Trimis [1] [2] [3] - șeful misiunii diplomatice a unei puteri (stat) în alta (alta), misiune de al doilea nivel, imediat după ambasadă [4] .
Titlul istoric este „ envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire ” [ 5 ] ; titlul care a luat contur în secolul al XX-lea este „ Trimisul extraordinar și plenipotențiar ”.
Gradul de trimis diplomat este descris de articolul 14 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice ; Trimisul este considerat agent diplomatic de clasa a II-a, urmând clasa ambasadorului , și este înzestrat cu toate drepturile și privilegiile șefului unei misiuni diplomatice. În fruntea unei misiuni, acesta este acreditat la șeful statului gazdă, prezentându-i o scrisoare de acreditare semnată de șeful statului acreditar.
În Rusia prerevoluționară, trimisul, în calitate de reprezentant al misiunilor diplomatice permanente în străinătate, era agent diplomatic de rangul 2 și era în clasa a 3-a după poziție . Trimișii extraordinari și miniștrii plenipotențiari au fost acreditați de la șef de stat la șef de stat și și-au prezentat creditele (creditele) în audiență solemnă , dar cu mai puțină paradă decât un diplomat de primă clasă . Alături de ambasadori, au folosit titlul de „ Excelență ”, dar numai din politețe.
În URSS, reprezentanții diplomatici de cel mai înalt rang au fost numiți „Polpreds” (plenipotențiari) până în mai 1941 . Gradul de trimis pentru diplomați a fost introdus prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 9 mai 1941, cu titlul oficial „Trimis extraordinar și plenipotențiar”. Deja în 1948, Ministerul Afacerilor Externe al URSS a început să desemneze trimiși categorii de clasa I sau a II-a.
Drept internațional | |||||
---|---|---|---|---|---|
Dispoziții generale | |||||
Personalitate legală | |||||
Teritoriu |
| ||||
Populația |
| ||||
Industrii |
|
Legea Relațiilor Externe | |
---|---|
Surse | |
Reprezentări | |
Clase |
|
Statut juridic |