Despre istoria creștinismului timpuriu | |
---|---|
Autor | Engels, Friedrich |
Data primei publicări | 1894 |
Textul lucrării în Wikisource |
Despre istoria creștinismului primitiv – un articol de F. Engels . Scrisă în 1894. Rezumă rezultatele multor ani de cercetare a lui Engels din punct de vedere istorico-materialist și ateist al problemelor apariției, rădăcinilor sociale și esenței creștinismului. A fost publicată pentru prima dată în revista „ Die Neue Zeit ” în nr. 1 și 2 din 1894. Lucrarea lui Engels a fost publicată pentru prima dată în rusă în 1906. Articolul examinează cauzele sociale ale apariției creștinismului din punct de vedere materialist și urmărește evoluția sa istorică în primele secole ale erei noastre. Rădăcinile de clasă ale apariției creștinismului sunt neputința claselor sociale inferioare ale societății sclavagiste în fața forțelor sociale spontane ostile acestora în epoca decăderii și crizei sistemului social sclavagist [1] .
... Creștinismul a apărut ca o mișcare a asupriților: a acționat mai întâi ca o religie a sclavilor și a liberților, a celor săraci și lipsiți de drepturi, cuceriți sau împrăștiați de popoarele Romei. [2]
Bazat pe o analiză a Apocalipsei lui Ioan, articolul notează diferențele dintre creștinismul timpuriu și creștinismul de stat în timpul Conciliului de la Niceea .
... prima idee fundamentală revoluționară (împrumutată de la școala filoniană) a creștinismului a fost pentru credincioși că un mare sacrificiu voluntar făcut de un intermediar ispășește odată pentru totdeauna păcatele tuturor timpurilor și tuturor oamenilor. [3]
Așadar, vedem că creștinismul de atunci, care încă nu se dăduse seama, cum se deosebea cerul de pământ de cel de mai târziu, fixat în dogmele religiei mondiale ale Sinodului de la Niceea; este de nerecunoscut spre deosebire de ultimul. Nu conține nici dogma, nici etica creștinismului de mai târziu; dar, pe de altă parte, există sentimentul că se poartă o luptă împotriva lumii întregi și că această luptă va fi încununată cu victorie; există bucuria luptei și a încrederii în biruință, complet pierdută de creștinii moderni și existentă în vremea noastră doar la celălalt pol social – printre socialiști. [3]