Orlik, Filip Stepanovici

Filip Stepanovici Orlik ( rusul occidental Philip Stepanovici Orlik ; ucrainean Pilip Stepanovici Orlik ; 21 octombrie 1672 , satul Kosuta , Vileika starostvo , Commonwealth , acum districtul Vileika din regiunea Minsk din Belarus - 24 mai 1742 , Iași , Moldova principatul ) - politician al Armatei Zaporijiene , diplomat, cel mai apropiat asociat al hatmanului de pe ambele maluri ale Niprului Ivan Mazepa , care a trecut de partea lui Carol al XII-lea. După moartea lui Mazepa, Orlyk a fost proclamat de poporul Mazepa drept hatman în exil în orașul Bendery .

Autorul proiectului politic și juridic, cunoscut sub numele de Tratatele și Decretele privind drepturile și libertățile armatei Zaporizhzhya din 1710, care, potrivit lui Orlyk, urma să fie acceptat de Carol al XII-lea în cazul victoriei în Războiul de Nord pentru servicii prestate de cazaci pentru a ajuta Suedia împotriva Rusiei. După înfrângerea Suediei și semnarea Tratatului de la Nystadt, intrarea în vigoare a documentului întocmit de Orlik a devenit imposibilă. În exil, el a încercat fără succes să obțină iertarea lui Petru I. Neputând să se întoarcă, a trăit sub supravegherea autorităților turce.

Familie

Strămoșii lui Orlik erau nobili cehi .

• Părintele - Stepan , un catolic, a luat parte la războiul polono-turc și a murit în bătălia de la Khotyn în 1673 .
• Mama - Irina , ortodoxă, provenea din familia micuței nobili Malakhovsky, proprietarii unei mici moșii din satul Kosuta.
• Soția - Anna, fiica colonelului Poltava Pavel Gertsik .
• Fiul - Grigore (Grigor)  - general locotenent al armatei franceze.

În total, în familie erau șapte copii.

Copilăria și educația

În copilărie, a fost botezat după ritul ortodox. Anii copilăriei lui Filip au fost petrecuți în Marele Ducat al Lituaniei (acum teritoriul regiunii Minsk , Belarus), în moșia familiei tatălui său, care a murit în decembrie 1673 în bătălia de la Khotyn [2] , când fiul său abia era un an.

A fost educat la Colegiul Iezuiților din Vilna , unde a fost insuflat cu catolicismul, a absolvit Academia Kiev-Mohyla ( 1692 sau 1694 ), unde s-a interesat în special de teologie și filozofie. Între zidurile acestei instituții, sub influența unui mentor talentat Stefan Yavorsky , care i-a rămas prieten și consilier toată viața, abilitățile naturale ale tinerei nobile au fost șlefuite, talentul de scriitor a fost șlefuit [3] .

Vorbea multe limbi europene (poloneză, suedeză, franceză, bulgară, sârbă, italiană, germană, greacă), precum și latină și greacă veche.

Cariera în biroul hatmanului

După absolvirea academiei în 1692, a devenit grefier (secretar) al Consistoriului spiritual din Kiev [4] . În 1698, s-a căsătorit favorabil cu fiica colonelului Poltava Pavel Gertsik , îmbogățindu-se cu zestrea ei. Mai târziu a fost în slujba hatmanului Mazepa , căruia îi scrisese anterior panegiricul „ Alcides al Rusiei ”. Începând ca funcţionar, în 1702  devine funcţionar militar superior, director al afacerilor biroului militar al hatmanului, din 1706  - funcţionar general . El a intrat în cercul îngust superior al armatei Starshina , devenind un confident al hatmanului Ivan Mazepa. Gestionarea afacerilor de politică externă, îndeplinirea misiunilor diplomatice. Ținând în mâini toate firele diplomației secrete cu Carol al XII-lea , Bakhchisaray și Varșovia , el a devenit unul dintre dezvoltatorii și inspiratorii planului de a trece de partea regelui suedez Carol al XII-lea în timpul Războiului de Nord , convingându-l pe Ivan șovăitor. Mazepa de corectitudinea lui.

