Acordurile din august ( poloneză Porozumienia sierpniowe ) - un pachet de documente semnat de guvernul PPR și de comitetele de grevă din Szczecin , Gdansk , Jastrzembie-Zdroj și Dąbrowe-Gornicz la sfârșitul lunii august - începutul lunii septembrie 1980 . Au fost primele acorduri oficiale între Partidul Comunist de guvernământ şi opoziţia din Europa de Est din 1948 . Legalizată mișcarea sindicală poloneză independentă, a dus la crearea sindicatului Solidaritatea. Ele sunt considerate ca un eveniment de hotar în istoria Poloniei și Europei de Est. Cel mai faimos din lume a fost documentul semnat la 31 august 1980 la șantierul naval Gdansk , prin urmare întregul set de acorduri este adesea denumit Acordul de la Gdansk.
Până în 1980, politica conducerii PZPR și a guvernului PPR , desfășurată în deceniul precedent sub conducerea lui Edvard Gierek [1] , a intrat în impas . De-a lungul anilor 1970, autoritățile poloneze au redus la tăcere nemulțumirea în masă față de metodele de manevră socială. Subvențiile economice din partea URSS au fost completate cu împrumuturi masive din Occident. Acest lucru a contribuit la creșterea producției și la creșterea veniturilor populației. În acest fel, a fost posibilă evitarea protestelor și cataclismelor majore, asemănătoare evenimentelor din 1970-1971 , când conducerea partidului, condusă de Władysław Gomulka, a folosit forța militară pentru a suprima grevele de pe coasta baltică. Vărsarea de sânge a dus la o schimbare în conducerea partidului-stat - primul caz în statul Blocului de Est .
Cu toate acestea, economia planificată centralizat și sistemul de comandă și control au epuizat resursele de dezvoltare. În 1979 , indicatorii de creștere economică a Republicii Populare Polone au fost observați la un nivel negativ. Un factor de complicare a fost o datorie externă aproape de 20 de miliarde de dolari . Deja în 1976 , guvernul lui Peter Yaroshevich a încercat să stabilizeze bugetul prin creșterea prețurilor de consum. Acest lucru a provocat proteste majore de muncă în Varșovia și Radom . Au trebuit să fie suprimați de poliție și ZOMO . Au apărut organizații de opoziție - KOS-KOR , Sindicatele Libere de Coastă , Confederația Poloniei Independente . Mișcarea de protest și disidență a fost persecutată de Serviciul Securității Statului , au fost comise arestări, bătăi, uneori crime secrete ( Roman Kotliarzh , preot catolic Radom, Tadeusz Szczepanski , muncitor din Gdansk ). Criza acută și confruntarea dură au devenit o chestiune de timp.
Evenimentele au avut loc în vara anului 1980. Conducerea partidului și a statului și-au propus din nou să rezolve problemele bugetare prin reducerea veniturilor populației. La 1 iulie 1980, Biroul Politic al Comitetului Central PUWP și Consiliul de Miniștri al PPR au aprobat o directivă privind creșterea centralizată a prețurilor la produsele din carne. Totodată, a fost introdusă interdicția comerțului cu carne pentru persoane fizice. Ca răspuns, pe 8 iulie au început greve la fabricile din Lublin [2] . Pe 15 iulie 1980, muncitorii din Lublin, constructori de mașini, au mers la demonstrații de multe mii împotriva creșterii prețurilor.
Traficul la șantierul naval Gdansk numit după Lenin a început în dimineața zilei de 14 august 1980 . 16.000 de muncitori au intrat în grevă ocupațională. Organizatorii primei zile au fost activistul KOS-KOR și al sindicatelor libere Bohdan Borusewicz , tehnicianul mecanic Jerzy Borowchak , montatorul Bogdan Felsky , sudorul Ludwik Prondzinski , lăcătușul Piotr Malishevsky [3] . La 15 august, un electrician și activist sindical liber Lech Walesa a devenit șeful grevei .
