Cronica anglo-saxonă

Cronica anglo-saxonă [1]  este cea mai veche cronică din Anglia , acoperind perioada de la primii coloniști sași din 495 până în 1154 . Compilarea sa a început la sfârșitul secolului al IX-lea sub regele Alfred , pe baza istoriei lui Beda onorabilul , precum și a fragmentelor supraviețuitoare din cronicile merciane și Wessex și tradiția orală. Au supraviețuit nouă manuscrise ale cronicii, scrise în anglo-saxonă și parțial în latină .

Partea timpurie a cronicii înainte de 731 se bazează în principal pe scrierile lui Beda, dar conține multe completări referitoare la istoria Angliei de Sud (în special Wessex ). În prezentarea evenimentelor până în 891, toate cronicile converg unele cu altele, ceea ce sugerează o singură sursă compilată în engleză veche în timpul domniei regelui Alfred. Există chiar și o teorie conform căreia Alfred însuși a fost autorul acestei părți a cronicii, în prezent, însă, respinsă. După 891, diferite versiuni ale cronicii încep să difere unele de altele. Scurtele înregistrări ale cronicilor devin treptat mai lungi și sunt completate cu nuvele inserate . De un interes deosebit sunt informațiile despre evenimentele din secolele IX - XI , pentru care cronicile sunt adesea singura sursă. Discrepanțele dintre manuscrise sunt destul de semnificative, dar aceasta se referă în principal la perioada ulterioară. Majoritatea traducerilor în limba engleză se concentrează pe versiunea consolidată.

Variante de cronică

Manuscrisele cronicilor li s-au atribuit litere din alfabetul latin pentru ușurință de referință.

  1. Manuscrisul A („The Parker Chronicle”; Corpus Christi College , Cambridge, Manuscrisul 173). Principala sursă de informare cu privire la evenimentele până la 924 . Perioadele ulterioare până la 1070 sunt reflectate cu omisiuni semnificative. Prima parte a manuscrisului a fost scrisă la Winchester în timpul domniei regelui Alfred (c. 900 ), partea ulterioară la Canterbury . Manuscrisul se încheie cu o cronică a faptelor arhiepiscopului Lanfranc , care este una dintre principalele surse privind problema reorganizării Bisericii engleze după cucerirea normandă . Manuscrisul original A a fost aproape complet distrus de incendiu în 1731 . Cunoscută și sub numele de „Parker Chronicle” după Arhiepiscopul de Canterbury Matthew Parker , din a cărei bibliotecă făcea parte.
  2. Manuscrisul B („First Abingdon Chronicle”; British Museum, Londra, manuscrisul Tiberius A vi). Prima parte, până în 977, a fost scrisă de un autor în jurul anului 1000 , restul, adusă până în 1066,  de mai mulți cronicari de la mijlocul secolului al XI-lea . Pentru evenimentele anterioare anului 977, manuscrisele B și C sunt copii independente ale unei cronici pierdute produse, după toate probabilitățile, la Abingdon .
  3. Manuscrisul C („Second Abingdon Chronicle”; British Museum, Londra, Manuscrisul Tiberius B i). La fel ca manuscrisul B, relatarea manuscrisului despre evenimentele dinainte de 977 este o copie a unei cronici pierdute scrise la Abingdon . A doua parte a manuscrisului C este, de asemenea, scrisă la Abingdon. Un interes deosebit este materialul despre domnia lui Æthelred al II-lea , pentru a cărui istorie manuscrisul este sursa principală.
  4. Manuscrisul D („Cronica lui Worcester”; British Museum, Londra, Manuscrisul Tiberius B iv). A fost creat relativ târziu: primele părți au fost scrise nu mai devreme de 1050 , în timp ce partea principală a fost scrisă la începutul secolului al XII-lea . Interesul deosebit al manuscrisului pentru evenimentele care au afectat Scoția sugerează că această cronică a fost creată la curtea regelui scoțian, deși analele mănăstirilor Worcester sau Evesham se pare că au servit drept bază pentru ea. Părțile ulterioare ale manuscrisului ar fi putut fi scrise de cineva apropiat arhiepiscopului Eldred de York . Importanța manuscrisului D constă în primul rând în materialul său despre istoria relațiilor anglo-scoțiene din timpul domniei lui Edward Mărturisitorul , precum și despre cucerirea normandă .
  5. Manuscrisul E („Peterborough Chronicle”; Bodleian Library, Oxford, Manuscript Laud 636). Partea timpurie (înainte de 1121 ) a fost creată de un autor, cele de mai târziu (aduse în 1154 ) de mai mulți cronicari diferiți din Peterborough Abbey . Conține multe fapte locale. În prima sa parte, manuscrisul se bazează pe aceeași sursă folosită de autorul manuscrisului D și, într-o reflectare a evenimentelor ulterioare (din 1023 până în 1066 ), pe cronica pierdută a Abației Sf. Augustin din Canterbury . Manuscrisul E este deosebit de valoros pentru informații despre domnia regilor normanzi și despre personalitatea lui William Cuceritorul .
  6. Manuscrisul F („Bilingual Chronicle of Canterbury”; British Museum, Londra, MS. Domitian A viii). Diferă prin faptul că este scris în două limbi - engleză veche și latină . Manuscrisul a fost creat la St. Augustine's Abbey , Canterbury , în jurul anului 1100 . Cronica adusă până în 1058 . Manuscrisul F, ca și manuscrisul E, pare să fi fost bazat pe o cronică anterioară a Abației Sf. Augustin, acum pierdută. Din punct de vedere istoric, manuscrisul F este cel mai puțin valoros dintre toate celelalte versiuni complete ale Cronicii anglo-saxone.
  7. Manuscrisul G ("Fragmentul de bumbac A"; British Museum, Londra, manuscrisul Otho B xi, 2). Este un fragment din manuscrisul principal al lui A.
  8. Manuscrisul H („Fragmentul de bumbac H”; British Museum, Londra, manuscrisul Domitian A xi).
  9. Manuscrisul I („Cronica mesei de Paște”; British Museum, Londra, Caligula A xv manuscris).

Publicații

Publicații și cercetări în limba rusă

Note

  1. ↑ „Cronica anglo-saxonă”  // A - Întrebări. - M  .: Marea Enciclopedie Rusă, 2005. - S. 698. - ( Marea Enciclopedie Rusă  : [în 35 de volume]  / redactor-șef Yu. S. Osipov  ; 2004-2017, v. 1). — ISBN 5-85270-329-X .
  2. ↑ Index la seria Rolls . Compilat de Steven H Silver.

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii
În cataloagele bibliografice