După înfrângerea armatei suedeze în bătălia de la Poltava , în vara anului 1709, într-o scrisoare de penitenciare adresată colonelului Mirgorod Daniil Apostol , care a rămas loial lui Petru I, el a încercat să-și ceară iertare, însă, neavând niciun răspuns de la Partea rusă, a fugit cu Mazepa pe teritoriul turc, în orașul Bendery .

„Hetman” în exil

După moartea lui Mazepa, Orlik a intrat într-o dispută ereditară la Bendery cu nepotul lui Mazepa, Andrei Voinarovsky . Carol al XII-lea i-a acordat moștenirea lui Voinarovsky, dar a decis să-l facă pe Orlyk noul hatman. La 5 aprilie 1710, maistrul cazac emigrant l-a ales pe Orlyk „hatman al armatei Zaporizhzhya”. În timpul acestor alegeri, au fost proclamate „ Tratatele și decretele privind drepturile și libertățile gazdei din Zaporojie ” întocmite de el, care au primit în istoriografia ucraineană numele „Constituția lui Pylyp Orlyk”. În acest document, care repeta tradițiile conventei poloneze Pacta , Orlik a acordat puteri semnificative maistrului cazac, care a primit dreptul de a decide cele mai importante probleme la Consiliul General, întrunit de trei ori pe an. În sfera politicii externe, a fost recunoscut protectoratul regelui suedez Carol al XII-lea asupra Hostiei Zaporozhye. Datorită înfrângerii Suediei, „Tratatele și Regulamentele” nu au intrat niciodată în vigoare.

În încercarea de a restabili orice putere reală în anumite părți ale Hetmanatului, Orlyk a întreprins o campanie militară împotriva Ucrainei de pe malul drept în 1711 . Cu el erau aproximativ 3-4 mii de cazaci din Zaporizhzhya sub comanda atamanului Kostya Gordienko , precum și un detașament polonez de 4.000 de oameni, trimis de protejatul suedez Stanislav Leshchinsky . Carol al XII-lea a reușit să obțină ajutorul sultanului turc Ahmed al III-lea . La ordin de la Istanbul, o hoardă tătară de 30.000 de oameni a pornit într-o campanie cu Orlik în temeiul Tratatului Kair , care a devenit principala forță de lovitură a trupelor lui Orlik. Folosind absența trupelor de pe malul drept, Orlik și aliații săi au reușit să se apropie de Biserica Albă și să o asedieze. Totuși, apărarea fermă a garnizoanei mici, dar bine echipate, i-a demotivat pe tătarii din Crimeea, care, părăsind Orlik, s-au îndreptat spre jefuirea populației civile și extragerea yasyrului în zonele deja capturate de Orlik. Cazacii din armata sa au început să dezerteze în masă pentru a-și proteja satele. Când trupele lui Boris Sheremetev s-au apropiat, tătarii au intrat în stepă cu o mare mulțime ucraineană. Întreprinderea lui Orlik a eșuat și a trebuit să se întoarcă în dizgrație la Bendery. Eșecul campaniei a provocat o scindare în micul lagăr al orlikilor. Koshevoy Kost Gordienko s-a autoproclamat și el însuși „hatman”, conducând cazacii în urma lui. La Orlik au rămas un număr foarte mic de cazaci. Curând, la ordinul lui Carol al XII-lea, i-a trimis în Polonia pentru a lupta pentru interesele lui Leshchinsky, unde au fost uciși aproape complet.

În același 1711, Orlyk a scris „Relația despre Kiev” , iar în 1712 a alcătuit „Codul drepturilor Ucrainei” și „Manifestul guvernelor europene”. În această perioadă, el a încercat să obțină patronajul sultanului turc (care a răspuns și a emis un decret privind „stăpânirea veșnică asupra cazacilor”) și în zadar a stabilit contacte cu August al II-lea cel Puternic , căruia i-a oferit serviciile sale ca un guvernator în malul drept al Poloniei Ucraina. Cu toate acestea, în cele din urmă, Orlik a rămas cu Carol al XII-lea, care a devenit nașul fiului nou-născut al lui Orlik, Yakov, și a promis că va da nașului său 20.000 de taleri după ce s-a întors în Suedia. Împreună cu Carol al XII-lea, Orlik s-a mutat acolo în 1714. Şederea lui de şase ani în Suedia a fost marcată de eforturi constante de a obţine măcar nişte bani de la trezoreria suedeză pentru datorii reale sau imaginare. În 1720, o parte din cerințele sale financiare au fost satisfăcute cu condiția să părăsească Suedia.

