Califatul al-khulafa ( azerbaidjan Xəlifət əl-xüləfa ) este o funcție de conducere în statul safavid , adjunct al șefului tariqa safavid.
Prin califatul al-khulafu și sufiții , șahii au controlat trupele care i-au adus la putere, precum și adepții lor din Asia Mică . Deoarece sufiții erau Qizilbash , doar Qizilbash ocupau postul de califat al-khulaf . Califatul al-khulafa, acționând în numele șahului, și-a numit reprezentanții în provincie. Acești reprezentanți erau numiți califi , iar la rândul lor califii aveau uneori proprii subordonați, numiți pira . Potrivit savantului iranian Nasrullah Falsafi, liderul sufiților din fiecare trib era numit calif , iar comandantul suprem al tuturor sufiților era numit califatul al-khulafa. Acesta din urmă era considerat naib (adjunctul) murshidi-kamilului (șeful tarikatului). Toți sufiții au ascultat ordinele lui așa cum ar fi ascultat ordinele șahului. Titlul de califat al-khulafa a fost adesea prescurtat la khulaf [1] .
Poziția califatului al-khulafa, care închide lista celor mai înalte funcții civile, este menționată separat de clericii musulmani. În realitate, principiile pe care le-a reprezentat erau la fel de diferite de ortodoxie ca și principiile șamanilor și lamailor care au supraviețuit la curtea musulmanilor hulaguizi [2] . Califatul al-khulafa și califul erau propagandiști activi ai ideilor șiismului și aveau o putere seculară și politică semnificativă [3] .
Califii au jucat un rol important în mobilizarea sprijinului pentru safavizi , atât prin aducerea de partea lor a adepților lor din Anatolia, cât și prin influențarea maselor populației turcești. După 1510, acest prozelitism pe teritoriul otoman a devenit o ocupație periculoasă, deoarece sultanii otomani au ordonat uciderea tuturor califilor safavizi. Acești califi nu numai că au condus războinici în Imperiul Safavid , dar au și exportat fonduri pentru Ismail [4] . Pe lângă aceasta, califii au importat în secret cărți șiite în Imperiul Otoman , ceea ce nu le-a plăcut nici sultanilor otomani [5] . Aderenții obișnuiți ai safavidelor erau expulzați de obicei în Ungaria sau Cipru după arestarea lor . În secolul al XVII-lea, califii se pare că au continuat să mobilizeze recruți militari, deoarece numirile lor trebuiau coordonate și cu yuzbashi (ofițerul trupelor Qizilbash ) din tribul sau districtul de care era responsabil califul [6] .
Califii au participat la crearea, întărirea și consolidarea puterii safavidelor în ținuturile cucerite. Mai mult, califii au luat adesea parte activă în bătălii, deseori comandând trupele Qizilbash ; erau larg reprezentați în administrația statului. Un raport italian din 1501 menționează că șahul Ismail I avea 40 de guvernatori, „care se numesc „caliphani” (califi)” . Într-adevăr, mulți califi au fost printre emirii de frunte (namdar) . Au existat califi care au ocupat poziții precum mohrdar, gorchubashi , eshikagasybashi , mutawwalli și ambasador. Ei au fost, de asemenea, guvernatori de orașe la fel de variate ca mărime precum Qom , Sankor, Garajadag, Hamadan , Kandahar , Varamin , Teheran , Darabjird, Sultaniye , Soujbulag , Kain, Sebzevar , Tun va Tabas și Kashan . Mai mult decât atât, ei erau asociați apropiați ai șahului, prinților safavide și au acționat ca mentori (dede) , califatul timpuriu al-khulafa aparținea cercului interior al elitei puterii care conducea statul - așa-numitul „ahl-i ikhtisas” [7] .
În cazul populației așezate, califii erau numiți într-unul sau mai multe sate. De exemplu, când șahul Tahmasib I trecea prin Azerbaidjan , sătenii au venit să îndeplinească ritualuri împreună cu califii lor. .Într-un raport rusesc din 1725, este descrisă situația din Shirvan Beylerbeystvo . De exemplu, în districtul Shabran , bătrânii satului (katkhoda) erau subordonați lui yuzbashi. Yuzbashii erau subordonați daruga, care se ocupau de colectarea taxelor și ordinea publică și rezolvau disputele împreună cu califul. La fel a fost și în districtul Sheshpara. Același raport a remarcat că califii, qadi și darugas din guvernare erau responsabili de cauzele judiciare și puteau impune pedepse [8] .