Sloganurile din Gdansk erau oarecum diferite de cele din Lublin și nu s-au limitat la un protest față de politica de prețuri. Greviștii au cerut reintegrarea lui Lech Walesa și a operatorului de macara Anna Valentynovich , care au fost concediați pentru apartenența la sindicate libere [4] , să ridice un monument pentru muncitorii decedați în decembrie 1970 și să majoreze salariile. De la bun început, au fost înaintate cereri nu numai socio-economice, ci și politice: asigurarea drepturilor civile , libertatea de exprimare și de religie și eliberarea deținuților politici .
Grevele de solidaritate au început la o serie de întreprinderi din Gdansk. Tulburările s-au extins la Gdynia , apoi la Szczecin , au măturat coasta Baltică și s-au extins treptat în alte regiuni ale țării și sectoare ale economiei. Amploarea evenimentelor a depășit ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor 1970. La 16 august 1980 , la șantierul naval din Gdansk a fost format Comitetul de grevă interfabricat ( MKS ) sub președinția lui Walesa [5] . Mecanicul din Gdansk Bogdan Lis și sudorul Gdynia Andrzej Kolodzei au devenit adjuncții săi ; Anna Valentynovych, inginerul Andrzej Gvyazda , șoferul de tramvai Henrika Kshivonos și zeci de alți activiști au acționat energic. MKS a preluat coordonarea mișcării muncitorești, mai întâi în Tricity , apoi în toată țara.
O asistentă a șantierului naval , Alina Penkowska , a reușit să-i transmită lui Jacek Kuron informații despre ceea ce se întâmpla [4] . A fost posibil să se facă acest lucru, în ciuda blocării comunicării, de la telefonul deconectat al postului de prim ajutor. Kuroń a raportat la Radio Europa Liberă , după care toată Polonia a fost la curent.
Zi de zi revendicările s-au radicalizat. O încercare a moderatului Walesa de a pune capăt grevei a fost deja zădărnicită de radicalii conduși de Gvyazda pe 16 august. Un rol cheie în „salvarea grevei” l-a jucat un grup de lucrătoare conduse de asistenta Alina Penkowska și studenta Maryla Plonska [6] .
Val total polonezLa 19 august, la Szczecin a fost înființat un Comitet de grevă interfabrica , condus de pompierul și directorul de depozit al șantierului naval Szczecin Warski, Marian Yurchik . Adjuncții și asistenții lui Yurchik au fost sudorul Kazimierz Pipia , inginerul constructor naval Kazimierz Fishbein , maistrul Ludwik Grazel , maistrul Jan Lebkowski , muncitorii șantierului naval Marian Yushchuk , Yaroslav Mroczek , Andrzej Zieliński ; Maria Chmielewska și Jerzy Stetsky au reprezentat uzina de reparații Parnitsa [7] .
La 29 august, la Jastrzebie-Zdrój s-a format un comitet de grevă al minerilor , condus de economistul Jarosław Sienkiewicz , minerii Stefan Palka și Tadeusz Jedynak . În același timp, metalurgiștii au format un comitet de grevă la uzina Huta Katowice din Dąbrowo Górnicz , condus de lăcătușul Andrzej Rozplochowski, inginerul electronic Zbigniew Kuprisiewicz , mecanicul Bogdan Borkowski și electricianul privat Kazmierz Switon .
În capitală, centrul mișcării greve a luat contur la Combinatul siderurgic Guta-Varșovia sub conducerea oțelului Severin Yavorsky . Centrul Comitetului de grevă interfabricat din Bydgoszcz s-a stabilit la fabrica de biciclete Romet sub conducerea inginerului Jan Rulewski [8] , sociologului Antoni Tokarczuk , electricianului Krzysztof Gotowski .
Până la sfârșitul lunii august, numărul greviștilor a ajuns la 750.000 [9] .
Sprijinul intelectualitățiiPe 22 august, a apărut un apel public a 64 de reprezentanți ai intelectualității poloneze - îndemnând autoritățile și greviștii să înceapă un dialog politic [3] . Printre semnatari s-au numărat personalități notabile precum Tadeusz Mazowiecki , Bronisław Geremek , Aleksander Gejštor , Władysław Bartoszewski , Marian Brandys , Roman Bratny , Kazimierz Dzewanowski , Wacław Gajewski , Jerzy Jedlicki , Adam Kersten . Inițiativele au fost susținute de Karol Modzelevsky , Andrzej Wajda , Jan Jozef Szczepanski , Stanisław Baranczak , Janusz Głowacki , Elżbieta Barszczewska , Zofia Mrozovskaya , Viktor Voroshilski , Yaroslav Abramov-N și o sută de reprezentanți culturali ai comunității științifice mai mult decât oricând.