Din 1720, Orlik a trăit în Sfântul Imperiu Roman , autointitulându-se „conducătorul națiunii cazaci” și încercând să influențeze apariția unei coaliții anti-ruse de monarhi europeni. După pacea de la Niștad (1721), a încercat în zadar să facă pace cu Petru I. Partea rusă a fost de acord să-l amnistieze și i-a permis să intre, dar din moment ce fostele posesiuni ale lui Orlik nu erau supuse restituirii, această opțiune nu i s-a potrivit.

În 1722, el a apărut în Khotyn turc , oferindu-și serviciile sultanului. Turcii l-au acceptat foarte rece, ținându-l mult timp fără răspuns în condiții de viață umilitoare, mai întâi în Khotyn, apoi în Macedonia . Cu ajutorul diplomaților francezi, Orlik s-a stabilit la Salonic , unde a trăit până în 1734 sub supravegherea autorităților turce. De aici, a apelat la diferite guverne europene cu proiecte de operațiuni militare împotriva Rusiei, convingându-și autoritatea în rândul cazacilor din Zaporizhzhya și promițând că o armată de 100.000 de oameni se va aduna sub steagul său.

În timpul Războiului de Succesiune a Poloniei , francezii, care s-au opus Rusiei și doreau să-și planteze protejatul la Varșovia, au decis să folosească serviciile lui Orlik. Diplomația franceză a aranjat eliberarea lui de sub supravegherea turcă la Salonic și transportat în Basarabia , mai aproape de granița cu Rusia. Orlik a fost aprovizionat cu bani și i s-a oferit posibilitatea de a lua legătura cu cazacii. Cu toate acestea, curând a devenit clar că Orlik nu avea nicio autoritate și că nu existau gânduri tangibile despre „eliberarea de sub jugul Moscovei” în Hetmanat. În cele din urmă dezamăgiți de valoarea politică a lui Orlik, turcii l-au repartizat în suita prințului transilvanean Josef Rakoczi , care se afla și în Imperiul Otoman în postura de emigrant politic. Orlik a fost nevoit să accepte serviciul ardeleanului.

Încă o dată, suedezii și-au amintit de Orlik în timpul războiului ruso-suedez din 1741-1743 , care a fost extrem de nereușit pentru ei. Ei au cerut guvernului turc să-l mute pe Orlik mai aproape de granița cu Rusia. Totuși, încercările sale de a organiza o „revoluție” în Hetmanat s-au dovedit a fi la fel de zadarnice ca și data anterioară. Experimentat din cauza neputinței și a rușinii sale, Orlik și-a subminat sănătatea și a murit la Iași în 1742. Mormântul lui s-a pierdut curând.

Scriitor

A fost autorul multor lucrări poetice, cărți, publicații, printre care „ Alcides al Rusiei ” (panegiric pentru I. Mazepa; 1695 ), „Hippomenes din Sarmația” (panegiric pentru Nizhyn Colonelul Ivan Obidovsky ; 1698 ), precum și „Jurnalul unui călător” ( Diariusz podrożny , 1720-1733 ; jurnalele au fost scrise în poloneză și franceză și, cu excepția ultimilor doi ani, au fost publicate în facsimil în seria Harward Library of Early Ukrainian Literature , vezi [1] și [2] ).

