| Vara in Baden | |
|---|---|
| Acțiunea începe odată cu sosirea la Vilna a tinerilor căsătoriți Dostoievski . Locul lor de reședință ( str. Didzhoyi , 20) este acum marcat cu o placă memorială . | |
| Gen | roman |
| Autor | Leonid Tsypkin |
| Limba originală | Rusă |
| data scrierii | 1977-1981 |
| Data primei publicări | 1982 |
„Vara în Baden” este o poveste documentară (roman) de Leonid Tsypkin , în care povestea călătoriei lui Fiodor Mihailovici Dostoievski și a soției sale Anna Grigoryevna din St.
Stilul deosebit al povestirii, construit pe folosirea unor propoziții lungi (o pagină întreagă, sau chiar un capitol), este marcat de influența tehnicii moderniste a fluxului de conștiință [1] . În carte sunt doar 11 paragrafe și 34 de puncte [2] .
Povestea a fost creată în 1977-1981. Leonid Tsypkin, un angajat al Institutului de Medicină, nu a fost un scriitor profesionist și nu a încercat niciodată să-și „alunece” scrierile prin cenzura sovietică. La începutul anului 1981, prietenul său Azary Messerer a adus manuscrisul romanului la New York și l-a predat editorilor revistei Novaya Gazeta . Editorii ediției pentru emigranți, Evgeny Rubin și Sergey Dovlatov , apreciind priceperea lui Tsypkin, au început să publice romanul pe 13 martie 1982. După 2 zile, obiectorul Tsypkin a fost concediat din institut și a murit 5 zile mai târziu.
Soarta ulterioară a romanului „Vara în Baden” este neobișnuită. [3] [4] După o apariție în ziar în limba rusă, a fost remarcat de editorul Lev Roitman și tradus în germană (ediție de carte - München , 1983) și curând în engleză (ediție de carte - Londra , 1987). Mulți ani mai târziu, într -o librărie la mâna a doua , ediția în limba engleză a romanului a atras atenția idolului intelectualității americane , Susan Sontag , care a publicat un articol lung despre aceasta în revista The New Yorker (2001), numindu-l „ ultima capodopera a literaturii ruse” [5] . Cartea lui Tsypkin l-a determinat pe Sontag să reflecteze asupra motivului pentru care antisemitul Dostoievski a fost atât de apreciat de evrei [6] . Ea a contribuit la retipărirea „Summer in Baden” de către reputata editură americană „New Directions” cu propria sa prefață (2001 și 2003), în care a comparat romanul cu cele mai bune exemple de proză mondială a secolului XX [7]. ] .
După recomandarea Sontag, cartea a fost tradusă în peste o duzină de limbi (inclusiv spaniolă , franceză , olandeză , română , finlandeză , norvegiană , suedeză , portugheză , daneză , chineză , cehă , turcă , croată , italiană , maghiară , japoneză , ebraică , malayalam , greacă , farsi , estonă și letonă ). Ulterior, a fost retipărit (în diverse traduceri) în Marea Britanie , SUA , Franța și Germania . Astfel, aceasta este una dintre puținele opere ale literaturii sovietice târzii care au primit recunoaștere internațională și sunt înscrise în procesul literar mondial [8] .
În prefața traducerii în limba engleză a cărții O vară în Baden, Susan Sontag a scris: „Aș include fără ezitare acest roman printre cele mai remarcabile, sublime și originale realizări ale unui secol plin de literatură și literaritate - în sensul cel mai larg al acestei definiții. .” . Joseph Brodsky a considerat cartea lui Tsypkin „de primă clasă” [9] . Publicații respectabile precum The New York Times au întâmpinat ediția americană a romanului cu recenzii elogioase [10] . Potrivit lui James Elkins , utilizarea tehnicii lui Joyce a propoziției fără sfârșit transmite în mod adecvat starea de spirit „iritată, deteriorată, maniacă, disperată, agresivă” a lui Dostoievski, care a pierdut în frânturi în Baden-Baden [1] .
Răspunsurile recenzenților ruși la carte au fost mai restrânse [11] [12] . Deci, Mihail Edelstein din revista „ Znamya ” s-a plâns că ideile autorului despre „Ortodoxie, antisemitism, filozofie religioasă și, în general, despre secolul al XIX-lea rusesc nu depășesc clișeele intelectuale comune”, iar opera sa „conține toate ingredientele indispensabile ale mitului rus : Dostoievski ca reprezentant plenipotențiar al misteriosului suflet rusesc, problema evreiască hipertrofiată , Saharov și Soljenițîn ” [2] . Margarita Meklina a văzut o paralelă cu munca lui Tsypkin în povestea de investigație care dezvăluie Cernîșevski din romanul lui Nabokov Darul [6] .
Dostoievistul Karen Stepanyan vede în povestea lui Tsypkin „un exemplu a ceea ce s-ar întâmpla dacă personajul lui Dostoievski ar decide să scrie despre creatorul său” [13] . Potrivit criticului literar, „construindu-și cu măiestrie perioadele de fraze de mai multe pagini rapide, fără suflare, intens vibratoare”, autorul pictează un portret al lui Dostoievski ca „o persoană notorie, nedescrisă, constant umilită și umilită în interior și, prin urmare, visează să umilească. altele” [13] . Eroul liric al lui Tsypkin este bântuit de atitudinea lui Dostoievski față de problema evreiască [13] :
Cum a putut acest „om, atât de sensibil în romanele sale la suferința oamenilor, acest zelos apărător al celor umiliți și jigniți <…> să nu găsească nici măcar un cuvânt în apărarea sau în justificarea oamenilor care fuseseră persecutați de câteva mii de ani - era chiar atât de orb? sau poate orbit de ură? - Nici măcar nu i-a numit pe evrei popor, ci a numit un trib, de parcă ar fi fost niște sălbatici din insulele polineziene ..."