Mazowiecki și Geremek au înființat un consiliu de experți la MKS Gdańsk. Acest organism mai includea jurnalistul și istoricul filosofiei Bogdan Ciwiński , economistul Tadeusz Kowalik , economistul și publicistul Waldemar Kuczynski , sociologul Jadwiga Staniszkis , avocatul și activistul catolic Andrzej Wielowiejski .
Poziția bisericiiÎncă de la început, motivele catolicismului polonez și ale doctrinei sociale catolice au fost puternice în mișcare . Muncitorii au ținut mase chiar la întreprinderile greve, inclusiv la porțile șantierului naval Gdansk. Mulți preoți catolici s-au alăturat activ mișcării, devenind ulterior capelani sindicali ( Jerzy Popieluszko este cel mai cunoscut în acest sens ). Simbolurile catolice , portretele Papei Ioan Paul al II-lea , au fost distribuite pe scară largă . Pe 20 august, Ioan Paul al II-lea a trimis o telegramă Primatului Poloniei, Cardinalul Stefan Wyshinsky : „În ultimele zile grele, cu rugăciunea în inimă, particip la experiențele pe care le trăiesc din nou Patria mea și compatrioții mei” [10]. ] .
Pe 26 august, cardinalul Vyshinsky a vorbit în favoarea unui dialog între autorități și protestatari, a suveranității naționale a Poloniei și împotriva campaniilor de ateizare ale partidelor. Discursul său a fost cenzurat, dar a circulat în toată țara în întregime. Episcopul de Szczecin, Kazimierz Maidanski [3] , i-a susținut activ pe greviști . A doua zi, Consiliul General al Episcopiei a emis un comunicat în care spunea că condiția păcii sociale este respectarea drepturilor suverane ale națiunii, inclusiv dreptul de organizare în sindicate [10] .
Pe 17 august, MKS Gdansk a înaintat 21 de cereri [11] . Acest act a devenit baza programului de mișcare grevă:
(a) reintegrarea celor disponibilizați pentru participarea la grevele din 1970 și 1976, reintegrarea studenților expulzați din motive politice în universități (b) eliberarea tuturor deținuților politici (c) încetarea persecuției bisericii
(a) informarea completă a societății cu privire la situația socio-economică (b) discutarea la nivel național a programului de reforme socio-economice
Textul celei de-a 21-a cereri a fost postat spre vizionare publică la postul de pază de la Poarta nr.2 a Șantierului Naval Gdansk [3] .
Majoritatea cererilor erau de natură pur economică, concentrate pe nevoile materiale actuale ale lucrătorilor și ale familiilor acestora (uneori cu o părtinire anti-piață). Nu au fost puse întrebări despre schimbarea guvernului, organizarea de alegeri libere, înlăturarea funcțiilor de administrație de stat din PZPR. Cu toate acestea, punctele 1-5 au fost fără echivoc politice și au subminat principiul „conducerii de partid”. Clauza 6 a încălcat monopolul partidului asupra definiției politicii socio-economice. Clauza 13 amenința statutul social și interesele materiale ale partidului și ale aparatului punitiv. Primele două revendicări erau de cea mai fundamentală importanță: sindicatele independente și dreptul la grevă.
Comitetul de grevă din Szczecin a prezentat propria versiune a programului - 36 de cereri . În general, aceste puncte au coincis cu documentul Gdansk MKS. Cu toate acestea, revendicările de la Szczecin erau mai rigide și de natură ideologică anticomuniste . Această caracteristică corespundea opiniilor și pozițiilor binecunoscute ale conservatorului național catolic Marian Jurczyk.