Memoria lui Orlik

• Banca Națională a Ucrainei a emis o monedă cu imaginea sa.
• La Kiev , în 1993, o stradă a fost numită după Orlik (pe care se află Curtea Supremă), în 2011 a fost deschis un monument (sculptorul A.V. Kushch, arhitectul O.K. Stukalov ).
• În Lviv și Poltava există și o stradă numită după Orlyk.
• Conform Legii Ucrainei „Cu privire la condamnarea regimurilor totalitare comuniste și național-socialiste (naziste) din Ucraina și interzicerea propagandei simbolurilor acestora” în orașul Herson , strada 9 ianuarie a fost redenumită Pylyp Orlyk (ucraineană). iar în Mariupol , strada Pylyp Orlyk a devenit strada Uritsky.
• Orlik este înfățișat pe o timbră poștală a Ucrainei, emisă în 1997 într-o serie dedicată hatmanilor ucraineni
• Acasă, în satul Kosuta, raionul Vileika , regiunea Minsk, a fost ridicat un semn memorial în onoarea lui Philip Orlik [5] .
• O stradă din Vileyka poartă numele lui P. Orlyk [6] .

Orlik în tradiția istorică rusă

În tradiția istorică rusă, Orlik acționează ca un personaj negativ, un trădător. În plus, circulă o versiune conform căreia în timpul vieții sale în Turcia s-a convertit la islam (se întoarce la cartea istoricului franco-german și atașat francez la Sankt Petersburg Scherer ). Scherer a mai susținut că Orlik s-a căsătorit cu o turcă și a avut copii de la ea. Aceste informații sunt date, în special, în notele autorului la Poltava lui Pușkin .

În „ Poltava ” de A. S. Pușkin, Orlik îl interoghează pe Kochubey , care a fost loial țarului rus (predecesorul său ca funcționar general), căutând recunoaștere de la el, unde se află bogăția care i-a aparținut. Kochubey îl numește „om crud” și refuză să răspundă, după care Orlik îl cheamă pe călău. Valabilitatea acestui eveniment nu a fost confirmată.

Bibliografie

• Krupnytskyy B. Pylyp Orlyk și Sava Chaly // Practicile Asociației Istorice și Filologice Ucrainene din Praga. - T. 2. - Praga, 1939. - S. 42-45.
• Riznichenko, Vasil, Borshchak, Ilko. Pylyp Orlyk - hatman al Ucrainei. Marele Mazepins Grigor Orlik. - Kiev, 1996.

Link -uri

• Pylyp Stepanovich Orlyk / Personalități // Proiect „Ucrainenii în lume”   (ucraineană)
• Shishkin V. Constituția, înaintea timpului său (despre actul juridic al lui Pylyp Orlyk din 1710)
• Biografie:
  • 295 de ani de la prima Constituție a Ucrainei de Pylyp Orlyk (1672-1742) /webarchive/
  • Biografia lui Pylyp Orlyk
  • HETMAN DIN UCRAINA EMIGRANT PILYP ORLYK /webarchive/
• Aksyonenko S. Mitul despre „Constituția lui Pylyp Orlyk”
• Monumentul lui Philip Orlik din Suedia

Note

1. ↑ Galina Yarova . Shchodo a stemei familiei lui Hetman Pylyp Orlyk (link inaccesibil) . Consultat la 29 iulie 2014. Arhivat din original la 19 mai 2014. (nedefinit) 
2. ↑ Ulianovsk V. Pilip Orlik. - P.421.
3. ↑ Copie arhivată . Consultat la 22 noiembrie 2012. Arhivat din original la 30 noiembrie 2016. (nedefinit)
4. ↑ Krupnitsky B. hatman Pylyp Orlyk (1672-1742). O privire asupra activității politice de yoga. - Varşovia, 1938. - P.6.
5. ↑ „Ushanavali memoria lui Orlik” Copie de arhivă din 11 iulie 2015 la Wayback Machine  (belarusă) // „ Ziar regional ”
6. ↑ „Orlik Pilip” Copie de arhivă din 11 iulie 2015 la Wayback Machine  (Belorusă) // „ Ziar regional ”

Dicționare și enciclopedii	Rusă mare Brockhaus și Efron universal lituanian Micul Brockhaus și Efron Nou
În cataloagele bibliografice BIBSYS: 1014176 BNF : 12286631t GND : 118943642 ISNI : 0000 0001 0903 9428 LCCN : n88165871 NKC : js2007400416 NLG : 231378 NTA : 122047907 NUKAT : n95202173 LIBRIS : 20dhl3bl1drjpt8 SUDOC : 031700683 VIAF : 56672787 WorldCat VIAF : 56672787