorită!
Coasta roșie a Spaniei
Nu vezi de aici?
Și bancurile portugheze?
Sunt orb de lacrimi, nu văd.
Cuvintele i-au zburat de pe buzele lui
Pe o caravelă
de sânge stacojiu.
Buzele acelea cântau despre casă,
Sărutări ardeau pe ei,
Numai marea îi săruta,
Numai marea îi săruta.
La revedere, Maria, cu tine
Vom crede în noroc.
Și promit acum:
Să mergem cu tine la pupitru,
Dacă Dumnezeu, hotărând altfel,
Nu mă va ascunde în prăpastie.
Și mai sună fado
Într-o seară liniștită ce aducea bucurie,
Și cerul strălucea, bucurându-se,
Pe altă caravelă, o vorbă
Străcea din buzele altui marinar,
Pe ceas cânta cu dor,
Pe ceas cânta cu dor.
Fado Portugês
O Fado nasceu um dia,
quando o vento mal bulia
eo céu o mar prolongava,
na amurada dum veleiro,
no peito dum marinheiro
que, estando triste, cantava,
que, estando triste, cantava.
Ai, que lindeza tamanha,
meu chão, meu monte, meu vale,
de folhas, flores, frutas de oiro,
vê se vês terras de Espanha,
areias de Portugal,
olhar ceguinho de choro.
Na boca dum marinheiro
do frágil barco veleiro,
morrendo a canção magoada,
diz o pungir dos desejos
do lábio a queimar de beijos
que beija o ar, e mais nada,
que beija o ar, e mais nada.
Mae, adeus. Adeus, Mary.
Guarda bem no teu sentido
que aqui te faço uma jura:
que ou te levo à sacristia,
ou foi Deus que foi servido
dar-me no mar sepultura.
Ora eis que embora outro dia,
quando o vento nem bulia
eo céu o mar prolongava,
à proa de outro
velero velava outro marinheiro
que, estando triste, cantava,
que, estando triste, cantava.