În special, au fost făcute cereri separate pentru instalarea unui memorial pentru cei care au murit în decembrie 1970 (protestele de la Szczecin s-au desfășurat atunci mai dramatic decât cele de la Gdansk), încetarea cheltuielilor pentru un program spațial comun cu URSS (zborul Miroslav Germashevsky a fost menționat într-un context negativ) și pentru a ajuta statele de orientare socialistă , o emisiune televizată săptămânală duminică a masei catolice care aduce în fața justiției pe cei vinovați într-o situație de criză.
Cele 21 de cereri ale Gdansk MKS au câștigat faimă în întreaga lume. Nu același lucru se poate spune despre cele 36 de revendicări ale greviștilor de la Szczecin [12] . Ulterior, Yurchik a explicat acest lucru prin atenția insuficientă a locuitorilor din Șcecin față de presă, în special străină [13] .
Inițial, conducerea PZPR a adoptat o atitudine dură, menită să suprime greva. La 15 august 1980, Biroul Politic al Comitetului Central PUWP s-a întrunit pentru o întâlnire de urgență. Secretarul Comitetului Central al PUWP, Aloisy Karkoshka , a descris situația ca fiind „foarte periculoasă” [14] . Autoritățile au întrerupt legătura orașelor de pe litoral cu restul țării. Ministrul de Interne al Republicii Populare Polone , Stanislav Kovalchik , a anulat vacanțele de vară la poliție și a declarat pregătirea pentru luptă a ZOMO [15] . Ministerul Afacerilor Interne a format Cartierul General Operaţional Lato 80 sub conducerea viceministrului Bohuslav Stakhura , a colonelului Securităţii Statului Vladislav Ciaston şi a comandantului şef al poliţiei Józef Beim . Curând a fost înființată o comisie a Comitetului Central, care a fost încredințată cu pregătirea unui plan de suprimare forțată. În comisie s-a numărat generalul Securităţii Statului Miroslav Milewski , ministrul apărării Wojciech Jaruzelski , noul prim-ministru Józef Pińkowski şi viceprim-ministrul Mieczysław Jagielski . Miniștrii Kowalczyk și Jaruzelski au format grupuri interdepartamentale pentru a bloca cu forța principalele centre ale grevei.
Guvernul a trimis o delegație la Gdańsk condusă de un membru candidat al Biroului Politic, viceprim-ministrul Tadeusz Pyka . Pe 18 august, a avut loc un plen al Comitetului Provincial Gdansk al PZPR, în care Pyka, președintele Consiliului de Stat Henryk Jablonski și Stanislav Kanya , membru al Biroului Politic, secretar al Comitetului Central, curator de partid al organelor administrative și au participat organele de drept. Starea de spirit s-a arătat dură și agresivă. În negocierile cu atacanții, Pyka a luat o atitudine dură, până la atacuri personale asupra lui Valentynovich, Walesa și Gvyazda. Astfel de discursuri au dus la cea mai mare agravare a situației.
Cu toate acestea, conducerea de vârf a partidului, temându-se de repetarea evenimentelor de acum un deceniu, a căutat să evite o ciocnire violentă. Dialogul și compromisul au fost susținute de primii secretari ai comitetelor de partid ale voievodatelor - Tadeusz Fischbach din Gdansk, Janusz Brych din Szczecin (ambele își aminteau bine cum s-au încheiat evenimentele din 1970-1971 pentru predecesorii lor). Directorul șantierului naval din Gdansk Klemens Gnech [16] a luat partea greviștilor . Aceeași poziție, în mod neașteptat pentru Gierek, a fost luată sfidător de persoana a doua a PUWP, Stanislav Kanya (care a perceput situația ca un moment oportun pentru a ocupa prima poziție) [3] . O importanță deosebită a fost poziția comandantului forțelor navale ale PPR, amiralul Ludwik Yanchishin , care a avertizat că armata și marina nu vor întreprinde acțiuni care să complice relațiile cu societatea.
Pe 21 august, Pyka a fost rechemat din Gdansk, după care a fost înlăturat din postul său. În schimb, la Gdansk a sosit un viceprim-ministru Jagielsky [17] mai flexibil și mai adaptabil . Viceprim-ministrul Kazimierz Barcikowski a mers la Szczecin pentru negocieri , iar miniștrii industriei Franciszek Kaim (metalurgie) și Alexander Kopets (inginerie) au plecat în Silezia. Autoritățile și-au dat seama de inevitabilitatea concesiunilor.