Numărul califilor la începutul secolului al XV-lea , când șeful ordinului Sefewiye, sultanul Khoja Ali, și-a trimis califii la multe triburi turcești din Azerbaidjan și Anatolia . Din perioada lui Sheikh Junayd , califii au jucat un rol semnificativ în lupta safavidelor pentru puterea seculară supremă. Unul dintre asociații lui Ismail I Califul Khadim-bek, după anunțul lui Ismail Shah a devenit Califatul al-Khulafa și în 1509 a fost numit primul conducător safavid al Bagdadului [9] .
Ajunși pe tron, safavizii s-au trezit în fruntea unei administrații duale: ca conducători, au moștenit sistemul de guvernare de la Ak-Koyunlu [10] . Odată cu aderarea safavidilor, califatul al-khulafa și califul au început să ocupe funcții înalte la curte și în provincii. Califii și sufiții care dețineau aceste titluri înainte de crearea Imperiului Safavid se bucurau de cea mai mare onoare. De exemplu, califii și sufiții din Karajadag. Subordonații califilor al-khulafa din califatul și sufiții lor (talibani) au jucat un rol important în viața politică a statului [11] . Ca șefi ai ordinului lor original, ei au cerut ascultarea oarbă a sufiților lor. În vremuri obișnuite, administrația obișnuită era suficientă, dar de îndată ce a apărut o criză internă, safavizii și-au chemat adepții să se simtă „shahi-sevani” , iar conflictele s-au rezolvat într-o atmosferă de disciplină superioară a unui singur partid [10] .
În epoca lui Shah Tahmasib , „Alam-ara” îl menționează pe Husseingulu Caliph Rumlu , care a deținut funcția de califat al-khulaf în capitală și era foarte respectat; a dat sfaturi si a fost ascultat. Sufiții care au ajuns la poalele tronului șahului din Diyarbekir și din toate părțile Asiei Mici i-au fost complet ascultători (tabi-i u) . În Isfahan , sufiții se adunau vineri seara în „tovkhid-khana” , situat chiar pe coridorul din interiorul porții principale a palatului. Cartierele gardienilor sufi sunt în apropiere. Sufiții păzeau aceste porți („pragul imperial”) și zidurile exterioare ale palatului și, de asemenea, l-au însoțit pe șah în călătoriile sale. Cei care au căutat refugiu la porțile palatului au trebuit să-i convingă pe sufiți , iar din aceasta au făcut un venit semnificativ [2] .
Fiecare trib mare Qizilbash avea de obicei nu unul, ci mai mulți califi, câte unul pentru fiecare clan. Dacă pentru un grup tribal sau o zonă geografică separată, șahul a numit pentru un astfel de trib fie zona califatului al-khulaf, fie califul principal. Adesea acești lideri au fost numiți pur și simplu califi, iar uneori - califi-beks. Califii erau adesea numiți din familii locale influente. Fiecare dintre triburile mari, precum Shamly , Rumlu , Tekeli , Turkman , Qajar , Zulgadar , precum și cele mici, precum Alpaut , Karadaghly, Inanly și Ansar, aveau propriul calif. Pe lângă aceasta, mai existau și califi în fiecare clan major al acestor triburi majore [7] . De exemplu, în 1696, în regiunea Arasbar , califii se numărau printre clanurile begdeli , tagshar, mulanshah, id-ogullar, deli-ogullar și gapykdelyuk-dash (toate clanurile tribului Shamli ) . În 1700, tribul Shekkaki avea și un calif, în timp ce tribul Jalair avea doi. În 1714, califii erau prezenți în clanurile Saru Alili, Baharlu, Khoja Abu-Iskhaglu, iar unul dintre ei a devenit și califul clanurilor Chuldur și Gapanat. Și în sfârșit, muștarul avea și ei proprii califi [12] .