Pe 29 august, la o ședință a Biroului Politic, Gierek a vorbit în sensul că crearea unor sindicate independente în situația actuală s-ar putea dovedi a fi un „rău mai mic” pentru PUWP, din care „atunci poți încerca să obții. afară.” Propunerile de utilizare a violenței emanate din „ betonul ” stalinist (Milevsky, Grabsky , Olshovsky , Stakhura) au fost în cele din urmă respinse ca „nerealiste” [3] .
Reprezentanții guvernului au contat pe negocieri pentru a-i convinge pe greviști să se supună. Bartsikovsky a plănuit să „îmblânzească” activiștii și să-i includă în sistemul de stat al PPR. Cu toate acestea, aceste încercări au eșuat complet (în special la Szczecin, unde guvernul a trebuit să se ocupe de radicalul anticomunistul Yurchik) [18] .
Comitetele de grevă s-au poziționat ferm pe principalul lucru: crearea unor sindicate independente. Nerespectarea acestei cerințe a făcut negocierile lipsite de sens și a readus situația la poziția inițială. Autoritățile au trebuit să cedeze pe o chestiune de principiu. În mod simbolic, acest lucru a fost exprimat prin fraza lui Jagelsky: Musimy wyrazić zgodę - Trebuie să fim de acord [19] .
Acordurile au fost oficializate ca protocoale finale (memorandumuri de înțelegere) între comitetele de grevă interfabricate și comisiile guvernamentale . În total, au fost semnate patru acorduri - două în august, două în septembrie [20] .
Primul a fost Acordul de la Szczecin semnat la Șantierul Naval Warsky la 30 august 1980 [21] . Comitetul de grevă a fost semnat de Marian Jurczyk, Kazimierz Fischbein și Marian Yushchuk; din guvern - viceprim-ministrul Kazimierz Barcikowski, secretarul Comitetului Central al PUWP Andrzej Zhabinski și prim-secretar al Comitetului provincial Szczecin al PUWP Janusz Brych.
Gdansk, 31 augustAcordul de la Gdansk a fost semnat la Șantierul Naval Lenin la 31 august 1980 [22] . Lech Walesa, Bogdan Lis, Andrzej Kolodzei și alți paisprezece membri ai comitetului, inclusiv Anna Valentynovich, Alina Penkovskaya, Henrika Kshivonos, au semnat documentul în numele MKS (Andrzej Gwiazda a refuzat să semneze documentul, considerând că concesiile politice ale lui Walesa sunt excesive ). Din partea guvernului - viceprim-ministrul Mieczysław Jagielski, secretar al Comitetului central al PUWP Zbigniew Zieliński , prim-secretar al Comitetului provincial Gdansk al PUWP Tadeusz Fischbach, guvernatorul Gdansk Jerzy Kolodzeiski .
Jastrzemb, 3 septembrieLa 3 septembrie 1980 , la mina Manifestului din iulie a fost semnat Acordul Yastrszemb [23] . Comitetul de grevă a fost reprezentat de Jaroslav Sienkiewicz, Stefan Palka, Tadeusz Jedynak și alți unsprezece membri; partea guvernamentală - viceprim-ministru (numit cu o săptămână mai devreme) Alexander Kopets , secretar al Comitetului Central al PUWP Andrzej Zhabinsky , secretar al Comitetului provincial Katowice al PUWP Wieslaw Kichan , ministrul minierului Wlodzimierz Leychak , încă doi funcționari de stat.
Katowice, 11 septembrieÎn cele din urmă, Acordul de la Katowice [24] a fost semnat la 11 septembrie 1980 la uzina Guta-Katowice. Andrzej Rozplochowski, Zbigniew Kupisiewicz, Kazimierz Switon, Jacek Jagielka și încă trei membri au semnat din comitetul de grevă. De la guvern - ministrul Franciszek Kaim, director general al Guta-Katowice Zbigniew Shalaida , încă cinci lideri economici locali.
Punctul 1 din Acordul de la Gdańsk a fost de o importanță fundamentală: activitățile sindicatelor din Polonia nu au justificat speranțele și așteptările muncitorilor. Se consideră oportună crearea de noi sindicate autonome care să fie adevărați reprezentanți ai clasei muncitoare [25] . Această formulare a fost cea mai neechivocă și cea mai pozitivă pentru atacanți. Sindicatelor li s-a declarat dreptul de a participa la elaborarea deciziilor socio-economice, dreptul la publicații independente, a fost garantată siguranța greviștilor și a tuturor susținătorilor acestora, autoritățile s-au angajat să revizuiască pedepsele celor reprimați anterior, să le reintegreze pe cele. demis din motive politice și limitează cenzura. Aproape toate tezele sociale și economice din cele 21 de cereri ale MKS Gdańsk au fost acceptate verbal. Teza despre recunoașterea de către noile sindicate a rolului conducător al PUWP a fost depusă în formularea „rol în stat”, și nu „rol în societate”, asupra căruia s-a insistat partea guvernamentală [3] .
Acordul de la Szczecin a fost mai puțin favorabil greviștilor [26] . Bartsikovsky a reușit să realizeze mai mult decât Yagelsky. El a insistat asupra expresiei „sindicate autonome” în loc de „autoguvernare independentă” (acest lucru a deschis spațiu pentru manipularea juridică). Garanțiile de securitate pentru participanții și susținătorii grevei nu au fost necondiționate - au fost introduse rezerve cu privire la „infracțiunile politice”. Libertatea de informare și de campanie a fost definită numai în limitele „accesului mai larg” (înainte practic inexistent). Repunerea în funcție a concediaților în fiecare caz a fost luată în considerare individual. Cu toate acestea, guvernul a fost de acord să instaleze un semn memorial pentru cei care au murit în 1970, a fost de acord să majoreze salariile și prestațiile familiale, a stabilit un termen de cinci ani pentru așteptarea locuinței și s-a angajat să schimbe charterul șantierului naval Szczecin.
Acordul de la Yastrszemb s-a ocupat mai mult de probleme sociale și de muncă. A fost anulat sistemul de lucru cu 4 brigăzi pentru mineri, ceea ce însemna o săptămână de lucru de șapte zile. Guvernul s-a angajat să înainteze la Seimas al Republicii Populare Polone un proiect de lege privind scăderea vârstei de pensionare în industria minieră. Din 1981 au fost introduse două zile libere pentru mineri - sâmbătă și duminică (anterior era o zi liberă în Polonia, pentru lucrătorii din alte industrii situația a rămas aceeași). Lista bolilor profesionale și a prestațiilor aferente a fost extinsă.
O caracteristică a Acordului de la Katowice a fost clauza privind dreptul de a forma sindicate independente pe întreg teritoriul PPR. Guvernul a garantat accesul la mass-media, siguranța greviștilor și plata lucrătorilor sindicali cu normă întreagă. În acest sens, documentul de la Katowice a mers mai departe decât Gdańsk și Szczecin [27] .
Acordurile din august au consolidat următoarele teze:
La 10 noiembrie 1980, în baza Acordurilor din august, a fost înregistrat un sindicat independent autonom Solidarity [28] .
Partea guvernamentală a insistat categoric asupra recunoașterii de către noile sindicate a rolului de conducere al PUWP. O astfel de atitudine a anulat principiile proclamate ale sindicatelor independente și autonome. Reprezentanții „betonului de partid” nu au intenționat inițial să îndeplinească acordurile. Acest lucru a dus la numeroase conflicte violente, o criză politică acută și legea marțială . Acordurile din august au fost anulate.
La sfârșitul anilor 1980, situația s-a schimbat, iar autoritățile au fost nevoite nu doar să legalizeze din nou Solidaritatea, ci și să organizeze alegeri , în care sindicatul de opoziție a câștigat. După schimbarea sistemului socio-politic, dezvoltarea Poloniei a luat o altă cale. Însă, acordurile din august, „spiritul lui august 1980” sunt amintite în țară ca o cotitură istorică care a dovedit forța societății în confruntarea cu autoritățile, o perioadă de speranță și optimism social [29] .